Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 241/F din data de 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, s-a constatat, în temeiul art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. (Legea nr. 286/2009), precum şi Legea nr. 241/2005, respectiv Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare ulterior datei de 01.02.2014.

1. În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen.. şi la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. cu referire la art. 153 alin. (1) C. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 155 alin. (4) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată (faptă din data de 26.02.2009).

2. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (26 acte materiale din perioada 2007-2011).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale.

3. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015).

4. a. În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:

- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiţionat prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul x/2011;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 C. pen. prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare prin sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria în dosarul nr. x/2018 (recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2019 definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

b. A fost menţinută dispoziţia sentinţei penale nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de 3 ani, 3 luni şi 10 zile [1/3 din (3 ani şi 10 luni + 4 ani + 1 an + 1 an)] şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

5. a. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului A., perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executate parţial prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la 25.06.2019 la zi.

b. A fost anulat M.E.P.Î nr. 323/24.06.2019 (dosar x/2014) şi M.E.P.Î nr. 238/18.07.2019 (dosar x/2019) şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a sentinţei.

Pe latură civilă:

a. În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 şi art. 25 C. proc. pen.. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1369 şi art. 1373 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi a fost obligat, în solidar, inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata sumei de 1.735.661 RON la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.

b. S-a constatat că pretenţiile civile cu privire la debitul principal în referire la infracţiunea de evaziune fiscală (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015) au fost acoperite integral până la primul termen de judecată.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 şi art. 25 C. proc. pen.. cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1369 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi a fost obligat inculpatul A. la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la 01.09.2019, inclusiv (data executării integrale a plăţii debitului principal reprezentat de accize).

c. S-a luat act că persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul produs de inculpat prin intermediul S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 713/P/2015 din data de 02.12.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi prin ordonanţa nr. 465/P/2016 din data de 06.12.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus luarea măsurii confiscării speciale cu privire la cantitatea de 6000 litri produs alcoolic deţinut contrar dispoziţiilor legislaţiei fiscale, aflat în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri să fie comunicată, la data rămânerii definitive, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 31.000 RON (din care 30.000 RON pentru urmărire penală; 500 RON pentru cameră preliminară şi 500 RON pentru judecată) şi pe partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. în solidar cu inculpatul A. până la concurenţa sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că:

A. Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 29.02.2016 întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, înregistrat pe rolul instanţei sub nr. x/2018 în data de 18.07.2018, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii, în concurs real, a infracţiunilor de:

- evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (26 acte materiale din perioada 2007-2011);

- transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 26.02.2009) şi

- evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015).

Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, în esenţă, că:

1. a. în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010, în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L. - CUI x şi al S.C. D. S.R.L. - CUI x, inculpatul A. a ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu a constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, pe care l-a prejudiciat astfel cu suma de 441.779 RON (echivalentul a 105.383 euro), din care 4.002 RON, echivalentul a 933 euro în cazul S.C. C. S.R.L. - CUI x şi 437.777 RON, echivalentul a 104.450 euro în cazul S.C. D. S.R.L. - CUI x (11 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005);

b. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L. - CUI x, inculpatul A. nu a înregistrat în evidenţele contabile şi în declaraţiile fiscale venituri/livrări realizate în semestrul II 2008, precum şi în februarie, martie 2009 în sumă totală de 11.463.940 RON cauzând astfel bugetului statului un prejudiciu de 2.188.728 RON, (echivalentul a 513.892 euro) din care TVA în sumă de 2.178.150 RON (3 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi impozit pe profit în suma totală de 10.578 RON (2 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005);

c. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. D. S.R.L. - CUI x, inculpatul A. nu a înregistrat în evidenţele contabile şi în declaraţiile fiscale venituri/livrări realizate în perioada aprilie - decembrie 2010, prejudiciind bugetul statului cu suma de 1.186.246 RON, echivalentul a 278.438 euro din care TVA de 1.177.787 RON, echivalentul a 276.361 euro (4 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi impozit pe profit de 8.459 RON, echivalentul a 2.077 euro (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005);

d. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. B. S.R.L. (fostă E. SRL) - CUI x, inculpatul A. a înregistrat în decontul de TVA nr. 26492/27.12.2007 aferent trimestrului al II-lea al anului 2007 operaţiuni fictive de regularizare TVA deductibilă în cuantum de 1.299.929 RON şi TVA colectată în cuantum de () 259.283, diminuând astfel TVA de plată cu suma de 1.559.212 RON, echivalentul a 441.928 euro (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) şi a înregistrat în declaraţia 101 nr. 8449/15.04.2008 privind impozitul pe profit aferent anului 2007, operaţiuni fictive în cuantum de 8.206.379 RON, reprezentând baza impozabilă aferentă celor două regularizări din decontul de TVA al trimestrului al II-lea al anului 2007, sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit de 176.449 RON, echivalentul a 49.728 euro (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005);

e. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L. - CUI x, inculpatul A. a înregistrat în declaraţiile fiscale aferente anului 2008 operaţiuni fictive - achiziţii nereale de bunuri/servicii de la S.C. B. S.R.L. - CUI x, în cuantum de 21.830.803 RON, deşi în realitate societatea s-a aprovizionat de la persoane fizice neînregistrate în scopuri de TVA, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA aferente, prejudiciind astfel bugetul general consolidat cu suma totală de 3.502.615 RON, echivalentul a 897.921 euro, din care TVA în cuantum de 3.485.591 RON (două acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) şi impozit pe profit în cuantum de 17.024 RON (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005).

2. la data de 26.02.2009, având calitatea de asociat unic al S.C. C. S.R.L. - CUI x, inculpatul A. a încheiat contractul prin care a cedat toate părţile sociale pe care le deţinea în cadrul acestei societăţi numiţilor F. şi G., deşi în realitate a continuat să deţină controlul asupra acestei societăţi, scopul urmărit fiind acela de a se sustrage urmăririi penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în cursul anului 2008 în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (neînregistarea unor operaţiuni comerciale derulate cu S.C. H. SRL) şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) (înregistrarea unor operaţiuni fictive de achiziţii de la S.C. B. S.R.L., fostă E. SRL).

3. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în lunile decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, inculpatul A. a ascuns organelor fiscale producerea, în perioada lunilor decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău a cantităţii de 4400 litri de rachiu din tescovină prin neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care o utiliza în acest sens, prin lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţilor produse, în scopul sustragerii de la plata accizei, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma de 27.446,03 RON.

Prima instanţă a arătat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost susţinută cu următoarele mijloace de probă: dosar nr. x/2016: raport de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 13.05.2014 întocmit de către specialiştii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie; raport de expertiză judiciară în materie contabilitate - fiscalitate; declaraţiile fiscale ale S.C. B. S.R.L. şi alte înscrisuri privind operaţiunile comerciale ale acestei societăţi (diagrame C-linx, date de identificare); declaraţiile inculpatului A.; declaraţiile martorilor I. şi J.; înscrisuri provenind de la partenerii comerciali ai S.C. B. S.R.L. (fostă E. SRL); extrasele contului bancar al S.C. B. S.R.L. deschis la K. S.A. şi documentele justificative care au stat la baza efectuării operaţiunilor prin acest cont; nota de constatare seria x nr. x/19.12.2007 (cu toate anexele) întocmită de Garda Financiară - Comisariatul Arad la S.C. E. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL); alte înscrisuri provenind de la Registrul Comerţului, Inspecţia Muncii, administraţii financiare, Tribunalul Argeş, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; dosar nr. x/2016: raport de expertiză judiciară în materie contabilitate - fiscalitate cu completările ulterioare; declaraţiile fiscale ale S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. şi alte înscrisuri privind operaţiunile comerciale ale acestei societăţi (diagrame C-linx, date de identificare, vector fiscal); declaraţiile inculpatului A.; declaraţiile martorilor L., M., N., O., P., J., F.; înscris - declaraţia numitului G.; înscrisuri provenind de la inculpat, de la partenerii comerciali ai S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.; extrasele conturilor bancare ale S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. şi documentele justificative care au stat la baza efectuării operaţiunilor prin acest cont; alte înscrisuri provenind de la Registrul Comerţului, Inspecţia Muncii, administraţii financiare, Garda Financiară, organe judiciare, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.; dosar nr. x/2016: proces-verbal de percheziţie domiciliară şi anexele acestuia; procese-verbale de prelevare, cererile de analiză şi certificatele de analiză nr. x din data de 19.10.2016 întocmite de organele vamale; declaraţiile inculpatului A.; declaraţiile martorilor Q., R., S. şi T.; adresele nr. x/14.05.2016, nr. y/21.07.2017 şi nr. 4614/2/25.10.2017 ale Biroului Vamal de Interior Bucureşti şi Declaraţia pentru înregistrarea gospodăriei individuale care realizează băuturi alcoolice destinate consumului propriu înregistrată la Biroul Vamal de Interior Bucureşti sub nr. x/25.08.2016; adresa nr. x/29.03.2017 a Biroului Vamal de Interior Buzău; proces-verbal încheiat de organele de cercetare ale poliţiei judiciare la data de 20.05.2016; proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 23.11.2017 întocmit de organele de cercetare ale poliţiei judiciare; proces-verbal de cercetare a probelor din data de 20.12.2012; proces-verbal de confruntare între inculpatul A. şi martorul Q. din data de 20.12.2017.

B. S-a precizat că, la data de 14 decembrie 2018, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A.. În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii cauzei pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului. Încheierea a rămas definitivă prin încheierea nr. 135/28.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

C. a. Cu referire la judecată, s-a arătat că dosarul a fost amânat succesiv la termenele din 16.04.2019 (în vederea angajării unui apărător ales), 14.05.2019 (pentru continuitatea completului de judecată) şi 11.06.2019 (pentru continuitatea completului de judecată).

b. La termenul din 10.09.2019, după prezentarea, în şedinţă publică, a actului de sesizare, la termenul de judecată din 22 ianuarie 2019, Curtea, conform dispoziţiilor art. 374 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., i-a explicat inculpatului în ce constă învinuirea, l-a înştiinţat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări, în mod nemijlocit, martorilor, cât şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte necesar, l-a întrebat dacă solicită ca judecarea să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de acesta, în cazul în care recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, poziţia inculpatului, în acest sens, fiind consemnată într-o declaraţie .

La acelaşi termen de judecată, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru depunerea mandatelor de executare nr. 323/24.06.2019 şi nr. 238/18.07.2019 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală pe numele inculpatului.

c. În faţa instanţei au fost administrate următoarele mijloace de probă: chitanţă pentru încasarea veniturilor bugetare şi a altor sume de bani serie x număr x din 02.09.2019 pentru suma de 29.100 RON; cerere achitare prejudiciu nr. x/26.08.2019 dosar x/2016 - devenit 1004/2016 - devenit 481/2016 - dosar x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti; adeverinţă nr. 6045/02.09.2019 eliberată de Liceul Teoretic Jean Monet - U.; adeverinţă nr. 392/04.09.2019 eliberată de UŞAMV - Facultatea de HORTICULTURĂ - V.; adeverinţă nr. 309/05.05.2019 eliberată de ASE - Facultatea de marketing - V.; diplomă de licenţă nr. x/06.11.2008 eliberată de Universitatea W. - Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative Bucureşti pentru A.; decizia nr. 24./344 din 03.03.2011 a Baroului Bucureşti privind acordarea titlului de avocat definitiv pentru A.; adeverinţă nr. x/21.07.2017 eliberată de Universitatea W. - Facultatea Relaţii Economie Internaţionale - absolvire studii masterat A.; certificat de absolvire seria x nr. x/06.07.2017 ocupaţia formator - A.; certificat de absolvire seria x nr. x/11.07.2017 ocupaţia manager de proiect - A.; atestat de producător eliberat de Primăria Comunei Săhăteni seria x nr. x; atestat de producător eliberat de Primăria Comunei Săhăteni seria x nr. x vin diverse soiuri; certificat de înregistrare I.I. A. - fabricarea vinurilor din struguri; adresa nr. x/23.10.2018 ANSVSA - nu este necesară înregistrarea unităţii de fabricare vin deţinute de persoane fizice; document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor nr. 7879/09l.11.2018; adeverinţă nr. x/29.10.2015 eliberată de X.; adeverinţă nr. x/29.10.2015 eliberată de APIA - CJ Buzău; certificat de competenţe profesionale seria x nr. x eliberat de Y. .

De asemenea, au fost ataşate fişa actualizată de cazier judiciar; sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2019 definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

I. Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 375 alin. (5) C. proc. pen., instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. Curtea a reţinut, cu caracter prealabil, că inculpatul a fost judecat potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii. S-a reţinut că potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul "poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa".

S-a arătat că, parcurgerea procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii implică atât recunoaşterea expresă a comiterii faptelor reţinute în cuprinsul actului de sesizare, prin declararea ca fiind adevărate, cât şi acceptarea fiabilităţii mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale.

Cu privire la momentul recunoaşterii comiterii faptelor în cadrul acestei proceduri, Curtea a reţinut că aceasta s-a făcut la termenul din 10 septembrie 2019, doar ulterior aducerii la cunoştinţa inculpatului, în şedinţă publică, în mod punctual, a faptelor reţinute în cuprinsul rechizitoriul nr. x/2016 din data de 29.02.2016 întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Pe baza observaţiilor făcute, Curtea a reţinut că recunoaşterea comiterii faptelor presupune declararea şi admiterea ca fiind adevărate, în tot, a faptelor prevăzute de legea penală, aşa cum acestea sunt descrise în cuprinsul rechizitoriul nr. x/2016 din data de 29.02.2016 întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Curtea a apreciat că după admiterea cererii de judecată potrivit procedurii abreviate inculpatul nu mai poate reveni pe parcursul procesului penal asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii abreviate, aceasta fiind irevocabilă (în cazurile în care legiuitorul ar fi dorit să prevadă o asemenea posibilitate de revenire, ar fi prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunţarea la apel).

În acest sens, s-a notat că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că după acordul de voinţă liber exprimat al inculpatului de a fi judecat potrivit dispoziţiilor procedurii recunoaşterii vinovăţiei, acesta nu îşi mai poate retracta declaraţia de vinovăţie, care are caracter irevocabil (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 654/2012, www.x.ro).

Prin urmare, Curtea a considerat că, după admiterea cererii de judecată potrivit procedurii abreviate, nu pot avea valenţă probatorie apărările ulterioare ale inculpatului, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului ales, prin care au fost învederate alte situaţii de fapt decât cele reţinute în actul de sesizare.

2. a. Prima instanţă a reţinut că, potrivit înscrisurilor care emană de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, S.C. C. S.R.L. a fost înfiinţată în data de 24.01.2008, având ca asociaţi pe numitul J. şi inculpatul A., desemnat şi administrator cu puteri depline. Obiectul principal de activitate, declarat, era comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat . Sediul societăţii a fost stabilit în str. x, localitatea Lehliu Gară, potrivit contractului de închiriere nr. x/15.01.2008.

S-a menţionat că S.C. C. S.R.L. a făcut parte din grupa contribuabililor mici, era o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA - perioada fiscală trimestrială, plătitoare de impozit pe profit, iar din data de 27.01.2010 a fost declarată inactivă de către organele fiscale, fiindu-i retras şi codul de TVA .

b. Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit înscrisurilor care emană de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, S.C. D. S.R.L. a fost înfiinţată în data de 06.05.2005, având ca asociaţi pe numitul J., desemnat şi administrator cu puteri depline, şi numitul Z., tatăl inculpatul A.. Obiectul principal de activitate, declarat, era construcţii de clădiri şi lucrări . Sediul societăţii a fost stabilit în str. x, Bucureşti, potrivit contractului de închiriere nr. x din 21.04.2005 .

La data de 06.06.2007, inculpatul A. a devenit asociat al S.C. D. S.R.L., dobândind şi calitatea de administrator, ca urmare a cedării părţilor sociale de către numitul J. . La data de 16.06.2009, a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului menţiunea privind ieşirea din societate a numitului Z., inculpatul A. devenind asociat unic şi administrator al societăţii, calitate pe care a avut-o până la data de 27.05.2010, când a fost înregistrată menţiunea privind cesiunea părţilor sociale ale acestuia către firma AA. cu sediul în Republica Seychelles, care a devenit asociat unic şi administrator .

S-a arătat că S.C. C. S.R.L. a făcut parte din grupa contribuabililor mici, era o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA - perioada fiscală trimestrială în perioada 09.05.2005-31.12.2008 şi lunară în perioada 01.01.2009-13.09.2012, plătitoare de impozit pe profit - perioada fiscală trimestrială, iar din data de 13.09.2012 a fost declarată inactivă de către organele fiscale, fiindu-i retras şi codul de TVA .

c. Curtea a mai reţinut, potrivit cererilor de retragere numerar depuse la casieriile BB. S.A. de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al celor două societăţi, S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., că inculpatul a ridicat o sumă de 5.000 de RON utilizată pentru plata de salarii la data de 24.12.2008 în cazul S.C. C. S.R.L. şi o sumă de 535.000 RON utilizată pentru plata de salarii în perioada septembrie 2009 - august 2010 în cazul S.C. D. S.R.L..

Instanţa de fond a apreciat că, la stabilirea situaţiei reale de fapt - destinaţia sumelor de bani retrase din conturile celor două societăţi comerciale trebuie avute în vedere acele mijloace de probă a căror fiabilitate nu poate fi tăgăduită, şi anume menţiunile consemnate în mod personal de către inculpat în cuprinsul cererilor de retragere, declaraţii completate în faţa unor funcţionari bancari, întrucât acestea reflectă cel mai exact adevărul. Instanţa a apreciat că inculpatul a consemnat declaraţiile în mod liber, fără a fi constrâns, într-un moment când, nefiind previzibilă declanşarea urmăririi penale împotriva sa, nu a fost în măsură să conceapă strategii de apărare.

În acest context, Curtea a constatat că, în cazul sumei ridicate din contul S.C. C. S.R.L., conform cererii depuse la bancă la data de 24.12.2008, inculpatul a solicitat retragerea sumei de 15.000 de RON, din care 10.000 de RON pentru plăţi diverse şi 5.000 de RON pentru plăţi salarii aferente lunii decembrie 2008, ceea ce s-a considerat că reprezintă un argument în plus în ceea ce priveşte destinaţia ultimei sume. De asemenea, în cazul S.C. D. S.R.L., s-a remarcat că sumele de bani erau retrase cu o ritmicitate specifică plăţii unor salarii (la două săptămâni sau lunar) şi aveau un cuantum lunar similar (aproximativ 60.000 RON).

Instanţa de fond a arătat că această prezumţie simplă, trasă din faptele cunoscute - momentul şi modalitatea în care au fost completate cererile de retragere - a devenit certitudine în momentul în care inculpatul a declarat irevocabil că această situaţie de fapt corespunde adevărului, la momentul recunoaşterii învinuirii.

Prin apărările formulate în raport de aceste acte materiale, cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul ales al inculpatului, în sensul că nu există nicio dovadă că cele două societăţi administrate de către inculpat ar fi plătit salarii, instanţa a considerat că inculpatul tinde să modifice situaţia de fapt recunoscută în mod irevocabil şi anume că a ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu a constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat.

Întrucât inculpatul nu a fost cercetat pentru infracţiunea de primire la muncă a mai mult de 5 persoane, fără a li se încheia contracte individuale de muncă, prevăzută de art. 264 alin. (4) din Codul muncii, prima instanţă a considerat că dovada existenţei a unui număr anume de salariaţi nu ar fi trebuit să fie făcută de către reprezentantul Ministerului Public, aceste fapte nefăcând parte din obiectul probaţiunii astfel cum este reglementat în cuprinsul art. 98 C. pen., apreciindu-se că destinaţia sumelor de bani retrase din conturile celor două societăţi rezultă din alte mijloace de probă, de exemplu, din neîntocmirea unor state de plată.

d. În raport de situaţia de fapt expusă, Curtea a reţinut concluziile raportului de expertiză în privinţa impozitelor şi contribuţiilor sociale aferente salariilor. Astfel, S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. nu au fost înregistrate ca plătitoare de impozite şi contribuţii sociale aferente salariilor.

Din analiza înscrisurilor "Istoric Declaraţii extras din baza de date ANAF", a rezultat că, pe toată perioada analizată, cele două societăţi nu au depus declaraţii cu privire la eventuale datorii privind impozitele şi contribuţiile sociale aferente salariilor (cod ANAF D 100,102).

Astfel, a arătat instanţa, expertiza a stabilit că, pentru plata sumei nete de:

- 5.000 RON (retrasă la data de 24.12.2008 prin completarea unei cereri de retragere, salarii aferente pentru o lună), S.C. C. S.R.L. trebuia să declare şi să achite la buget suma totală de 4.002 RON (933 euro la un curs valutar de 4,2910 RON/euro valabil în data de 25.01.2009), reprezentând cotele de impozite şi contribuţii datorate de angajat şi angajator, cu termen de plată 25.01.2009. Accesoriile aferente calculate până la data de 31.08.2017 au fost calculate ca fiind în sumă totală de 6.158 RON (1.341 euro la un curs valutar de 4,5906 RON/euro valabil în data de 31.08.2017) din care 5.558 RON dobânzi şi 600 RON penalităţi;

- 535.000 RON (retrasă prin completarea a 19 cereri de retragere la datele de 25.09.2009, 29.10.2009, 20.11.2009, 03.12.2009, 21.12.2009, 21.01.2010, 26.01.2010, 15.02.2010, 23.02.2010, 23.04.2010, 13.04.2010, 04.06.2010, 30.06.2010, 01.07.2010, 08.07.2010, 27.07.2010, 15.07.2010, 23.07.2010 şi 17.08.2010, reprezentând salarii aferente pentru 10 luni în perioada 25 septembrie 2009 - 17 august 2010), S.C. D. S.R.L. trebuia să declare şi să achite la buget suma totală de 437.777 RON (104.450 euro), reprezentând cotele de impozite şi contribuţii datorate de angajat şi angajator. Accesoriile aferente calculate până la data de 31.08.2017 au fost calculate ca fiind în sumă totală de 477.103 RON (103.930 euro la un curs valutar de 4,5906 RON/euro) din care 411.438 RON dobânzi şi 65.665 RON penalităţi.

