Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 573 din 28 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2017,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 426 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că fapta anterior menţionată, pentru care s-a stabilit pedeapsa închisorii, a fost comisă în condiţiile concursului real de infracţiuni cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 di 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 207/10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin decizia penală nr. 632/30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

1 - pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

2 - pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

3 - pedeapsa de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

4 - pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, stabilită în prezenta cauză, cu pedepsele de: 4 (patru) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., 6 (şase) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., stabilite prin Sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Au fost anulate formele de executare emise de Judecătoria Bârlad în baza Sentinţei penale nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare conform celor dispuse prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 300 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate pe parcursul urmăririi penale.

În esenţă, s-a reţinut că, în data de 19 februarie 2015, ora 19:00, inculpatul A., deşi avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, a condus pe str. x din Mun. Bârlad autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x.

II. Prin Decizia penală nr. 573 din 28 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 426 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant A. să achite statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

În motivarea apelului, inculpatul A., prin apărător ales, a susţinut că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că la data de 19 februarie 2015, avea dreptul de a conduce suspendat şi, în mod greşit, s-a dat eficienţă adresei din 10 decembrie 2014, emisă de I.P.J. Vaslui.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 573 din 28 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2017, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În cuprinsul cererii formulate de recurentul inculpat, sunt indicate cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) şi motivarea acestora, invocându-se nelegalitatea deciziei penale atacate din perspectiva greşitei soluţii de condamnare pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., respectiv a aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta nu este fondat.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel, referitor la faptul că, atâta timp cât pentru faptele săvârşite la datele de 2 februarie 2015 şi 7 februarie 2015, s-a constatat că nu a încălcat legea penală, nu îi poate fi îngrădit dreptul de a conduce autovehicule, drept dobândit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale. A arătat că, deşi exista o dispoziţie a organelor abilitate prin care i-a fost adusă la cunoştinţă suspendarea dreptului de a conduce, motivat de faptul că este cercetat într-un dosar penal ce priveşte infracţiuni cu intenţie la regimul rutier, această procedură administrativă nu poate prevala în fata dreptului oricărui cetăţean de a conduce autovehicule, atâta timp cât nu s-a constatat printr-o hotărâre definitivă că ar fi încălcat legea penală şi nici nu se poate considera că aceasta prevalează unei acuzaţii penale nefondate, mai ales în speţa pendinte în care, pentru presupusele infracţiuni săvârşite la datele de 2 februarie 2015 şi 7 februarie 2015, s-a dispus clasarea cauzei.

A apreciat recurentul inculpat că nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, având în vedere că dispoziţia prin care i-a fost suspendat acest drept a fost dispusă în baza unei proceduri penale finalizate prin soluţia de netrimitere în judecată - clasare, soluţie prin care s-a constatat că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni cu intenţie la regimul rutier, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.

Faţă de argumentele expuse, recurentul inculpat a susţinut că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin prisma celuilalt caz de recurs în casaţie invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că pedeapsa stabilită prin hotărârea recurată nu este în limitele prevăzute de lege, având în vedere că modalitatea de contopire este incorectă.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, să se stabilească pedeapsa rezultantă ţinând seama de regulile de contopire prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., raportat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare, dispusă prin sentinţa de condamnare nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, iar nu prin descontopirea tuturor pedepselor stabilite prin această din urma hotărâre.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa:

Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, că, la data de 7 februarie 2015, în jurul orelor 21:35, inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere, constatându-se că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în perioada 25 februarie 2014 - 22 februarie 2015, moment la care a fost informat că are dreptul de a conduce suspendat, i s-a reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se, totodată, dovada seria x nr. x din 7 februarie 2015, dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie potrivit art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 97 alin. (3) din ordonanţă.

În data de 19 februarie 2015, ora 19:00, inculpatul A., deşi avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, a condus pe str. x din mun. Bârlad autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x.

Dispoziţiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd că perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b).

