Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2015 la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa (R.A.D.E.T. Constanţa) a solicitat obligarea pârâtei Asociaţia de Proprietari nr. 94 la plata sumei de 256.516,52 RON reprezentând contravaloarea energiei termice consumate, aferentă perioadei 30.06.2014 - 31.01.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 39.506,75 RON înscrise în facturile din perioada 31.03.2014 - 31.05.2015, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 969, art. 970, art. 998, art. 1066 din C. civ., Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006 şi Ordinul 91/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1474 din 27 septembrie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei pentru suma de 5.263,78 RON.
A fost admisă în parte acţiunea şi a fost respins capătul de cerere principal ca rămas fără obiect, pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 94 fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 33.912,238 RON cu titlu de penalităţi de întârziere înscrise în facturile din perioada 31.03.2014-31.05.2015, precum şi a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8.509 RON.
2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta R.A.D.E.T. Constanţa, care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 190 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39.506,75 RON reprezentând penalităţi de întârziere înscrise în facturile emise în perioada 31.03.2014-31.01.2015, calculate pentru perioada 01.03.2014-31.01.2015.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
3. La data de 12 iunie 2018, pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 94 a declarat recurs împotriva deciziei nr. 190 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate, menţinerea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1474/27.09.2017 a Tribunalului Constanţa, ca fiind temeinică şi legală, şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată din apel şi recurs.
În subsidiar, s-a solicitat casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o noua judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestei critici se susţine că, reclamanta prin cererea de apel înregistrată la data de 23 noiembrie 2017, a contestat o altă hotărâre, respectiv sentinţa nr. 9943 din 19 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa, care viza alte pretenţii, formulate împotriva altei pârâte.
În aceste condiţii, întrucât în apel s-a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată şi s-au formulat pretenţii noi, se impunea respingerea apelului ca inadmisibil.
Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurenta invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 468 alin. (1) şi ale art. 471 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., deoarece reclamanta a depus la data de 7 martie 2018, apelul motivat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, criticile fiind însă diferite de cele formulate iniţial.
Deşi, a invocat nulitatea acestui apel, depus după expirarea termenului de 30 de zile, precum şi faptul că cererea a fost depusă la instanţa de apel şi nu la tribunal, încălcându-se astfel dispoziţiile legale menţionate, instanţa de apel a respins excepţia nulităţii apelului, prevăzută de art. 480 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, prin decizia recurată, aplicând greşit dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a considerat apelul nemotivat şi a judecat în fond, în limita celor cerute de reclamantă la prima instanţă, încălcând şi dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora lipsa motivelor de fapt şi de drept ale cererii de apel este sancţionată în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol cu decăderea din dreptul de a formula apel şi nu cu aplicarea art. 476 alin. (2) C. proc. civ., cum greşit s-a procedat prin decizia recurată. Deşi instanţa de apel a soluţionat cauza pe fond, a ignorat excepţiile invocate prin întâmpinări şi note scrise, excepţii de procedură care trebuiau soluţionate potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi care ar fi făcut inutilă cercetarea fondului cauzei.
Referitor la criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, prin care a obligat-o la plata sumei de 39.506,75 RON reprezentând penalităţi de întârziere înscrise în facturi emise în perioada 31 martie 2014 - 31 ianuarie 2015, calculate pentru perioada 1 martie 2014 - 31 ianuarie 2015.
Penalităţile de întârziere aferente acestei perioade nu au făcut obiectul litigiului dintre părţi, nu au fost solicitate de reclamantă şi sunt lipsite de suport probator, instanţa de apel motivând sumar că nu rezultă din expertiza efectuată în cauză că reclamanta ar fi încălcat vreo prevedere legală sau că ar fi realizat greşit calculul penalităţilor de întârziere.
Reluând obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, recurenta, prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 arată că, contrar celor reţinute de instanţa de apel, prin modul de clacul al penalităţilor au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2003 privind serviciile comunitare deoarece nu s-a ţinut seama de explicaţia debitorului dată pe documentul de plată şi nu au fost analizate documentele privind plăţile efectuate în baza altor hotărâri definitive.
La data de 6 august 2018, intimata-reclamantă Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, ca fiind legală şi temeinică.
Intimata a învederat că, în mod corect, instanţa de apel a analizat şi a constatat că prima instanţă nu a verificat toate înscrisurile depuse şi, în mod nefondat, a reţinut cuantumul de 33.912,238 RON cu titlu de penalităţi de întârziere înscrise în facturile din perioada 31.03.2.014-31.05.2015, deşi reclamanta a solicitat o valoare mai mare, respectiv 39.506,75 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate şi înscrise în facturile fiscale emise în perioada menţionată.
Totodată, intimata-reclamantă a subliniat că, modalitatea de calcul a penalităţilor rezultă din anexele facturilor, care au fost depuse la dosar, fiind avute în vedere de către expert la întocmirea expertizei. Penalităţile de întârziere s-au calculat în funcţie de termenul scadent al facturilor, de valoarea achitată şi numărul de zile de întârziere.
La data de 16 august 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic A., care a redactat şi semnat întâmpinarea în numele intimatei R.A.D.E.T. Constanţa, intimată care este reprezentată legal de ing. B. - director general al R.A.D.E.T. Constanţa, acesta nesemnând întâmpinarea.
În acest sens, recurenta a învederat că această neregularitate nu poate fi complinită, deoarece reprezentantul legal al intimatei, respectiv directorul general al intimatei, nu are cunoştinţă de motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 190/18.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II a civilă cu referire la nulitatea apelurilor, inadmisibilitatea acestora şi sancţiunea decăderii din dreptul de a formula apel împotriva hotărârii primei instanţe, ambele apeluri fiind formulate de acelaşi consilier juridic A..
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate în cuprinsul cererii.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.
Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia, la data de 28 ianuarie 2020, când excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat întâmpinarea a fost respinsă.
Analizând recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 94 în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., prin prisma motivelor şi dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este fondat, în ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.,
Astfel, în privinţa criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va reţine că acestea sunt nefondate şi vor fi respinse în consecinţă, deoarece, contrar susţinerilor recurentei, prin hotărârea dată instanţa de apel a aplicat corect regulile de procedură a căror încălcare s-a invocat.
Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă că prin decizia recurată au fost aplicate greşit dispoziţiile procedurale care reglementează termenul pentru exercitarea acestei căi de atac, instanţa la care se depune cererea de apel precum şi sancţiunea aplicabilă în ipoteza încălcării acestor dispoziţii legale.
Din această perspectivă, Înalta Curte observă, cu titlu prealabil că, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa a formulat la data de 23 mai 2017 apel împotriva sentinţei nr. 1474 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în litigiul dintre părţi. Acest apel a fost declarat în termen de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.
Hotărârea judecătorească a fost corect identificată de apelantul-reclamant însă dezvoltarea criticilor viza o sentinţă a Judecătoriei Constanţa prin care s-au soluţionat pretenţiile formulate de reclamantă împotriva altei pârâte.
Ulterior, la termenul din 7 martie 2018, la instanţa de apel, reclamanta a depus apelul motivat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, criticile fiind în mod evident diferite de cele înregistrare la tribunal.
În acest context factual, instanţa de apel, constatând că hotărârea primei instanţe, respectiv sentinţa nr. 1474/2017 a Tribunalului Constanţa, a fost corect indicată, în absenţa unor critici corespunzătoare a aplicat dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ.
Verificând, în cadrul contractului de legalitate, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat. Contrar susţinerilor recurentei, dispoziţiile art. 468 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc un termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii pentru declararea apelului a fost respectat, cererea fiind înregistrată la data de 23 noiembrie 2017, raportat la data comunicării sentinţei.
Faptul că motivarea acestui apel viza considerentele altei hotărâri este lipsit de relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi, în condiţiile în care aceste critici nu au fost analizate prin decizie recurată.
Instanţa de apel nu a examinat aceste motive de apel ci a constatat că a fost învestită cu soluţionarea unui apel exercitat în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., că hotărârea atacată şi instanţa care a pronunţat-o au fost corect identificate, dar apelul nu cuprinde dezvoltarea corespunzătoare a motivelor şi în consecinţă a aplicat dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a constatat decăderea apelantului din dreptul de a motiva apelul.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, care consacră caracterul devolutiv al apelului, în ipoteza în care motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, deci nu pe baza unor motive.
În alţi termeni, neîndeplinirea obligaţiei procesuale a apelantului de a motiva apelul în cadrul termenului legal prescris, a atras ca efect al decăderii, imposibilitatea examinării motivelor de apel depuse direct la instanţa de apel care se va pronunţa în fond numai pe baza celor invocate în etapa procesuală anterioară.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., încălcarea obligaţiei privind indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul este prevăzută de art. 470 alin. (3) din acelaşi cod, sub sancţiunea decăderii şi nu a nulităţii astfel, cum eronat interpretează recurenta aceste dispoziţii legale.
În concluzie, instanţa de apel, constatând că a fost sesizată cu soluţionarea unui apel exercitat în termen legal, dar nemotivat, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., derivate din încălcarea dispoziţiilor procedurale criticate nu sunt fondate şi vor fi înlăturate ca atare.
În privinţa criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine din verificarea considerentelor deciziei, că instanţa de apel a arătat că deşi reclamanta nu a indicat perioada pentru care solicită penalităţi de întârziere, este evident că sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere înscrise în facturile emise în perioada 31 martie 2014 - 31 mai 2015 sunt calculate pentru perioada 1 martie 2014 - 31 mai 2015 şi că această concluzie rezultă din motivarea acţiunii introductive şi a facturilor depuse în acest sens.
Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că penalităţile de întârziere emise în perioada anterior menţionată, sunt calculate asupra unor debite aferente anilor 2011 şi 2012, indicând facturile asupra cărora au fost calculate.
Prin decizia recurată, instanţa de apel, fără a înlătura aceste considerente şi fără a argumenta, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., această concluzie a arătat că este evident că penalităţile de întârziere din perioada de referinţă vizează facturile emise în perioada 1 martie 2014 - 31 mai 2015.
Procedând astfel, Înalta Curte, constată că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece motivarea instanţei de apel este deficitară atât sub acest aspect cât şi în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 şi ale art. 20 alin. (2) lit. a)-c) din contract, în absenţa dezvoltării unor argumente corespunzătoare din care să rezulte modul de aplicare a acestor dispoziţii legale.
Menţiunea conform căreia nu rezultă din expertiza efectuată în cauză că reclamanta ar fi încălcat vreo prevedere legală sau că ar fi realizat un calcul greşit al penalităţilor de întârziere, nu este suficientă şi nu permite exercitarea controlului judiciar, prin verificarea aplicării dispoziţiilor de drept material a căror încălcare a fost invocată prin recursul formulat.
În consecinţă, se va reţine că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului pârâtei, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, situaţie în care analizarea criticii prevăzute de pct. 8 al aceluiaşi articol, nu se mai impune. Instanţa de apel va judeca din nou, în limitele prevăzute de art. 476 alin. (2) C. proc. civ., urmând a stabili perioada pentru care au fost solicitate penalităţile de întârziere şi dacă acestea sunt datorate în conformitate cu dispoziţiile legale şi contractuale invocate administrând potrivi tr art. 501 alin. (4) C. proc. civ., probele necesare justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 94 împotriva deciziei civile nr. 190 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.