Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B.;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1436 din data de 14 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în Dosarul nr. x/2012, s-a constatat că legea penală mai favorabilă în ansamblul său pentru inculpaţi este C. pen. din 1969.
I. În baza art. 248 din C. pen. (1969) raportat la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată (3 acte materiale).
În baza art. 81 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 din C. pen. (1969).
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 1 (un) an.
II. În baza art. 386 din C. proc. pen. cu referire la art. 5 din C. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 - art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 290 din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 - art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 290 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicare art. 33 lit. a) din C. pen. (1969).
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 - art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată (3 acte materiale) .
În baza art. 81 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 din C. pen. (1969).
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) (dreptul de a nu mai exercita activităţi comerciale, respectiv activităţi de construcţii civile şi industriale) din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969) a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a nu mai exercita activităţi comerciale, respectiv activităţi de construcţii civile şi industriale) din C. pen. (1969), pe o durată de 1 (un) an.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969) a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), întrucât s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale.
A fost menţinut sechestrul judiciar asupra bunurilor descrise în ordonanţa din 28 august 2012 dispusă în Dosarul penal x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu privire la inculpatul B..
A fost anulat procesul-verbal de custodie din 14 ianuarie 2008 încheiat între SC C. SA Târgu Jiu şi SC D. SRL Rovinari, în care se menţiona în fals că marfa facturată către D. SRL rămâne în custodia SC C. SA şi au fost anulate: Situaţia de lucrări aferentă lunii decembrie 2007 pentru poziţia 200002 - variantă de circulaţie L = 2 x 60 x 12 m şi poziţia 200003 - spargere dig şi amenajare, Situaţia de lucrări aferentă lunii aprilie 2008 pentru poziţia 20000 - apărări de maluri, Situaţia de lucrări aferentă lunii octombrie 2007 pentru poziţiile ooooo2 - Varianta de circulaţie L = 250 M şi ooooo3 - Deviere râu, Situaţia de lucrări aferentă lunii decembrie 2007 - Anexa 2 pentru poziţia ooooo2 - Varianta de circulaţie L = 250 M şi ooooo3 - Deviere râu, ooooo5 - Infrastructura propriu-zisă, ooooo6 - Elevaţie şi ooooo7 - Suprastructura, Situaţia de lucrări aferentă lunii aprilie 2008,pentru poziţiile ooooo1 - Amenajare cota ros fundaţie şi ooooo9 - Amenajare rampă L = 2 x 100 = 200 M, Borderoul aferent lunii decembrie 2008 pentru poziţia ooooo5 - infrastructura propriu-zisă, ooooo6 - elevaţie şi ooooo6 - suprastructura, cât şi a anexelor aferente la aceste situaţii cu privire la poziţiile respective.
S-a constatat că părţile civile C.L. Drăguţeşti şi Primăria comunei Drăguţeşti nu au calitate de parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă U.A.T. Drăguţeşti şi au fost obligaţi inculpaţii B., E. şi A., în solidar, la plata sumei de 251.349,76 RON către partea civilă.
A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 750 RON, reprezentând diferenţă onorariu raport expertiză aşa cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 4 iunie 2014.
În baza art. 274 din C. proc. pen. au fost obligaţi, printre alţii, inculpaţii B. şi A. la plata a câte 2000 RON de la fiecare inculpat, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus acordarea onorariului pentru apărătorul din oficiu, F., în cuantum de 720 de RON, sumă ce a rămas în sarcina statului şi va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel, printre alţii, inculpaţii B. şi A., persoanele vătămate Primăria comunei Drăguţeşti, Consiliul Local Drăguţeşti, Primăria comunei Drăguţeşti şi părţile civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Drăguţeşti.
Prin Decizia penală nr. 1123 din data de 10 iulie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins apelurile declarate, printre alţii, de inculpaţii B. şi A., de persoanele vătămate Primăria comunei Drăguţeşti, Consiliul Local Drăguţeşti, Primăria comunei Drăguţeşti şi de părţile civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Drăguţeşti, împotriva Sentinţei penale nr. 1436 din data de 14 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în Dosarul nr. x/2012, ca nefondate.
A obligat apelanţii inculpaţi la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte 400 RON fiecare.
Pe fond, s-a reţinut că, inculpatul B., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de primar al Comunei Drăguţeşti şi ordonator de credite a dispus, în lunile septembrie 2007, decembrie 2007 şi aprilie 2008, efectuarea unor plăţi pentru lucrări care nu erau executate, cunoscând acest lucru, cauzând un prejudiciu de 363.707,56 RON.
Inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile septembrie 2007, decembrie 2007 şi aprilie 2008, în calitate de administrator al SC D. SRL Rovinari, a întocmit în fals mai multe situaţii de lucrări, fără ca o parte din acestea să fi fost executate, contribuind astfel la crearea unui prejudiciu de 363.707,56 RON în dauna Consiliului Local Drăguţeşti.
În plus, s-a constatat că activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului B., la care a participat în calitate de complice şi inculpatul A., a constat în încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii, dar şi a art. 54 alin. (5) referitoare la efectuarea plăţilor exclusiv pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate. Scopul urmărit şi atins de inculpat prin decontarea de situaţii lucrări fictive sau necorespunzătoare proiectelor a fost acela de a paraliza efectul dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii B. şi A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie, inculpaţii B. şi A. au susţinut, în esenţă, că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată ca urmare a adoptării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 405/2016 şi a pasivităţii legiuitorului de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, dat fiind faptul că singurele decizii ce pot fi pronunţate de către instanţa de contencios constituţional în cazul invocării unor excepţii de neconstituţionalitate sunt de admitere sau de respingere a acestora, nu şi de interpretare, precizând că practica instanţelor judecătoreşti este în acest sens.
De asemenea, au considerat că, contrar celor dispuse prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, nici procurorul, în rechizitoriu, nici instanţele de fond şi de apel, în hotărârile pronunţate, nu au indicat dispoziţiile normative pe care inculpaţii le-au încălcat.
Prin încheierea din data de 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1123 din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2012.
Examinând, pe fond, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin cererile formulate, inculpaţii A. şi B. au invocat, în susţinerea motivelor de recurs în casaţie, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte reţine că inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată (3 acte materiale), prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 - art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., respectiv de abuz în serviciu în formă calificată (3 acte materiale), prevăzută de art. 248 din C. pen. (1969) raportat la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului B. constă în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de primar al Comunei Drăguţeşti şi ordonator de credite a dispus, în lunile septembrie 2007, decembrie 2007 şi aprilie 2008, efectuarea unor plăţi pentru lucrări care nu erau executate, cunoscând acest lucru, cauzând un prejudiciu de 363.707,56 RON.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului A. constă în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile septembrie 2007, decembrie 2007 şi aprilie 2008, în calitate de administrator al SC D. SRL Rovinari, a întocmit în fals mai multe situaţii de lucrări, fără ca o parte din acestea să fi fost executate, contribuind astfel la crearea unui prejudiciu de 363.707,56 RON în dauna Consiliului Local Drăguţeşti.
În plus, s-a constatat că activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului B., la care a participat în calitate de complice şi inculpatul A., a constat în încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii, dar şi a art. 54 alin. (5) referitoare la efectuarea plăţilor exclusiv pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate. Scopul urmărit şi atins de inculpat prin decontarea de situaţii lucrări fictive sau necorespunzătoare proiectelor a fost acela de a paraliza efectul dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Conform art. 248 din C. pen. anterior, infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului. Art. 2481 din C. pen. anterior, reţinut în sarcina inculpaţilor în coroborare cu art. 248 din C. pen. anterior, nu reglementează condiţii suplimentare pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, ci doar instituie o variantă calificată a infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile în care s-au produs consecinţe deosebit de grave, purtând, în mod elocvent, denumirea marginală "Abuzul în serviciu în formă calificată". Prin urmare, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzute de art. 2481 din C. pen. anterior trebuie să se suprapună pe cele ale infracţiunii tip de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior.
Inculpaţii consideră că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu s-au indicat dispoziţiile normative încălcate în săvârşirea acestora şi pentru că infracţiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată ca urmare a adoptării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 405/2016 şi a pasivităţii legiuitorului de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidenţă, astfel că, în măsura în care fapta săvârşită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 din C. pen.
Din analiza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, invocată de către recurenţii-inculpaţi în sprijinul tezei privind dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, aşa cum a fost interpretată de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", Înalta Curte constată că, la paragraful 26 din ultima decizie menţionată, se reţine că "[...] urmare a deciziei pronunţate, dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. au rămas în vigoare şi continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale".
Prin urmare, motivul de recurs privind dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu în ansamblul său, urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi a omisiunii legiuitorului ca, în timp de 45 de zile de la publicarea deciziei mai sus menţionate în Monitorul Oficial al României, să pună în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, este nefondat, faptele de încălcare a atribuţiilor de serviciu sau omisiunea de a nu îndeplini un act ce intră în sfera acestora întrunind, în continuare, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu condiţia ca atribuţiile de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte să fie reglementate de legislaţia primară, respectiv de lege, de ordonanţă a guvernului sau de ordonanţă de urgenţă.
Înalta Curte îşi însuşeşte în totalitate argumentele Curţii de Apel Craiova, care a dezvoltat pe larg motivele pentru care Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 nu este incidentă în speţă şi a indicat punctual dispoziţiile normative prevăzute de legislaţia primară, a căror încălcare a dus la condamnarea recurenţilor din prezenta cauză, apreciind ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior, atât în privinţa inculpatului B., cât şi a inculpatului A. (în cazul său, în forma complicităţii la infracţiunea săvârşită de inculpatul B.).
Astfel, contrar susţinerii apărării, se constată că la fila x a deciziei recurate, instanţa de apel a constatat că activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului B., la care a participat în calitate de complice şi inculpatul A., a constat în încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 potrivit cărora efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii, dar şi a art. 54 alin. (5) referitoare la efectuarea plăţilor exclusiv pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate, scopul urmărit şi atins de inculpat prin decontarea de situaţii de lucrări fictive sau necorespunzătoare proiectelor fiind acela de a paraliza efectul dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, potrivit cărora creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
În ceea ce priveşte celelalte argumente pentru care recurenţii-inculpaţi consideră că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte subliniază că verificarea incidenţei pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., ca de altfel a oricărui caz de casare, nu presupune o reevaluare a materialului probator, pentru a stabili dacă s-a făcut o corectă evaluare a probelor administrate, ci o raportare strictă la aspectele de fapt şi de drept reţinute de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, concluzie ce se bazează şi pe dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce include şi imperativul asigurării stabilităţii circuitului juridic, motiv pentru care nu pot fi analizate pe calea recursului în casaţie.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1123 din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2012.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2020.
GGC - LM