3. a. Prin sentinţa apelată s-a reţinut totodată că, potrivit înscrisurilor care emană de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, S.C. B. S.R.L. a fost înfiinţată în data de 15.09.2004 cu denumirea E. S.R.L., având ca asociaţi pe S.C. CC. S.R.L. şi inculpatul A., desemnat şi administrator cu puteri depline. Obiectul principal de activitate, declarat, era fabricarea vinurilor . Sediul societăţii, stabilit iniţial în localitatea E., a fost mutat în Bucureşti, str. x, societatea fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. x/10.04.2008, conform cererii de înscriere menţiuni din data de 28.03.2008.

La data de 20.05.2008 (menţiunile fiind înscrise la data de 12.06.2008), inculpatul A. a cedat 30 % din părţile sociale ale S.C. B. S.R.L. către numitul DD. şi 70% către S.C. EE. S.R.L., societate reprezentată de numitul DD.; a fost revocat din funcţia de administrator, s-a schimbat sediul social în Bucureşti, str. x, bl. CorpA, camera 4, precum şi denumirea din E. S.R.L. în S.C. B. S.R.L..

S-a reţinut că S.C. B. S.R.L. a fost înregistrată ca plătitor de TVA de la data de 24.09.2004 (codul de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat începând cu 01.06.2011), având obligaţia depunerii trimestriale a decontului de TVA (declaraţia 300); a fost plătitoare de impozit pe profit pe toata perioada 24.09.2004 - 31.12.2008, având obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei fiscale cod ANAF 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - impozit pe profit anticipat, impozit pe veniturile din salarii, impozitul pe veniturile din alte surse şi a depunerii anuale a declaraţiei fiscale cod ANAF 101 cu privire la impozitul pe profit; avea obligaţia depunerii semestriale a declaraţiei recapitulative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional (declaraţia informativă 394), respectiv declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare (declaraţia informativă 390); a avut conturi bancare deschise numai la K. S.A., conturi prin care a derulat operaţiuni atât în RON, cât şi în valută [adresa nr. x/03.12.2012 a Administraţiei Sector 4 a Finanţelor Publice ].

b. Din probele administrate în faza de urmărire penală, însuşite de inculpatul A. care a uzat de procedura abreviată în cazul recunoaşterii învinuirii, recunoscând integral acuzaţiile formulate de procuror în privinţa S.C. B. S.R.L. - raport de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 13.05.2014 întocmit de către specialiştii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie; raport de expertiză judiciară în materie contabilitate - fiscalitate; declaraţiile fiscale ale S.C. B. S.R.L. şi înscrisuri privind operaţiunile comerciale ale acestei societăţi (diagrame C-linx, date de identificare); înscrisuri provenind de la partenerii comerciali ai S.C. B. S.R.L. (fostă E. SRL); extrasele contului bancar al S.C. B. S.R.L. deschis la K. S.A. şi documentele justificative care au stat la baza efectuării operaţiunilor prin acest cont; nota de constatare seria x nr. x/19.12.2007 (cu toate anexele) întocmită de Garda Financiară - Comisariatul Arad la S.C. E. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL) - curtea de apel a considerat că rezultă următoarele aspecte esenţiale:

Din verificarea încrucişată a diagramelor aferente declaraţiilor 394, S.C. B. S.R.L. a desfăşurat activităţi de comerţ cu ridicata de cereale, în cursul anului 2007 cu S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.A., S.C. HH. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. II. S.R.L., S.C. JJ. S.R.L., S.C. KK. S.R.L. şi S.C. LL. S.A..

Prima instanţă a mai reţinut că, potrivit declaraţiilor fiscale depuse, coroborate cu raportul VIES referitor la operaţiunile de comerţ derulate între parteneri din state membre ale Uniunii Europene şi cu extrasele conturilor bancare deschise la banca K., în cursul anului 2007, S.C. B. S.R.L. a derulat operaţiuni intracomunitare de achiziţii, dar şi achiziţii interne de la persoane fizice şi, în mică măsură, de la persoane juridice de naţionalitate română înregistrate în scopuri de TVA.

Prin decontul de TVA aferent trimestrului I al anului 2007, depus cu întârziere faţă de termenul legal de 25.04.2007, având numărul de înregistrare 14967 din data de 09.07.2007, au fost declarate achiziţii de bunuri şi servicii pentru o bază impozabilă în sumă totală de 1.497.384 RON şi TVA dedusă aferentă în sumă totală de 284.503 RON şi livrări de bunuri şi servicii pentru o bază impozabilă în sumă totală de 1.364.645 RON şi TVA colectată în sumă totală de 259.283 RON, rămânând un sold negativ de 160.081 RON (TVA de rambursat).

Prin decontul de TVA aferent trimestrului al II-lea al anului 2007, depus cu întârziere faţă de termenul legal de 25.07.2007, având numărul de înregistrare 26492 din data de 27.12.2007, au fost declarate "Regularizări de taxă colectată", cu aceeaşi valoare dar în minus. La rubrica "Regularizări TVA dedusă", a fost înscrisă suma de 1.299.929 RON, ceea ce ar corespunde unor achiziţii cu TVA de la parteneri interni în cuantum de 6.841.731 RON, sumă nemenţionată însă în decont.

Regularizările au fost efectuate fără a avea la bază documente justificative, conform legii contabilităţii şi a Codul fiscal aplicabil şi fără a fi îndeplinite prevederile Ordinului Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 273/2007, pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) "Decont de taxă pe valoarea adăugată" aflat în vigoare în perioada 11.06.2007 - 29.01.2008, cu privire la operaţiunile care se puteau înscrie la rubricile "Regularizări taxă colectată" şi "Regularizări taxă dedusă".

De asemenea, prin declaraţia 101 depusă în termenul legal sub nr. x/15.04.2008 (suma de plată 0 RON), aferente unor venituri de 8.072.155 RON, S.C. B. S.R.L. a raportat cheltuieli de exploatare aproape duble, cifrate la 15.163.835 RON. Despre cheltuielile de exploatare în cuantum total de 15.163.835 RON, s-a arătat că nu sunt susţinute de plăţile societăţii efectuate prin contul bancar, nici de declaraţiile 394 depuse de către contribuabil.

În acest fel, Curtea a reţinut, în acord cu concluziile raportului de expertiză contabilă - fiscală, că S.C. B. S.R.L. s-a sustras, în acest mod, de la plata unei datorii fiscale în cuantum total 1.559.212 RON TVA de plată (suma de 1.299.929 RON TVA deductibilă şi -259.283 RON TVA colectată) şi impozit pe profit de 176.449 RON.

4. a. Din probele administrate în faza de urmărire penală, însuşite de inculpatul A., care a uzat de procedura abreviată în cazul recunoaşterii învinuirii, recunoscând integral acuzaţiile formulate de procuror în privinţa S.C. C. S.R.L. - raport de expertiză judiciară în materie contabilitate - fiscalitate cu completările ulterioare; declaraţiile fiscale ale S.C. C. S.R.L. şi înscrisuri privind operaţiunile comerciale ale acestei societăţi (diagrame C-linx, date de identificare, vector fiscal); înscrisuri provenind de la partenerii comerciali ai S.C. C. S.R.L.; extrasele contul bancar al S.C. C. S.R.L. şi documentele justificative care au stat la baza efectuării operaţiunilor prin aceste cont -, instanţa a reţinut că au rezultat următoarele aspecte esenţiale:

În urma verificărilor încrucişate, S.C. C. S.R.L. a desfăşurat activităţi de comerţ, în cursul perioadei 2008 - 2009, cu S.C. D. S.R.L., S.C. H. S.R.L. şi S.C. MM. S.R.L..

SC C. S.R.L. a emis un număr de 16 facturi către S.C. D. S.R.L. (336/16.02.2009, 370/19.02.2009, 376/20.02.2009, 377/22.02.2009, 378/23.02.2009, 380/24.02.2009, 339/27.02.2009, 340/28.02.2009, 341/01.03.2009, 342/01.03.2009, 343/01.03.2009, 347/02.03.2009, 348/02.03.2009, 349/02.03.2009, 366/16.03.2009, 370/18.03.2009), având o valoare totală de 12.842.180,60 RON (din care bază impozabilă 10.791.748,40 RON şi TVA colectat în cuantum de 2.050.432,20 RON).

În privinţa S.C. H. S.R.L., din aceeaşi perioadă, au fost identificate 4 facturi emise de către S.C. C. S.R.L. (330/16.02.2009, 331/17.02.2009, 332/18.02.2009 şi 333/19.02.2009), având o valoare totală de 326.790,29 RON (din care bază impozabilă 274.612,97 RON şi TVA colectat în cuantum de 52.177,32 RON). La rândul ei, S.C. H. S.R.L. a avut livrări efectuate către S.C. C. S.R.L., în semestrul al II-lea al anului 2008, în sumă totală de 206.289 RON, din care 173.352 RON bază impozabilă şi 32.937 RON TVA.

De asemenea, s-a reţinut că S.C. C. S.R.L. a livrat mărfuri către S.C. MM. S.R.L. în sumă totală de 303.393 RON, din care 254.952 RON bază impozabilă şi 48.441 RON TVA, potrivit facturii nr. x/02.03.2009 .

Faţă de acestea, s-a constatat că S.C. C. S.R.L. nu a declarat livrări/venituri prin declaraţia D 300 şi D 394 pentru suma totală de 13.642.090 RON din care bază impozabilă totală de 11.463.940 RON şi TVA colectat stabilit suplimentar în cuantum total de 2.178.150 RON (scadenţă la 25.01.2009 - 169.726 RON din care bază impozabilă 142.627 RON şi TVA în cuantum total de 27.099 RON; 25.03.2009 - 326.790 RON din care bază impozabilă 274.613 RON şi TVA în cuantum total de 52.177 RON; 25.04.2009 - 254.952 RON din care bază impozabilă şi TVA în cuantum total de 48.441 RON; 25.03.2009 - 5.834.509 RON din care bază impozabilă 4.902.948 şi TVA în cuantum total de 931.561 RON; 25.04.2009 - 7.007.672 RON din care bază impozabilă 5.888.800 şi TVA în cuantum total de 1.118.872 RON).

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, cu privire la impozitul pe profit stabilit suplimentar prin estimare având în vedere documentele din dosarul cauzei, şi anume Situaţia Activelor, Datoriilor şi Capitalurilor Proprii la data de 30.06.2008, din care a reieşit că nivelul adaosului comercial (marja) realizat de S.C. C. S.R.L. în această perioadă a fost de 0,58 % (9.121.325 venituri din vânzarea mărfurilor/9.069.592 cheltuieli cu mărfurile) generează creşterea bazei impozabile privind calculul impozitului pe profit aferent trimestrului IV al anului 2008 şi trimestrului I al anului 2009 cu suma totală de 66.107 RON, care ar genera pentru S.C. C. S.R.L. - CUI x un impozit pe profit suplimentar de plată către bugetul general consolidat în sumă de 10.578 RON (2.496 euro), cu următoarele termene de plată: 132 RON (822 x 16%), scadentă în 25.01.2009, 31 euro la un curs valutar de 4,2910 RON/euro; 10.446 RON (65.285 x 16%) scadentă în 25.04.2009, 2.465 euro la un curs valutar de 4,2380 RON/euro; în total 10.578 RON.

b. Curtea a reţinut că raportul de expertiză a evidenţiat că S.C. C. S.R.L., pentru anul 2008:

- în deconturile de TVA (cod ANAF 300) a raportat achiziţii mai mari decât în declaraţiile informative (cod ANAF 394) în sumă totală de 15.753.236 RON din care 13.238.014 RON bază impozabilă şi 2.515.222 RON TVA.

- în deconturile de TVA (cod ANAF 300) a raportat achiziţii mai mari decât plăţile efectuate prin bancă către persoane juridice în sumă totală de 38.044.666,27 RON din care 31.970.308,27 RON bază impozabilă şi TVA în cuantum de 6.074.358 RON.

- în declaraţiile informative (cod ANAF 394) a raportat achiziţii mai mari decât plăţile efectuate prin bancă către persoane juridice, în sumă totală de 22.291.430,27 RON din care 18.732.294,27 RON bază impozabilă şi TVA în cuantum de 3.559.133 RON.

Din extrasele emise de băncile la care S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. deţineau conturi, a reieşit că, în contul bancar al S.C. B. S.R.L. nu a intrat decât suma de 490.022 RON .

Întrucât pentru operaţiunile declarate de S.C. C. S.R.L. în cuantum de 18.756.995 RON, plus TVA de 3.563.830 RON şi implicit colectarea TVA, a lipsit contraprestaţia (plata produselor/serviciilor livrate/prestate), cu luarea în considerare a diferenţelor dintre raportările prin declaraţii D300 şi D394, s-a reţinut că livrările pe care S.C. B. S.R.L. le-ar fi efectuat, în anul 2008, către firma S.C. C. S.R.L. nu erau reale.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului obligaţiilor fiscale diminuate, defalcate pe perioade fiscale, ţinând cont de faptul că, în anul 2008, depunerea D 394 se făcea semestrial, iar S.C. C. S.R.L. - CUI x era înregistrată ca plătitor de TVA trimestrial, pe baza de raţionament profesional, plecând de la datele raportate ca achiziţii de S.C. C. S.R.L. - CUI x în D 300 aferente trimestrelor I, II, III şi IV, iar recunoaşterea achiziţiilor de la S.C. B. S.R.L. (fostă E. SRL) - CUI x s-a făcut semestrial în declaraţia D394, fiind in imposibilitatea stabilirii în care din trimestre au fost efectuate achiziţiile şi ţinând cont de principiul securităţii juridice care presupune că impunerea să fie certă, s-a reţinut că: 1. Aferent semestrului I 2008, termen de plată 25.07.2008 suma totală de 1.722.152 RON (482.991 euro la un curs valutar de 3,5656 RON/euro), din care TVA 1.713.782 RON şi impozit pe profit 8.370 RON (52.315 RON x 16%); 2. Aferent semestrului II 2008, termen de plată 25.01.2009 suma totală de 1.780.463 RON (414.930 euro la un curs valutar de 4,2910 RON/euro), din care TVA 1.771.809 RON şi impozit pe profit 8.654 RON (54.087 RON x 16%).

Aşadar, s-a arătat că TVA fără drept de deducere corespunzător anului 2008, în sumă totală de 3.485.591 RON, a rezultat din diminuarea, fără justă cauză, a obligaţiei de plată faţă de bugetul general consolidat, iar impozitul pe profit suplimentar de plată către bugetul general consolidat aferent anului 2008 a fost în sumă de 17.024 RON.

Curtea a mai reţinut, în ceea ce priveşte TVA, că achiziţiile de la S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate şi declarate pe parcursul a două perioade fiscale, iar în ceea ce priveşte impozitul pe profit, declaraţia cod ANAF 101 prin care se declară impozitul pe profit datorat definitiv se depunea anual.

5. Din probele administrate în faza de urmărire penală, însuşite de inculpatul A., care a uzat de procedura abreviată în cazul recunoaşterii învinuirii, recunoscând integral acuzaţiile formulate de procuror în privinţa S.C. D. S.R.L. - raport de expertiză judiciară în materie de contabilitate - fiscalitate cu completările ulterioare; declaraţiile fiscale ale S.C. D. S.R.L. şi înscrisuri privind operaţiunile comerciale ale acestei societăţi (diagrame C-linx, date de identificare, vector fiscal); declaraţiile martorilor L., M., N., O., P., J., F.; înscris - declaraţia numitului G.; înscrisuri provenind de la partenerii comerciali ai S.C. D. S.R.L.; extrasele conturilor bancare ale S.C. D. S.R.L. şi documentele justificative care au stat la baza efectuării operaţiunilor prin acest cont -, instanţa de fond a reţinut că rezultă următoarele aspecte esenţiale:

În urma verificărilor încrucişate, din analiza diagramelor C-lynx 394 extrase din baza de date ANAF şi aferente semestrului I din 2010 s-au constatat următoarele achiziţii declarate de alţi parteneri prin D 394, neconfirmate ca livrări de către S.C. D. S.R.L. (cumulând livrări/venituri nedeclarate prin D 394, în valoare de 6.834.658 RON, din care 5.743.409 RON bază impozabilă şi 1.091.249 RON TVA), după cum urmează: 1. NN. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. în sumă de 2.219.283 RON, din care 1.864.944 RON bază impozabilă şi 354.339 RON TVA; 2. OO. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. în sumă de 1.400.630 RON, din care 1.177.000 RON bază impozabilă şi 223.630 RON TVA; 3. MM. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 1.084.342 RON, din care 911.212 RON bază impozabilă şi 173.130 RON TVA; 4. PP. S.A. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 1.023.613 RON, din care 860.179 RON bază impozabilă şi 163.434 RON TVA; 5. QQ. S.A. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 920.488 RON, din care 773.518 RON bază impozabilă şi 146.970 RON TVA; 6. RR. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 186.302 RON, din care 156.556 RON bază impozabilă şi 29.746 RON TVA.

Din analiza diagramelor C-lynx 394 extrase din baza de date ANAF şi aferente semestrului al II-lea al anului 2010 s-au constatat următoarele achiziţii declarate de alţi parteneri prin D 394, neconfirmate ca livrări de către S.C. D. S.R.L. (cumulând livrări/venituri nedeclarate prin D 394 în valoare de 5.543.026 RON, din care 4.470.182 RON bază impozabilă şi 1.072.844 RON), după cum urmează: 1. MM. S.R.L. - CUI x, a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 4.540.756 RON, din care 3.661.900 RON bază impozabilă şi 878.856 RON TVA; 2. SS. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 301.320 RON, din care 243.000 RON bază impozabilă şi 58.320 RON TVA; 3. TT. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 291.176 RON, din care 234.819 RON bază impozabilă şi 56.357 RON TVA; 4. RR. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 228.982 RON, din care 184.663 RON bază impozabilă şi 44.319 RON TVA; 5. NN. S.R.L. - CUI x a declarat achiziţii neconfirmate de S.C. D. S.R.L. cu suma de 180.792 RON, din care 145.800 RON bază impozabilă şi 34.992 RON TVA.

S-a arătat că facturile emise de S.C. D. S.R.L., din care rezultă că în perioada mai- septembrie 2010, a desfăşurat activităţi comerciale cu SS. S.R.L. (factura seria x VEC nr. x/30.08.2010, reprezentând cantitatea de 540 containere metalice EUR - stivuibile cu o valoare totală de 301.320 RON din care 243.000 RON bază impozabilă şi 58.320 RON TVA) şi NN. S.R.L. (livrări efectuate în perioada 11.03.2009 - 29.09.2010) fără a fi declarată organelor fiscale au fost identificate la aceste din urmă societăţi .

Din declaraţiile oferite de martorii L. şi M., administratori ai S.C. MM. S.R.L., CUI x, fostă UU. S.R.L., N., administrator al RR. S.R.L., CUI x (fostă VV. SRL), J., administrator al TT. CUI x, rezultă că, în semestrul al II-lea al anului 2010, au înregistrat achiziţii de la S.C. D. S.R.L. pe baza unor facturi emise de inculpatul A..

Pentru a stabili eventualele impozite şi taxe datorate suplimentar bugetului de stat a fost dispusă efectuarea unei expertize şi a unui supliment de expertiză (refacerea obiectivului referitor la aceste societăţi). S-a constatat, prin ajustarea cu sumele declarate în plus în D 300 (în perioadele fiscale de referinţă), respectiv în privinţa impozitului prin estimare având în vedere documentele din dosarul cauzei şi anume bilanţul anual, cât şi declaraţia 101 depuse pentru data de 31.12.2009, că nivelul adaosului comercial (marja) realizat de S.C. D. S.R.L., în această perioadă, a fost de 1 % (8.981.868 venituri din exploatare/8.984.203 cheltuieli din exploatare):

- TVA colectat stabilit suplimentar, în sumă totală de 1.380.683 RON (323.940 euro), sumă ce rezultă din creşterea obligaţiei de plată faţă de bugetul general consolidat;

- creşterea bazei impozabile privind calculul impozitului pe profit aferent perioadei 2009 - 2010 cu suma totală de 109.967 RON, care ar genera pentru S.C. D. S.R.L. un impozit pe profit suplimentar de plată către bugetul general consolidat în sumă de 17.594 RON (4.157 euro). Termenele de plată au fost prezentate în tabelul de mai jos.

Nr. crt

Perioada fiscală

TVA RON

Impozit pe profit RON

Total RON

Termen de plată

Trim I 2009

2.384

25.04.2009

Trim II 2009

601

25.07.2009

Trim III 2009

2.014

25.10.2009

Trim IV 2009

868

25.02.2010

Trim I 2010

3.269

25.04.2010

Mai 2010

52.508

25.06.2010

Trim II 2010

255.331

1.749

257.080

25.07.2010

8 august 2010

93.312

25.09.2010

Trim III 2010

6.709

25.10.2010

Trim IV 2010

979.532

25.01.2011

TOTAL

1.380.683 RON (323.952euro)

17.594 RON

(4.157euro)

1.398.277 RON (328.109euro)

Cu toate acestea, având în vedere aplicarea principiul de drept in dubio pro reo, prin reţinerea unor circumstanţe favorabile inculpatului A. la stabilirea prejudiciului cert cauzat bugetului statului şi în raport de normele care stabilesc obiectul judecăţii în primă instanţă, s-a reţinut un număr de patru acte materiale privind TVA cu un prejudiciu cauzat de 1.177.787 RON, echivalentul a 276.361 euro, conform tabelului de mai jos:

Perioada

Valoarea TVA în RON

Echivalent euro

Scadenţa

Mai 2010

52.508

12.266

25.06.2010 iunie 2010

52.435

12.297

26.07.2010 august 2010

93.312

21.974

27.09.2010

Semestrul al II-lea 2010

979.532

229.824

25.01.2011

TOTAL

1.177.787

276.361

Astfel, s-a arătat că, în ceea ce priveşte TVA, expertul a reţinut în calculul prezumtivului prejudiciu, pentru luna iunie 2010, şi sumele de 173.130 RON şi 29.746 RON, reprezentând TVA aferentă unor achiziţii declarate de către S.C. MM. S.R.L., respectiv S.C. RR. S.R.L. dar nedeclarate ca şi livrări prin D394 de către S.C. D. S.R.L. în semestrul I al anului 2010. Cu toate acestea, având în vedere că semestrul I cuprinde şi perioada ianuarie - aprilie 2010 în care S.C. D. S.R.L. a depus deconturi de TVA (declaraţii impunitive C. proc. civ. efect fiscal) prin care a declarat livrări purtătoare de TVA, fără a se putea stabili în mod cert că acestea nu cuprind şi livrările către S.C. MM. S.R.L. şi S.C. RR. S.R.L., aceste sume (173.130 RON şi 29.746 RON) nu au fost avute în vedere la cuantificarea pagubei.

S-a reţinut că singurele livrări identificate, în semestrul I al anului 2010, în afara perioadei ianuarie- aprilie 2010 sunt cele către S.C. NN. S.R.L. (TVA colectat de 52.508 RON, în luna mai şi 52.435 RON, în luna iunie 2010) care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile şi în deconturile de TVA ale acestor perioade fiscale, sumele fiind datorate de S.C. D. S.R.L..

În ceea ce priveşte semestrul al II-lea al anului 2010, s-a arătat că declaraţiile martorilor L. şi M., administratori ai S.C. MM. S.R.L. - CUI x, fostă UU. S.R.L., N., administrator al RR. S.R.L. - CUI x (fostă VV. SRL) şi J., administrator al TT. S.R.L. - CUI x, coroborate cu declaraţiile fiscale şi informative ale acestor societăţi comerciale şi cu circuitele financiare care atestă încasări efectuate de S.C. D. S.R.L. de la acestea pentru facturi din perioada respectivă, conduc la concluzia indubitabilă că livrările au existat şi că a fost colectată TVA aferentă acestora . Totodată, au fost identificate şi depuse la dosarul cauzei facturi emise de S.C. D. S.R.L., în semestrul al II-lea al anului 2010, către partenerii SS. S.R.L. şi NN. S.R.L., care au generat datorii fiscale în sarcina emitentului . În acelaşi sens, s-au reţinut şi extrasele de cont ale societăţii S.C. D. S.R.L., care atestă încasarea de sume de bani de la cei cinci clienţi, reprezentând contravaloarea facturilor emise .

Prin urmare, au fost reţinute ca fiind neînregistrate de către S.C. D. S.R.L., în evidenţele contabile şi în deconturile de TVA, livrările impozabile din luna mai 2010 către S.C. NN. S.R.L. (TVA colectată 52.508 RON), din luna iunie 2010 către S.C. NN. S.R.L. (TVA colectată 52.435 RON), din luna august 2010 (total TVA colectată 93.312 RON, scadentă la 27.09.2010, curs valutar BNR un euro =4,2465 RON) către S.C. NN. S.R.L. (TVA colectată 34.992 RON) şi către S.C. SS. S.R.L. (TVA colectată 58.320 RON), precum şi cele din semestrul al II-lea al anului 2010, purtând TVA totală colectată de 979.532 RON (echivalentul a 251.717 euro - cursul valutar BNR din 25.01.2011 fiind de 4,2621/1 euro) către S.C. MM. S.R.L. (TVA colectată 878.856 RON), S.C. RR. S.R.L. (TVA colectată 44.319 RON) şi S.C. TT. S.R.L. (TVA colectată 56.357 RON).

În mod similar, în ceea ce priveşte impozitul pe profit, s-a avut în vedere faptul că, pentru anul 2009, S.C. D. S.R.L. a depus declaraţia anuală 101 privind impozitul pe profit din care rezultă venituri din exploatare declarate de 8.981.868 RON, valoare superioară celei constatate de expert ca nefiind declarată, astfel că, pentru anul 2009, nu a existat prejudiciu în ceea ce priveşte impozitul pe profit.

De asemenea, s-a arătat că, pentru anul 2010, prin declaraţia 100 aferentă trimestrului I nr. 60251/26.04.2010, societatea a raportat ca obligaţie de plată suma de 2912 RON. În schimb, nu au fost depuse declaraţia anuală cod ANAF 101 privind impozitul pe profit pentru anul 2010 şi, totodată, nu au fost depuse declaraţiile cod ANAF 100 privind obligaţiile de plată la bugetul statului pentru trimestrele al II-lea, al III-lea şi al IV-lea ale anului 2010.

S-a mai precizat că expertul prin rectificarea din 25.05.2018 a remediat calculele doar cu privire la TVA aferent livrărilor către S.C. TT. S.R.L., în ceea ce priveşte centralizatorul privind impozitul pe profit (tabel 19) livrările către această societate, în cuantum total de 234.819 RON, rămânând în continuare înscrise în trimestrul al II-lea, deşi cumpărătorul le-a raportat în semestrul al II-lea.

Luând în calcul adaosul comercial stabilit de expert de 1%, s-a apreciat ca fiind certe veniturile în cuantum total de 5.339.292 RON, obţinute în cursul anului 2010 de către S.C. D. S.R.L., nedeclarate de aceasta prin declaraţia cod ANAF 101 privind impozitul pe profit sau prin declaraţia cod ANAF 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi pentru care această obligaţie fiscală este în cuantum de 8.459 RON (2.077 euro).

6. Cu ocazia percheziţiei domiciliare din 10.03.2016, la imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău, organele de poliţie au identificat o instalaţie improvizată de tip alambic compusă din cazan şi refrigerant, precum şi cantitatea de 4400 litri lichid produs de inculpatul A. din tescovina rezultată în urma stoarcerii strugurilor cultivaţi pe terenurile, proprietatea inculpatului .

S-a reţinut că alcoolul etilic a fost depozitat într-un număr de 8 (opt) recipiente, din care, la data de 07.07.2016, inspectorii Biroului Vamal de Interior Buzău au prelevat probe în prezenţa inculpatului şi a organelor de poliţie, în acest sens fiind întocmite de către organele vamale procese-verbale de prelevare conform Ordinului Vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 9250/2006, aşa cum a fost modificat prin Ordinul Vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 615/2012 .

Potrivit certificatelor de analiză cu numerele 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307 şi 308 din data de 19.10.2016, eliberate de Laboratorul Vamal Central, lichidul identificat în cantitate de 4400 litri este alcool cu o concentraţie alcoolică ce diferă de la un lot la altul, valorile fiind cuprinse între 11,5% şi 18,6%.

S-a reţinut că inculpatul A. a modificat atât locul celor 8 recipiente în care a fost depozitat alcoolul, ulterior prelevării de probe, dar şi compoziţia lichidului (prin adăugare de apă în recipiente), astfel încât corelarea probelor cu loturile de alcool din care au fost prelevate a putut fi realizat în urma audierii inspectorului vamal, martorul T., care a prelevat probele la data de 07.07.2016, cu cele consemnate şi asumate de inculpat la momentul prelevării probelor pe etichetele recipientelor.

Astfel, Curtea a reţinut că proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 12,9% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată din rezervorul tip cub având 1000 de litri purtând numărul 1 (pagina 3 din procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi fotografiile judiciare nr. x şi 9 din planşa fotografică anexă la acesta nr. 436/10.03.2016, întocmită de IPJ Buzău - Serviciul Criminalistic); proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 17,6% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată din rezervorul tip cub având 1000 de litri purtând numărul 19 (pagina 3 din procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi fotografiile judiciare nr. x şi 10 din planşa fotografică anexă la acesta nr. 436/10.03.2016, întocmită de IPJ Buzău -Serviciul Criminalistic); proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 17,3% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată dintr-unul din butoaiele de culoare albastră menţionate în procesul-verbal din data de 20.05.2016, în care se afla cantitatea de 80 de litri; proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 15,1% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată dintr-unul din butoaiele de culoare albastră menţionate în procesul-verbal din data de 20.05.2016, în care se afla cantitatea de 220 de litri; proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 18,0% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată din rezervorul tip cub având 930 de litri purtând numărul 2 (pagina 3 din procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi fotografiile judiciare nr. x şi 11 din planşa fotografică anexă la acesta nr. 436/10.03.2016, întocmită de IPJ Buzău -Serviciul Criminalistic); proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 11,5% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată din recipientul de culoare albă menţionat în procesul-verbal din data de 20.05.2016, în care se afla cantitatea de 220 de litri; proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 16,2% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată din recipientul aflat pe scările de acces către etaj menţionat în procesul-verbal din data de 20.05.2016, în care se afla cantitatea de 200 de litri; proba înregistrată cu numărul x - concentraţie alcoolică de 18,6% conform Certificatului de analiză nr. x/19.10.2016, a fost prelevată din cel de-al doilea butoi de culoare albastră aflat pe scările de acces către etajul imobilului, în care se afla cantitatea de 50 de litri de produs.

Situaţia centralizată a cantităţilor de rachiu produs de către inculpatul A. la adresa din com. Săhăteni, jud. Buzău:

Nr.

crt.

Proba

Cantitatea de produs

Concentraţia alcoolică

Alcool pur

0001

1.000 litri (10 hl)

12,9 %

129 litri

0002

1.000 litri (10 hl)

17,6 %

176 litri

0003

50 litri (0,5 hl)

18,6 %

9,3 litri

0004

80 litri (0,8 hl)

17,3 %

13,84 litri

0005

220 litri (2,2 hl)

15,1 %

33,22 litri

0006

120 litri (1,2 hl)

16,2 %

19,44 litri

0007

930 litri (9,3 hl)

18,0 %

167,4 litri

0008

1.000 litri (10 hl)

11,5 %

115 litri

TOTAL

4.400 litri(44 hl)

663,2 litri

(6,632 hl)

Din declaraţiile martorilor Q., R. şi S. a rezultat că, în anii 2013, 2014 şi 2015, în cursul lunii decembrie a fiecăruia dintre aceşti ani, au fost contactaţi de inculpatul A. pentru a-l ajuta la producerea rachiului din tescovină, cu ajutorul instalaţiei găsite la faţa locului. Cantitatea produsă a fost aproximativ egală în fiecare dintre aceşti ani, ei fiind remuneraţi pentru activităţile desfăşurate .

Curtea a considerat că declaraţiile furnizate de către inculpatul A., în cursul urmăririi penale sunt în contradicţie cu întreg materialul probatoriu existent la dosar, dar şi cu propriile susţineri făcute în diverse împrejurări, în faţa funcţionarilor publici ai statului, în referire la cantitatea de lichid, constatată ca fiind alcool cu diverse concentraţii în urma analizelor.

S-a avut în vedere în acest sens cererea din data de 11.05.2016 prin care inculpatul a solicitat permiterea accesului la vinul din imobil pentru efectuarea unor operaţiuni de către un specialist oenolog şi de asemenea, a solicitat "mutarea rezervorului cu ţuică alături de celelalte de acelaşi fel", cererea din data de 31.10.2017 prin care a solicitat efectuarea unei expertize fiscale având ca obiective stabilirea cantităţii de "rachiu", calcularea accizei aferente acestuia, precum şi declaraţia depusă la Biroul Vamal de Interior prin care a notificat autorităţile cu privire la cantitatea de 4120 litri de "rachiu din tescovină de struguri cu o concentraţie alcoolică de 19%" .

Curtea a arătat că, cu ocazia aplicării procedurii recunoaşterii învinuirii, inculpatul A. a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Referitor la apărările formulate în raport de aceste acte materiale, cu ocazia dezbaterilor, de către apărătorul ales al inculpatului, în sensul că lichidul identificat reprezenta oţet ce urma să fie folosit la conservarea legumelor cultivate, instanţa de fond a constatat că inculpatul tinde să modifice situaţia de fapt recunoscută în mod irevocabil, şi anume ascunderea faţă de organele fiscale a producerii în perioada decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău, a cantităţii de 4400 litri de rachiu din tescovină prin neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care o utiliza în acest sens.

Pe de altă parte, curtea a apreciat că nu prezintă relevanţă modul în care gospodăria individuală consuma alcoolul etilic pe care îl producea (oţetul ar fi fost obţinut din alcool etilic rezultat din industria vinului, prin distilarea tescovinei), aceasta având obligaţiile prevăzute de legislaţia fiscală indiferent de destinaţia pe care inculpatul a intenţionat să o dea produsului, legea nefăcând distincţie sub acest aspect.

Din adresa nr. x/14.05.2016 a Biroului Vamal de Interior Bucureşti şi din adresa x/29.03.2017 a Biroului Vamal de Interior Buzău, a rezultat că A. nu figura în evidenţele acestor autorităţi cu nicio notificare prin care să anunţe, în scris, intenţia de a produce ţuică sau rachiuri din recolta proprie .

Prin sentinţă s-a arătat că inculpatul A. a notificat autorităţile cu privire la deţinerea instalaţiei de tip alambic şi cu privire la producţia rachiului din tescovină de struguri, respectiv a cantităţii de 4120 litri cu o concentraţie alcoolică de 19%, prin declaraţia înregistrată la Biroul Vamal de Interior Bucureşti sub nr. x din data de 25.08.2016 .

Potrivit adresei nr. x/21.07.2017 de calcul a prejudiciuui, efectuat de Biroul Vamal de Interior Bucureşti s-a stabilit iniţial, în ceea ce priveşte produsul de ţuică de 4628 litri, o acciză datorată de inculpatul A. de 29.079 RON, iar ulterior, prin adresa nr. x/25.10.2017, a fost stabilită o cantitate de 4525 litri şi o acciză datorată de 28.432 RON .

Curtea a reţinut că, la stabilirea acestor sume, a fost avută în vedere concentraţia alcoolică de 19% declarată de inculpatul A. prin declaraţia nr. 8482 din data de 25.08.2016, iar nivelul accizei a fost cel prevăzut de actuala legislaţie fiscală şi anume de 3.306,98 RON, deşi în raport de data producerii alcoolului era aplicabil Codul fiscal anterior (Legea nr. 571/2003), cu normele sale metodologice.

Conform Anexei nr. 1 la Titlul nr. VII din Legea nr. 571/2003, acciza pentru un hectolitru de alcool pur a fost 4.522,30 RON/hl alcool pur (de la 01.12.2013 la 31.12.2013 - 1000 euro la un curs de 4,5223 RON/euro); 4738,01 RON/hl alcool pur (de la 01.12.2014 la 31.12.2014 - 1000 euro la un curs de 4,7380 RON/euro); 4.738,01 RON/hl alcool pur (de la 01.12.2015 la 31.12.2015).

De asemenea, au fost aplicabile prevederile art. 206¹⁴ alin. (2) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora:

"(...) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice".

Astfel, s-a reţinut că, pentru fiecare an în parte rezulta o cantitate de 0,5 hl accizabilă cu o cotă redusă şi o cantitate de 1,7107 hl accizabilă cu o cotă standard în primii 2 ani, respectiv 1,7106 în anul 2015.

În ceea ce priveşte cursul euro/leu pentru calcularea nivelului în RON al accizei, pentru anii 2013 şi 2014, acesta a fost stabilit conform prevederilor art. 218 din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) care prevedea în decembrie 2013 că:

"valoarea în RON a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene", curs ce a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C296/5 din data de 02.10.2012, fiind de 4,5223 RON/euro.

Ulterior, art. 218 a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2013, astfel că, în luna decembrie 2014, a avut următorul conţinut:

"(1) Valoarea în RON a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoarea în RON a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică, până la data de 15 octombrie.

(3) Pentru anul 2014, media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie a anului 2013 prevăzută la alin. (2) este de 104,77%."

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C286/1 din data de 02.10.2013, a fost publicat un curs de schimb valutar de 4,4485 RON/1 euro, inferior valorii din anul anterior, astfel că, aplicându-se prevederile art. 218 alin. (2), (3) din Legea nr. 571/2003, a rezultat un curs valutar de 4,7380 RON/euro (4,5223 x 104,77%), iar valoarea accizei pentru anul 2014 a fost de 4.738,01 RON/hl de alcool pur. Pentru anul 2015, nivelul accizei a fost stabilit direct în RON prin modificările aduse Codul fiscal de O.U.G. nr. 80/2014, fiind similar celui din anul 2014, adică de 4.738,01 RON/hl de alcool pur. Prin acest act normativ, art. 218 din Codul fiscal a fost abrogat.

Fiind stabilite aceste valori, a rezultat că inculpatul A. datora pentru rachiul produs următoarele accize:

Nivelul accizei/hl alcool pur

Cantitate alcool pur

Acciza datorată

Scadenţa

2013

500 Euro x 4,5223 RON/Euro

= 2261,15 RON

0,5 hl

1.130,58 RON

25.01.2014

2013

1000 Euro x 4,5223 RON/Euro= 4.522,30 RON

1,7107 hl

7.736,30 RON

25.01.2014

2014

500 Euro x 4,7380 RON/Euro= 2.369 RON

0,5 hl

1.184,50 RON

25.01.2015

2014

1000 Euro x4,7380lei/Euro= 4.738,01 RON

1,7107 hl

8.105,31 RON

25.01.2015

2015

2369,005 RON

0,5 hl

1184,50 RON

25.01.2016

2015

4738,01 RON

1,7106 hl

8.104,84 RON

25.01.2016

TOTAL

6,632 hl

27.446,03 RON

7. a. Potrivit înscrisurilor care emană de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, S.C. C. S.R.L. a fost înfiinţată în data de 24.01.2008, având ca asociaţi pe numitul J. şi inculpatul A., desemnat şi administrator cu puteri depline. Obiectul principal de activitate, declarat, era comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat . Sediul societăţii a fost stabilit în str. x, localitatea Lehliu Gară, potrivit contractului de închiriere nr. x/15.01.2008.

La data de 22.08.2008, inculpatul A. a devenit asociat unic al S.C. C. S.R.L. . Această calitate a avut-o inculpatul A. până la data de 05.03.2009, când a fost înregistrată menţiunea privind cesiunea părţilor sociale ale acestuia către numiţii G. şi F. . În acest sens, a fost încheiat contractul de cesiune de părţi sociale, prin care celor doi le-a fost transmisă câte o cotă de 50% din capitalul social de către inculpatul A., care a emis în acest sens decizia nr. 1/26.02.2009.

Deşi potrivit actului adiţional atestat de avocatul WW. sub nr. x/26.02.2009, a fost modificat actul constitutiv în sensul că inculpatul A. a cedat părţile sale sociale numiţilor F. şi G., acesta din urmă fiind desemnat şi administrator, în fapt, ulterior înregistrării la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aceştia nu au reprezentat în nicio situaţie societatea în relaţiile cu furnizorii/cumpărătorii, nu au încheiat contracte şi nu au stabilit legături comerciale, nu s-au prezentat la organele bancare şi nu au semnat balanţa sau bilanţul societăţii.

Ca atare, curtea a concluzionat că cele două persoane nu au avut vreun moment gestiunea internă a societăţii. De altfel, ei au avut încă de la început reprezentarea că nu vor desfăşura nicio activitate comercială în numele societăţii, situaţie confirmată ulterior prin declaraţia de martor a lui F., care a precizat că: Am avut calitatea de administrator şi asociat (50%), iar cu privire la activitatea comercială a societăţii declar că a fost inexistentă, eu preluând firma strict pentru revânzare. De asemenea, arăt că nu am avut drept de semnătură în bancă, nu am avut contabil şi nu am avut drept de depunere a declaraţiilor la organele fiscale., precum şi din declaraţia numitului G. din care a reieşit că, după ce a semnat actele de cesiune, a primit suma de 4.000.000 RON vechi, iar documentele au rămas la F., acesta urmând să primească şi arhiva societăţii. Numitul G. nu a mai fost găsit pentru a fi audiat ca martor în prezenta cauză, fiind efectuate demersuri în acest sens, prin emiterea de citaţii şi mandate de aducere care însă nu au condus la depistarea şi audierea acestuia, astfel că nu a fost posibilă administrarea acestei probe.

Astfel, s-a apreciat că voinţa celor doi martori, exprimată de la început, în contra conţinutului actului de cesiune de părţi sociale, a fost ca voinţa juridică a societăţii şi gestiunea internă să fie realizată de alte persoane, care ulterior s-a dovedit a fi inculpatul, fără îndeplinirea condiţiilor de publicitate prevăzute de Legea nr. 31/1990, în vigoare la momentul transmiterii gestiunii faptice a societăţii.

În acest context, ulterior demersurilor de întocmire a procesului-verbal de predare-primire a documentelor contabile (atestat de avocatul WW. sub nr. x/26.02.2009) aparţinând S.C. C. S.R.L., datat 26.02.2009, contrar celor învederate de către părţile contractului de cesiune, acţiunile inculpatului l-au recomandat ca fiind un veritabil administrator de fapt, indiferent de lipsa unei calităţi oficiale deţinute în cadrul societăţii.

Deopotrivă, au fost evidenţiate acţiunile întreprinse, concretizate în numeroase acte de dispoziţie, din care a rezultat că inculpatul a derulat relaţii comerciale în numele şi pe seama S.C. C. S.R.L., fiind exemplificate: semnarea contractelor în formă simplificată prin emiterea de facturi şi alte documente privind circulaţia activelor S.C. C. S.R.L. în numele acestei societăţi către diferiţi clienţi, printre care şi S.C. D. S.R.L., la care deţinea calitatea de asociat şi administrator (fusese numit în această funcţie la data de 30.05.2007), dar şi S.C. UU. S.R.L. (în prezent MM. SRL) - f.3, vol. 42 dup şi către S.C. D. S.R.L.; asigurarea legăturii între societate şi BB. S.A. şi la K. S.A. până în luna septembrie 2009 şi implicarea în efectuarea retragerilor de numerar; negocierea şi încheierea în calitate de reprezentant al S.C. C. S.R.L., la data de 03.03.2009, a actului adiţional la contractul de închiriere privind sediul social al acestei societăţi cu proprietarul XX. .

Instanţa de fond a menţionat că modalitatea în care au fost efectuate demersurile pentru efectuarea menţiunilor referitoare la transmiterea părţilor sociale ale societăţii denotă faptul că rolul celor doi martori a fost unul formal şi că persoana care, în fapt, s-a ocupat de aceste demersuri, prin depunerea documentelor şi acoperirea cheltuielilor, a fost inculpatul, care a depus şi cererea de înscriere a menţiunii transmiterii părţilor sociale.

În concluzie, curtea a constatat că mijloacele de probă administrate au condus la concluzia că cei doi martori F. şi G., au fost "oameni de paie" şi că aceste fapte au fost săvârşite cu scopul vădit de a se sustrage de la plata către bugetul statului a obligaţiilor fiscale şi de la controlul financiar - fiscal. În fapt, instanţa de fond a reţinut că inculpatul efectua conducerea activităţii contabile a societăţii, în sensul că documentele justificative ajungeau la acesta, fiind şi cel care, în concret, le prelua de la societăţile cocontractante, iar dacă era cazul le emitea.

b. Din examinarea lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut existenţa unui tipar al faptelor săvârşite de către inculpatul A. în legătură cu societăţile în cadrul căruia figura ca asociat sau administrator, şi anume, acesta ceda părţile sociale fie după eludarea obligaţiilor fiscale, fie pentru eludarea dispoziţiilor normative fiscale, dar continua să le administreze. Curtea a reţinut că toate faptele săvârşite în legătură cu societăţile supuse discuţiei corespund tiparului delictuos la care se raporta inculpatul atunci când săvârşea infracţiunile de evaziune fiscală.

Astfel, contractul de cesiune de părţi sociale, din data de 20.05.2008, prin care inculpatul A. a cedat 30 % din părţile sociale către DD. şi 70% către S.C. EE. S.R.L. (reprezentată de acelaşi DD.), a fost formal, deoarece şi după această dată, inculpatul a continuat să deţină controlul S.C. B. S.R.L., prin retragerea, după data de 20.05.2008, din contul societăţii, a unor importante sume de bani .

Din examinarea comparativă a fotografiei ataşate cererii nr. x din data de 20.02.2004 depuse de cetăţeanul italian YY. la Autoritatea pentru Străini în vederea prelungirii dreptului de şedere temporară în România cu fotografia numitului "DD." aflată la dosarul juridic al S.C. B. S.R.L. de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, curtea a constatat că este una şi aceeaşi persoană în cele două fotografii.

Instanţa de fond a evidenţiat că, prin sentinţa penală nr. 224/05.04.2012 a Tribunalului Argeş, s-a constatat că numitul YY. a folosit identitatea falsă de DD. la preluarea părţilor sociale ale mai multor societăţi comerciale cu datorii la bugetul statului sau la alte persoane juridice .

S-a mai arătat că, la data de 27.05.2010, a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului menţiunea privind cesiunea părţilor sociale deţinute de inculpatul A. către firma AA. cu sediul în Republica Seychelles, care a devenit asociat unic şi administrator al S.C. D. S.R.L., cu precizarea că această companie l-a avut reprezentant în România pe inculpat. Sediul S.C. D. S.R.L. a fost stabilit la adresa din Bucureşti, str. x, unde domiciliază tatăl inculpatului, Z..

II. ÎNCADRAREA JURIDICĂ A FAPTELOR

1. Prin sentinţa apelată, s-a reţinut că următoarele fapte ale inculpatului A., realizate în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. şi, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la infracţiunea continuată (art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969/art. 35 alin. (1) C. pen., în raport de legea care va fi identificată ca fiind mai favorabilă, în concret, inculpatului) - 26 acte materiale cu un prejudiciu total cauzat de 9.055.029 RON, echivalentul a 2.287.290 euro:

A. 11 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

a. În perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010, a ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu a constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, pe care l-a prejudiciat astfel cu suma de 441.779 RON (echivalentul a 105.383 euro), din care 4.002 RON, echivalentul a 933 euro în cazul S.C. C. S.R.L. [un act material prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.2.d. din sentinţă] şi 437.777 RON, echivalentul a 104.450 euro în cazul S.C. D. S.R.L. [10 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, descrise la punctul I.2.d. din sentinţă].

Articolul 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 se referă la "fapta de a ascunde bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale". Curtea a menţionat că sintagma "ascundere" poate să presupună nu doar o ascundere în sens fizic, ci şi o ascundere în sens juridic a materiei impozabile, iar una din modalităţile de ascundere, în sens juridic, a sursei impozabile o reprezintă tocmai nedeclararea acesteia.

Curtea de apel a observat că ascunderea juridică în sensul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 se bazează pe premisa existenţei unor obligaţii legale ale contribuabilului de a declara bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, obligaţii instituite în Codul fiscal. Astfel, nerespectarea acestor obligaţii instituite în sarcina contribuabilului, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, atrage răspunderea penală a acestuia, conform art. 9 alin. (1) lit. a).

În speţă, curtea a reţinut că elementul material al laturii obiective a constat în "ascunderea" sursei impozabile sau taxabile, sumele de bani plătite cu titlu de salarii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Întrucât veniturile salariale nu au fost evidenţiate în documente legale, deşi contribuabilul avea această obligaţie, curtea a considerat că s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale nu puteau lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului.

Cu privire la apărarea inculpatului, care a solicitat să fie reţinută existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a reţinut că este nefondată.

S-a arătat că, potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă. Aşadar, a precizat instanţa, acest text de lege sancţiona reţinerea de către angajator de la salariaţi a contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj şi nevirarea acestora în conturile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare; situaţia premisă specifică acestei infracţiuni presupunea că angajatorul încheia contractele de muncă cu angajaţii, realiza formele de publicitate specifice legislaţiei muncii, calcula impozitele care erau reţinute la sursă, dar nu le vărsa până la împlinirea termenului de virare a acestuia inclusiv.

Or, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în calitate de administrator de drept şi de fapt al celor două societăţi comerciale, S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., prin manipulări juridice a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, întrucât nu au fost încheiate contracte individuale de muncă, state de plată etc., deşi a efectuat plăţi cu acest titlu.

Pe cale de consecinţă, curtea a reţinut că, ascunzând sursa impozabilă - plăţile efectuate cu titlu de salarii - inculpatul, în calitate de administrator de drept şi de fapt al celor două societăţi, nu ar fi putut să calculeze, să reţină şi să verse la bugetul de stat contribuţiile datorate de angajat, constând în impozit pe salarii, contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj, respectiv contribuţii datorate de către angajator, constând în contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, de asigurări pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, contribuţia asigurărilor de şomaj, pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aferente salariilor achitate.

Astfel, a arătat curtea, pentru ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în raport de care pot fi determinate sumele datorate (atât sumele datorate de angajat şi reţinute la sursă de angajator, cât şi sumele datorate de angajator), administratorul unei societăţi poate fi sancţionat în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât prin activitatea inculpatului de a nu încheia contractele de muncă şi de a nu calcula impozitul pe salarii şi celelalte contribuţii datorate bugetului de stat, s-au săvârşit acte materiale şi intenţionale ce se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar nu infracţiunii reglementate de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Concluzionând, Curtea a reţinut că, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente şi în cazul în care sumele de bani plătite cu titlu de salarii sunt ascunse în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi contribuţiilor sociale prevăzute expres în Codul fiscal.

B. 10 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005:

- nu a înregistrat în evidenţele contabile ale S.C. C. S.R.L. şi în declaraţiile fiscale venituri/livrări realizate în semestrul II 2008, precum şi în februarie, martie 2009 în sumă totală de 11.463.940 RON, cauzând astfel bugetului statului un prejudiciu de 2.188.728 RON (echivalentul a 513.892 euro) din care TVA în sumă de 2.178.150 RON [3 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.4.a. din sentinţă] şi impozit pe profit în suma totală de 10.578 RON [2 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.4.a. din sentinţă];

- nu a înregistrat în evidenţele contabile S.C. D. S.R.L. şi în declaraţiile fiscale venituri/livrări realizate în perioada aprilie - decembrie 2010, prejudiciind bugetul statului cu suma de 1.186.246 RON, echivalentul a 278.438 euro din care TVA de 1.177.787 RON, echivalentul a 276.361 euro [4 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.5. din sentinţă] şi impozit pe profit de 8.459 RON, echivalentul a 2.077 euro [1 act material prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.5. din sentinţă].

Curtea a reţinut că elementul material al laturii obiective a constat în omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, în documentele legale, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Astfel, neînregistrarea a constat în neîntocmirea documentelor justificative pentru operaţiunile efectuate sau veniturile realizate; neînscrierea în registrele contabile obligatorii a operaţiunilor sau a veniturilor, conform documentelor justificative întocmite sau altfel spus necontabilizarea documentelor justificative încheiate; neîntocmirea situaţiilor financiar-contabile recapitulative, conform prevederilor legale şi necompletarea declaraţiilor fiscale în termenele legale.

C. 5 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005:

- a înregistrat în decontul de TVA nr. 26492/27.12.2007 aferent trimestrului al II-lea al anului 2007, pentru S.C. B. S.R.L., operaţiuni fictive de regularizare TVA deductibilă în cuantum de 1.299.929 RON şi TVA colectată în cuantum de () 259.283, diminuând astfel TVA de plată cu suma de 1.559.212 RON, echivalentul a 441.928 euro [1 act material prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.3.b. din sentinţă];

- a înregistrat operaţiuni fictive în declaraţia 101 nr. 8449/15.04.2008 privind impozitul pe profit aferent anului 2007, pentru S.C. B. S.R.L., în cuantum de 8.206.379 RON, reprezentând baza impozabilă aferentă celor două regularizări din decontul de TVA al trimestrului al II-lea al anului 2007, sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit de 176.449 RON, echivalentul a 49.728 euro [1 act material prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.3.b. din sentinţă];

- a înregistrat în declaraţiile fiscale ale S.C. C. S.R.L., aferente anului 2008, operaţiuni fictive - achiziţii nereale de bunuri/servicii de la S.C. B. S.R.L. - CUI x, în cuantum de 21.830.803 RON, deşi în realitate, societatea s-a aprovizionat de la persoane fizice neînregistrate în scopuri de TVA, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA aferente, prejudiciind astfel bugetul general consolidat cu suma totală de 3.502.615 RON, echivalentul a 897.921 euro, din care TVA în cuantum de 3.485.591 RON [2 acte materiale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, descrise la punctul I.4.b. din sentinţă] şi impozit pe profit în cuantum de 17.024 RON [1 act material prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, descris la punctul I.4.b. din sentinţă].

Curtea a reţinut că elementul material al laturii obiective a constat în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive prin indicarea unor cheltuieli pentru care nu existau documente justificative, respectiv simularea unor tranzacţii comerciale între S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., dar care au fost totuşi înregistrate în documentele legale; indicarea unor cheltuieli care nu au existat în realitate, dar care au fost indicate în documente justificative; diminuarea TVA colectată prin operaţiuni de stornare cu caracter fictiv prin întocmirea de note contabile care nu au la bază documente legale întocmite în acest sens. S-a menţionat că astfel de operaţiuni fictive evidenţiate în documentele contabile au generat efecte fiscale.

D. În ceea ce priveşte urmarea imediată, curtea a reţinut că aceasta a constat în crearea unei stări de pericol privind încasarea sumelor reprezentând obligaţii fiscale, către stat. Astfel, fapta a devenit o infracţiune de rezultat fiind incidente cele două variante agravate prevăzute de art. 9 alin. (3), prin producerea unui prejudiciu.

Instanţa de fond a arătat că, în cazul infractiunii continuate de evaziune fiscală, prejudiciul total se determină întotdeauna prin totalizarea pagubelor materiale cauzate prin toate acţiunile sau inacţiunile autorului prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infractiunii. Pentru aceste motive, curtea a constatat că pentru cele 26 acte materiale însumând un prejudiciu total cauzat de 9.055.029 RON, echivalentul a 2.287.290 euro, se va reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

C. Referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta comisă şi rezultatul produs s-a arătat că este prezumată, fără a mai fi necesară o analiză a raportului dintre faptă şi rezultatul socialmente periculos.

D. Sub aspectul laturii subiective, curtea a reţinut că infracţiunea s-a săvârşit cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen./art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. de la 1969 (în raport de legea care va fi identificată ca fiind mai favorabilă), fiind caracterizată prin scopul urmărit, respectiv sustragerea inculpatului de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

E. Instanţa de fond a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată având în vedere că activitatea infracţională s-a desfăşurat pe o perioadă de aproximativ doi ani de zile, cu aceeaşi rezoluţie infracţională, prin multiple operaţiuni specifice.

F. Curtea a notat că subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, s-a arătat că subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii, precum şi administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate (în acest sens, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 241/2005, curtea a remarcat că legiuitorul a vorbit despre fapta contribuabilului, arătând practic că autorul faptei trebuie să fie contribuabilul, spre deosebire de celelalte infracţiuni, pentru care legiuitorul nu a mai arătat cine ar trebui să fie autorul faptei.

Astfel, curtea a constatat că legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de o anumită calitate a subiectului activ şi nici de existenţa unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuţii de organizare şi ţinere a evidenţei contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligaţie legală ori contractuală de gestionare a activităţii societăţii, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activităţii contabile a societăţii. Mai mult, s-a arătat că, deşi inculpatul nu a avut în mod oficial calitatea de asociat sau administrator în cadrul societăţilor comerciale implicate în mod direct în activitatea evazionistă, pe toată perioada săvârşirii infracţiunii, în fapt, după cum s-a reţinut mai sus (punctul I.7. din sentinţă), în perioada 2007 - 2010, conducerea activităţii contabile a societăţilor i-a aparţinut inculpatului.

2. Totodată, prin sentinţă, s-a reţinut că, fapta inculpatului A. care, în calitate de asociat unic al S.C. C. S.R.L., calitate dobândită la data de 22.08.2008, a încheiat actul adiţional atestat de avocatul WW. sub nr. x/26.02.2009, prin care a fost modificat actul constitutiv al S.C. C. S.R.L. în sensul că inculpatul a cedat părţile sale sociale numiţilor F. şi G., acesta din urmă fiind desemnat şi administrator, deşi, în fapt, ulterior înregistrării la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aceştia nu au reprezentat în nicio situaţie societatea în relaţiile cu furnizorii/cumpărătorii, nu au încheiat contracte, nu au stabilit legături comerciale, nu s-au prezentat la organele bancare şi nu au semnat balanţa sau bilanţul societăţii, scopul urmărit fiind de a se sustrage de la urmărirea penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală comisă în cursul anului 2008 prin intermediul S.C. C. S.R.L., întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, republicată.

A. S-a arătat că elementul material prin care s-a realizat activitatea specifică laturii obiective a constat în activitatea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute din 22.08.2008 în cadrul S.C. C. S.R.L..

Curtea a reţinut că, a transmite, în sensul utilizat de textul de lege, înseamnă a face o transmisiune de drepturi, în speţă acţiunea de trecere a drepturilor s-a realizat printr-un contract de cesiune, actul adiţional atestat de avocatul WW. sub nr. x/26.02.2009, prin care a fost modificat actul constitutiv al S.C. C. S.R.L.. Activitatea de transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute de către inculpat s-a efectuat fictiv, cesionarii fiind "oameni de paie", numiţii F. şi G. care nu au urmărit să obţină calitatea de asociat sau acţionar şi nici nu au primit evidenţele contabile, deşi a fost semnat şi procesul-verbal de predare a evidenţei contabile S.C. C. S.R.L..

Instanţa de fond a considerat că, prin acţiunile întreprinse concretizate în numeroase acte de dispoziţie [exemplificativ: semnarea contractelor în formă simplificată prin emiterea de facturi şi alte documente privind circulaţia activelor S.C. C. S.R.L. în numele acestei societăţi către diferiţi clienţi, printre care şi S.C. D. S.R.L., la care deţinea calitatea de asociat şi administrator (fusese numit în această funcţie la data de 30.05.2007), dar şi S.C. UU. S.R.L. (în prezent MM. SRL) - f. x dup şi către S.C. D. S.R.L.; asigurarea legăturii între societate şi BB. S.A. şi la K. S.A. până în luna septembrie 2009 şi implicarea în efectuarea retragerilor de numerar; negocierea şi încheierea în calitate de reprezentant al S.C. C. S.R.L. la data de 03.03.2009 a actului adiţional la contractul de închiriere privind sediul social al acestei societăţi cu proprietarul XX. ], a rezultat că inculpatul a derulat relaţii comerciale în numele şi pe seama S.C. C. S.R.L., ulterior cesiunii.

S-a reţinut că activitatea de transmitere fictivă, imaginară, a fost efectuată în scopul sustragerii de la urmărire penală ori al îngreunării efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită prin intermediul S.C. C. S.R.L..

B. Curtea a apreciat că urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. S-a constatat că între activitatea materială şi urmarea imediată a existat un raport de cauzalitate.

D. Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut săvârşirea faptei cu intenţie directă prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen./art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. de la 1969 (în raport de legea care va fi identificată ca fiind mai favorabilă, în concret, inculpatului), calificată prin scop, întrucât prin cesionarea părţilor sociale inculpatul a urmărit sustragerea de la urmărirea penală sau îngreunarea urmăririi penale.

3. De asemenea, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ascuns producerea, în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău, în lunile decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, a cantităţii de câte 4400 litri de rachiu din tescovină prin neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care o utiliza în acest sens, prin lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţilor produse, cu scopul de a se sustrage de la plata accizei datorate bugetului general consolidat al statului, în cuantum total de 27.446,03 RON este tipică şi întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A. S-a arătat că, în esenţă, inculpatul a solicitat să se constate că fapta săvârşită nu constituie infracţiune, nefiind întrunite elementele constitutive ale laturii obiective, fapta sa fiind o contravenţie.

Prealabil, Curtea a reţinut articolul 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 care se referă la "fapta de a ascunde bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale".

De asemenea, în conformitate cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, curtea a notat că, prin sintagma "obligaţii fiscale", se înţelege obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală. Codul fiscal (Legea nr. 571/2003 - în vigoare până la data de 1 ianuarie 2016), instituie un impozit indirect, pe consumul anumitor bunuri, sub denumirea de accize. Accizele au regim juridic diferit, distingând între accizele armonizate şi alte accize.

În continuare, s-a precizat că accizele armonizate, datorate pentru alcool, tutun prelucrat şi produse energetice (inclusiv electricitate) sunt reglementate prin Directiva Consiliului 2008/118/CE privind regimul general al produselor supuse accizelor. Directiva 2008/118/CE reglementează structura impozitului, grupul de produse, exonerările, nivelul minimal al accizelor pentru fiecare stat membru, producerea, stocarea şi circulaţia acestor produse. S-a arătat că normele directivei, referitoare la accizele pentru alcool, au fost preluate în Titlul VII, în special Secţiunea a II-a din Legea nr. 571/2003.

Prin sentinţă s-a menţionat că, potrivit art. 206⁵ lit. a) din Legea nr. 241/2005, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul producerii acestora. Eliberarea pentru consum a unui produs accizabil, reprezintă producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize, potrivit art. 206⁷ alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este, în considerarea art. 206⁹ alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în ceea ce priveşte producerea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 206⁷ alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora.

Analizând în continuare elementul material al infracţiunii, Curtea a reţinut că "ascunderea" presupune ascunderea bunului sau a sursei impozabile atât în sens fizic, cât şi juridic. Ascunderea juridică în sensul art. 9 alin. (1) lit. a) din lege se bazează pe premisa existenţei unor obligaţii legale ale contribuabilului de a declara bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă, obligaţii instituite în Codul fiscal.

