Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.03.2015, sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Botoşani, reclamanţii A. ŞI B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună:
1. Constatarea nulităţii următoarelor clauze din contractul de credit HL 29561 din 22.09.2008:
a) Art. III pct. 1 şi 2 - Dobânzi, comisioane bancare şi alte costuri percepute din Condiţiile Generale de Creditare, precum şi art. 2 (2.1 şi 2.3) din Condiţiile Speciale de creditare, dispoziţii referitoare la modul de calcul al dobânzii, la cuantumul acesteia, precum şi la posibilitatea băncii de a putea modifica cuantumul dobânzii, în mod unilateral, fără consimţământul împrumutaţilor; clauzele enunţate nefiind transparente.
b) Art. 2.3 din Condiţii speciale care instituie un comision de acordare credit de 1.50 % din valoarea creditului, respectiv suma de 1.366,5 CHF la data acordării creditului;
c) Art. III din Condiţii Generale, pct. 10 - Alte comisioane bancare aferente condiţiilor de creditare iniţiale, comisioane necuantificate, deci abuzive.
d) Art. V - Pct. 3.1; 3.1 lit. b) şi 3.2 - prin care s-a prevăzut obligaţia împrumutatului de a asigura imobilul ce constituie garanţia creditului la o valoare comunicată şi acceptată de bancă, cu societăţi de asigurare " agreate" de bancă şi care vor include prevederi acceptate de bancă.
e) Art. V - ultimul aliniat prin care, în caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanţiei;
f) Art. VI - Pct. 1.3.1 alin. (2) - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a declara exigibil anticipat creditul, de a rezilia unilateral contractul şi de a trece la recuperarea întregii sume datorate în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligaţii asumate prin contract.
g) Art. VI - pct. 1.3.2 alin. (4) - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a efectua schimburile valutare în cursul de schimb al băncii din ziua plăţii pentru convertirea în valută a creditului a sumelor necesare rambursării creditului şi/sau convertirea în RON a sumelor existente în conturi.
h) Art. VI - pct. 1.3.3. - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a încheia poliţe de asigurare în numele şi pe seama împrumutatului pe toată durata creditului, contractele de asigurare fiind încheiate cu o societate de asigurări aleasă de către bancă;
i) Art. VII - pct. 1,4, 8 şi 10 - prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului;
k) Art. VIII pct. 1 alin. (2) din Condiţiile Generale privitoare la faptul că părţile au agreat, au înţeles şi acceptat prevederile referitoare la dobândă, costuri, comisioane, garanţii, precum şi ale sancţiunilor în cazul neîndeplinirii obligaţiilor;
l) Art. VIII pct. 2 - Dreptul creditorului de a transmite, cesiona, drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract şi naşterea unor obligaţii valide şi executorii faţă de terţi.
2. Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb al CHF - RON, la data semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, de la data semnării şi până la plata ultimei rate contractuale din contractul de credit nr. x/22.09.2008 încheiat între pârâtă şi reclamanţi.
3. Restituirea sumelor care au fost încasate de bancă în baza clauzelor a căror caracter abuziv s-a solicitat a se constata; sume ce se impun a fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie şi la care urmează a se adăuga dobânda calculată începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
4. Cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6816 din data de 1 iulie 2015 pronunţată de Judecătoria Botoşani a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15 iulie 2015, sub nr. x/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 765 din 10 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 februarie 2016, sub nr. x/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 1983 din 11 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. - SUCURSALA BOTOŞANI şi intervenienţii forţaţi D., E., F. şi G..
A constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x/22.09.2008, încheiat între C. S.A. şi reclamanţi:
- art. 2.3 - Condiţii speciale;
- art. III pct. 2 - Condiţii generale - doar în ceea ce priveşte dispoziţia "în cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicabile şi/sau comisioanelor bancare şi/sau a costurilor percepute, acesta are dreptul de a denunţa unilateral contractul. La data denunţării unilaterale a contractului toate obligaţiile împrumutatului vor deveni imediat scadente şi exigibile, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată prevăzut la art. 2.5 din CSC. Nedenunţarea unilaterală a contractului din partea împrumutatului printr-o notificarea comunicată băncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării revizuirii dobânzii şi/sau comisioanelor bancare şi/sau a costurilor percepute constituie o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiţii"
- art. III pct. 10 - Condiţii generale;
- art. V pct. 3.1 lit. a) - Condiţii generale, doar în ceea ce priveşte dispoziţia "împrumutatul are obligaţia de a asigura imobilul ce constituie garanţia creditului, în calitate de asigurat/contractant pe întreaga durată a creditului, la o valoare comunicată şi acceptată de către bancă"
- art. V pct. 3.2 - Condiţii generale;
- art. V ultimul aliniat - Condiţii generale;
- art. VI, pct. 1.3.1 alin. (2) şi art. 1.3.3 - Condiţii generale;
- art. VII, pct. 1-4, 8 şi 10 - Condiţii generale;
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.366,5 CHF achitată cu titlu de comision acordare credit, sumă ce va fi restituită la cursul oficial BNR din data plăţii, la care se va adăuga dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la data încasării şi până la restituirea efectivă.
A respins restul pretenţiilor, ca nefondate.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON - cheltuieli de judecată, onorariu expert, conform decontului de la dosar.
II. Împotriva sentinţei nr. 1983 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Botoşani, au declarat apel atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta C. S.A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă la data de 25 octombrie 2018.
Prin decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A., în apel.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1983 din 11.12.2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, intimaţi fiind intervenienţii forţaţi D., E., F., G. şi C. S.A. SUCURSALA BOTOŞANI.
III. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenta-pârâtă C. S.A., la data de 22 martie 2019 (data plicului poştal - dosar recurs), cât şi recurenţii-reclamanţi A. şi B., la data de 22 martie 2019 (data plicului poştal - dosar recurs).
Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
În cadrul recursului formulat, recurenţii-reclamanţi au invocat greşita interpretare de către instanţa de apel a unor clauze din contractul de credit semnat de aceştia cu recurenta-pârâtă:
a) în ceea ce priveşte art. 2-2.1 din Condiţiile Speciale de Creditare -privitor la majorarea ratei dobânzii cu 0,35 p.p. după primele 6 luni instanţa de apel a tratat superficial criticile de nelegalitate aduse acestei clauze, ajungând la concluzia că această normă contractuală este inteligibilă, fără a analiza criticile punctual formulate de recurenţii-reclamanţi;
b) instanţa de apel a tratat extrem de superficial motivul de apel referitor la nelegalitatea perceperii de dobânzi la comisionul de acordare, prin introducerea acestuia în soldul creditului. Totodată, instanţa de apel nu a examinat cu atenţie probele depuse la dosar, în motivare fiind precizat faptul că recurenţii-reclamanţi au tras creditul în RON, când, în realitate, aceştia au fost obligaţi de bancă să convertească soldul creditului, chiar de la acordare, prin conversie în moneda creditului refinanţat, adică EURO . Instanţa de apel nu a ţinut cont de paguba recurenţilor-reclamanţi rezultată din fişa cu Situaţia conturilor, datată 25.09.2008, depusă la dosar la dosar x/2015 al Tribunalul Bucureşti, în care se evidenţiază, clar şi fără echivoc, faptul că banca a câştigat suma de 6000 RON doar din această operaţiune de conversie, care le-a fost impusă recurenţilor-reclamanţi prin art. I "Tragerea creditului" - pct. 3 - din Condiţiile Generale de Creditare a contractului de credit.
c) în ceea ce priveşte conversia în RON ("îngheţarea") a creditului la rata de schimb din momentul contractării, instanţa de apel nu a analizat în mod temeinic dezechilibrul evident şi semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor prin inducerea în eroare asupra aparenţei stabilităţi a CHF. Instanţa de fond a motivat, în mod eronat, respingerea acţiunii, în sensul că Legea 193/2000 nu prevede în Anexă vreo dispoziţie care să califice clauza de risc valutar ca fiind o clauză abuzivă, astfel că, prin motivare, instanţa a răsturnat sarcina probei, care incumba pârâtei, în calitate de profesionist, prin neaplicarea legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor. Mai exact, instanţa de fond a exclus, în mod injust, obligaţia băncii de informare a clientului asupra riscului valutar şi a mecanismului de rambursare a creditului din prisma legii de protecţie a consumatorului, deşi aceste informaţii trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci şi impactul pe care fluctuaţiile cursului de schimb valutar şi o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străina îl au asupra ratelor împrumutului.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă H. S.A. (fostă C. S.A.) a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii, ca neîntemeiate, fără a indica dispoziţiile legale pe care îşi întemeiază recursul.
a) Cu privire la clauzele din contractul de credit privind comisionul de acordare credit, a arătat că instanţa de fond a constatat caracterul abuziv al acesteia cu motivarea ca acest comision nu este justificat şi a fost perceput în baza unei clauze abuzive, astfel cum aceasta este calificată de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000.
