Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 02.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a chemat în judecată pârâtele C. S.R.L. şi debitoarea B. S.R.L, cu citarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), solicitând anularea Contractului de cesiune nr. x din 22.12.2016, cu obligarea C. S.R.L. la restituirea în patrimoniul B. S.R.L. a mărcilor "D.", "D.", "D.", "D.".
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 117 şi următoarele din Legea nr. 85/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 6302 din 05 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes invocată de pârâta-reclamantă C. S.R.L., a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiunea în anularea contractului de cesiune nr. x/22.12.2016 formulată de reclamantul A. şi a respins ca rămasă fără obiect, cererea reconvenţională.
Împotriva sentinţei primei instanţe, A., în calitate de administrator judiciar al B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, cu privire la acţiunea introductivă, anularea Contractului de cesiune nr. x din 22 decembrie 2016 înregistrat la OSIM sub nr. x din 27 decembrie 2016, obligarea C. S.R.L. la restituirea în patrimoniul B. S.R.L. a mărcilor "D.", "D.", "D.", "D." înregistrate sub numerele x, iar, cu privire la cererea reconvenţională, admiterea cererii şi înscrierea creanţei în cuantum de 1.323.014,55 RON în categoria creanţelor prevăzute de art. 161 pct. 10 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, C. S.R.L. a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, exclusiv în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes invocată de societatea în cauză, şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată promovată de A., ca lipsită de interes, precum şi obligarea intimatului-apelant A. la plata cheltuielilor ocazionate în apel.
La data de 10 septembrie 2019, atât petenta E., cât şi petenţii F., G., respectiv H. au formulat cereri de intervenţie accesorie în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin care au arătat că înţeleg să susţină poziţia procesuală a C. S.R.L.
Prin încheierea de şedinţă din 06 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate de E., F., G. şi H. şi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta I. S.A., judecata apelului fiind amânată pentru termenul din 04 decembrie 2019.
Împotriva încheierii din 06 noiembrie 2019, atât apelanta-pârâtă C. S.R.L., cât şi terţii intervenienţi F., G. şi H. au formulat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea admiterii în principiu a cererilor de intervenţie accesorie formulate în sprijinul apărărilor societăţii C. S.R.L.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă C. S.R.L. a susţinut că, prin încheierea atacată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cu referire la interesul intervenienţilor de a interveni în cauză, recurenta consideră că în mod eronat acestea au fost respinse ca inadmisibile, cu toate că interesul acestora este justificat de faptul că intervenienţii au calitatea de redactori şi colaboratori ai publicaţiei "D.", fiind, astfel, interesaţi în mod direct de editarea şi difuzarea în continuare a publicaţiei în bune condiţii şi cu respectarea deplină a dreptului la liberă exprimare şi la informarea completă şi corectă a opiniei publice.
În sprijinul susţinerii sale şi pentru înţelegerea demersului intervenienţilor, autoarea recursului evocă istoria ziarului de la fondarea acestuia din anul 1877, amintind colaboratorii de prestigiu ai publicaţiei de-a lungul timpului, concluzionând că ziarul "D." e o publicaţie care a făcut istorie.
În concret, autoarea recursului consideră că admiterea cererii administratorului judiciar al B. S.R.L. de anulare a contractului de cesiune, cu consecinţa întoarcerii mărcilor în patrimoniul unei societăţi în faliment şi fără fonduri proprii ar avea ca efect nu doar imposibilitatea editării şi difuzării ziarului "D." şi, implicit, dispariţia lui de pe piaţa media după 142 de ani, ci şi dispariţia acestor valori şi orientări publicistice care au fost atât de importante pentru dezvoltarea şi menţinerea democraţiei în România.
Totodată, recurenta C. S.R.L. învederează că respingerea cererilor de intervenţie accesorie în sprijinul propriilor apărări, concomitent cu admiterea cererii de intervenţie formulată de I. S.A., prin lichidator judiciar, echivalează cu o inegalitate de tratament la adresa sa în raport cu apelanta A., cu încălcarea prevederilor art. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenţii F., G. şi H. invocă acelaşi temei de drept, respectiv art. 488 pct. 5 C. proc. civ., dezvoltând argumente identice cu cele prezentate de societatea C. S.R.L. în memoriul său de recurs.
Prin concluziile scrise depuse la termenul din 21 ianuarie 2020, recurenţii intervenienţi F., G., H. şi recurenta intimată C. S.R.L. au reiterat solicitarea de admitere a recursurilor, considerând că aspectele invocate, respectiv editarea şi vânzarea în continuare a publicaţiei în bune condiţii şi cu respectarea deplină a dreptului de exprimare, au fost apreciate de instanţa de apel ca fiind chestiuni incerte şi fără legătură directă cu rezultatul procesului, iar readucerea dreptului asupra mărcii în patrimoniul falitei nu este de natură a afecta în mod direct, prin ea însăşi, situaţia publicaţiei şi a jurnaliştilor/redactorior săi.
Astfel, pornind de la condiţia interesului terţului de a interveni într-o cauză, recurenţii consideră că, în cauza de faţă, drepturile terţilor (jurnaliştii) care au dorit să intervină sunt conexe cu situaţia juridică dedusă judecăţii şi se referă la continuarea publicării de articole şi investigaţii în ziarul D., în bune condiţii.
Cu referire la argumentaţia instanţei de apel, autorii recursurilor afirmă că instanţa a omis să constate legătura evidentă între rezultatul/deznodământul litigiului, pe de o parte, şi prejudiciul pe care l-ar încerca intervenienţii în cazul în care acţiunea de anulare a contractului de cesiune ar fi admisă, iar mărcile D. s-ar întoarce în patrimoniul debitoarei falite.
Pornind de la motivarea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie a instanţei de apel care a arătat că toate aspectele invocate de intervenienţi în legătură cu interesul de a interveni în cauză nu sunt în legătură directă cu rezultatul procesului, ci ar avea în vedere aspecte ulterioare şi cu caracter incert legate de situaţia publicaţiei după reîntoarcerea mărcii în patrimoniul debitoarei, recurenţii susţin că, pentru îndeplinirea condiţiei legale privind interesul de a interveni, nu este vizat un prejudiciu cert, pe care l-a suferit intervenientul, ci unul pe care încearcă să îl evite tocmai prin intervenţia sa în proces.
În acelaşi timp, analizând considerentul instanţei de apel conform căruia simpla readucere a dreptului asupra mărcii în patrimoniul debitoarei nu este de natură a afecta, în mod direct, prin ea însăşi, situaţia publicaţiei şi a jurnaliştilor săi, recurenţii afirmă că acesta omite un aspect esenţial, şi anume că mărcile vor fi readuse în patrimoniul unei falite, nu în patrimoniul unei societăţi care îşi poate desfăşura în mod liber activitatea.
Faţă de cele evocate mai sus, recurenţii subliniază că, odată cu intrarea în faliment, activitatea debitoarei este limitată exclusiv la scopul lichidării, fără a mai avea dreptul de a desfăşura activităţi care să exceadă acestui scop.
În acest sens, se arată că, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, la data intrării în faliment, societatea este dizolvată, astfel încât, personalitatea juridică a societăţii în faliment este limitată la actele lichidării, debitoarea în faliment fiind în imposibilitate juridică de a mai utiliza marca.
În completarea celor mai sus redate, recurenţii fac trimitere la informaţiile publicate pe portalul instanţelor, în dosarul nr. x/2017, din care reiese că judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei B. S.R.L. la data de 18 martie 2019, hotărârea fiind definitivă.
În concluzie, recurenţii afirmă că o eventuală soluţie de admitere a acţiunii, cu consecinţa readucerii mărcilor în patrimoniul debitoarei falite, nu se va limita la anularea contractului de cesiune şi la repunerea părţilor în situaţia anterioară, o astfel de situaţie nemaiputând exista în condiţiile în care debitoarea este în faliment, aspect de natură a afecta în mod direct atât publicaţia, cât şi jurnaliştii.
Prin urmare, interesul propriu al intervenienţilor rezidă în posibilitatea de a-şi continua activitatea în calităţile pe care le au, în cadrul publicaţiei editată sub marca respectivă, dată fiind calitatea acestora de redactori şi colaboratori ai publicaţiei.
În plus, contrar afirmaţiilor instanţei de apel, în măsura admiterii cererii reclamantului şi a întoarcerii dreptului asupra mărcii în patrimoniul falitei, interesul afirmat de intervenienţi este în directă legătură cu rezultatul procesului, imposibilitatea utilizării mărcii de către recurenta C. S.R.L. fiind o consecinţă imediată ce va antrena şi încetarea raporturilor cu intervenienţii în baza cărora aceştia îşi desfăşoară activitatea în cadrul publicaţiei, ceea ce, în opinia autorilor recursului face dovada unui interes actual.
Având în vedere exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii din 6 noiembrie 2019, la termenul din 04 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a constatat suspendată judecata apelului până la soluţionarea recursurilor declarate împotriva încheierii din 06 noiembrie 2019.
Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenţii susţin, în esenţă, că terţii intervenienţi justifică un interes propriu şi personal în susţinerea apărărilor apelantei-pârâte C. S.R.L. în cauza ce formează obiectul dosarului aflat, în apel, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, autorii recursului învederează că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat ca fiind inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate în sprijinul apărărilor părţii pentru care iniţiaseră respectivul demers, fiind în mod eronat aplicate dispoziţiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile din cererea de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii în cazul în care instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Referitor la aceste critici, instanţa supremă constată că, prin acţiunea iniţiată în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, recurenta-pârâtă C. S.R.L. a fost chemată în judecată pentru anularea Contractului de cesiune nr. x din 22 decembrie 2016, cu obligarea C. S.R.L. la restituirea în patrimoniul B. S.R.L. a mărcilor "D.", "D.", "D.", "D.".
Fiind respinsă în primă fază procesuală cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat apel, urmat de apelul incident declarat de pârâta C. S.R.L. În cursul judecării apelurilor, recurenţii F., G. şi H. au înţeles să formuleze cereri de intervenţie accesorie în sprijinul apărărilor autoarei apelului incident, cereri respinse ca inadmisibile prin încheierea din 06 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În examinarea existenţei interesului recurenţilor-intervenienţi, Înalta Curte reţine că aceştia îşi desfăşoară activitatea de jurnalişti la o publicaţie editată sub o marcă cesionată recurentei-pârâte C. S.R.L. prin Contractul de cesiune nr. x din 22 decembrie 2016 înregistrat la O.S.I.M. sub nr. Kb3930 din 27.12.2016, prin care B. S.R.L. a transmis dreptul de proprietate al mărcilor pentru un preţ de 1.058.411 RON (fără T.V.A.).
Având în vedere că obiectul litigiului de faţă îl reprezintă marca publicaţiei sub egida căreia intervenienţii publică articole în calitate de redactori şi colaboratori ai ziarului, aceştia au intervenit în proces invocând o temere justificată de eventualitatea întoarcerii mărcii în patrimoniul debitoarei pârâte B. S.R.L., aflată în faliment, situaţie care, în cele din urmă s-ar putea repercuta asupra politicii editoriale şi a independenţei pe care jurnaliştii intervenienţi şi-o doresc.
Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că interesul invocat nu este unul personal şi actual, considerând că autorii cererii de intervenţie accesorie nu afirmă un interes propriu, în legătură directă cu soluţia ce urmează a se pronunţa în dosarul de apel, ci toate argumentele invocate au în vedere aspecte ulterioare şi cu caracter incert legate de situaţia publicaţiei după reîntoarcerea mărcii în patrimoniul debitoarei.
Înalta Curte are în vedere că intervenţia accesorie se face cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru orice cerere care se adresează justiţiei, dar şi faptul că, prin intermediul intervenţiei accesorii, terţul nu promovează în justiţie o pretenţie proprie, distinctă de aceea a părţii în favoarea căreia a intervenit. Terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, ci trebuie să îşi justifice interesul său propriu, legitim şi actual în participarea la judecata procesului.
Aşadar, Înalta Curte constată că sfera noţiunii de interes personal nu se referă doar la un interes pur patrimonial, ci include şi posibilitatea anticipării unui prejudiciu nepatrimonial sau chiar a unui dezavantaj pentru persoanele care apelează la acest mecanism procesual.
Totodată, Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile art. 33 teza a II-a din C. proc. civ. referitoare la condiţia interesului, acestea nu impun existenţa unui interes născut şi actual, astfel încât, instanţa de apel nu trebuia să analizeze interesul autorilor intervenţiei accesorii doar prin prisma unui interes născut şi actual, o astfel de cerere putând fi formulată şi cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Or, având în vedere că, în cazul de faţă, autorii cererilor de intervenţie justifică atât un interes personal reprezentat de calitatea de colaboratori ai ziarului sub egida căruia aceştia publică articole, al căror viitor publicistic ar putea fi afectat de eventualitatea în care marca ziarului D. s-ar întoarce în patrimoniul unei societăţi în faliment, demersul acestora nu trebuie analizat prin prisma unui interes născut şi actual, ci al unui interes iniţiat în scop preventiv, pentru a preîntâmpina producerea unor consecinţe care s-ar putea repercuta inclusiv asupra activităţii publicistice şi a calităţii actului jurnalistic.
Aşa fiind, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va casa în parte încheierea atacată şi va trimite cererile de intervenţie accesorie formulate de F., G. şi H. spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenţii-intervenienţi F., G. şi H. şi de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Casează în parte încheierea atacată şi trimite cererile de intervenţie accesorie formulate de F., G. şi H. spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.