Potrivit art. 111 alin. (1) lit. b), permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) şi (5).

Alineatul al treilea al aceluiaşi text de lege arată că, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi la art. 102 alin. (3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.

Astfel cum rezultă din lecturarea actelor dosarului, la data săvârşirii infracţiunii, de 19 februarie 2015, era îndeplinită situaţia premisă pentru existenţa infracţiunii, aceea că inculpatul nu avea permis de conducere, în condiţiile în care era suspendat şi, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere s-a eliberat fără drept de circulaţie.

De altfel, la data de 7 februarie 2015, recurentul inculpat a semnat procesul-verbal constatator al infracţiunii şi a predat permisul de conducere, astfel că avea cunoştinţă că nu are dreptul să mai conducă pe drumurile publice.

În consecinţă, acţiunea inculpatului de a conduce autovehiculul fără a avea drept de circulaţie, corespunde textului legal de incriminare a faptei reţinută de instanţe în sarcina sa.

Susţinerea apărării inculpatului, în sensul că perioada de suspendare expirase la data de 23 ianuarie 2015, după cele 60 de zile de suspendare, astfel că la momentul când a fost depistat de organele de poliţie în trafic, 19 februarie 2015, inculpatul nu mai avea permisul suspendat, a fost în mod corect respinsă de instanţa de apel.

Astfel cum rezultă din lecturarea dosarului de urmărire penală, respectiv din adresa înaintată către recurent la data de 10 decembrie 2015 de către şeful serviciului rutier al I.P.J. Vaslui, precum şi din fişa de evidenţă auto, acestuia i s-a adus la cunoştinţă că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de conducere pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 decembrie 2014. Drept urmare, raportat la această perioadă comunicată oficial de Serviciul Rutier, la data săvârşirii infracţiunii avea permisul de conducere suspendat, până la data de 22 februarie 2015.

Totodată, potrivit art. 103 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule operează începând cu ziua imediat următoare predării permisului de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data aplicării ultimelor puncte de penalizare.

Or, în cauză, dat fiind că inculpatul nu a predat permisul de conducere în termenul de 5 zile, astfel cum i s-a pus în vedere prin Adresa din 17 noiembrie 2014, de la data de 25 noiembrie 2014, a început să curgă termenul de 30 de zile până la momentul începerii suspendării exercitării dreptului de a conduce, 25 decembrie 2014.

De altfel, se constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie - că fapta nu există, întrucât inculpatul nu avea dreptul de a conduce suspendat, această perioadă de suspendare fiind expirată - porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Examinând recursul în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

În cauză, prin sentinţa primei instanţe, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 7 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

1 - pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

2 - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

3 - pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

4 - pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, stabilită în prezenta cauză, cu pedepsele de: 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., 2 ani şi 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., stabilite prin sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 3 luni închisoare.

Prin decizia instanţei de apel, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Examinând eventualele erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unui cuantum al pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale, Înalta Curte constată că, în cauză, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, este legală.

În ce priveşte pedeapsa de 10 luni închisoare, cuantumul acesteia se încadrează în limitele minimului şi maximului pedepsei prevăzute de textul de lege (conform art. 335 alin. (2) C. pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă).

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M.Of. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În cauză, prima instanţă, în baza operaţiunii de apreciere a legii penale mai favorabile, a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale şi, constatând că infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost comisă în condiţiile concursului real de infracţiuni, cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin decizia penală nr. 632/30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, în temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante anterior menţionate.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, iar, în temeiul art. 40 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, stabilită în prezenta cauză, cu pedepsele componente.

În consecinţă, modalitatea de contopire efectuată de către instanţe este corectă şi se întemeiază pe dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, având în vedere că sunt comise infracţiuni atât înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., cât şi ulterior şi, prin urmare, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni este cel prevăzut de legea nouă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 573 din 28 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 573 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2020.

GGC - LM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj