Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., reprezentat de A. şi C. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. D. S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata unor despăgubiri civile astfel:
1. daune materiale, compuse din:
1.1. pierderea de venituri urmare a decesului defunctei E., ceea ce pune minorii B. şi C. într-o situaţie de inferioritate, având în vedere că de la decesul mamei şi până vor obţine propriile venituri se bazează exclusiv pe veniturile obţinute de tată, respectiv de reclamantul A., după cum urmează:
- 71.896 RON RON pentru minorul B., sumă calculată astfel: 1/2 x 1/3 x 1.892 RON (salariu mediu net în anul 2016) x 12 luni/an x 19 ani (perioadă calculată de la decesul mamei şi până la data la care minorul va împlinit 26 de ani) = 71.896 RON;
- 45.408 RON RON pentru minorul C., sumă calculată astfel: 1/2 X 1/3 x 1.892 RON (salariu mediu net în anul 2016) x 12 luni/an x 12 ani (perioadă calculată de la decesul mamei şi până la data la care minorul va împlinit 26 de ani) = 45.408 RON;
1.2. 30.000 RON RON reprezentând cheltuielile cu înmormântarea şi pomenirea defunctei E.;
2. daune morale pentru decesul defunctei E. acordate astfel:
2.1. 4.500.000 RON RON soţului defunctei, reclamantul A.;
2.2. câte 4.500.000 RON RON fiecăruia din fii defunctei, reclamanţii B. şi C..
Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1095 din 10 octombrie 2017, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii îndreptate împotriva FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR şi a respins, ca inadmisibilă, această cerere, astfel cum a fost formulată în prezenta cauză; a lăsat nesoluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraţilor; s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamanţii A., B., reprezentat de A. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. SIBIU prin lichidator judiciar F.; societatea pârâtă a fost obligată la plata către fiecare dintre reclamanţii B. şi C., la câte 242 RON/lună, începând cu decembrie 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani (pentru minorul Stefan) şi până la finalizarea studiilor (pentru reclamantul Andrei Marian), reprezentând contravaloarea întreţinerii, calculată la salariul minim pe economie; totodată, societatea pârâtă a fost obligată la plata către reclamanţi a sumei de 30.000 RON, constând în contravaloarea înmormântării şi pomenilor ulterioare şi la câte 100.000 RON pentru fiecare din cei 3 reclamanţi, daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii C., A. şi B. prin reprezentant legal A. şi pârâta S.C. D. S.A. SIBIU prin lichidator judiciar F., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă la 3 ianuarie 2018.
Prin încheierea din 16 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, respectiv a apelurilor formulate de reclamanţii A., B., reprezentat de A., C. şi de pârâta S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar F. împotriva sentinţei civile nr. 1095 din 10 octombrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.
În argumentarea soluţiei pronunţate, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, avându-se în vedere faptul că împotriva apelantei-pârâte S.C. D. S.A. s-a deschis procedura falimentului prin sentinţa nr. 132/2017 din 16 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
S-a considerat că aplicarea dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 impune suspendarea judecăţii cauzei, inclusiv în apel şi indiferent dacă această cale de atac a fost declanşată de societatea de asigurare aflată în faliment sau de creditori, întrucât dispoziţiile evocate reglementează un caz de suspendare legală obligatorie, ce intervine de drept, încă de la momentul pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului şi are ca efect oprirea cursului judecăţii.
Instanţa de apel a constatat că, în lipsa unei norme de trimitere exprese, dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile în cazul societăţilor de asigurare/reasigurare, întrucât suspendarea acţiunilor îndreptate împotriva debitoarei ca efect al deschiderii procedurii falimentului are o reglementare derogatorie, care îşi are sediul materiei în art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 242 din acelaşi act normativ.
La data de 1 octombrie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de reclamanţii A., B. prin reprezentant legal A. şi C. împotriva încheierii din 16 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.
Recurenţii-reclamanţi A., B. prin reprezentant legal A. şi C. apreciază că măsura dispusă de către instanţa de apel este nelegală şi, în temeiul art. 414 şi art. 497 din Noul C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu consecinţa continuării judecăţii.
Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că "aplicarea dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 impune suspendarea judecăţii" şi că norma prevăzută în art. 262 din Legea nr. 85/2014 este derogatorie de la prevederile art. 75 din cuprinsul aceleiaşi legi.
Recurenţii-reclamanţi apreciază că art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 se aplică în continuare, chiar şi în cazul falimentului societăţilor de asigurare şi că raţionamentul instanţei de apel încalcă prevederile art. 242 din aceeaşi lege, avându-se în vedere faptul că se regăsesc în Secţiunea 3 din Capitolul I, nu în Secţiunea 6 din Capitolul I.
Prin urmare, recurenţii susţin că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 75 alin. (2) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, astfel încât instanţa de apel nu trebuia să dispună suspendarea judecării cauzei, în condiţiile în care apelanta S.C. D. S.A. are calitatea de debitor şi prezenta cerere în pretenţii este o acţiune civilă ce derivă dintr-un proces penal.
În finalul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi mai arată că aceasta este şi direcţia conţinută de Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (pct. 20 şi pct. 30).
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 414 şi art. 497 din Noul C. proc. civ.
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa de apel a suspendat, în mod legal, judecata cauzei. De asemenea, intimatul a cerut obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze, fără a specifica cuantumul şi fără a ataşa dovezi în acest sens.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea acestuia către părţi.
La data de 6 mai 2019 recurenţii-reclamanţi au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au arătat că îşi însuşesc concluziile acestuia.
Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestuia.
Analizând încheierea atacată din perspectiva criticilor formulate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins în considerarea următoarelor argumente:
Prin sentinţa nr. 132/2017 din 16 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. D. S.A., în baza Legii nr. 85/2014, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare.
Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, creditorul având ca unică posibilitate de a-şi recupera creanţa mijloacele prevăzute de lege în procedura insolvenţei, respectiv de a formula o declaraţie de creanţă, conform dispoziţiilor acestui act normativ.
Art. 262 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile aplicabile în cazul societăţilor de asigurare/reasigurare debitoare, alin. (4) statuând că:
"Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a masurilor de executare silita îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs".
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a reglementat situaţia societăţilor de asigurare/reasigurare în sensul prevederii unei norme imperative, conform căreia, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.
Legiuitorul a urmărit, prin norma imperativă prevăzută de textul legal anterior-menţionat, concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic.
Suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, reprezintă un efect al deschiderii procedurii falimentului societăţii de asigurare. Această suspendare operează prin efectul legii şi trebuie numai constatată de instanţa de judecată.
Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de textul legal instituit prin art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, indiferent dacă prin acestea se urmăreşte recuperarea unor creanţe comerciale ori a unor creanţe din asigurări, în condiţiile în care acest text de lege nu conţine vreo dispoziţie de exceptare de la măsura suspendării.
Faţă de cele anterior expuse, criticile recurenţilor-reclamanţi nu pot fi primite, aceştia solicitând admiterea recursului, cu consecinţa continuării judecăţii.
Aşadar, ţinând cont de faptul că suspendarea de drept prevăzută de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este obligatorie, nu facultativă şi având în vedere calitatea debitoarei S.C. D. S.A., aceea de societate de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului, Înalta Curte constată că s-a dispus, în mod corect, suspendarea judecăţii apelurilor de către Curtea de Apel Piteşti.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B. prin reprezentant legal A. împotriva încheierii din 16 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.