Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 837 din data de 5 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 C. proc. pen., raportat la art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi art. 427 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de petenţii A. nr. 468 din 25 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., fiecare petent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia penală nr. 468 din 25 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Iaşi a decis următoarele:
1. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ICCJ - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpatul A. nr. 1499 din 10 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2015, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în rejudecare a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii A., B. şi C. în cadrul pedepsei complementare stabilite pentru fiecare infracţiune în parte şi interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul României, prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii A., B. şi C., pentru fiecare infracţiune în parte, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla pe teritoriul României), în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
A aplicat fiecăruia dintre inculpaţii A., B. şi C. în cadrul pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultantă şi interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul României, prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.
A înlăturat dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală rezultantă pentru fiecare inculpat.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii A., B. şi C. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla pe teritoriul României), în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă.
În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., a dedus din durata pedepsei de executat de către inculpatul A. durata măsurii preventive a arestului la domiciliu de la data de 10 noiembrie 2017 la zi.
În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul A. nr. 50 din 3 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2015, verificată şi menţinută succesiv.
A înlăturat dispoziţia de confiscare de la inculpatul A. a următoarelor bunuri: autoturismul marca x de culoare neagră, cu seria şasiului x şi numărul de înmatriculare x; un laptop marca x, model x cu carcasă de culoare neagră, având seria x cu acumulator şi încărcătorul aferent; un laptop marca x, având seria x, de culoare neagră, cu acumulator şi încărcătorul aferent; un permis port armă seria x pentru calibrul 9 mm emis acestui inculpat de autorităţile pakistaneze; o tabletă D., tip Ipad, model x, seria x cu încărcătorul aferent; suma de 2.860 euro; un CD marca x cu seria x, introdus într-un plic din hârtie cu inscripţia olografă "x" un CD marca x cu seria x; un hard disk drive marca x cu capacitatea de 500 GB, având seria x, extras dintr-o unitate PC.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra autoturismului marca x de culoare neagră, cu seria şasiului x şi numărul de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A., prin Ordonanţa nr. 221D/P/2012 din data de 29 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă ICCJ - DIICOT - Structura Centrală şi asupra sumei de 2.860 euro, instituită prin Ordonanţa nr. 221D/P/2012 din data de 30 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă ICCJ - DIICOT - Structura Centrală, în vedere acoperirii cheltuielilor judiciare efectuate în procesul penal desfăşurat împotriva inculpatului A..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a revocat măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituit asupra următoarelor bunuri: un laptop marca x, model x cu carcasă de culoare neagră, având seria x cu acumulator şi încărcătorul aferent; un laptop marca x, având seria x, de culoare neagră, cu acumulator şi încărcătorul aferent; un permis port armă seria x pentru calibrul 9 mm emis acestui inculpat de autorităţile pakistaneze; o tabletă D., tip Ipad, model x, seria xHW cu încărcătorul aferent, un CD marca x cu seria x, introdus într-un plic din hârtie cu inscripţia olografă "x" un CD marca x cu seria x; un hard disk drive marca x cu capacitatea de 500 GB, având seria x, extras dintr-o unitate PC; GPS marca x, prin Ordonanţa nr. 221D/P/2012 din data de 30 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă ICCJ - DIICOT - Structura Centrală.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul A. a următoarelor bunuri: un laptop marca x cu carcasă de culoare neagră, având seria x cu acumulator şi încărcătorul aferent; un laptop marca x, de culoare neagră, cu acumulator şi încărcătorul aferent; un permis port armă seria x pentru calibrul 9 mm emis acestui inculpat de autorităţile pakistaneze; o tabletă D., tip Ipad, model x, seria xHW cu încărcătorul aferent, un CD marca x, introdus într-un plic din hârtie cu inscripţia olografă "x" un CD marca x; un hard disk drive marca x cu capacitatea de 500 GB, având seria x, extras dintr-o unitate PC; GPS marca x, prin Ordonanţa nr. 221D/P/2012 din data de 30 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă ICCJ - DIICOT - Structura Centrală.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea apelului parchetului şi al inculpatului A..
2. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul B., prin apărătorul desemnat din oficiu, împotriva sentinţei penale nr. 1499 din 10 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2015.
În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura arestării preventive luată, în lipsă, faţă de inculpatul B. prin încheierea din data de 30 ianuarie 2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2015.
A dispus retragerea mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din data de 30 ianuarie 2015 emis în baza încheierii din data de 30 ianuarie 2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2015, a mandatului european de arestare nr. 34 emis la data de 16 martie 2015 de Tribunalul Bucureşti şi a celorlalte forme de executare subsecvente.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant la plata cheltuieli judiciare către stat din calea de atac.
3. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. împotriva Sentinţei penale nr. 1499 din 10 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2015, a dedus din durata pedepsei de executat de către inculpatul C. durata măsurii arestului preventiv de la data de 10 noiembrie 2017 la zi.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat din calea de atac.
Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat contestaţie în anulare, solicitând, în esenţă, desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Iaşi şi a deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Iaşi şi să se procedeze la rejudecarea fondului, conform art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Curtea de Apel a constatat că petenţii au exercitat calea de atac a contestaţiei în anulare cu respectarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării in extenso a deciziei, iar în ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate, a reţinut că demersul judiciar a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, şi anume, lipsa unei condiţii prevăzute de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi existenţa autorităţii de lucru judecat (art. 16 lit. i) C. proc. pen.).
Cu privire la incidenţa primului caz de contestaţie în anulare invocat, Curtea a reţinut că existenţa sau nu a unui ordin european de anchetă (aceasta fiind sintagma uzitată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea în materie penală şi nu cea de ordin european de cercetare), ce este emis în vederea administrării de probe sau pentru transmiterea de probe ce se află deja în posesia autorităţii competente din statul de executare reprezintă în mod exclusiv o chestiune şi, în acelaşi timp, o modalitate de cooperare între autorităţi judiciare din diferite state membre în vederea combaterii criminalităţii transfrontaliere şi nu poate avea sub nicio formă semnificaţia unei condiţii prevăzute de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel cum susţin contestatorii.
Referitor la cel de-al doilea caz de contestaţie în anulare, Curtea a constatat, în esenţă, că o ordonanţă de clasare, emisă de procuror, ce nu a fost supusă controlului din partea unei instanţe cu privire la legalitate şi temeinicie, nefiind sesizat în acest sens judecătorul de cameră preliminară şi care poate fi oricând infirmată în cadrul procedurii prevăzute de art. 335 C. proc. pen., nu poate reprezenta o "hotărâre definitivă", nici măcar conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru ca existenţa acesteia, indiferent de conţinutul soluţiei, să reprezinte un impediment în cercetarea aceloraşi fapte şi un temei suficient pentru aplicarea principiului ne bis in idem.
Împotriva acestei decizii, contestatorii A. şi B. au declarat apel, solicitând, în esenţă, admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Iaşi şi a deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Iaşi şi rejudecarea fondului cauzei.
Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este inadmisibil şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Potrivit doctrinei, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme (I. C. civ..J., secţia penală, decizia penală nr. 273/A/2014, decizia penală nr. 41/A/2017, decizia penală nr. 1/A/2019, decizia penală nr. 10/A/2020, decizia penală nr. 25/A/2020).
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 5 din 04 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, s-a reţinut că în concepţia C. proc. pen. atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Or, în cauză, contestatorii au declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 837 din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 468 din data de 25 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, ca instanţă de apel.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit cărora "sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel" rezultă că în cauză apelanţii au exercitat calea de atac a apelului împotriva unei deciziei penale definitive, pentru care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatorii A. nr. 837 din data de 5 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanţii contestatori la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorii A. nr. 837 din data de 5 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă apelanţii contestatori la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 iunie 2020.
GGC - LM