A susţinut că instanţa de control judiciar ar trebui sa reţină criticile formulate ca fiind întemeiate, în ceea ce priveşte modul de redactare al clauzei referitoare la comisionul de acordare, aceasta fiind neechivocă, in condiţiile in care s-a menţionat suma exactă, exprimată ca procent din valoarea totală a creditului, iar referitor la norma stipulata prin art. 15 din Legea nr. 190/1999, trebuie precizat ca acest comision de acordare face parte din cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi garanţiilor aferente, nu doar comision de analiză.
A arătat că prevederea prin care a fost stipulat comisionul de acordare are un caracter clar şi inteligibil, fiind exprimată, din punct de vedere matematic, într-un mod clar şi precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, nefiind incident textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Mai mult decât atât, legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu interzicea stipularea acestui tip de comision
Recurenta-pârâtă mai susţine că nu s-a făcut dovada faptului că banca a avut un comportament caracterizat prin lipsa bunei-credinţe si a creării unui dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorului, atâta timp cât împrumutul a fost semnat in anul 2007, iar acţiunea a fost promovată în anul 2015, acest tip de contract fiind considerat ca avantajos pentru împrumutaţi.
De asemenea, recurenta-pârâtă nu a impus recurenţilor-reclamaţilor produsul financiar contractat, fără ca aceştia sa aibă posibilitatea negocierii lui.
b) Cu privire la art. III pct. 2 din Condiţiile generale, doar cu privire la posibilitatea împrumutatului de a denunţa unilateral contractul, în măsura in care acesta nu este de acord cu noua rată a dobânzii aplicate şi/sau a comisioanelor bancare, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa nu a inteles prevederea contractuală.
c) Cu privire la Art. V pct. 3.1 lit. a) din Condiţiile generale, doar în ceea ce priveşte obligaţia împrumutatului de a asigura imobilul adus în garanţia băncii şi art. V pct. 3.2 din Condiţiile generale referitoare la încheierea poliţelor de asigurare, a precizat că obligaţia de asigurare a imobilului nu este una abuzivă.
d) Cu privire la clauzele prevăzute la art. VI pct. 1.3.1 alin. (2), şi 1.3.3, a arătat că soluţia instanţei este criticabilă deoarece îngrădeşte dreptul băncii de a face demersuri pentru recuperarea creanţelor, în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute in contractul de credit.
A solicitat judecata în lipsă.
IV. În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursurilor, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi a fost declarat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) teza I din C. proc. civ., în timp ce recursul formulat de recurenta-pârâtă a fost declarat în termenul legal.
Totodată, în legătură cu criticile formulate de către recurenţii-reclamanţi şi de către recurenta-pârâtă, s-a apreciat că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi s-a precizat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu.
Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 16 decembrie 2019, la dosar s-a înregistrat punctul de vedere al recurenţilor-reclamanţi, în cadrul căruia aceştia au arătat că, pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii, nu are relevanţă data aplicată de serviciul poştal pe plicul în care a fost comunicată hotărârea judecătorească (adică data de 11 februarie 2019 aplicată de Oficiul Poştal Botoşani), ci are relevanţă data comunicării efective, aşa cum rezultă aceasta pe confirmarea de primire sub semnătură, care ar trebui să corespundă cu data aplicată de Oficiul Poştal Cătămărăşti Deal, respectiv data de 22 februarie 2019, în această localitate fiind domiciliul stabil al reclamanţilor.
Au precizat că, în ceea ce priveşte comunicarea efectivă, aceasta nu s-a realizat sub semnătură de primire, care ar trebui să corespundă cu data aplicată la data de 22 februarie 2019 pe borderoul factorului poştal, astfel încât este exclus să existe vreo semnătură care să aparţină recurenţilor-reclamanţi pe vreo dovadă de comunicare din data de 11 februarie 2019, ci această semnătură poate să aparţină cel mult factorului poştal şi poate să semnifice, cel mult, predarea corespondenţei de la oficiul din Botoşani către oficiul poştal din Cătămărăşti Deal, dar cu siguranţa nu reprezintă o dovadă de comunicare către recurenţii-reclamanţi.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că semnăturile de pe dovezile de comunicare de la dosarul de apel nu le aparţin, deoarece la data de 11 sau 12 februarie 2019, plicul se afla abia la oficiul poştal din Botoşani, fiindu-le comunicat mult mai târziu, respectiv pe 22 februarie 2019.
În acest context, au solicitat verificarea semnăturilor, despre care au apreciat că, în mod cert, sunt diferite de cele pe care aceştia le-au aplicat pe diferite înscrisuri din dosar, inclusiv pe cererea de recurs şi, totodată, au solicitat să se obţină copia borderoului de comunicare a corespondenţei de la oficiul poştal Cătămărăşti Deal, cu scopul verificării datei certe la care a avut loc comunicarea corespondenţei şi de la care a început să curgă termenul de recurs.