De asemenea, s-a notat că sursa impozabilă trebuie interpretată în sens larg, acoperind atât suma impozabilă, cât şi activitatea generând acea sumă, iar modalitatea prevăzută de acest text de lege are ca obiect impunerile rezultând din surse ilicite, în sensul că activitatea generatoare de venituri este realizată de manieră ocultă şi fără respectarea dispoziţiilor legale referitoare la neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care o utiliza în acest sens, prin lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţilor produse.

Astfel, Curtea a reţinut că nerespectarea obligaţiei instituite în sarcina inculpatului A., de a face cunoscută eliberarea pentru consum a produselor accizabile (alcool etilic), la momentul producerii (decembrie 2013, 2014 şi 2015), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale constând în calcularea şi plata accizelor prevăzute expres în Codul fiscal, atrage răspunderea penală a acestuia, conform art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Contrar celor indicate de inculpat în apărările formulate, Curtea a constatat că potrivit art. 171 din Hotărârea nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, faptele indicate în acest articol constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni.

B. S-a considerat că urmarea imediată constă în sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar între sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi prejudiciul în cuantum total de 27.446,03 RON (conform calculului realizat la punctul 6 dinsentinţă) există raport de cauzalitate.

C. Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitate prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale, urmărind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale şi ştiind că, în acest mod, produce un prejudiciu bugetului consolidat al statului (intenţie directă calificată prin scop).

D. Curtea a reţinut că infracţiunea de evaziune fiscală a fost comisă în formă continuată, prevăzută de art. 35 alin. (1) C. pen., având în vedere că activitatea infracţională s-a desfăşurat pe o perioadă de aproximativ doi ani de zile, cu aceeaşi rezoluţie infracţională, prin trei operaţiuni specifice.

LEGEA PENALĂ MAI FAVORABILĂ

1. Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că, în cursul procesului penal, Legea nr. 241/2005 a suferit mai multe modificări, cea mai importantă fiind cea adusă prin O.U.G. nr. 54/2010. De asemenea, s-a notat că Legea nr. 31/1990 a suferit mai multe modificări şi a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite în cursul procesului penal, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, s-a considerat că impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp, în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

2. a. Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. a pronunţat decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile. Curtea Consrituţională a constatat că determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, prima instanţă a reţinut că este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

b. Instanţa de fond nu a reţinut concluziile Ministerului Public şi ale inculpatului A., formulate în sensul de a dispune, pe de o parte, încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, potrivit noului C. pen., la data de 26 februarie 2019, şi, pe de altă parte, să se dispună condamnarea, potrivit legii vechi, în baza art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Curtea de apel a reţinut că, prin decizia nr. 7/2016 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 251 din 05/04/2016) a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni prealabile de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Astfel, a arătat curtea de apel, pentru toate infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, astfel cum s-a statuat prin decizia Curţii Constituţionale interpretată prin decizia nr. 7/2016 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 251 din 05/04/2016) a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se vor avea în vedere dispoziţiile legii penale mai favorabile într-o examinare globală.

Instanţa de fond a subliniat că aplicarea legii penale mai favorabile în modalitatea indicată de către Ministerul Public şi inculpatul A. (pentru infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită anterior de 1 februarie 2014 să se aplice legea veche, iar pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale să se aplice legea nouă), ar fi însemnat nesocotirea, nepermisă, a regulilor referitoare la aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Deopotrivă, s-a arătat că prin decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat, în mod expres, faptul că se aplică o singură lege, veche sau nouă, pentru toate infracţiunile aflate în concurs, chiar şi în situaţia în care pentru una dintre infracţiuni este aplicabilă o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale (cum ar fi prescripţia răspunderii penale).

c. Ca atare, instanţa de fond a comparat legile penale succesive pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, iar pentru stabilirea dispoziţiilor legii penale mai favorabile s-au avut în vedere, atât cauzele care înlătură răspunderea penală, cum ar fi prescripţia, cât şi criterii cum ar fi conţinutul infracţiunii şi pedeapsa (natura şi limitele acesteia) şi modalitatea de individualizare a acesteia, pe care le-a analizat în concret, în raport de datele cuprinse în tabelul de mai jos.

Evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 epuizată în decembrie 2010 transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată săvârşită la data de 26.02.2009

CONŢINUTUL INFRACŢIUNII nu sunt diferenţe

o nouă cerinţă alternativă ce intră în latura obiectivă referitoare la scopul transmiterii (în scopul săvârşirii unei infracţiuni), fără influenţă în speţă.

PEDEPSE

9 - 15 ani potrivit art. 9 alin. (3) text în vigoare începând cu data de 01 februarie 2014

1 - 5 ani potrivit art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 text în vigoare la data de 01 februarie 2014

5 - 11 ani potrivit art. 9 alin. (3) text în vigoare de la publicare până la 31 ianuarie 2014

2 - 8 ani potrivit art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 text în vigoare la data de 26 februarie 2009

MODALITATEA DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI pentru motivele ce vor fi detaliate la momentul individualizării pedepselor, se impune pentru formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept ca pedepsele aplicate nu pot fi derizorii.

TERMENUL SPECIAL DE PRESCRIPŢIE A RĂSPUNDERII PENALE

Termen special de 10 ani, împlinit la data de 25 februarie 2019 potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen.

Termen special de 12 ani, care se va împlini la data de 25 februarie 2021 potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 raportat la art. 124 C. pen. de la 1969 (forma în vigoare anterioară modificării prin Legea nr. 63/2012).

CAUZE DE AGRAVARE A RĂSPUNDERII PENALE

1. Infracţiunea continuată:

a. art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 36 alin. (1) C. pen.: infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii

b. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 raportat la art. 42 C. pen. de la 1969: infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispoziţiilor art. 34 de până la 5 ani.

2. Concursul de infracţiuni:

a. art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.: când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite

b. art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969: când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani

CAUZE DE ATENUARE A RĂSPUNDERII PENALE

1. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

2. consecinţele infracţiunii săvârşite şi modului de comitere nu permit instanţei de judecată să reţină circumstanţe atenuante potrivit vechiul C. pen. cu efectul specific.

Aplicând în concret criteriile analizate în tabelul de mai sus, Curtea a reţinut că, deşi limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de evaziune în varianta agravată sunt mai scăzute în legea veche, în concret şi analizată global în raport de cele două infracţiuni săvârşite înainte de 01 februarie 2014, legea penală mai favorabilă este legea nouă pentru următoarele motive:

- pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată, săvârşită la data de 26.02.2009, nu este împlinit termenul de prescripţie specială potrivit legii vechi (25.02.2021), ci doar potrivit legii noi (25.02.2019). Alegerea legii vechi ca lege penală mai favorabilă ar presupune condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune (în condiţiile în care şi limitele de pedeapsă sunt mai mari potrivit acestei legi), deşi, potrivit legii noi, s-a împlinit termenul de prescripţie special al răspunderii penale;

- faţă de consecinţele infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, epuizată în decembrie 2010, şi a modului de comitere, instanţa s-a orientat către pedeapsa de 6 ani închisoare (pedeapsa aplicată situându-se între limitele speciale reduse, ca urmare a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ambele forme ale incriminării);

- tratamentul sancţionator prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a apreciat a fi aplicabil în speţă chiar dacă inculpatul ar fi condamnat potrivit legii vechi pentru cele două infracţiuni săvârşite anterior intrării în vigoare a noului C. pen.. În virtutea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a precizat că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Aşa fiind, în temeiul art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. (Legea nr. 286/2009), precum şi Legea nr. 241/2005, respectiv Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare ulterior datei de 01.02.2014.

IV. ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL

Curtea de apel a precizat că potrivit art. 153 alin. (1) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală. Prescripţia răspunderii penale are efecte in rem cu privire la faptă. Pentru a produce efecte, împlinirea termenului de prescripţie trebuie să fi avut loc înainte de îndeplinirea oricărui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, deoarece efectuarea acestora are efect întreruptiv de prescriere, în acord cu art. 155 alin. (1) C. pen. în interpretarea oferită prin decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 s-a reţinut a fi de 5 ani potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar raportat la data indicată de organele de urmărire penală ca fiind presupusă pentru săvârşirea faptelor (26.02.2009), s-a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă indiferent dacă fapta a fost sau nu descoperită ori dacă făptuitorii au fost sau nu identificaţi, fiindcă raportul juridic de drept penal s-a născut în momentul săvârşirii faptei.

Pentru a nu se prelungi la nesfârşit termenul de prescripţie în cazul efectuării oricărui act procesual întreruptiv de prescripţie, s-a precizat că, prin art. 155 alin. (4) C. pen., s-a fixat un termen maxim după a cărui expirare prescripţia operează, indiferent de câte ori a fost întreruptă, egal cu durata termenului prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, depăşit cu încă o dată. Curtea a reţinut că pentru fapta de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, prescripţia specială s-a împlinit la data de 25.02.2019, termen calculat potrivit art. 186 C. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen.. şi la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. cu referire la art. 153 alin. (1) C. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 155 alin. (4) C. pen., curtea a dispus încetarea procesului penal prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată (faptă din data de 26.02.2009).

V. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR.

1. a. Instanţa de fond a făcut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în privinţa inculpatului A. întrucât la termenul din 10.09.2019, acestuia i-a fost admisă cererea de judecată potrivit recunoaşterii învinuirii.

Ca atare, s-a constatat că limitele de pedeapsă au devenit între 6 şi 10 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. epuizată în decembrie 2010, respectiv între 1 an şi 4 luni şi 5 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

b. S-a reţinut că prin înscrisurile depuse la dosar [chitanţa pentru încasarea veniturilor bugetare şi a altor sume de bani serie x număr x din 02.09.2019 şi cu cererea achitare prejudiciu nr. x/26.08.2019 în dosar x/2016 - devenit 1004/2016 - devenit 481/2016 - dosar x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti ], inculpatul a făcut dovada achitării integrale a pretenţiilor părţii civile (debit principal), până la primul termen de judecată.

Astfel, prin adresa nr. x/21.07.2017 de calcul prejudiciu efectuat de Biroul Vamal de Interior Bucureşti s-a stabilit în ceea ce priveşte produsul ţuică o acciză datorată de inculpat de 29.079 RON, debit principal, fără luarea în considerare a accesoriilor fiscale .

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi art. 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Instanţa de fond a menţionat că primul termen de judecată trebuie considerat termenul la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, astfel încât, potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. pen., instanţa să poată dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare sau să facă o prezentare succintă a acestuia. În măsura în care au loc amânări succesive anterior citirii actului de sesizare, cum este cazul în prezenta speţă, inculpatul poate să acopere prejudiciul, şi implicit să beneficieze de aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, până la termenul la care se dă citire actului de sesizare, întrucât abia la acest termen cauza se află în stare de judecată.

În condiţiile în care partea civilă nu a precizat până la primul termen de judecată cuantumul sumelor solicitate cu titlu de accesorii, curtea a reţinut că inculpatul A. nu avea cum să le achite, dar nici nu putea aştepta până în momentul în care partea civilă preciza cuantumul accesoriilor, deoarece ar fi depăşit termenul prevăzut de lege - primul termen de judecată - pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară.

În speţă, fiind vorba despre infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa a arătat că prejudiciul cauzat s-a raportat la momentul epuizării acesteia (decembrie 2015), independent de penalităţile şi dobânzile ce decurg din acesta, accesorii care vor fi avute în vedere la soluţionarea acţiunii civile.

Ca atare, curtea a reţinut că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., devin între 8 luni şi 2 ani şi 8 luni închisoare.

2. a. În procesul de individualizare a pedepselor, Curtea a considerat că trebuie avută în vedere atât prevenţia specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potenţialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracţiuni, precum şi prin retribuţie (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancţionate).

Faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., Curtea a reţinut că este important de analizat, pe de o parte, fapta comisă [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; c) natura şi gravitatea rezultatelor produse ori a altor consecinţe ale infracţiunilor; d) motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].

b. Deşi inculpatul A. nu avea antecedente penale la data săvârşirii infracţiunilor, având în vedere modalitatea de concepere şi realizare a activităţii infracţionale, atitudinea inculpatului faţă de normele fiscale, precum şi valoarea foarte mare a prejudiciului (9.055.029 RON, echivalentul a 2.287.290 euro), Curtea a apreciat că pentru realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, este necesară condamnarea acestuia la pedepse care să reflecte gradul mare de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite.

Cu atât mai mult s-a impus această concluzie, a apreciat instanţa, cu cât inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 221/24.06.2019 a ÎCCJ; sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a ÎCCJ şi sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi, în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru fapte de evaziune fiscală săvârşite în acelaşi interval de timp.

Curtea a considerat că faptele prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere importanţa valorii sociale lezate, complexitatea manoperelor utilizate pentru îndeplinirea rezoluţiei infracţionale, numărul mare de acte materiale reţinute şi intervalul de timp relativ îndelungat în care acestea au fost săvârşite, dar şi urmarea produsă, respectiv un prejudiciu însemnat adus bugetului general consolidat, în sumă de 9.055.029 RON, echivalentul a 2.287.290 euro, fiind recuperată doar o sumă infimă de 29.100 RON.

Disciplina fiscală întemeiază exercitarea în condiţii normale a funcţiilor statului prin organele sale în domenii precum: siguranţa, justiţia, cultura, educaţia, medicina etc. Curtea a constatat că toate aceste activităţi trebuie finanţate exclusiv de la bugetul de stat, constituindu-se în valori de interes general, public, fără de care o societate democratică nu poate subzista. Deci, pentru a-şi realiza rolul şi funcţiile, statul trebuie să-şi constituie venituri şi să facă cheltuieli băneşti, or, instanţa a constatat că tocmai în această sferă a acţionat inculpatul prin fapta penală pe care a comis-o, şi anume în sfera cuantumului contribuţiilor fiscale obligatorii care trebuiau vărsate la bugetul general consolidat, ceea ce a determinat o diminuare a sursei de finanţare a aparatului bugetar care deserveşte interesul public prin serviciile prestate.

Instanţa de fond a considerat că nu trebuie ignorată nici amploarea pe care fenomenul evaziunii fiscale a luat-o în ultima perioadă, care reprezintă un adevărat flagel al societăţii româneşti contemporane şi totodată o cauză importantă a situaţiei economice actuale, astfel încât s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte necesitatea de descurajare a unor astfel de acţiuni în viitor, adică să asigure atât prevenţia generală, cât şi prevenţia specială.

Din înscrisurile depuse în circumstanţiere [adeverinţă nr. 6045/02.09.2019 eliberată de Liceul Teoretic Jean Monet - U. f. x d.inst.; adeverinţă nr. 392/04.09.2019 eliberată de UŞAMV - Facultatea de Horticultură - V. f. x d. inst.; adeverinţă nr. 309/05.05.2019 eliberată de ASE - Facultatea de marketing - V. f. x d. inst.; diplomă de licenţă nr. x/06.11.2008 eliberată de Universitatea W. - Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative Bucureşti pentru A. f. x d.inst.; decizia nr. 24.344 din 03.03.2011 a Baroului Bucureşti privind acordarea titlului de avocat definitiv pentru A. f. x d.inst.; adeverinţă nr. 3730/21.07.2017 eliberată de Universitatea W. - Facultatea Relaţii Economie Internaţionale - absolvire studii masterat A. f. x d.inst.; certificat de absolvire seria x nr. x/06.07.2017 ocupaţia formator - A. f. x d.inst.; certificat de absolvire seria x nr. x/11.07.2017 ocupaţia manager de proiect - A. f. x d.inst.; atestat de producător eliberat de primăria Comunei Săhăteni seria x nr. x f. x d.inst.; atestat de producător eliberat de primăria Comunei Săhăteni seria x nr. x (vin diverse soiuri) f. x d.inst.; certificat de înregistrare I.I. A. - fabricarea vinurilor din struguri f. x d.inst.; adresa nr. x/23.10.2018 ANSVSA - nu este necesară înregistrarea unităţii de fabricare vin deţinute de persoane fizice f. x d.inst.; document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor nr. 7879/09l.11.2018 f. x d.inst.; adeverinţă nr. x/29.10.2015 eliberată de X. f. x d.inst.; adeverinţă nr. 25914/29.10.2015 eliberată de APIA - CJ Buzău f. x d.inst.; certificat de competenţe profesionale seria x nr. x eliberat de Y. f. x d.inst.], Curtea a reţinut că inculpatul A. este tatăl a doi copii majori, absolvent de drept, cu multiple specializări juridice. Cu toate acestea, Curtea a considerat că nu a poate face abstracţie de împrejurarea că inculpatul şi-a folosit cunoştinţele în domeniul juridic, respectiv cunoştinţele căpătate ca urmare a dobândirii diverselor specializări, pentru eludarea dispoziţiilor legale în beneficiul personal.

Astfel, ţinând cont de faptul că cele două infracţiuni au fost săvârşite în împrejurări distincte, având urmări diferite, curtea a apreciat că aceste aspecte trebuie să se reflecte în dozarea pedepselor, motiv pentru care, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 5 C. pen., l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (26 acte materiale din perioada 2007-2011).

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015).

3. Având în vedere că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, Curtea a constatat că natura şi gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnităţii inculpatului în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

S-a reţinut că inculpatul A. s-a folosit de o anumită funcţie - administrator sau reprezentant al societăţilor comerciale - pentru comiterea infracţiunilor, astfel că s-a apreciat că acesta a devenit nedemn pentru exercitarea unei asemenea funcţii, motiv pentru care i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi administrator, asociat sau acţionar al unei societăţi comerciale.

În consecinţă, pe lângă fiecare din cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost condamnat, în temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani; în temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale.

4. Faţă de antecedenţa penală a inculpatului A., instanţa a constatat că, în cauză, devin aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 deoarece prezentele infracţiuni au fost săvârşite înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru alte infracţiuni.

VI. LATURA CIVILĂ/MĂSURI ASIGURĂTORII

1. a. Instanţa a reţinut că, prin adresa nr. x/09.01.2017 ANAF - Direcţia Generală Juridică, statul s-a constituit parte civilă în dosarul x/2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 C. proc. pen., pentru suma totală de 1.735.661 RON, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.

b. Potrivit adresei nr. x/21.07.2017 de calcul prejudiciu efectuat de Biroul Vamal de Interior Bucureşti s-a stabilit iniţial în ceea ce priveşte produsul ţuică (4628 litri) o acciză datorată de inculpatul A. de 29.079 RON . Ulterior, Biroul Vamal de Interior Bucureşti a indicat prin adresa nr. x/25.10.2017, o cantitate de 4525 litri şi o acciză datorată de 28.432 RON .

c. S-a arătat că, prin adresa din 06.10.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a solicitat ANAF - Direcţia Generală Juridică să indice dacă se constituie parte civilă în raport de infracţiunile săvârşite de inculpat prin intermediul S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.. Persoana vătămată - Statul Român nu s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., nefiind transmis un răspuns în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. pen.

2. Pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, Curtea a apreciat necesară, conform art. 1357 C. civ., dovedirea concomitentă a următoarelor condiţii:

- Să existe o faptă ilicită de natură să producă prejudicii materiale sau morale. Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale este definită în art. 1349 alin. (1) C. civ. şi reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acesteia.

Având în vedere că acţiunea civilă este promovată în cadrul procesului penal, s-a constatat că faptele ilicite prejudiciabile sunt infracţiunile de evaziune fiscală analizate. Curtea a notat că normele penale referitoare la evaziunea fiscală, descriu şi fapte ilicite civile, întrucât valorile sociale afectate de acestea sunt ocrotite şi de normele dreptului fiscal.

- Infracţiunea să fi produs efectiv un prejudiciu material sau moral. Prejudiciul produs trebuie să fie unul cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii sale. De asemenea, prejudiciul trebuie să nu fi fost reparat anterior de către inculpat sau de către o altă persoană.

Curtea a precizat că prejudiciul reprezintă rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, prin atingerea adusă unei situaţii ce dă naştere unui interes juridic protejat. Faţă de acestea, s-a reţinut că cuantumul prejudiciul suferit de către partea civilă (valoarea impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată) a rezultat din rapoartele de expertiză fiscală întocmite în cursul urmăririi penale (faţă de care partea civilă nu a formulat obiecţiuni).

Instanţa de fond a făcut trimitere la punctul I.3 şi I.6. pentru modalitatea de reţinere a prejudiciului în raport de fiecare act material săvârşit de către inculpat. Curtea a precizat că, la fiecare sumă reţinută ca prejudiciu în raport de cele două infracţiuni de evaziune fiscală urmează a se adăuga obligaţiile fiscale accesorii, calculate potrivit Codului de procedură fiscală, având în vedere în acest sens decizia nr. 17/2015, pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii (M. Of. nr. 875/23.11.2015).

- Între infracţiunea comisă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate. Prejudiciiile reprezintă consecinţele directe ale infracţiunilor supuse judecăţii.

- Faptele să fi fost comise de inculpat cu vinovăţie. S-a menţionat că răspunderea civilă delictuală intervine în sistemul nostru de drept şi pentru cea mai uşoară culpă, iar, în speţă, forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul a fost analizată.

