Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 11/2020

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, la data de 8 mai 2019, sub nr. x/2019 reclamanţii A.; B.; C.; D.; E.; F.; G.; H.; I.; J.; K.; L.; M.; N.; O.; P. şi Q., având calitatea de personal auxiliar conex în cadrul Judecătoriei Zărneşti, în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL BRAŞOV şi TRIBUNALUL BRAŞOV, au solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi salariate reprezentând indexări salariale în cuantum de 18%, începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi băneşti reprezentând creşteri salariale de 7%, creşteri compuse din suma indexărilor de 1 %, 1 % şi 5%, începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte masuri în domeniul cheltuielilor publice; obligarea paratului la recalcularea, alocarea şi plata despăgubirilor cu titlu de drepturi băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite prin aplicarea procentului de 18% şi 7% şi drepturile salariale efectiv acordate începând cu 9 aprilie 2015, raportat la prevederile Deciziei nr. 794 a Curţii Constituţionale, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi cheltuieli de judecată.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legea nr. 71/2015: O.U.G. nr. 83/2015; O.G. nr. 3/2006, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 24/2000, O.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016, art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 Codul Muncii, precum şi Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. art. 1 indice 1, alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 293/2015, art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (4). art. 11, art. 20. art. 148 din Constituţia României. Convenţia Europeana a Drepturilor Omului - art. 6, art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1. Protocolul nr. 12. Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare ratificată prin Decretul nr. 213/1967, Decizia nr. 794 a Curţii Constituţionale şi Hotărârea dată în dosarul nr. x/2018 - Recurs în interesul legii, prin care în interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007 şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, s-a stabilit că majorările (indexările în procent de 18%), prevăzute de O.G. nr. 10/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

La termenul din data de 8 mai 2019 Tribunalul Dâmboviţa a dispus disjungerea dosarului nr. x/2019, în care au rămas reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., aceştia având calitatea de grefieri.

În dosarul nou format, nr. x/2019, din care fac parte reclamanţii M., N., O., P. şi Q., având calitatea de agent procedural, aprod, muncitor întreţinere şi pensionar, a fost ridicată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa rămânând în pronunţare pe această excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 780 din 8 mai 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că, faţă de obiectul cauzei, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 266 din Codul muncii şi că, în cazul reclamanţilor nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., întrucât din datele cauzei rezultă că aceştia au domiciliul în raza de competenţă a Tribunalului Braşov.

Pe rolul Tribunalului Braşov cauza a fost înregistrată la data de 24.05.2019.

La 12 septembrie 2019, urmare solicitărilor instanţei, reclamanţii şi-au precizat petitul 1 al cererii de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâţilor Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile plătite şi cele rezultate de recalcularea pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care să se adauge o majorare de 8,5% (4%+4,5%) conform O.G. nr. 13/2008 pe perioada 09.04.23015 - 30.11.2015, sumele urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile plătite şi cele rezultate de recalcularea pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care să se adauge o majorare de 8,5% (4%+4,5%) conform O.G. nr. 13/2008 şi majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 începând cu data de 01.12.2015 şi în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

La 4 octombrie 2019 pârâta Curtea de Apel Braşov a formulat întâmpinare la precizarea de acţiune prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov de a judeca prezenta cauză având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, necompetenţa fiind determinată de calitatea de pârâţi a Tribunalului Braşov şi a Curţii de Apel Braşov. A solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

A mai invocat excepţia de litispendenţă faţă de cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, deoarece această instanţă a fost cea dintâi sesizată cu soluţionarea cauzei, obiectul dosarului nr. x/2019 fiind modificat integral numai ca urmare a cererii precizatoare formulate de reclamanţi, cerere ulterioară înregistrării dosarului nr. x/2019, sens în care a indicat prevederile art. 138 C. proc. civ.

S-a mai invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 26.02.2016, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii.

Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 841 din 20 februarie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov invocată de pârâta Curtea de Apel Braşov.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe.

A suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă a apreciat că pricina dedusă judecăţii este un litigiu de muncă, astfel că, faţă de obiectul judecăţii, în speţă sunt incidente în determinarea instanţei competente teritorial dispoziţiile art. 269 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 266 din Codul muncii iar, faţă de calitatea părţilor, prevederile art. 127 alin. (21) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind în primă instanţă tribunalului. Aceasta a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2019.

În dosarul nou format, nr. x/2019, urmare a disjungerii dispuse de Tribunalul Dâmboviţa, la termenul de la 8 mai 2019, au calitatea de reclamanţi M., N., O., P. şi Q., ce funcţionează în cadrul Judecătoriei Zărneşti ca agent procedural, respectiv aprod, muncitor întreţinere şi pensionar.

Dispoziţiile art. 3 raportat la art. 901 din Legea nr. 567/2004, cu referire la art. 41 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti recunosc acestor reclamanţi, din perspectiva profesiei pe care o exercită, calitatea de personal conex în cadrul instanţei unde funcţionează, acestora fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ.

Potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar conform dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul". Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate tribunalul reţine că reclamanţii puteau sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârâţi a Tribunalului Braşov, respectiv a Curţii de Apel Braşov.

Reclamanţii au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2)1 al aceluiaşi text de lege care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamanţilor să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opţiunii.

Reclamanţii au calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Zărneşti, (personal căruia îi sunt aplicabile, potrivit art. 901 din Legea nr. 567/2004, dispoziţiile speciale referitoare la grefieri), instanţă aflată în raza teritorială a Tribunalului Braşov, pârât în cauză alături de Curtea de Apel Braşov.

În considerarea celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 ianuarie 2020.