Prezentul termen de judecată a fost fixat pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursurilor.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi A.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Textul de lege anterior evocat stabileşte că durata termenului de recurs este de 30 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.
Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părţii din exerciţiul acestui drept.
Din semnăturile executate pe dovezile de comunicare de la dosarul de apel rezultă, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, că decizia pronunţată de instanţa de apel le-a fost comunicată la data de 12 februarie 2019.
Lecturând adresa emisă de Oficiul Poştal Suceava 1 la data de 29 martie 2019, se constată că instituţia precizează că cele două comunicări,cu numerele 23296 şi, respectiv, 23297, au fost predate recurenţilor-reclamanţi chiar mai devreme cu o zi, la data de 11 februarie 2019.
Deşi aceştia susţin, în cuprinsul punctului de vedere înregistrat la dosar la data de 16 decembrie 2019, că data comunicării efective a deciziei instanţei de apel este cea de 22 februarie 2019, adresa anterior menţionată relevă că:
"din verificările efectuate la subunităţile poştale pentru ajungerea la destinaţie a trimiterii încredinţate, a rezultat că aceasta a ajuns în posesia destinatarului, fiind predată prin înmânare la data de 11 februarie 2019".
Totodată, procedând la verificarea semnăturilor efectuate pe dovezile de comunicare ale deciziei recurate (verso-ul dosarul de apel), se constată că acestea conţin seria şi numărul actului de identitate al semnatarului A., care a semnat ambele dovezi de comunicare, inclusiv pentru soţia sa, care locuieşte la aceeaşi adresă) semnătura executată fiind similară celei aplicate de recurentul-reclamant A. pe cererea de recurs, semnăturilor de pe dovezile de înmânare către recurenţii-reclamanţi a raportului întocmit asupra admisibilităţii recursurilor, aflate la dosarul de recurs, pe care se află înscrise date de identificare (serie şi număr al cărţii de identitate) identice cu cele menţionate pe dovezile de comunicare de pe verso-ul dosarul de apel, dar şi semnăturii executate pe punctul de vedere transmis ca urmare a primirii raportului întocmit de magistratul asistent .
Nu în ultimul rând, se constată că numerele trimiterilor poştale cu care s-au comunicat recurenţilor decizia instanţei de apel, anume 23296 şi, respectiv, 23297, rezultat din ştampilele aplicate pe dosarul de apel, coincid cu numerele de pe copiile plicurilor anexate cererii de recurs, aflate la filele x şi, respectiv, 39 din dosarul de recurs, aceleaşi numere fiind menţionate şi în adresa din data de 29 martie 2019 emisă de Oficiul Poştal Suceava 1, la care s-a făcut referire mai sus.
Nu în ultimul rând, recurenţii-reclamanţi nu s-au înscris în fals cu privire la semnăturile despre care susţin că nu le-ar aparţine.
Ca urmare, Înalta Curte nu poate reţine împrejurarea invocată de recurenţi, în sensul că decizia recurată ar fi fost comunicată la data de 22 februarie 2019, deoarece din înscrisurile anterior menţionate rezultă că această hotărâre a fost comunicată la data de 11 februarie 2019 sau, cel târziu, la data de 12 februarie 2019, date în raport cu care instanţa de recurs va aprecia asupra excepţiei tardivităţii declarării căii de atac analizate.
Cum termenul de recurs de 30 zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., curge de la data comunicării hotărârii apelate, rezultă că acest termen a început să curgă cel târziu la data de 12 februarie 2019.
Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".
În condiţiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 12 februarie 2019, rezultă că acesta s-ar fi împlinit în ziua de 15 martie 2019, vineri, zi lucrătoare.
Cu privire la data declarării recursului, instanţa supremă constată că recurenţii-reclamanţi au expediat prin poştă cererea de recurs, la data de 22 martie 2019, astfel cum aceasta este menţionată pe plicul poştal de la dosar, fiind depăşit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 15 martie 2019.
Având în vedere că recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în speţă devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, care sancţionează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecinţa fiind aceea a pierderii de către recurenţii-reclamanţi a dreptului de a le fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. (succesoare a C. S.A)
Constatând că recursul nu poate fi soluţionat conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ., apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (7) din acelaşi Cod, motiv pentru care va admite în principiu recursul şi va stabili termen de judecată în şedinţă publică, la data de 15 mai 2020, în vederea soluţionării acestuia, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Admite în principiu recursul formulat de recurenta-pârâtă H. (succesoare a C. S.A) împotriva aceleiaşi decizii.
Fixează termen pentru judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă la data de 15 mai 2020, cu citarea părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.