Ca atare, văzând că activitatea infracţională a inculpatului întruneşte, în acelaşi timp, sub aspect obiectiv şi subiectiv, condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ., dar şi că debitul principal în raport de infracţiunea de evaziune fiscală (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015) a fost acoperit integral până la primul termen de judecată, iar persoana vătămată Statul român prin A.N.A.F., a exercitat diferit acţiunea civilă, faţă de principiul disponibilităţii, Curtea:

- în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 şi art. 25 C. proc. pen.. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1369 şi art. 1373 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi a obligat, în solidar, pe inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata sumei de 1.735.661 RON la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii;

- a constatat că pretenţiile civile cu privire la debitul principal în referire la infracţiunea de evaziune fiscală (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015) au fost acoperite integral până la primul termen de judecată;

- în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19 şi art. 25 C. proc. pen.. cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1369 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi a obligat inculpatul A. la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la 01.09.2019, inclusiv (data executării integrale a plăţii debitului principal reprezentat de accize);

- a luat act că persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul produs de inculpat prin intermediul S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

3. a. Instanţa de fond a reţinut că, prin ordonanţa nr. 713/P/2015 din data de 02.12.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile deţinute de inculpat:

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Pietroasele, jud. Buzău cu nr. cadastral x - teren în suprafaţă măsurată de 3067 mp (3100 mp în acte)

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Pietroasele, jud. Buzău cu nr. cadastral x - teren în suprafaţă măsurată de 3654 mp (3700 mp în acte)

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Pietroasele, jud. Buzău cu nr. cadastral x - teren în suprafaţă măsurată de 1777 mp (1800 mp în acte)

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Pietroasele, jud. Buzău cu nr. cadastral x - teren în suprafaţă măsurată de 7404 mp (7500 mp în acte)

- imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Pietroasele, jud. Buzău cu nr. cadastral x - teren în suprafaţă măsurată de 4654 mp.

b. Totodată, s-a constatat că, prin ordonanţa nr. 713/P/2015 din data de 02.12.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus instituirea unor noi măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile deţinute de inculpat. Suplimentar, faţă de ordonanţa nr. 713/P/2015 din data de 02.12.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra cantităţii de 6000 litri produs alcoolic, aflat în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău.

c. Instanţa a notat că, potrivit art. 249 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. Efectul măsurii asigurătorii de indisponibilizare a bunurilor mobile corporale şi imobile, este unul specific oricărui act de conservare, pentru că are drept scop prevenirea insolvabilităţii debitorului.

S-a reţinut că, în raport de acţiunea civilă principală pornită de partea civilă ANAF, sechestrul instituit asupra bunurilor inculpatului, are un caracter accesoriu, având ca scop, realizarea dreptului, dar şi restabilirea cât mai grabnică a ordinii sociale ce a fost astfel tulburată din punct de vedere al interesului general al statului implicat în raportul juridic ce a luat naştere ca urmare a săvârşirii infracţiunii.

Ca urmare, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 713/P/2015 din data de 02.12.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi prin ordonanţa nr. 465/P/2016 din data de 06.12.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică .

d. Prin sentinţa apelată s-a consemnat că, în conformitate cu art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

Curtea a precizat că prin "bunuri a căror deţinere este interzisă de lege" se înţelege acele lucruri care pot fi deţinute cu condiţia să se supună unui regim de autorizare. De asemenea, a constatat că regimul de autorizare a fost introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii în sensul că vor produce şi folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică în general.

Instanţa de fond a considerat că se impune a fi luată confiscarea specială, ca măsură de siguranţă, în cazul săvârşirii faptei de nerespectarea obligaţiei instituite în sarcina inculpatului A., de a face cunoscută eliberarea pentru consum a produselor accizabile (alcool etilic), la momentul producerii (decembrie 2013, 2014 şi 2015), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale constând în calcularea şi plata accizelor prevăzute expres în Codul fiscal, întrucât alcoolul a fost produs de către o persoană neautorizată, contrar dispoziţiilor legale.

Curtea de apel a apreciat că deţinerea unor astfel de bunuri de către persoane neautorizate, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A. şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Apelantul inculpat A. a solicitat, conform motivelor de apel şi concluziilor orale, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

I. Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, prevazută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005, descrisă la filele x din rechizitoriu (ascunderea producerii în perioada decembrie 2013 - decembrie 2015, a cantităţii de 4400 litri de rachiu din tescovină, cu o concentraţie alcoolică medie 15,07% volum - pagina 116 din rechizitoriu, ceea ce a prejudiciat bugetul statului cu suma de 27446,03 RON):

- în principal, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă - fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;

- în subsidiar, în situaţia menţinerii soluţiei de condamnare, înlăturarea dispoziţiei de luare a măsurii confiscării speciale a cantitatii de 6000 litri produs alcoolic (rezultat din transformarea în preparat acetic - oţet a 4400 alcool) - produs neaccizabil, pretins deţinut contrar dispoziţiilor legislaţiei fiscale.

Cu titlu prealabil, s-a menţionat că, deşi speţa se află în cadrul unei proceduri reglementate de dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 şi urm. C. proc. pen.., achitarea nu este o soluţie exclusă de legiuitor, aspect confirmat prin decizia nr. 4 din 11.02.2019 a ÎCCJ, prin care sa admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.., "în ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a şi lit. c) din C. proc. pen..".

Inculpatul a susţinut, prin avocat ales că, per a contrario, achitarea este o soluţie posibilă atunci când temeiul invocat este celprev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în sensul că, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă, fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.

În susţinerea cererii de achitare, în esenţă, apelantul a invocat că:

- ceea ce a produs în locuinţa sa a fost un produs alcoolic care nu atrăgea obligaţii declarative, plata de accize sau obligaţii fiscale, altele decât obligaţia de a declara autorităţilor că deţine o instalaţie de producţie; fapta nu se încadrează în obligaţiile impuse de normele speciale de punere în aplicare a Codul fiscal, ceea ce înlătură de la aplicarea legii privind evaziunea fiscală ascunderea obiectului impozabil;

- nu este îndeplinită condiţia premisă a infracţiunii imputate, şi anume eludarea obligaţiilor fiscale, ca obligaţii prevăzute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, cum prevede art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, din moment ce obligaţia gospodăriei individuale de a înregistra şi declara producţia de alcool în scop de consum propriu era instituită printr-un act normativ inferior, respectiv H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

- natura produsului era al unui precursor al oţetului (transformat mai târziu din 4400 produs slab alcoolic, prin adăugare de apă şi culturi acetice, în 6000 litri oţet), un produs slab alcoolic, cu o concentraţie cuprinsă între 11 şi 18% vol.alc. (media fiind de aproximativ 15 %), situaţie care nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele definite de Ordinul nr. 1160/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti;

- nu a intenţionat să producă ţuică sau rachiu;

- în situaţia în care s-ar considera că produsul slab alcoolizat ar fi ţuică sau rachiu de tescovină, pentru producţia de rachiu din tescovină de struguri realizată de o gospodărie individuală pentru consumul propriu al acesteia, sunt aplicabile prevederile pct. 77 de la Titlul VII - Accize şi alte taxe din Normele metodologice valabile în perioada 2013-2015;

- pentru neîndeplinirea obligaţiilor de a înregistra instalaţia de producţie rachiuri la autoritatea vamală teritorială şi de a declara producţia de rachiuri realizată în anul anterior celui de declarare, nu erau prevăzute sancţiuni prin Codul fiscal 2003 şi Normele metodologice. Nerespectarea acestor obligaţii au fost prevăzute drept contravenţii prin pct. 171 alin. (1) lit. b)/1 din Titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale din H.G. nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel că, în prezent, fapta nu este prevăzută de legea penală, şi este sancţionată contravenţional, la acest moment fiind certă natura de ilicit civil a omisiunii de înregistrare a instalaţiei de producţie de rachiuri la autoritatea vamală, dar şi a nedeclarării/a declarării cu întârziere a producţiei de rachiuri. În acest context legislativ, inculpatul a susţinut că pentru perioada dinainte de a fi sancţionată ca şi contravenţie, neîndeplinirea obligaţiei declarative la care se referă pct. 77 de la Titlul VII din Normele metodologice valabile în perioada 2013-2015 nu întrunea condiţiile de tipicitate obiectivă la care se referă art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005;

- obligaţia declarativă îndeplinită cu întârziere - înregistrată la Biroul Vamal de Interior Bucureşti sub nr. x/25.08.2016 - s-a produs înainte ca parchetul să dispună prin ordonanţa nr. 465/P/2016 din 16.10.2017 schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de producere neautorizată de produse accizabile - alcool, în aceea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., constând în neînregistrarea la organele fiscale a instalaţiei de producţie şi nedeclararea cantităţii produse.

Apelantul inculpat a mai susţinut că şi în ipoteza menţinerii soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, să fie înlăturată dispoziţia instanţei de fond de confiscare specială a cantităţii de 6.000 de litri de produs alcoolic, deoarece nu a avut intenţia de a produce ţuică, rachiu de tescovină sau alte produse alcoolice, ci un produs acetic (oţet), slab alcolizat, produs într-o gospodărie individuală pentru care nu era nevoie de autorizaţie (nefiind interzis de lege). A precizat că accizele aferente producerii cantităţii de 4.400 de litri au fost deja plătite, statul fiind despăgubit.

În considerarea achitării integrale a prejudiciului către partea civilă ANAF inculpatul a solicitat ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra cantităţii de 6000 litri de produs alcoolic, deoarece nu se încadrează noţiunii de "bunuri a căror deţinere este interzisă de lege", deţinerea acestui produs nefiind nici prohibită şi nici supusă unui regim de autorizare.

S-a concluzionat că raţionamentul instanţei a fost viciat de ipoteza eronată de la care a plecat, şi anume necesitatea autorizării gospodăriei individuale ca antrepozit fiscal, în scopul deţinerii produselor alcoolice rezultate din producţia proprie. Confiscarea specială ar fi fost justificată doar în ipoteza în care prejudiciul produs bugetului de stat prin infracţiunea analizată nu era acoperit, iar valorificarea bunurilor ar fi fost necesară acestui scop, ceea ce în speţă nu este cazul.

S-a mai arătat că bunul a fost sechestrat în scopul asigurării "realizării dreptului" şi că, în ipoteza în care pretenţiile părţii civile au fost satisfăcute integral, confiscarea produsului alcoolic este nelegală şi excede prevederilor art. 112 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, a apreciat greşită soluţia instanţei de obligare a la plata de accesorii până la data de 1 septembrie 2019, dată la care a plătit sumele datorate cu titlu de accize la bugetul de stat (adresa seria x - JRD nr. 99761/26.10.2017, aflată la fila x din vol. 43 d.u.p), învederând că şi-a îndeplinit obligaţiile declarative la data de 25 august 2016, iar partea civilă nu-şi poate invoca propria culpă, respectiv că nu a emis decizia de impunere, lăsând să curgă aceste accize până la data de 1 septembrie 2019, când prejudiciul a fost achitat.

II. Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (26 de acte materiale), descrisă la paginile 44-51 din rechizitoriu şi sumarizată la paginile 124-135 ale acestuia, săvârşită în perioada 2007-2011, a solicitat excluderea, de la situaţia de fapt în raport de care se va pronunţa soluţia, a 11 acte materiale (fapte pretins comise în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010, constând în aceea că ar fi ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu ar fi constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, pe care l-a prejudiciat cu suma de 441.779 RON, echivalent a 105.383 euro), întrucât aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă (în speţă ar lipsi situaţia premisă - respectiv existenţa salariaţilor şi plata unor salarii, în raport de care să se reţină şi să se verse contribuţii la bugetul de stat).

În susţinerea acestui motiv de apel, s-a arătat că, pentru a se putea reţine în mod real ascunderea sursei impozabile din perspectiva neplăţii impozitului şi contribuţiilor pentru salarii, în mod evident, trebuiau să existe salariaţi, persoane ale căror date de identificare să fie ataşate într-o anexă a declaraţiei care ar fi trebuit să fie depusă la ANAF. Or, inculpatul a precizat că nu a negat, a recunoscut că a retras sume de bani din bancă afirmând că le retrage pentru a achita salarii, însă banii nu au fost folosiţi vreodată cu titlu de salarii pentru că niciuna dintre cele două societăţi comerciale nu avea salariaţi, respectiv S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

S-a arătat că nu există nicio dovadă că s-ar fi plătit salarii şi că ar fi fost datorate sume cu titlu de impozit şi contribuţii la bugetul de asigurări sociale, în afara faptului că s-au solicitat bani de la bancă cu acest titlu. Aceasta este raţiunea pentru care, fiind vădit că lipseşte situaţia premisă, anume existenţa salariaţilor şi raporturile juridice salariale generatoare de impozite, cu privire la care să existe obligaţii declarative, inculpatul a solicitat înlăturarea celor 11 acte materiale.

Cu referire la acest motiv de apel, s-a arătat nu este necesară schimbarea încadrării juridice şi scindarea unităţii legale de infracţiune, implicit transformarea acesteia într-un concurs real omogen de infracţiuni, care nu ar ţine seama de situaţia de fapt probată şi recunoscută, nefiind posibilă pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru o parte dintre actele materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi achitarea pentru actele materiale nedovedite, acte materiale care au fost apreciate ca făcând parte din aceeaşi unitate legală de infracţiune, apărătorul ales apreciind că se impune pronunţarea unei singure soluţii, cu excluderea acţiunilor nedovedite, pentru că, în acest mod, nu este afectată forma continuată a infracţiunii.

A considerat că soluţia contrară ar fi în contradicţie cu unitatea de rezoluţie infracţională care caracterizează infracţiunea continuată.

III. În argumentarea motivului de apel privind greşita stabilire a legii penale mai favorabile, s-a indicat că solicitarea are ca punct de plecare greşita aplicare de către instanţa de fond a instituţiei legii penale mai favorabile înţeleasă contrar dezlegării obligatorii date prin decizia nr. 7/2016 a de ÎCCJ - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca aplicare globală a tuturor legilor penale, înainte, respectiv după 01.02.2014.

Înţelegerea eronată, a susţinut apărarea, aşa cum reiese din motivarea soluţiei apelate (pagina 25 alin. final sentinţă), ar fi în sensul că "se aplică o singură lege, veche sau nouă, pentru toate infracţiunile aflate în concurs", optându-se pentru aplicarea globală a dispoziţiilor penale din C. pen. şi/sau legi speciale, ori anterioare, ori ulterioare datei de 01.02.2014 ("se vor avea în vedere dispoziţiile legii penale mai favorabile într-o examinare globală", iar "Aplicarea ... în modalitatea indicată de către Ministerul Public şi inculpat . . . . . . . . . . . ar însemna nesocotirea nepermisă a regulilor referitoare la aplicarea globală a legii penale mai favorabile").

Referitor la această abordare, s-a arătat că este în conflict flagrant cu dezlegarea precitată a ICCJ, care a stabilit paşii obligatorii în procesul de identificare a legii penale mai favorabile.

S-a susţinut că decizia ICCJ a fost încălcată în speţă, ajungându-se la aplicarea, în final, a celui mai aspru regim sancţionator, atât sub aspectul limitelor speciale ale pedepselor, cât şi sub aspectul regimului sancţionator al concursului.

În susţinerea acestui motiv de apel, s-a indicat că epuizarea celei de-a doua infracţiuni continuate de evaziune fiscală (prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005) după data de 01.02.2014, obliga la aplicarea legii penale speciale noi (adică a legii evaziunii fiscale în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii - decembrie 2015), pentru această faptă.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea 31/1990, fapta din 26.02.2009, s-a precizat că legea penală mai favorabilă, aplicată corect de instanţa de fond (şi în raport de care s-a dispus şi încetarea procesului penal), este legea penală specială nouă (în forma în vigoare în prezent a Legii 31/1990); pedepasa prevăzută de lege pentru infracţiunea imputată este de la 1 la 5 ani, comparativ cu pedeapsa închisorii prevăzută de lege, în forma în vigoare la momentul comiterii faptelor - 26.02.2009, care era de la 2 la 8 ani.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, s-a invocat greşita înţelegere a noţiunii de aplicare "globală" a acesteia şi introducerea, în mod eronat, în noţiunea menţionată, a legilor penale speciale, considerându-se că au o dinamică şi un regim juridic distinct, independent de legea penală generală, ce stabileşte în mod generic condiţiile răspunderii penale.

Concret, s-a făcut referire la cea de a doua infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fapte din perioada 2007-2011 (26 de acte materiale), susţinându-se că a fost respinsă eronat solicitarea aplicării legii penale vechi, adică a Legii nr. 241/2005 în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii (2011), ca lege penală mai favorabilă (în baza criteriului determinant al limitelor speciale de pedeapsă: de la 5 la 11 ani închisoare - legea veche, comparativ cu pedeapsa de la 9 la 15 ani închisoare, cum este în prezent).

S-a susţinut că aplicarea legii speciale vechi era obligatorie (raportat la acest criteriu), în condiţiile înţelesului obligatoriu dat dispoziţiilor art. 5 C. pen. prin decizia nr. 7/2016 a ICCJ, potrivit căreia în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 01.02.2014 (cum este cazul infracţiunii analizate, epuizate în anul 2011), pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă.

A fost arătat că, în forma în vigoare în prezent a Legii 241/2005, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea imputată (art. 9 alin. (3) este închisoarea de la 9 la 15 ani, comparativ cu pedeapsa închisoarii prevăzută în forma în vigoare a legii la momentul comiterii faptelor (epuizate în 2011), care era de la 5 la 11 ani închisoare, aşa încât inculpatul a arătat că legea penală mai favorabilă, a cărei aplicare a solicitat-o, este legea penală specială veche, cu consecinţa reducerii pedepsei stabilite (păstrând acelaşi algoritm ca instanţa de fond), de la 6 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare, urmată de reducerea corespunzătoare a pedepsei rezultante aplicate pentru concursul de infracţiuni.

Având în vedere încetarea procesului penal pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale, s-a solicitat ca, în situaţia în care apelul va fi apreciat întemeiat, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală constând în nedeclararea produsului alcoolic, pentru infracţiunea comisă în perioada 2007-2011 (cea cu 26 de acte materiale) să se aplice legea penală şi specială veche, la stabilirea sancţiunii urmând a se avea în vedere limitele speciale ale pedepsei prev. de art. 9 alin. (3) din Legea 241/2005 în forma în vigoare la data faptelor, astfel cum au fost reduse cu 1/3, ca efect al aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.., precum şi coborârea pedepsei sub minimul special astfel stabilit, prin reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen.

Întrucât a fost condamnat anterior pentru infracţiuni comise în aceeaşi perioadă (2007-2011), a solicitat să se constate că faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 136/F din 18.07.2019 şi sentinţa penală nr. 222/F din 23.11.2017 sunt concurente cu cele pentru care a fost trimis în judecată în speţă, să se reţină concursul de infracţiuni, iar contopirea pedepselor să se facă sub imperiul vechiul C. pen., fără spor de pedeapsă.

IV. Totodată, apelantul inculpat a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus deoarece s-ar asigura realizarea scopurilor preventiv, educativ şi sancţionatoriu ale pedepsei, continuitate socială şi familială, invocând, totodată, incidenţa dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

În argumentarea motivului de apel, inculpatul a făcut trimitere la garanţiile atitudinale şi de respect faţă de lege pe care le prezintă, menţionând că săvârşirea faptelor imputate nu reprezintă expresia lipsei de respect faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, ci, mai degrabă, participarea la relaţii comerciale într-o conjunctură şi cu consecinţe pe care nu le-a înţeles deplin, cu privire la care nu a încercat niciun moment să inducă organelor de urmărire penală sau instanţei de fond o altă situaţie de fapt decât cea reală, aşa încât atitudinea sinceră pe care a avut-o nu trebuie distorsionată de nicio afirmaţie speculativă.

Având în vedere că stabilirea tratamentului penal nu se poate rezuma la circumstanţele reale, relativ la persoana sa, inculpatul a solicitat să fie reţinute:

- atitudinea constant sinceră în raport de fapte, regretul real cu privire la comiterea acestora şi recunoaşterea în totalitate a infracţiunilor reţinute în actul de sesizare a instanţei;

- săvârşirea faptelor nu reprezintă expresia lipsei de respect faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, ci este rezultatul uni accident regretabil în activitatea comercială şi obligaţiile civile ce incumbă derularea acesteia;

- preocuparea pentru construirea unei cariere pe criterii de competenţă, situaţie care reiese din aceea că este absolvent de studii juridice (avocat), absolvent de studii de master în economie, posesor al unei serii de certificări în activitatea de producere şi comercializare a vinului, este integrat socio-profesional, activitatea ce face obiectul dosarului fiind accidentală, este o persoană responsabilă care are în întreţinere doi copii, dintre care unul minor, ambii cu rezultate de excepţie la învăţătură.

A învederat că, contrar celor reţinute în sentinţă, calificările şi cursurile menţionate (cu excepţia facultăţii de drept) au fost efectuate ulterior faptelor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că nu a avut nicio înrârurire asupra evenimentelor, ci fac dovada faptului că este o persoană care a înţeles să devină un membru de încredere al societăţii, pe criterii de performanţă şi responsabilitate.

În concluzie, a solicitat să se reţină toate aceste împrejurări drept circumstanţe atenuante judiciare, în temeiul art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen..anterior, ce justifică aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen..anterior.

Prin motivele de apel, partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat în baza dispoziţiilor art. 421 din C. proc. pen., admiterea apelului formulat şi reformarea sentinţei penale nr. 241/2019 din data de 14.11.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală şi obligarea inculpatului A. în calitate de reprezentant al societăţilor comerciale S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. să achite în integralitate debitul datorat bugetului de stat în cuantum total de 10.440.773 RON, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, de la momentul producerii prejudiciului până la data când suma va fi integral achitată.

Referitor la faptul că instanţa de fond a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă faţă de prejudiciul produs de inculpat prin intermediul celor două societăţi, S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., partea civilă a solicitat să se constate că, în privinţa acestui prejudiciu, nu a fost înştinţată de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată până la primul termen de judecată.

