Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Arad, sub nr. x/2020, petentul A., aflat în Penitenciarul Arad, a formulat contestaţie la executare solicitând deducerea unei perioade executate în Italia, solicitând în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., coroborat cu art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea actului judiciar constând în certificatul de stare de executare emis de autorităţile din Italia şi stabilirea numărului de zile considerate executate conform certificatului de stare de executare.
Prin Sentinţa penală nr. 190 din 4 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Arad, în dosarul nr. x/2020, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de către petentul A., în favoarea Tribunalului Arad.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 11 februarie 2020, sub acelaşi număr.
Prin Sentinţa penală nr. 74 din data de 17 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Arad, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. având ca obiect recunoaştere act judiciar emis de autorităţile din Italia, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Tribunalul Arad a reţinut că, prin cererea de faţă, petentul A. a solicitat recunoaşterea actului judiciar, constând în certificatul de stare de executare emis de autorităţile italiene şi care ar fi în măsură să confirme împrejurarea că, a beneficiat în statul emitent al mandatului de executare, anterior transferării în România, de o reducere de pedeapsă.
S-a mai reţinut că petentul se află în executarea pedepsei de 19 ani închisoare, rezultat al contopirii a două pedepse dintre care cea mai grea este de 18 ani, 7 luni şi 28 zile pronunţată de Tribunalul Monocratic din Roma şi care a fost recunoscută prin Sentinţa penală nr. 347 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Aşadar, reţinând că persoana condamnata execută în România o pedeapsă aplicată de autorităţile din Italia şi recunoscută de Curtea de Apel Bucureşti şi, prin cererea de faţă, solicită recunoaşterea unui act judiciar emis de autorităţile din Italia anterior transferării în România prin care i s-au acordat reduceri de pedeapsă, Tribunalul a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, care reglementează o competenţă specială a curţii de apel, sens în care a dispus declinarea de competenţă a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14 aprilie 2020, sub nr. x/2020.
Prin Sentinţa penală nr. 74/F din data de 8 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi în baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 597 alin. (6) C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de persoana condamnată A. având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în favoarea Tribunalului Arad, secţia penală.
Astfel, în temeiul art. 51 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi Tribunalul Arad, secţia Penală.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiilor art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, acestea vizând situaţia persoanelor deţinute în state terţe (Titlul V al Legii nr. 302/2004).
S-a menţionat că, prin procedura specială evocată în art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 se instituie dreptul exclusiv al statului străin emitent de a transmite, din oficiu, hotărârea judecătorească sau actul judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România şi certificatul în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti străine.
Urmare a înscrisurilor comunicate de autorităţile străine, direct sau prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, Biroul de Executări Penale competent ar sesiza instanţa cu contestaţie la executare. Or, în speţă, sesizarea instanţei a fost realizată de către persoana condamnată.
Întrucât pe de o parte persoana condamnată A. nu este titular al sesizării instanţei în condiţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte deducerea solicitată nu se mai poate realiza pe calea contestaţiei la executare exercitate împotriva hotărârii definitive prin care s-a dispus recunoaşterea şi executarea hotărârilor de condamnare pronunţate de instanţele italiene, cererea acestuia poate fi analizată pe calea unei contestaţii la executare cu privire la hotărârea prin care s-a dispus contopirea, promovată la instanţa competentă, potrivit art. 598 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti a mai arătat că prin Decizia nr. 460/01 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că deducerea zilelor de eliberare anticipată din pedeapsa rezultantă nu se poate realiza pe calea contestaţiei la executare exercitate împotriva hotărârii definitive prin care s-a dispus recunoaşterea şi executarea hotărârii de condamnare pronunţate de instanţele italiene, ci pe calea contestaţiei la executare formulate împotriva hotărârii definitive prin care s-a dispus contopirea pedepselor.
S-a mai apreciat că o cerere de recunoaştere a actului judiciar cum e cea formulată de persoana condamnată A., în vederea deducerii duratei considerate executate în străinătate, este o cerere incidentală de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei la executare formulată în condiţiile generale ale C. proc. pen., putând fi analizată în condiţiile art. 147 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, apreciind că este vorba de o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., dacă la momentul formulării contestaţiei persoana condamnată este în stare de deţinere, cum este cazul de faţă, s-a considerat că, potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen.,competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei corespunzătoare instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în speţă Tribunalul Arad, secţia Penală.
În consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de către petent către Tribunalul Arad, constatându-se totodată ivit în cauză conflictul negativ de competenţă, sens în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 12 mai 2020, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 mai 2020.
Înalta Curte analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Bucureşti cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A., constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
În speţă, petentul A. a făcut obiectul procedurii privind recunoaşterea unor hotărâri penale străine de condamnare, definitive, pronunţate împotriva sa de către autorităţile judiciare din Italia şi transferarea acestuia în vederea continuării executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale rezultante de 18 ani, 7 luni şi 29 de zile închisoare.
Astfel, se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 347/11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2012, a fost recunoscută sentinţa din data de 17 octombrie 2006 emisă de Tribunalul din Roma, irevocabilă la data de 10 noiembrie 2006, prin care petentul A. fost condamnat la pedepse de 4 luni închisoare şi 200 euro amendă.
A fost recunoscută sentinţa din data de 24 septembrie 2009 emisă de Curtea de Apel din Roma (SIEP 277/2010- R.G. 63/2008) în reformarea sentinţei emise în data de 1 iulie 2008 de Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Latina, devenită irevocabilă la 25 martie 2010, prin care acelaşi cetăţean român a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea perpetuă de a ocupa şi deţine o funcţie publică şi interzicerea legală pe perioada executării pedepsei.
S-a constatat că pedepsele principale anterior menţionate au fost cumulate prin Ordinul din 26 iulie 2010 al Procurorului General Adjunct al Parchetului General de pe lângă Curtea de Apel din Roma, dispunându-se în final, executarea pedepsei de 18 ani, 7 luni şi 29 de zile închisoare şi transferarea deciziei de punere în aplicare a pedepsei de 4 luni închisoare şi 200 euro amendă către Curtea de Apel din Roma căreia i s-a solicitat să suspende pedeapsa pronunţată prin hotărârea din 17 octombrie 2006.
S-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării într-un penitenciar din România a pedepsei rezultante de 18 ani, 7 luni şi 29 de zile închisoare şi a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe durata executării pedepsei principale.
La data rămânerii definitive a acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 6 noiembrie 2012 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul x/2012
Prin Sentinţa penală nr. 273 din 7 aprilie 2014 a Tribunalului Alba pronunţată în dosarul x/2014, printre altele, s-a constatat că infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 772/2006 a Judecătoriei Deva, definitivă prin Decizia penală nr. 137/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia este concurentă cu infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat de Tribunalul din Roma, în data de 17 octombrie 2006 şi de Curtea de Apel din Roma, în data de 24 septembrie 2009, astfel cum au fost recunoscute prin Sentinţa penală nr. 347/2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 33 şi 34 lit. b) din vechiul C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) din Noul C. pen., a fost contopită pedeapsa de 18 ani, 7 luni şi 29 de zile închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 772/2006 a Judecătoriei Deva, în pedeapsa cea mai grea de 18 ani, 7 luni şi 29 de zile închisoare, pe care o va spori la 19 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a din vechiul C. pen. (art. 66 lit. a) din Noul C. pen.).
A fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a din vechiul C. pen. (art. 66 lit. a) din Noul C. pen.), în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.
În temeiul art. 80 din vechiul C. pen. (art. 72 din Noul C. pen.), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii, arestării preventive şi deţinerii, din 6 noiembrie 2007 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare anterioare, iar la data rămânerii definitive, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii în data de 23 aprilie 2014 de către Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2014.
Prin cererea de faţă, persoana condamnată A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. coroborat cu art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 recunoaşterea actului judiciar constând în certificatul de stare de executare emis de autorităţile din Italia, cu consecinţa stabilirii numărului de zile considerate executate conform acestui certificat .
Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 republicată, "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."
Aşa cum s-a reţinut în cauză, hotărârea penală străină de condamnare prin care s-a aplicat petentului A. pedeapsa în a cărei executare se află în prezent, a fost recunoscută în procedura reglementată în materie de Legea nr. 302/2004, de către Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 347 din data de 11 septembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale precitate, rezultă că instanţa competentă să se pronunţe cu privire la recunoaşterea actului judiciar emis de autorităţile din Italia, transmis ulterior transferării persoanei condamnate, prin care i s-au acordat reduceri de pedeapsă, este Curtea de Apel Bucureşti - art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 reglementând o competenţă exclusivă a curţii de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6).
Aşadar, potrivit legii, recunoaşterea actului judiciar constând în certificatul de stare de executare emis de autorităţile din Italia cu privire la persoana condamnată A. nu o poate face decât Curtea de Apel care a dispus recunoaşterea şi transferul persoanei condamnate.
Deducerea rezultată dintr-un act juridic străin constituie o procedură distinctă celei privind recunoaşterea actului reprezentând certificatul de stare de executare emis de autorităţile din Italia, urmând ca eventual ulterior aceasta să facă obiectul unei contestaţii la executare adresată tribunalului - instanţa competentă să dispună cu privire la deducere.
Concluzionând, având în vedere dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că în soluţionarea cauzei de faţă competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, întrucât această instanţă, prin Sentinţa penală nr. 347 din 11 septembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012, a dispus recunoaşterea hotărârilor penale de condamnare şi transferul persoanei condamnate A. în România, iar dispoziţiile legale menţionate atribuie acestei instanţe o competenţă specială în acest sens.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
De asemenea, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2020.
GGC - CL