Asupra apelului declarat de contestatorul A.;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 166 din data de 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 994 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
A fost obligat contestatorul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a dispune în acest sens, s-a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii.
Astfel, existenţa sau inexistenţa cazului fortuit, invocat de către contestator în susţinerea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost verificată cu prilejul judecăţii inclusiv în calea ordinară de atac, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că inculpatul este exclusiv răspunzător pentru fapta de ucidere din culpă comisă cu vinovăţie în forma prevăzută de lege şi de aceea a fost condamnat, astfel cum s-a arătat.
În aceste circumstanţe, o nouă verificare a acestei cauze de neimputabilitate nu mai poate avea loc într-o cale extraordinară de atac precum contestaţia în anulare, ea nefiind prevăzută ca şi cauză de încetare a procesului penal şi de aceea nu este reglementată între cazurile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor care permit exercitarea contestaţiei în anulare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A., prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii apelate, precum şi a Deciziei penale nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti şi, în rejudecare, achitarea apelantului-contestator, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 31 din C. pen., apreciind că, în cauză, este incidentă o cauza de nepedepsire, respectiv cazul fortuit.
Motivele motivele exercitării căii de atac au fost arătate, pe larg, în scris.
În şedinţa publică din data de 2 iunie 2020, Ministerul Public a ridicat excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate de contestatorul A., dezbaterile fiind redate în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând admisibilitatea apelului declarat de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:
Atât la nivel constituţional (art. 129 din Constituţia României), cât şi în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a statuat că hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege sau de către o persoană ce nu are calitate procesuală este inadmisibilă.
Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. În exercitarea acestei atribuţii, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 408 - 425 din C. proc. pen., dispoziţiile aplicabile căii ordinare de atac a apelului.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 408 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., se poate declara apel împotriva sentinţelor, respectiv a acelor hotărâri care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte.
Or, obiectul prezentului apel nu îl formează o sentinţă, ci Decizia penală 166 din data de 17 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluţionată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, exercitată de către apelantul din prezenta cauză împotriva unei hotărâri definitive, respectiv a Deciziei penale nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti.
Temeiul de drept invocat de către contestator prin apărătorul ales în susţinerea admisibilităţii apelului, respectiv art. 432 din C. proc. pen., nu este aplicabil în cauză. În concepţia C. proc. pen., aşa cum se reţine în considerentele Deciziei nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
În cuprinsul deciziei mai sus menţionate, s-a reţinut că această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:
a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;
b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
Astfel, şi în practica secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. care stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (...), reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, şi anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 din C. proc. pen. (ex.: Decizia penală nr. 41/A din 14 februarie 2017; Decizia penală nr. 10/A din 16 ianuarie 2018; Decizia penală nr. 25/A din 28 ianuarie 2020).
Prin urmare, Decizia penală nr. 166 din data de 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este definitivă, dat fiind că în legislaţia naţională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecinţă, această hotărâre nu poate fi supusă controlului instanţei superioare, fapt ce determină inadmisibilitatea căii de atac declarate de contestatorul A.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A..
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 166 din data de 17 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.
Obligă apelantul-contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 iunie 2020.
GGC - LM