S-a susţinut că nepronunţarea unei soluţii cu privire la întreaga sumă datorată de inculpatul A. în calitate de administrator al societăţilor comerciale S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. la bugetul general consolidat al statului, raportat la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită, reprezintă o eroare de judecată, care trebuie înlăturată în calea de atac a apelului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 408 - 425 din C. proc. pen., art. 1.381 C. civ. şi art. 173 -176 Codul de procedură fiscală.

Instanţa de apel a pus în discuţie, din oficiu, cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei, nerespectarea termenului de declarare a căii ordinare de atac a apelului de către partea civilă.

Examinând apelurile declarate de inculpatul A. şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept în limitele dispoziţiilor art. 471 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Verificând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac a apelului formulat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Înalta Curte constată că acesta a fost depăşit.

Potrivit art. 410 alin. (1) C. proc. pen.., pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea copiei minutei, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 407 alin. (1) C. proc. pen.., după pronunţare, o copie a minutei se comunică procurorului şi părţilor, în vederea exercitării căii de atac.

Termenul de apel de 10 zile prevăzut în art. 410 alin. (1) C. proc. pen.. se calculează conform regulii stabilite de art. 269 alin. (2) C. proc. pen.. privind calculul termenelor procedurale pe zile libere, fiind aplicabile, după caz, prevederile art. 269 alin. (4) C. proc. pen.

Nerespectarea termenului de declarare a căii ordinare de atac atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a exercita apelul, cu consecinţa respingerii lui ca tardiv.

În cauză, minuta sentinţei penale nr. 241/F din data de 14 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, a fost comunicată părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la data de 21.11.2019 .

Partea civilă a declarat apel la data de 23.12.2019, cu mult peste termenul de 10 zile calculat de la data comunicării minutei sentinţei, adică cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că este tardiv apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Examinând apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte reţine că, în faţa primei instanţe, inculpatul a optat pentru judecata în procedura recunoaşterii învinuirii, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.. care prevăd că inculpatul "poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa".

Astfel, solicitând să fie judecat în procedura simplificată prev. de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.., inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa aşa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei, respectiv:

1. a. în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010, în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L. şi al S.C. D. S.R.L., a ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu a constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, pe care l-a prejudiciat în acest mod cu suma de 441.779 RON (echivalentul a 105.383 euro), din care 4.002 RON, echivalentul a 933 euro în cazul S.C. C. S.R.L. şi 437.777 RON, echivalentul a 104.450 euro în cazul S.C. D. S.R.L. (11 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005);

b. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L., nu a înregistrat în evidenţele contabile şi în declaraţiile fiscale venituri/livrări realizate în semestrul II 2008, precum şi în februarie, martie 2009 în sumă totală de 11.463.940 RON, cauzând astfel bugetului statului un prejudiciu de 2.188.728 RON, (echivalentul a 513.892 euro), din care TVA în sumă de 2.178.150 RON (3 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi impozit pe profit în suma totală de 10.578 RON (2 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005);

c. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. D. S.R.L., nu a înregistrat în evidenţele contabile şi în declaraţiile fiscale venituri/livrări realizate în perioada aprilie - decembrie 2010, prejudiciind bugetul statului cu suma de 1.186.246 RON, echivalentul a 278.438 euro, din care TVA de 1.177.787 RON, echivalentul a 276.361 euro (4 acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi impozit pe profit de 8.459 RON, echivalentul a 2.077 euro (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005);

d. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. B. S.R.L. (fostă E. SRL), a înregistrat în decontul de TVA nr. 26492/27.12.2007 aferent trimestrului al II-lea al anului 2007 operaţiuni fictive de regularizare TVA deductibilă în cuantum de 1.299.929 RON şi TVA colectată în cuantum de () 259.283, diminuând astfel TVA de plată cu suma de 1.559.212 RON, echivalentul a 441.928 euro (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) şi a înregistrat în declaraţia 101 nr. 8449/15.04.2008 privind impozitul pe profit aferent anului 2007, operaţiuni fictive în cuantum de 8.206.379 RON, reprezentând baza impozabilă aferentă celor două regularizări din decontul de TVA al trimestrului al II-lea al anului 2007, sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit de 176.449 RON, echivalentul a 49.728 euro (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005);

e. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L., a înregistrat în declaraţiile fiscale aferente anului 2008 operaţiuni fictive - achiziţii nereale de bunuri/servicii de la S.C. B. S.R.L., în cuantum de 21.830.803 RON, deşi în realitate societatea s-a aprovizionat de la persoane fizice neînregistrate în scopuri de TVA, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA aferente, prejudiciind astfel bugetul general consolidat cu suma totală de 3.502.615 RON, echivalentul a 897.921 euro, din care TVA în cuantum de 3.485.591 RON (două acte materiale în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) şi impozit pe profit în cuantum de 17.024 RON (un act material în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005);

2. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în lunile decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, a ascuns organelor fiscale producerea, în perioada lunilor decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău a cantităţii de 4400 litri de rachiu din tescovină prin neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care o utiliza în acest sens, prin lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţilor produse, în scopul sustragerii de la plata accizei, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma de 27.446,03 RON;

3. la data de 26.02.2009, având calitatea de asociat unic al S.C. C. S.R.L., a încheiat contractul prin care a cedat toate părţile sociale pe care le deţinea în cadrul acestei societăţi numiţilor F. şi G., deşi în realitate a continuat să deţină controlul asupra acestei societăţi, scopul urmărit fiind acela de a se sustrage urmăririi penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală, comisă în cursul anului 2008, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (neînregistarea unor operaţiuni comerciale derulate cu S.C. H. SRL) şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (înregistrarea unor operaţiuni fictive de achiziţii de la S.C. B. S.R.L., fostă E. SRL).

De asemenea, inculpatul a solicitat în faţa primei instanţe, ca judecata în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii să se realizeze pe baza probelor administrate la urmărire penală şi a înscrisurilor depuse la dosar în primă instanţă.

Instanţa de control judiciar consideră că, în mod legal şi temeinic, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru judecata în procedura recunoaşterii învinuirii (respectiv, recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în rechizitoriu de către inculpat şi suficienţa probelor administrate la urmărire penală şi a înscrisurilor depuse în primă instanţă), reţinând corect că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, şi anume: infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată (26 de acte materiale, descrise în cele ce preced la pct. 1 lit. a)-e), infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în formă continuată (3 acte materiale, descrise mai sus la pct. 2) şi, respectiv, infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată (fapta prezentată anterior la pct. 3).

Astfel, pornind de la criticile aduse sentinţei apelate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare, motivul de apel susţinut de inculpatul A. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., este neîntemeiat.

Prin rechizitoriu, s-a arătat că inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ascuns producerea, în imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău, în lunile decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, a cantităţii de 4400 litri de rachiu din tescovină prin neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care o utiliza în acest sens, prin lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţilor produse, cu scopul de a se sustrage de la plata accizei datorate bugetului general consolidat al statului, în cuantum total de 27.446,03 RON.

În acord cu instanţa de fond şi aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, instanţa de apel constată că aceste fapte întrunesc atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Inculpatul a recunoscut comiterea acestei fapte, iar poziţia procesuală de a fi judecat în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii a fost consemnată în încheierea de şedinţă din 10 septembrie 2019 pronunţată de prima instanţă şi, totodată, exprimată prin declaraţia pe care inculpatul a dat-o în faţa instanţei de fond .

Înalta Curte constată că au fost asigurate condiţiile pentru exprimarea liberă şi în cunoştinţă de cauză a opţiunii pentru judecarea în procedura accelerată a recunoaşterii învinuirii, fiindu-i explicat inculpatului în ce constă învinuirea, a fost înştiinţat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, i s-a atras atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări, în mod nemijlocit, martorilor, cât şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte necesar, şi, totodată, a fost întrebat dacă solicită ca judecarea să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de acesta, în cazul în care recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă, în şedinţă publică, în mod punctual, faptele reţinute în cuprinsul rechizitoriului, în prezenţa apărătorului său ales care i-a asigurat asistenţă juridică.

De altfel, inculpatul nu a invocat că manifestarea sa de voinţă, exprimată în sensul de a fi judecat în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, ar fi fost viciată.

În pofida recunoaşterii personale, totale şi necondiţionate a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, realizată în faţa primei instanţe de fond, inculpatul a susţinut, în esenţă, prin motivele de apel, că nu a intenţionat să producă ţuică sau rachiu şi că natura produsului era a unui precursor al oţetului (4400 litri produs slab alcoolic transformat, prin adăugare de apă şi culturi acetice, în 6000 litri oţet), un produs slab alcoolic, cu o concentraţie alcoolică cuprinsă între 11 şi 18% (media fiind de aproximativ 15 %), situaţie care nu s-ar încadra în niciuna dintre ipotezele definite de Ordinul nr. 1160/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti. A mai arătat că produsul alcoolic nu a fost deţinut contra dispoziţiilor legislaţiei fiscale deoarece nu atrăgea obligaţii declarative, plata de accize sau obligaţii fiscale, altele decât obligaţia de a declara autorităţilor că deţine o instalaţie de producţie, produsul fiind slab alcoolizat, realizat într-o gospodărie individuală pentru care nu era nevoie de autorizaţie.

Înalta Curte consideră că motivele de apel nu pot întemeia soluţia de achitare solicitată în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Un prim aspect este acela că, în realitate, prin aceste susţineri inculpatul retractează recunoaşterea faptelor prezentate în actul de sesizare a instanţei, de comiterea cărora a fost acuzat.

Or, recunoaşterea are caracter irevocabil şi nu există date că manifestarea de voinţă a inculpatului a fost viciată.

Inculpatul a solicitat, în baza art. 374 alin. (4) C. proc. pen.., ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate în instanţă, ceea ce semnifică, totodată, faptul că a acceptat fiabilitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Realizând propria examinare a materialului probator, instanţa de apel apreciază că probele administrate în faza de urmărire penală şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei în primă instanţă sunt suficiente pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 375 alin. (2) C. proc. pen.. şi admiterea cererii de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii vinovăţiei, sens în care prima instanţă a şi procedat în cauză, urmare poziţiei procesuale exprimate de inculpat.

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că probele administrate sunt îndestulătoare pentru corecta dezlegare a conflictului juridic de drept penal, neexistând dubii sau neclarităţi cu privire la existenţa faptelor săvârşite în lunile decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, elementele de tipicitate pe care le prezintă fiecare act material în parte ca act constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fiind probat deopotrivă că faptele au fost comise de inculpatul A..

În această ordine de idei, Înalta Curte enunţă cu precădere: procesul de percheziţie domiciliară din 10.03.2016, la imobilul situat în com. Săhăteni, str. x, jud. Buzău în conformitate cu care s-a identificat o instalaţie improvizată de tip alambic compusă din cazan şi refrigerant, precum şi cantitatea de 4400 litri lichid produs de inculpat din tescovina rezultată în urma stoarcerii strugurilor cultivaţi pe terenul proprietatea inculpatului; declaraţiile martorilor Q., R. şi S. care au declarat că l-au ajutat în cei trei ani, pe inculpat, să producă rachiul de tescovină; procesele-verbale de prelevare conform Ordinului Vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 9250/2006, modificat prin ordinul nr. 615/2012; certificatele de analiză cu numerele 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307 şi 308 din data de 19.10.2016, eliberate de Laboratorul Vamal Central care arată că lichidul identificat în cantitate de 4400 litri este alcool cu o concentraţie alcoolică ce diferă de la un lot la altul, valorile fiind cuprinse între 11,5% şi 18,6%; declaraţia martorului T., inspector vamal, audiat ca urmare a faptului că inculpatul a modificat locul celor 8 recipiente în care a fost depozitat alcoolul, ulterior prelevării probelor, dar şi compoziţia lichidului prin adăugare de apă în recipiente; adresele nr. x/14.05.2016, nr. y/21.07.2017 şi nr. x din 25.08.2016 ale Biroului Vamal de Interior Bucureşti şi adresa x/29.03.2017 a Biroului Vamal de Interior Buzău.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În cauză, inculpatul a comis infracţiunea în modalitatea normativă a ascunderii sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (plata accizei), cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 27.446,03 RON.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală constă, aşadar, în acţiunea de ascundere, ca faptă omisivă. Astfel, inculpatul A. a eludat obligaţiile declarative care decurgeau în sarcina sa din lege (nu a înregistrat la organele vamale competente instalaţia pe care a utilizat-o, nu a notificat începerea producţiei, nu a declarat cantităţile de alcool etilic produse). Acest tip de ascundere juridică, se corelează cu scopul special, pe latură subiectivă, de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Prejudiciul reprezintă cuantumul accizelor care nu au fost achitate, raportat la faptele săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015, termenele de scadenţă fiind la 25.01.2014, 25.01.2015 şi, respectiv, 25.01.2016.

În raport de această situaţie, este fără relevanţă sub aspectul întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală împrejurarea că inculpatul a notificat autorităţile cu privire la deţinerea instalaţiei de tip alambic şi producţia rachiului din tescovină de struguri, la data de 25.08.2016 prin declaraţia înregistrată la Biroul Vamal de Interior Bucureşti sub nr. x, întrucât această declaraţie este ulterioară momentului săvârşirii infracţiunii şi descoperirii faptelor de către organele de urmărire penală.

Sursa impozabilă, ca element constitutiv al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, este reprezentată nu doar de suma impozabilă, ci şi de activitatea ce generează acea sumă care, fiind ascunsă, reliefează o manieră ocultă producătoare de venituri şi cu nesocotirea dispoziţiilor legale privind neînregistrarea instalaţiei folosite la organele vamale competente, lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţii de alcool produse.

Deopotrivă, infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.

În speţă, Înalta Curte constată că obligaţia fiscală reţinută în sarcina inculpatului, ca element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 se regăseşte, în acord cu art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, în dispoziţiile Codul fiscal, indiferent de succesiunea în timp codului.

Astfel, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reglementează prin Titlul VII Accizele şi alte taxe speciale. Această lege a preluat normele Directivei Consiliului 2008/118/CE din 16.12.2008 privind regimul general al accizelor datorate pentru produsele energetice şi electricitate, alcool, băuturi alcoolice şi tutun.

Art. 2 din Legea nr. 571/2003 enumeră, printre impozitele şi taxele pe care le reglementează, accizele, iar art. 206² lit. a) din Legea nr. 571/2003 prevede că taxele speciale percepute direct sau indirect asupra consumului de alcool se numesc accize armonizate (accize).

În conformitate cu art. 206³ pct. 1 din aceeaşi lege, produsele accizabile sunt produsele prevăzute la art. 206² supuse reglementărilor privind accizele, iar potrivit art. 206⁵ lit. a) din Legea nr. 571/2003, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Comunităţii.

Dispoziţiile art. 206⁷ alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, stipulează că prin eliberarea pentru consum se înţelege şi producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize.

Totodată, prin dispoziţiile art. 206⁹ alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, se prevede că persoană pătitoare de accize care au devenit exigibile este, în ceea ce priveşte producerea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 206⁷ alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora.

Conform art. 206¹4 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, alcoolul etilic reprezintă:

a) toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208, chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la alt capitol al nomenclaturii combinate;

b) produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% în volum şi care sunt cuprinse în codurile NC 2204, 2205 şi 2206 00;

c) ţuică şi rachiuri de fructe;

d) băuturi spirtoase potabile care conţin produse, în soluţie sau nu.

Aceste dispoziţii legale au fost preluate prin art. 335, art. 338, art. 339, art. 340, art. 341 şi art. 353 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare din 01.01.2016, cu excepţia cazului în care se prevede altfel), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Aşadar, dispoziţiile legale impuneau plata accizelor pentru alcool etilic (dispoziţie în vigoare şi în prezent), iar inculpatul s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale ce cădeau în sarcina sa ca urmare a eliberării pentru consum a produselor accizabile la momentul producerii alcoolului etilic în decembrie 2013, decembrie 2014 şi decembrie 2015.

Faţă de motivele de apel ale inculpatului, instanţa de apel mai notează că, prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 s-a prevăzut că Ministerul Finanţelor Publice are atribuţia elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a Codul fiscal şi, că, în înţelesul acestui cod, prin norme se înţelege norme metodologice, instrucţiuni şi ordine.

Ca urmare, a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în temeiul şi în aplicarea acestei legi.

De asemenea, în baza Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Nu se poate admite, în aceste condiţii, că apelantului inculpat i se impută nerespectarea unor dispoziţii prevăzute de H.G. nr. 44/2004 şi H.G.. nr. 1/2016, din moment ce hotărârile au fost adoptate în baza şi în aplicarea legilor menţionate (Codul fiscal), nefiind nesocotite prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005.

Apelantul inculpat a mai susţinut, în argumentarea cererii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. că, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de a înregistra instalaţia de producţie rachiuri la autoritatea vamală teritorială şi de a declara producţia de rachiu realizată în anul anterior celui de declarare, nu erau prevăzute sancţiuni prin Codul fiscal din 2003 şi Normele metodologice emise în aplicarea acestuia, iar noul Codul fiscal califică faptele inculpatului ca fiind contravenţie, sancţionată cu amendă contravenţională.

Cât priveşte acest motiv, instanţa de control judiciar consideră că nu se impune achitarea inculpatului pentru motivul că, prin dispoziţiile pct. 171 alin. (1) lit. b) din Titlul VIII - Capitolul III - Contravenţii şi sancţiuni - Secţiunea I din Hotărârea de Guvern nr. 1/2016 din 6 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se prevede că reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2000 RON la 5000 RON, nerespectarea de către gospodăriile individuale a obligaţiilor prevăzute la pct. 12 alin. (5)-(7).

Potrivit pct. 12 din Titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale, Capitolul I - Secţiunea a 4 a - Subsecţiunea a 4 a, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal: toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri de tip alambic au obligaţia de a se înregistra la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi au domiciliul (alin. (5), atunci când gospodăria individuală intenţionează să producă ţuică sau rachiuri din recolta proprie, aceasta anunţă în scris intenţia la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi are domiciliul, menţionând totodată cantitatea şi tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada estimată în care instalaţia va funcţiona, precum şi cantitatea de produs estimată a se obţine. În acest caz, producătorul trebuie să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute (alin. (6), în termen de 3 zile de la finalizarea procesului de producţie, gospodăria individuală declară cantităţile de ţuică şi rachiuri produse şi solicită autorităţii vamale teritoriale calculul accizelor datorate. Autoritatea vamală teritorială stabileşte cuantumul accizelor datorate şi emite decizia de impunere potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală. Accizele devin exigibile la momentul finalizării procesului de producţie, iar termenul de plată este până la data de 25 ale lunii imediat următoare celei în care accizele au devenit exigibile, potrivit art. 345 alin. (1) din Codul fiscal (alin. (7).

Însă, Înalta Curte reţine, în acord cu prima instanţă, că textul amintit al art. 171 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1/2016 reglementează expres că aceste fapte constituie contravenţie dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni.

Or, instanţa de apel constată că activitatea ilicită săvârşită de inculpatul A. este amplă şi de o gravitate sporită, fiind incidente dispoziţiile ce incriminează infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, încălcarea dispoziţiilor legale a fost realizată de inculpat în mod repetat, la sfârşitul a trei ani consecutivi şi a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă atât prin neînregistrarea la organele vamale competente a instalaţiei pe care a utilizat-o pentru producerea rachiului, cât şi prin lipsa notificării începerii producţiei, dar şi prin nedeclararea cantităţilor produse, iar prejudiciul produs bugetului de stat este semnificativ, în valoare de peste 25.000 RON.

Faţă de toate acestea şi având în vedere valorile sociale ocrotite prin incriminarea şi sancţionarea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, gravitatea atingerii aduse acestor valori sociale prin faptele inculpatului, se consideră că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut că faptele săvârşite de inculpat constituie infracţiune (împrejurarea că inculpatul a acoperit paguba cauzată prin această infracţiune a primit eficienţă prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, aşa încât limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită au fost reduse la jumătate).

Instanţa de apel apreciază neîntemeiată critica adusă de inculpat măsurii confiscării speciale a cantităţii de 6000 litri de produs alcoolic, dispuse în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

Caracteristica de bun interzis de lege a cantităţii de 6000 litri produs alcoolic, care împiedică deţinerea, rezultă din faptul că, prin lipsa notificării începerii producţiei şi nedeclararea cantităţilor de alcool produse, inculpatul a eludat obligaţia de a face cunoscută eliberarea pentru consum a alcoolului la momentul producerii, ceea ce înseamnă că alcoolul etilic a fost produs şi deţinut contra dispoziţiilor legale (cantitate care excedea nevoilor personale) şi că s-a creat o stare de pericol care se justifică a fi înlăturată prin măsura de siguranţă a confiscării.

Totodată, Înalta Curte consideră nefondată critica adusă modului de soluţionare a acţiunii civile prin care inculpatul a fost obligat la plata către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obligaţiilor fiscale accesorii, calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei până la 01.09.2019, inclusiv (data executării integrale a plăţii debitului principal reprezentat de accize).

Pornind de la definiţia dată creanţelor fiscale principale prin art. 1 pct. 11 din Codul de procedură fiscală, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală inculpatul este obligat la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanţelor fiscale principale deţinute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei şi beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codul fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, dar şi la plata creanţelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 1 pct. 12 din acelaşi cod, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanţe, constând în dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condiţiile legii, intră, de asemenea, în conţinutul raportului juridic de drept fiscal, cuantumul acestora fiind stabilit de Codul de procedură fiscală.

Prin art. 173 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, se prevede că pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

Potrivit art. 174 alin. (1) şi art. 176 alin. (1) din Codul de procedură fiscală dobânzile şi penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Rezultă, aşadar, că obligaţiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privinţa semnificaţiei pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât şi în privinţa modalităţii de calcul al sumelor în care se materializează.

În acest sens, prin decizia nr. 17/2015 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a fost statuat că în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În consecinţă, soluţia primei instanţe prin care s-a stabilit ca obligaţiile de plată accesorii să fie plătite până la data de 01.09.2019, care corespunde datei executării integrale a debitului principal, este în concordanţă cu prevederile legale din materie fiscală, neavând relevanţă asupra modalităţii de calcul a accesoriilor data de 25.08.2016, invocată de inculpat ca dată limită pentru plata accesoriilor motivat de faptul că la acea dată a formulat declaraţia pentru înregistrarea gospodăriei individuale la Biroul Vamal de Interior Bucureşti, sub nr. x/25.08.2016.

Motivul de apel al inculpatului privind excluderea a 11 acte materiale din cele 26 care compun infracţiunea continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., corespunde unei cereri de achitare, formulate cu argumentul că faptele respective nu sunt prevăzute de legea penală ca infractiuni, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă.

În esenţă, inculpatul a susţinut că cele 11 acte materiale - săvârşite în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010, constând în aceea că ar fi ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu ar fi constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, cauzând un prejudiciu - nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă deoarece lipseşte situaţia premisă, şi anume nu au existat salariaţi şi nici raporturi juridice salariale generatoare de impozite, cu privire la care să existe obligaţii declarative.

Prin sentinţa penală, ca şi în actul de sesizare a instanţei, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a reţinut cu referire la cele 11 acte materiale (dintre cele 26 care compun infracţiunea) că, în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010, în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. C. S.R.L. şi al S.C. D. S.R.L., inculpatul A. a ascuns organelor fiscale plata unor sume de bani cu titlu de salarii şi nu a constituit astfel impozitele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, pe care l-a prejudiciat, astfel, cu suma de 441.779 RON (echivalentul a 105.383 euro), din care 4.002 RON, echivalentul a 933 euro în cazul S.C. C. S.R.L. şi 437.777 RON, echivalentul a 104.450 euro în cazul S.C. D. S.R.L. (11 acte materiale în modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005).

După cum s-a arătat în cele ce preced, în cauză, inculpatul a optat, în primă instanţă, pentru judecata în procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În aceste condiţii, împrejurarea arătată în motivele de apel de către inculpat că banii retraşi de la BB. S.A. din conturile S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., nu a făcut-o pentru a plăti salariile, echivalează cu revenirea inculpatului asupra recunoaşterii faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Noţiunea de învinuire din cuprinsul art. 374 C. proc. pen.., se referă, în mod evident, atât la aspectele de ordin obiectiv ale acţiunii inculpatului, cât şi la poziţia sa subiectivă în raport cu fapta de care este acuzat.

Or, după cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din 10 septembrie 2019 şi rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul a solicitat judecata în procedura accelerată şi a recunoscut în totalitate şi necondiţionat toate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, adică inclusiv cele 11 acte materiale a căror excludere o solicită în acest moment procesual din conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin recunoaşterea personală, totală şi necondiţionată, inculpatul a acceptat nu doar faptele în materialitatea lor, ci a confirmat toate împrejurările şi circumstanţele ce le caracterizează, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, atât în privinţa laturii obiective, cât şi a celei subiective.

Recunoaşterea este irevocabilă, iar, pe de altă parte, inculpatul nu a prezentat niciun motiv pentru care consimţământul său ar fi fost viciat la momentul în care, în faţa curţii de apel, în prezenţa avocatului ales, cu respectarea dreptului la apărare sub toate aspectele, a recunoscut în totalitate faptele aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, de comiterea cărora a fost acuzat.

Deopotrivă, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate în instanţă, ceea ce înseamnă că a acceptat fiabilitatea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale.

Acceptând cererea inculpatului în baza art. 375 alin. (2) C. proc. pen.., curtea de apel a apreciat îndeplinită şi cea de a doua condiţie de admisibilitate a procedurii abreviate de judecată, respectiv că probele administrate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, în baza cărora inculpatul a cerut să fie judecat, sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi deplina lămurire a tuturor aspectelor de care depinde dezlegarea pricinii.

Realizând propriul examen de evaluare asupra materialului probator, instanţa supremă consideră că probele administrate în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe oferă informaţii satisfăcătoare pentru corecta soluţionare a conflictului de drept penal şi aflarea adevărului în speţă.

Astfel, chiar dacă procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii nu obligă la o analiză a materialului probator din faza urmăririi penale, în urma evaluării cantitative, dar şi calitative a dovezilor administrate, inclusiv din perspectiva fiabilităţii şi a forţei probante, instanţa de control judiciar apreciază că probele administrate sunt îndestulătoare pentru corecta dezlegare a conflictului juridic de drept penal, neexistând dubii sau neclarităţi cu privire la existenţa celor 11 acte materiale săvârşite în perioada ianuarie 2009 - septembrie 2010 sau în privinţa elementelor de tipicitate pe care le prezintă fiecare act material în parte ca act constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, după cum nu există niciun dubiu că au fost comise de către inculpat.

Înalta Curte are în vedere înscrisurile privind înfiinţarea, asociaţii, administratorul, obiectul de activitate şi sediul S.C. C. S.R.L., eliberate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, înscrisurile privind înfiinţarea, asociaţii, administratorul, obiectul de activitate şi sediul S.C. D. S.R.L. eliberate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cererile de retragere numerar depuse la casieriile BB. S.A. de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. care cuprind menţiunea personală a inculpatului privind ridicarea sumei de 5.000 de RON utilizată pentru plata de salarii la data de 24.12.2008 în cazul S.C. C. S.R.L. şi a sumei de 535.000 RON pentru plata de salarii în perioada septembrie 2009 - august 2010, în cazul S.C. D. S.R.L., raportul de expertiză în privinţa impozitelor şi contribuţiilor sociale aferente salariilor.

Mijloacele de probă demonstrează că inculpatul a ascuns sursa impozabilă, în sensul că nu a declarat-o, reuşind în acest mod să eludeze obligaţiile fiscale şi să cauzeze un prejudiciu bugetului consolidat al statului.

Pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte consideră că cele 11 acte materiale vizate prin motivul de apel promovat de inculpat, întrunesc fiecare în parte, elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituind acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în alcătuirea căreia intră, în total, 26 de acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului.

Motivul de apel privind greşita stabilire a legii penale mai favorabile este neîntemeiat.

În esenţă, apelantul inculpat a solicitat ca pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., să se stabilească în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială de la data comiterii infracţiunii şi, totodată, după ce se constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 222/F din 23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi sentinţa nr. 30/2018 din data de 14.12.2018 (definitivă la data de 01.01.2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în speţă, să se reţină concursul de infracţiuni, iar contopirea pedepselor să se facă potrivit dispoziţiilor vechiul C. pen., fără spor de pedeapsă.

Cu privire la acest motiv de apel, Înalta Curte consideră că, primordial, se impune precizarea că, în cauză, se examinează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni comise atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a noului C. pen., în data de 01.02.2014.

Astfel, există un concurs de infracţiuni nu doar între infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză, ci şi cu infracţiuni pentru care apelantul inculpat a fost condamnat prin alte hotărâri judecătoreşti definitive.

Sub acest aspect, se reţine că sunt concurente infracţiunile pentru care s-a realizat cercetare judecătorească în prezenta cauză, respectiv infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, republicată care a fost săvârşită de inculpat la data de 26.02.2009, infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (ultimul act material fiind comis în decembrie 2010) şi infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (ultimul act material fiind săvârşit în decembrie 2015).

Cu aceste infracţiuni sunt concurente infracţiunile pentru care inculpatul a fost deja condamnat definitiv prin: sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul x/2011; sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2014, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţa nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria în dosarul nr. x/2018 (recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Această situaţie face aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., în conformitate cu care:

"Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă".

Textul legal susmenţionat constituie o excepţie de la aplicarea globală a legii penale mai favorabile astfel cum a fost statuat prin decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Aceasta înseamnă că, în cauză, legea penală mai favorabilă se stabileşte făcând excepţie de dispoziţiile care guvernează tratamentul sancţionator pentru concursul de infracţiuni care, după cum s-a arătat, este fixat prin norme tranzitorii (art. 10 din Legea nr. 187/2012), ca fiind cel prevăzut de legea nouă, adică de prevederile art. 38 din noul C. pen.

În această ordine de idei, instanţa de apel aminteşte decizia nr. 7/2016 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Tratamentul sancţionator pentru concursul de infracţiuni, fixat prin normele tranzitorii enunţate, nu influenţează modul de determinare, în cauză, a legii penale mai favorabile.

Prin urmare, independent de regula tranzitorie reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012 potrivit căreia tratamentul concursului de infracţiuni, în cauză, este cel prevăzut de legea nouă, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului, stabilită în mod global, este legea penală nouă, aşa cum în mod corect a stabilit curtea de apel.

Sub aspectul modalităţii în care se identifică legea penală mai favorabilă, instanţa supremă reiterează decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, prin care s-a precizat că, prin aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorăsc din raţiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni (decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007) - paragraful 31.

Cât priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a statuat că "aceasta vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" - paragraful 32.

În cuprinsul aceleiaşi decizii, instanţa de contencios constituţional a mai arătat că, "în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul C. pen. din 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului C. pen.. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală" (paragraf 37); în cazul succesiunii în timp a două coduri penale (...), într-o atare ipoteză se schimbă opţiunea puterii legislative cu privire la însăşi filosofia politicii penale. Această nouă concepţie nu putea nicidecum să aibă în vedere posibilitatea îmbinării dispoziţiilor celor două legi pentru a obţine o a treia lege (lex tertia)" -paragraf 38.

De asemenea, la paragraful 41 din aceeaşi decizie, s-a precizat: În continuarea argumentaţiei, se arată că, "pentru a stabili care este lex mitior în temeiul art. 7 paragraful 1 din Convenţie, trebuie să se procedeze, de asemenea, la o comparaţie globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului (metoda comparaţiei globale). Judecătorul nu poate efectua o comparaţie regulă cu regulă (metoda comparaţiei diferenţiate), alegând regula cea mai favorabilă din fiecare din legile comparate. Două motive sunt oferite în mod tradiţional în sprijinul acestei metode a comparaţiei globale: în primul rând, fiecare regim represiv are propria sa logică, iar judecătorul nu poate distruge această logică, amestecând diverse reguli din diferite legi penale succesive; în al doilea rând, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului şi să creeze un nou regim represiv ad-hoc, alcătuit din diverse reguli ce decurg din diferite legi penale succesive. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie impune stabilirea lex mitior în mod concret şi global".

Totodată, analizând noţiunea de lege penală, Curtea Constituţională a statuat prin decizia menţionată: "(…) C. pen. constituie o lege unitară, asemenea norme fiind prevăzute şi în legile speciale care reglementează alte relaţii sociale, dar stabilesc, totodată, şi fapte care constituie infracţiuni (cum ar fi infracţiunile reglementate de legislaţia vamală, fiscală etc.). Art. 1 alin. (1) din C. pen. stabileşte că "Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni", motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi de o lege penală. De aceea, înţelesul noţiunii de lege penală consacrat de art. 173 are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracţiuni, legiuitorul urmărind a face legătura materială dintre C. pen. şi alte legi speciale care, deşi nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relaţii sociale, cuprind şi dispoziţii cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziţii le scoate din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a înlătura orice fel de obiecţii potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală. De altfel, dincolo de interpretarea acestui text, este de observat că acesta nu dispune cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, exigenţele acestui principiu fiind stabilite prin art. 5 din C. pen.." - paragraf 47.

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile, în ansamblu, se au în vedere o serie de criterii care tind, spre exemplu, fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Un prim argument că, în cauză, legea penală mai favorabilă este legea penală nouă (forma în vigoare începând cu 01.02.2014), rezultă din înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată, în ipoteza în care termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este calculat conform dispoziţiilor noului C. pen.

Astfel, la data când a fost săvârşită de inculpat (26.02.2009), infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată era sancţionată cu închisoarea de la 2 la 8 ani, iar, ulterior, limitele speciale de pedeapsă pentru această infracţiune au devenit de la 1 la 5 ani închisoare (legea specială în vigoare de la 01.02.2014).

Calculând termenul de prescripţie specială a răspunderii penale în funcţie de limitele de pedeapsă de la 2 la 8 ani închisoare, prevăzute pentru infracţiunea în discuţie de forma anterioară a Legii 31/1990, se constată că termenul de prescripţie de 12 ani, stabilit în baza art. 122 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 124 C. pen..anterior, s-ar împlini la data de 25.02.2021, ceea ce ar împiedica pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal deoarece nu ar fi posibilă constatarea intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Legea penală nouă este mai favorabilă întrucât permite constatarea împlinirii, la data de 25.02.2019, a termenului de prescripţie specială a răspunderii penale (de 10 ani), calculat în temeiul art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) din noul C. pen., pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ale unei societăţi comerciale în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 republicată; soluţia încetării procesului penal fiind dispusă prin sentinţa apelată.

Analizând în continuare, în mod gobal, criteriile de stabilire a legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., limitele speciale de pedeapsă erau de la 3 ani şi 4 luni la 7 ani şi 4 luni închisoare (la data comiterii infracţiunii), iar potrivit legii penale noi (de la 01.02.2014), limitele speciale de pedeapsă sunt de la 6 ani la 10 ani închisoare.

Cu referire la această infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., Înalta Curte consideră că, în procesul de individualizare a pedepsei, prima instanţă a aplicat în mod just pedeapsa de 6 ani închisoare, indiferent de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, ulterior acestei date şi, respectiv, începând cu data de 01.02.2014.

Sub aspectul individualizării pedepsei, cuantumul legal de 6 ani închisoare aplicat pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., reflectă în mod temeinic că inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională pe o perioadă îndelungată în timp, de ani de zile, în care a săvârşit zeci de acte materiale care fiecare în parte întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală comisă în multiple variante normative, prin care inculpatul a cauzat o pagubă bugetului de stat în cuantum deosebit de ridicat, de ordinul milioanelor de euro.

Pedeapsa de 6 ani închisoare, corect individualizată, se înscrie în limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen..), atât în varianta normativă a legii de la momentul comiterii infracţiunii, înainte de 01.02.2014, cât şi după data de 01.02.2014.

Însă, limitele speciale de pedeapsă care se iau în calcul (reduse conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen..) sunt de la 6 ani la 10 ani închisoare şi sunt cele calculate conform legii penale noi, care permite constatarea împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, în baza art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) din noul C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990.

În situaţia contrară, în care s-ar stabili că legea penală veche este lege penală mai favorabilă, nu ar fi posibilă soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990.

Mai este de remarcat că, limitele speciale de pedeapsă pentru cea de a doua infracţiune de evaziune fiscală pentru care a fost cercetat inculpatul, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. sunt de la 2 la 8 ani închisoare, indiferent de succesiunea legii în timp.

În analiza întreprinsă în vederea stabilirii legii penale mai favorabile, se mai impune precizarea că nu se justifică reţinerea în beneficiul inculpatului a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior privind circumstanţele atenuante judiciare, aşa cum s-a solicitat prin motivele de apel, care ar avea drept consecinţă coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege potrivit art. 76 C. pen..anterior şi luarea în calcul, eventual, a legii penale mai favorabile ca fiind legea penală veche.

Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen. nu reglementează circumstanţe atenuante legale, ci judiciare, ceea ce semnifică faptul că reprezintă o facultate în aplicare, fiind lăsate la aprecierea instanţei.

Circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., care presupune reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă specială a pedepsei când inculpatul a avut o conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii, nu devine automat aplicabilă, nefiind suficient că inculpatul nu avea antecedente penale la data săvârşirii infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii în prezenta cauză.

Prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, instanţa supremă reţine că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior au fost comise în aceeaşi perioadă de timp cu cele din cauza pendinte.

Apoi, inculpatul denotă o specializare infracţională, dovadă fiind că a mai fost condamnat definitiv, pentru acelaşi tip de fapte, de evaziune fiscală, la comiterea cărora a contribuit în diverse forme de participaţie penală, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală; pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 222/23.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 30/2018 din 14.12.2018 (definitivă la 01.01.2019), pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În combaterea solicitării referitoare la reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen..anterior, instanţa de control judiciar are în vedere că recunoaşterea acuzaţiilor aduse, circumscrisă, aşadar, unui comportament sincer, a fost valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă ca efect al judecării cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii pentru care inculpatul a optat, nefiind posibil ce aceeaşi circumstanţă să fie valorificată de două ori, pentru simplul motiv că s-ar da eficienţă juridică unor temeiuri de drept diferite.

Stabilirea, în această cauză, a legii penale noi ca fiind legea penală mai favorabilă, contrar motivelor de apel ale inculpatului, nu intră în contradicţie cu decizia nr. 7/2016 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că pentru infracţiunile din pluralitatea de infracţiuni care au fost săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 "se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă ".

Referitor la critica apelantului inculpat privind greşita determinare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte mai subliniază că inculpatul doreşte aplicarea unei lex terţia întrucât a susţinut că legea penală mai favorabilă este legea penală veche (inclusiv ca reguli de contopire a pedepselor) dar, în acelaşi timp, nu a criticat, ci a apreciat ca fiind corectă soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 (comisă la 26.02.2009), pentru care termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-a împlinit numai după regulile de calcul prevăzute de noul C. pen.

După cum s-a arătat în cele ce preced, în mod legal, prima instanţă a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiuni concurente, în temeiul art. 38 C. pen., având în vedere că pluralitatea de infracţiuni cuprinde infracţiuni săvârşite atât înainte, dar şi după data de 01.02.2014, când a intrat în vigoare noul C. pen., constatându-se incidenţa normelor tranzitorii prev. de art. 10 din Legea nr. Legea nr. 187/2012.

Motivul de apel privind greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare este neîntemeiat.

La individualizarea juridică a pedepselor, se vor avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului evaluată după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci reprezintă rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Ţinând cont de aceste criterii, pedepsele de 1 an închisoare şi, respectiv 6 ani închisoare aplicate pentru infracţiunile de evaziune fiscală care au format obiectul cercetării judecătoreşti în prezenta cauză, reflectă modul de comitere a acestora, respectiv în formă continuată, prin acte materiale care fiecare în parte întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, săvârşite într-o perioadă care s-a întins pe parcursul mai multor ani.

Din perspectiva urmărilor periculoase socialmente ale actelor materiale este de reliefat prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului prin infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., care este deosebit de important, paguba fiind de peste 2 milioane de euro.

Apelantul inculpat a manifestat o specializare pentru acest tip de infracţiune dovadă fiind faptul că, de-a lungul timpului, a comis infracţiunea de evaziune fiscală în diferitele modalităţi de incriminare reglementate prin art. 9 din Legea 241/2005, ceea ce denotă complexitatea acţiunilor desfăşurate, acelaşi tip de fapte fiind săvârşite şi în străinătate, unde a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, hotărâre recunoscută de autorităţile judiciare din România. Astfel, prin sentinţa penală nr. 136/F din 18.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a recunoscut pe cale incidentală sentinţa nr. 30/14.12.2018 pronunţată de Tribunalul Judeţean - Silistra din Republica Bulgaria, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare.

Relevant în privinţa comportamentului inculpatului este şi faptul că, deşi a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin sentinţa penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia nr. 1257/20.06.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a dovedit că a intrat în conflict cu legea penală în mod repetat, ceea ce a condus la anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Instanţa de fond a dat eficienţă poziţiei procesuale a inculpatului care a optat pentru judecata în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii şi faptului că a achitat paguba cauzată prin infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 421/2005, reducând limitele speciale de pedeapsă în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi, respectiv, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Datele ce caracterizează persoana inculpatului şi care ţin de studiile sale, situaţia familială (dovedite cu înscrisuri), deşi relevă aspecte favorabile nu sunt în măsură să contrabalanseze procesul de individualizare a pedepsei în beneficiul inculpatului, ţinând seama de perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul şi consecinţele păbubitoare ale faptelor sale asupra bugetului de stat.

Cuantumul ridicat al pedepsei stabilite, în final, prin sentinţa apelată, de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare şi modalitatea executării pedepsei în stare de detenţie se datorează antecedentelor penale ale inculpatului, care a săvârşit infracţiuni pentru care a fost condamnat definitiv anterior, ceea ce a impus contopirea pedepselor şi aplicarea unui spor obligatoriu în temeiul art. 38 C. pen.

În privinţa cererii de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, se notează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (1) C. pen., această modalitate de executare a pedepsei nu se poate dispune în cazul concursului de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea mai mare de 3 ani şi inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, iar în aceste din urmă situaţii inculpatul nu se află.

În consecinţă, se constată că, în procesul de individualizare a pedepsei, curtea de apel a avut în vedere atât circumstanţele reale ale faptelor, cât şi persoana inculpatului, realizând o justă individualizare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 241/F din data de 14 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, apelul formulat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelanţii la plata a câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 241/F din data de 14 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

II. Respinge, ca tardiv, apelul formulat de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă apelanţii la plata a câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 300 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj