Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 85/2020

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 24 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 22/26.03.2019 de încetare a contractului individual de muncă; reintegrarea reclamantei în postul avut anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite de la data concedierii până la reintegrarea efectivă în muncă, majorate si reactualizate; obligarea pârâtei la plata sporului de vechime in munca de 25% şi sporul de 10%, cuvenite în ultimii 3 ani anteriori concedierii; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 25% reţinută din salariu în lunile martie şi aprilie 2018 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1249 din 10 iulie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a anulat Decizia nr. 22/26.03.2019 de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului şi a dispus reintegrarea reclamantei în postul avut anterior concedierii, cu acordarea unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite, majorate şi reactualizate, de la data de 26.03.2019 şi până la data reintegrării efective în muncă, respingând în rest acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta A., cât şi pârâta B. Pucioasa.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului LM 19 A II, care, prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestui complet de judecată, declinând competenţa de soluţionare a apelului dedus judecăţii în favoarea completelor specializate ale secţiei, rămase competente, să soluţioneze litigii de muncă, urmare suspendării executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, prin sentinţa civilă nr. 554/21.08.2019 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019.

În motivarea acestei încheieri, s-a reţinut că pricina dedusă judecăţii are ca obiect un litigiu de muncă, a cărui soluţionare în primă instanţă este de competenţa completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale constituite la nivelul secţiilor civile ale tribunalelor.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia analizată, instanţa a constatat că, la nivelul său, aceasta revenea, ex lege şi de principiu, completurilor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civilă.

S-a arătat, în esenţă, că prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de Conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale, astfel că, practic, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a "atribuit" competenţă funcţională în materia analizată şi secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Ulterior, prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I Civilă şi a propus preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea de completuri specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale.

Instanţa a apreciat că, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluţia "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum stabilise iniţial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secţii în cadrul secţiei I, formând completuri specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secţiei I Civilă. În baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înfiinţat completurile specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor non-penale, menţionate în anexa la Hotărârea nr. 12 din 22 mai 2019.

Prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019 pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22 mai 2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiaşi Colegiu.

Urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7 din 22 august 2019, completurile nou înfiinţate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexităţii, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor completuri existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu mai sus menţionate.

Analizând efectele sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, instanţa a apreciat că momentul procesual de stabilire a competenţei fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 131 C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată din faţa instanţei de apel la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că prezentul apel a fost repartizat completului nou înfiinţat la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere.

De asemenea, s-a considerat că principalul efect al suspendării învederate îl constituie faptul că la momentul analizei dispoziţiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai puteau produce efecte juridice, respectiv nu mai puteau fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completurilor nou înfiinţate, cu judecătorii tuturor secţiilor non-penale.

Instanţa a mai subliniat că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 7 şi 19 din R.O.I., aprobat de către Plenul CSM prin hotărârea nr. 1375/2015, rezultă că doar colegiul de conducere are competenţa legală de a stabili componenţa secţiilor/completurilor şi de a muta judecătorii dintr-o secţie în alta, iar nu preşedintele instanţei, acesta din urmă având posibilitatea înfiinţării completurilor specializate în cadrul unei secţii, cu o componentă deja stabilită de colegiu. Astfel, s-a concluzionat că prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completurile nou înfiinţate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas fără fundament juridic, atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât secţia I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.

Aşadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înfiinţate pe rolul şi planificarea secţiei I Civilă, ele sunt lipsite de competenţă funcţională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncţionale.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare completului 10A CIV.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019 pronunţată în acelaşi dosar, completul astfel învestit a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei funcţionale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea completului iniţial învestit. A constatat ivit conflictului negativ de competenţă, a suspendat de drept judecata cauzei şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivarea acestei hotărâri, în ceea ce priveşte efectele sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, instanţa a reţinut, în esenţă, că prezenta cauză a fost repartizată completului iniţial anterior pronunţării sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, iar, în aceste condiţii, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Completul iniţial învestit a procedat, potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. civ., la o verificare de competenţă în faza de regularizare a cererii şi nu a constatat vreo situaţie care să atragă necompetenţa sa, săvârşind astfel acte de procedură sub imperiul Hotărârilor Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi 12/20.06.2019, acte ce nu au fost desfiinţate.

Pe cale de consecinţă, completul iniţial învestit rămâne competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 decembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între completele LM 26 A III şi 10 A CIV din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin acţiunea promovată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 22/26.03.2019 de încetare a contractului individual de muncă; reintegrarea reclamantei în postul avut anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite de la data concedierii până la reintegrarea efectivă în muncă, majorate si reactualizate; obligarea pârâtei la plata sporului de vechime in munca de 25% şi sporul de 10%, cuvenite în ultimii 3 ani anteriori concedierii; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 25% reţinută din salariu în lunile martie şi aprilie 2018Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, la care s-a făcut mai sus referire, sunt nelegale, o parte dintre judecători au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu.

Faţă de împrejurarea că sentinţa evocată este executorie, se reţine că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menţionate şi ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului iniţial anterior pronunţării sentinţei nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiţii, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul iniţial învestit rămâne competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile, în raport de data învestirii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2020.