Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelului penal de faţă, constată că, prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 26 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

1) A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de membru al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea postului de şef al Direcţiei financiare din cadrul I.G.J.R. (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206/20.10.2010), având drept candidat pe numitul B., nu a verificat existenţa tuturor documentelor din dosarul de recrutare (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numitul B. îndeplineşte condiţiile legale de participare la concurs şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu sunt corespunzătoare adevărului, întrucât din dosarul de recrutare al candidatului menţionat lipseau fişa medicală şi certificatul de examinare psihologică, actele de stare civilă nefiind legalizate, iar tematica şi bibliografia i-au fost aduse la cunoştinţă în ziua desfăşurării concursului (21 octombrie 2010);

2) C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969), constând în aceea că, în calitate de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a semnat nota-raport nr. x din 13 octombrie 2010 prin care a solicitat conducerii M.A.I. deblocarea şi ocuparea postului de ofiţer specialist II la Compartimentul management organizatoric, planificare, misiuni şi resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi, cu recrutarea din sursă externă, prin derogare de la prevederile Ordinelor M.A.I. nr. 665/2008 şi nr. 69/2009, examen la care a participat candidatul D.;

3) E., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de preşedinte al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea unui post de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206 din 20 octombrie 2010), având drept candidat pe numitul F., nu a verificat existenţa tuturor documentelor, din dosarul de recrutare lipsind certificatul de examinare psihologică şi caracterizarea de la ultimul loc de muncă (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010 prin care s-a atestat faptul că numitul F. îndeplineşte condiţiile legale de participare la concurs şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau corespunzătoare adevărului (tematica şi bibliografia fiindu-i aduse la cunoştinţă în ziua desfăşurării concursului, respectiv la 21 octombrie 2010);

4) G., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de membru al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea unui post de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206 din 20 octombrie 2010), având drept candidat pe numitul F., nu a verificat existenţa tuturor documentelor din dosarul de recrutare (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), lipsind certificatul de examinare psihologică şi caracterizarea de la ultimul loc de muncă, activităţi prin care a fost cauzată o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numitul F. îndeplineşte condiţiile legale de participare la concurs şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau corespunzătoare adevărului (tematica şi bibliografia fiindu-i aduse la cunoştinţă candidatului în ziua desfăşurării examenului, respectiv la 21 octombrie 2010);

5) H., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de membru al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea unui post de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206 din 20 octombrie 2010), având drept candidat pe numitul F., nu a verificat existenţa tuturor documentelor, din dosarul de recrutare lipsind certificatul de examinare psihologică şi caracterizarea de la ultimul loc de muncă (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), activitate prin care a fost cauzată o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numitul F. îndeplineşte condiţiile legale de participare la examen şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau corespunzătoare adevărului (tematica şi bibliografia fiindu-i aduse la cunoştinţă candidatului în ziua desfăşurării concursului, respectiv la 21 octombrie 2010);

6) I., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de preşedinte al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea unui post de ofiţer specialist II (relaţii publice) la I.J.J. Brăila (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206 din 20 octombrie 2010), având drept candidat pe numitul J., nu a verificat existenţa tuturor documentelor din dosarul de recrutare, din care lipsea certificatul de examinare psihologică, iar actele de stare civilă nu au fost anexate în copii legalizate (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), activitate prin care a fost cauzată o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numitul J. îndeplineşte condiţiile legale de participare la examen şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau corespunzătoare adevărului (tematica şi bibliografia fiindu-i aduse la cunoştinţă candidatului în ziua desfăşurării examenului, respectiv la 21 octombrie 2010);

7) K., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de membru al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea unui post de ofiţer specialist II (relaţii publice) la I.J.J. Brăila (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206 din 20 octombrie 2010), având drept candidat pe numitul J., nu a verificat existenţa tuturor documentelor din dosarul de recrutare, din care lipsea certificatul de examinare psihologică, iar actele de stare civilă nu au fost anexate în copii legalizate (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numitul J. îndeplineşte condiţiile legale de participare la examen şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau corespunzătoare adevărului (tematica şi bibliografia fiindu-i aduse la cunoştinţă în ziua desfăşurării examenului, respectiv la 21 octombrie 2010);

8) L., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de membru al comisiei de examinare constituită pentru încadrarea unui post de ofiţer specialist II (relaţii publice) la I.J.J. Brăila (desemnat prin O.Z.U. nr. S/206 din 20 octombrie 2010), având drept candidat pe numitul J., nu a verificat existenţa tuturor documentelor din dosarul de recrutare, din care lipseau fişa medicală şi certificatul de examinare psihologică, iar actele de stare civilă nu au fost anexate în copii legalizate (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesul-verbal înregistrat cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numitul J. îndeplineşte condiţiile legale de participare la examen şi că i-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau corespunzătoare adevărului (tematica şi bibliografia fiindu-i aduse la cunoştinţă în ziua desfăşurării examenului, respectiv la 21 octombrie 2010);

9) M., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., ambele cu aplicarea 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. - câte 3 acte materiale (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de secretar al celor trei comisii de examinare pentru candidaţii B., J. şi F., nu a verificat existenţa tuturor documentelor din dosarele de recrutare (conform dispoziţiilor art. 33 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activităţi de management resurse umane în cadrul M.A.I. şi art. 6 lit. a) din Metodologia din 28 noiembrie 2008 pentru aplicarea aceluiaşi ordin), cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legitime ale M.A.I., şi că, în aceeaşi calitate, a semnat procesele-verbale înregistrate cu nr. x din 21 octombrie 2010, prin care s-a atestat faptul că numiţii B., F. şi J. îndeplinesc condiţiile legale de participare la examen şi că le-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu corespundeau adevărului;

10) N., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., ambele cu aplicarea 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. - câte 2 acte materiale (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de şef al Direcţiei Resurse Umane din cadrul I.G.S.U., a întocmit nota - raport nr. x din 13 octombrie 2010 privind solicitarea de modificare a modalităţii de încadrare a unui post finanţat şi deblocat, prin derogare de la prevederile Ordinelor M.A.I. nr. 665/2008 şi nr. 69/2009, pentru ocuparea postului de ofiţer specialist II la Compartimentul management organizatoric, planificare, misiuni şi resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi, cu recrutare din sursă externă, pe care ulterior a prezentat-o, spre semnare, gral. lt. C., inspector general al I.G.S.U., deşi atribuţiunile privind derogarea de la prevederile Ghidului carierei personalului M.A.I. se refereau la condiţiile minimale pentru ocuparea funcţiilor din cadrul I.G.S.U., acordarea unor astfel de derogări privind doar situaţii punctuale, individualizate, ce aveau menirea de a sprijini activitatea desfăşurată pe linia managementului resurselor umane şi de a evita apariţia unor blocaje în procesul decizional şi nu crearea unor abuzuri, iar, în calitate de preşedinte al comisiei de examen, desemnat prin O.Z.U. nr. 211 din 27 octombrie 2010, a dispus amânarea orei de desfăşurare a concursului din data de 28 octombrie 2010 până la ora 16:00, respectiv până la depunerea fişei care atesta efectuarea vizitei medicale de către candidatul D., în lipsa acestui document neputând fi finalizată procedura de examinare, şi a semnat procesul-verbal nr. x din 28 octombrie 2013, prin care a atestat faptul că dosarul candidatului este complet şi corect întocmit, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile de vechime în muncă în cadrul M.A.I., respectiv de 5 ani, şi cele privind gradul militar de locotenent, astfel cum sunt menţionate în fişa postului, şi nici nu fusese anexată caracterizarea de la ultimul loc de muncă;

11) O. (ofiţer specialist principal I în Direcţia Resurse Umane din cadrul I.G.S.U.), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că a participat, în calitate de membru al comisiei de examinare, la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer specialist II la Compartimentul management organizatoric, planificare, misiuni şi resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi, a semnat Procesul-verbal nr. x din 28 octombrie 2013, prin care a atestat faptul că dosarul candidatului D. este complet şi corect întocmit, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile de vechime în muncă în cadrul M.A.I., de 5 ani, şi cele privind gradul militar de locotenent, astfel cum sunt menţionate în fişa postului, iar la dosar nu se afla anexată caracterizarea de la ultimul loc de muncă al candidatului, şi a întocmit documentul denumit "notă de cunoaştere" cu încălcarea dispoziţiilor legale (în biroul acesteia, folosind documentele depuse de candidat, ca urmare a unei discuţii purtate cu acesta şi nu la domiciliul numitului D.), testul grilă cuprinzând, totodată, o întrebare ce nu făcea parte din tematică şi bibliografie;

12) P. (ofiţer specialist principal I în Direcţia Resurse Umane din cadrul I.G.S.U.), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (art. 248 alin. (1) şi art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), constând, în esenţă, în aceea că a participat, în calitate de membru al comisiei de examinare, la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer specialist II la Compartimentul management organizatoric, planificare, misiuni şi resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi şi a semnat Procesul-verbal nr. x din 28 octombrie 2013, prin care a atestat faptul că dosarul candidatului D. este complet şi corect întocmit, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile de vechime în muncă în cadrul M.A.I., de 5 ani, şi cele privind gradul militar de locotenent, astfel cum sunt menţionate în fişa postului, iar la dosar nu se afla anexată caracterizarea de la ultimul loc de muncă al candidatului, testul grilă cuprinzând, totodată, o întrebare ce nu făcea parte din tematică şi bibliografie.

Prin Sentinţa penală nr. 1 din 9 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

1) A., la amenda penală de 5000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

2) C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

3) E., la amenda penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

4) G., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

5) H., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

6) I., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

7) K., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

8) L., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

9) M., la trei pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (3 acte materiale), prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi la trei pedepse de câte 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual (3 acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

10) N., la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi la două pedepse de câte 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual (2 acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

11) O., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

12) P., la amendă penală de 5.000 RON şi la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi, respectiv, de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare şi 5000 RON amendă penală.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), constând în dispoziţia de amânare până la ora 16:00 a desfăşurării concursului din data de 28 octombrie 2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma examinării probatoriului administrat în cauză, Curtea Militară de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt descrisă în rechizitoriu, constatând, în privinţa inculpaţilor C., N. şi M., că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât aceştia, deşi au cunoscut faptul că nu mai pot fi derulate concursuri, cu bună-ştiinţă au încălcat prevederile art. 22 alin. (22) din O.U.G. nr. 34/2009 (modificată prin O.U.G. nr. 32/2010), care interziceau procedurile de încadrare a posturilor altfel decât cu aprobarea Guvernului prin memorandum, prin activitatea infracţională desfăşurată cauzând o tulburare însemnată funcţionării M.A.I.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., E., G., H., I., K., L., O. şi P., s-a arătat că aceştia nu au cunoscut că simulacrul de concurs s-a făcut cu scopul de a rezolva strict problema candidaţilor trimişi de conducerea M.A.I. şi nici nu i-a interesat de ce nu s-au îndeplinit procedurile legale prevăzute de O.U.G. nr. 34/2009, context în care Curtea a apreciat că încadrarea juridică a faptelor imputate acestora, circumscrise în rechizitoriu infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), se impune a fi schimbată în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969), motiv pentru care a procedat în acest sens.

Totodată, instanţa a constatat că faptele inculpaţilor A., E., G., H., I., K., L., M. (3 acte materiale), N. (2 acte materiale), O. şi P., constând în atestarea de date nereale în procesele-verbale de examen, prin care s-a confirmat că numiţii B., J., F. şi D. îndeplineau condiţiile de participare la concurs şi că le-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, deşi aceste aspecte nu erau adevărate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969).

La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dând eficienţă aspectelor referitoare la activitatea inculpaţilor anterioară săvârşirii infracţiunilor şi, totodată, reţinând că aceştia au fost supuşi unor presiuni puternice de către factori din conducerea M.A.I., presiuni cărora nu le-au putut rezista.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 9 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, au declarat apel inculpaţii P., A., G., H., I., K., L., M., C., E., N. şi O., criticând-o, în esenţă, sub aspectul lipsei motivării, al omisiunii instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice dată faptelor şi al greşitei condamnări pentru infracţiunile imputate.

Prin Decizia penală nr. 174 din 17 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii P., A., G., H., I., K., L., M., C., E., N. şi O. împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 9 ianuarie 2017 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, care a fost desfiinţată şi, în baza art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinându-se actele procedurale efectuate până la data de 10 noiembrie 2016.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că prima instanţă nu a respectat niciuna din cele două obligaţii care îi reveneau, potrivit art. 386 C. proc. pen., respectiv de a supune discuţiei părţilor noua încadrare juridică şi de a pune în vedere inculpaţilor că au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea pentru a-şi pregăti apărarea, aspect de natură să le afecteze acestora dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în special în ceea ce priveşte garanţiile reglementate în paragraful 3 lit. a) şi b), conform cărora orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa şi, respectiv, să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării.

În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a desfăşurat procesul penal în fond, Înalta Curte a constatat că aceasta nesocoteşte dispoziţiile art. 374, art. 376 şi art. 385 C. proc. pen., întrucât instanţa, pe de o parte, a început cercetarea judecătorească cu audierea inculpaţilor, fără ca, în prealabil, să pună în discuţie probatoriul ce se impune a fi administrat, acest aspect fiind dezbătut ulterior, iar, pe de altă parte, a revenit asupra probei testimoniale deja încuviinţate, fără să existe o împrejurare care să justifice o asemenea schimbare de atitudine, respectiv fără ca procurorul, persoana vătămată şi părţile să renunţe la probele propuse, aşa cum impun prevederile art. 383 C. proc. pen., sau fără să constate, după dezbaterea în contradictoriu, că acestea sunt inutile. Or, în condiţiile în care inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, solicitând chiar de la debutul procedurii în faţa instanţei readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală şi administrarea de probe noi, ce au fost şi încuviinţate, nesocotirea dispoziţiilor care disciplinează desfăşurarea cercetării judecătoreşti a produs urmări negative în ceea ce priveşte aflarea adevărului în cauză.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, la motivarea hotărârii, instanţa de fond nu s-a conformat dispoziţiilor art. 401 şi art. 403 alin. (2) C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul considerentelor sentinţei penale atacate, au fost preluate părţi întregi ale rechizitoriului, fără, însă, a se face o analiză coroborată a tuturor probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti pentru fiecare infracţiune imputată, fără a se motiva în ce constă infracţiunea de neglijenţă în serviciu reţinută cu prilejul deliberării în sarcina inculpaţilor A., E., G., H., I., K., L., O. şi P. şi fără a fi expuse argumentele care au condus la condamnarea acestora, iar individualizarea pedepselor aplicate tuturor acuzaţilor s-a făcut în mod global, cu trimitere la aspecte generale şi abstracte, lipsind o analiză individuală a situaţiei personale a acestora. În plus, s-a arătat că, în cuprinsul motivării, au fost introduse argumente contradictorii, referitoare la existenţa unor presiuni puternice exercitate de către factori din conducerea M.A.I. cărora inculpaţii nu le-au putut rezista, împrejurare a cărei reţinere ar fi trebuit să atragă incidenţa cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 25 C. pen. (constrângerea morală), cu consecinţa achitării în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar nu a condamnării acuzaţilor.

Ca urmare, constatând absenţa motivelor care au fundamentat soluţia de condamnare, Înalta Curte a apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi, considerând că rejudecarea cauzei nu s-ar putea realiza direct în faza de apel, a dispus trimiterea acesteia la Curtea Militară de Apel Bucureşti, unde a fost reînregistrată sub nr. x/2014**.

În rejudecare, s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 4 din 1 august 2018, prin care Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus, printre altele, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza II-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului pornit împotriva inculpaţilor:

- G., H. şi K., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

- M. şi P., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele imputate inculpaţilor au fost săvârşite în cursul lunii octombrie 2010, iar legiuitorul a stabilit pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), pedeapsa închisorii de până la 5 ani, legea penală mai favorabilă fiind reprezentată de dispoziţiile art. 124 C. pen. (1969), în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind de 7 ani şi 6 luni, acesta s-a împlinit în luna aprilie 2018.

Împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 1 august 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, au declarat apel inculpaţii K., G., H., M. şi P., invocând, în motivare, faptul că instanţa de fond nu le-a analizat solicitările de continuare a procesului penal, potrivit art. 18 C. proc. pen., şi cele de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) sau, după caz, lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 242/A din 02 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul K. împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 1 august 2018, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, şi a admis apelurile formulate de inculpaţii G., H., M. şi P. împotriva aceleiaşi hotărâri, care a fost desfiinţată în parte, numai cu privire la aceşti inculpaţi, dispunându-se, în aceste limite, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că, la termenul de dezbateri, în prezenţa apărătorului său ales, inculpatul K. şi-a retras apelul formulat, astfel încât, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 415 C. proc. pen., a luat act de manifestarea de voinţă a apelantului în acest sens.

Referitor la celelalte căi de atac promovate în cauză, Înalta Curte a constatat că, deşi, în faţa instanţei de fond, inculpaţii G., H., M. şi P., în mod expres, atât prin apărători aleşi, cât şi în ultimul cuvânt, au solicitat achitarea, susţinând că sunt nevinovaţi, ceea ce echivalează cu o cerere de continuare a procesului penal, iar inculpatul P., prin avocat ales, a formulat, în mod expres, o astfel de solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 18 C. proc. pen., Curtea Militară de Apel Bucureşti nu a examinat respectivele cereri, ci s-a limitat la a reţine că răspunderea penală este prescrisă în raport cu data săvârşirii infracţiunilor şi cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (1969), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, împrejurare ce constituie o omisiune de pronunţare asupra faptelor deduse judecăţii, ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

S-a subliniat, în acest sens, că verificarea direct în apel a chestiunilor invocate de inculpaţi, prin care se urmăreşte obţinerea unor soluţii de achitare, i-ar priva pe aceştia de un grad de jurisdicţie, întrucât hotărârea pronunţată în calea de atac nu mai poate fi cenzurată sub toate aspectele, aşa încât singurul remediu procesual este desfiinţarea sentinţei penale atacate în ceea ce îi priveşte pe cei patru apelanţi inculpaţi şi rejudecarea cauzei de către Curtea Militară de Apel Bucureşti, prilej cu care, în urma cercetării judecătoreşti, după administrarea probelor, aceasta trebuie să analizeze cauza pe fond şi să procedeze potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului ales al inculpatului H., de extindere a efectelor apelului şi pentru ceilalţi acuzaţi, Înalta Curte a arătat că aplicarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 419 C. proc. pen. poate fi de natură să le creeze acestora o situaţie mai grea, cu atât mai mult cu cât, prin neexercitarea căii de atac şi, respectiv, prin retragerea apelului, aceştia şi-au manifestat în mod expres voinţa de a accepta soluţia de încetare a procesului penal şi de a nu mai solicita continuarea acestuia, astfel încât rejudecarea cauzei în privinţa lor nu se mai poate dispune.

Ca urmare a soluţiei pronunţate de instanţa de control judiciar, cauza a fost din nou înregistrată, sub nr. x/2014***, pe rolul Curţii Militare de Apel Bucureşti, care, prin sentinţa penală nr. 8 din 20 decembrie 2018, a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaţilor G. şi H. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi a inculpaţilor M. şi P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de inculpaţii G. şi H. pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi faţă de inculpaţii M. şi P. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., cu consecinţa anulării înscrisurilor false (procesele-verbale nr. x).

Pentru a hotărî astfel, Curtea Militară de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, aceeaşi stare de fapt descrisă în actul de sesizare, având în vedere, în acest sens, că inculpaţii au recunoscut învinuirile aduse şi au solicitat judecarea cauzei pe baza probelor deja administrate, poziţie procesuală care se coroborează cu ansamblul probator din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, context în care a constatat că faptele imputate există, fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă. Astfel, s-a menţionat că toţi inculpaţii au fost antrenaţi în activitatea declanşată potrivit procedurii indicate în nota-raport, revenindu-le atribuţii conform fişei postului, iar fiecare dintre aceştia avea pregătire specifică, inclusiv juridică, adaptată statutului şi funcţiei exercitate, astfel că erau în măsură să observe caracterul vădit nelegal al dispoziţiei de derogare de la normele generale în materie, fixate prin ordin de către ministrul de resort. În plus, s-a arătat că prin faptele inculpaţilor s-a adus o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei juridice (M.A.I.) în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, prin ignorarea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor ce le reveneau conform metodologiei stabilite prin Ordinele M.A.I. nr. 665 din 28 noiembrie 2008 şi nr. 69/2009.

Totodată, s-a apreciat că nu poate fi reţinută incidenţa cauzei justificative prevăzută de art. 21 alin. (2) C. pen., întrucât, conform art. 8 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, militarilor ofiţeri le este interzis în mod expres să execute ordinele nelegale, iar, în situaţia în care li se cere executarea unui astfel de ordin (cu caracter vădit nelegal, precum cel din speţă) sunt obligaţi să raporteze despre neexecutarea ordinului comandantului nemijlocit al celui care a dat ordinul (art. 7 alin. (3) din Ordinul nr. M-64/2013 privind Regulamentul disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 399 bis din 3 iulie 2013).

Ca atare, s-a concluzionat că, prin nesocotirea Metodologiei de aplicare a Ordinului M.A.I. nr. 665/2008, inculpaţii, fiecare în calitatea deţinută în cadrul comisiei, au consemnat în mod nereal că cei patru candidaţi îndeplineau condiţiile de participare la concurs, că le-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, că la dosar erau depuse toate documentele menţionate în metodologie, semnând procesele-verbale din 21 octombrie 2010 şi 28 octombrie 2010 prin care se atesta (contrar realităţii) că titularii îndeplinesc condiţiile prevăzute în normele de profil, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. Raportându-se, însă, la legea penală mai favorabilă inculpaţilor, Curtea a constatat că, pentru această infracţiune, la datele de 22 aprilie 2018 şi 28 aprilie 2018 a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale (conform art. 124 C. pen. din 1969, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012), context în care a apreciat că se impune încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu imputată fiecărui inculpat, judecătorul fondului a reţinut că aceasta a avut ca situaţie premisă încălcarea unui ordin M.A.I. (normă juridică terţiară), iar nu a unei legi, ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe (emise de Guvern în procedura delegării legislative), aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, astfel încât a constatat că, deşi faptele există şi sunt recunoscute de inculpaţi, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, impunându-se achitarea acestora în temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, criticând-o sub aspectul aplicării eronate a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale la situaţia concretă din speţă, fapt ce a avut ca urmare greşita achitare a celor patru acuzaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi inculpaţii G., H. şi P., sub aspectul greşitei încetări a procesului penal pentru infracţiunea de fals intelectual, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare pentru această faptă. În plus, apelantul inculpat P. a formulat critici şi cu privire la omisiunea instanţei de fond de a desfiinţa Procesul-verbal nr. x din 28 octombrie 2013, a cărui menţinere ar fi incompatibilă cu soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de fals intelectual, dar şi în legătură cu greşita calificare în drept a faptelor, sens în care, susţinând caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu în raport cu infracţiunea de fals intelectual, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni într-una singură de fals intelectual, pentru care să se dispună achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 91/A din 20 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel împotriva sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, care a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, respectiv Curtea Militară de Apel Bucureşti, cu privire la inculpaţii G., H., M. şi P., fiind menţinute actele efectuate în cauză până la data de 21 noiembrie 2018.

Totodată, au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii G., H. şi P. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte, făcând, pe larg, trimitere la prevederile art. 425 C. proc. pen. şi la considerentele Deciziei penale nr. 242/A din 2 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, a reţinut că, deşi în cuprinsul acesteia, instanţa supremă a indicat expressis verbis procedura ce trebuia urmată în rejudecarea fondului cauzei, sens în care a menţionat dispoziţiile art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., judecătorul fondului nu a respectat limitele obligatorii impuse prin respectiva decizie şi a evaluat greşit principiile nemijlocirii şi contradictorialităţii atunci când a reţinut că inculpaţii au solicitat judecarea cauzei pe baza probelor deja administrate şi în coroborare cu recunoaşterea învinuirilor aduse prin actul de sesizare, conform art. 375 C. proc. pen., în condiţiile în care voinţa acestora exprimată expres era de continuare a procesului penal pentru a se putea pronunţa achitarea. Ca atare, s-a subliniat că manifestarea de voinţă a inculpaţilor, în sensul continuării procesului penal, presupunea ca instanţa de fond să administreze probe în considerarea soluţiei de achitare solicitate, iar nu să se mărginească la a menţiona că acuzaţii recunosc învinuirile aduse prin actul de sesizare şi nu contestă probele, cu atât mai mult cu cât şi reprezentantul Ministerului Public solicitase readministrarea de probe, iar dispoziţiile date de instanţa de control judiciar făceau incidente prevederile art. 374 alin. (8) C. proc. pen.

În aceste condiţii, constatând că instanţa de rejudecare nu s-a conformat deciziei instanţei de control judiciar, s-a apreciat că singurul remediu procesual îl constituie trimiterea dosarului, din nou, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze cauza pe fond, să administreze probatorii şi să dispună conform art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., astfel cum a indicat Înalta Curte cu ocazia deciziei anterioare.

În ceea ce priveşte incidenţa Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a arătat că, întrucât, în conformitate cu art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare, obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul rechizitoriului, analiza instanţei purtând asupra întregului act şi nu doar a dispoziţiei de trimitere în judecată şi a caracterizării în drept a faptei imputate, aşa cum au susţinut inculpaţii. Aşa fiind, în condiţiile în care, în cauză, în cuprinsul rechizitoriului s-au făcut referiri cu privire la nerespectarea legislaţiei primare, sens în care au fost indicate dispoziţiile art. 36 lit. d) şi g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că în secţiunea dedicată încadrării în drept a faptelor nu au mai fost menţionate respectivele prevederi legale.

În consecinţă, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii Militare de Apel Bucureşti, sub nr. x/2014****, instanţa dispunând, prin sentinţa penală nr. 4 din 19 decembrie 2019, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) şi art. 124 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor G., H., M. şi P. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), luându-se act, totodată, în temeiul art. 25 alin. (5) teza II C. proc. pen., că Ministerul Afacerilor Interne nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2020, s-a făcut aplicarea art. 278 C. proc. pen. cu referire la minuta sentinţei, fără să se urmeze, însă, aceeaşi procedură şi în privinţa dispozitivului hotărârii, cu toate că aceasta era deja redactată la data emiterii încheierii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea Militară de Apel Bucureşti, după prezentarea parcursului dosarului în toate ciclurile procesuale, a menţionat, dezvoltând argumentele expuse, succint, în cuprinsul încheierii de şedinţă din 05 iunie 2019 şi raportându-se la dispoziţiile art. 371 şi art. 425 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., la motivele de apel invocate de parchet în Dosarul nr. x/2014 (prin care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei numai cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969), dar şi la dispozitivul deciziei penale nr. 91/A din 20 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel şi s-au respins căile de atac promovate de cei trei inculpaţi) şi la anumite pasaje din considerente, că, în acest al patrulea ciclu procesual, judecata trebuie să se limiteze la inculpaţii G., H., M. şi P. şi la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de fals intelectual a rămas definitivă prin respingerea apelurilor declarate de cei patru inculpaţi.

Procedând, în aceste limite, la analiza materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti şi având în vedere indicaţiile instanţei de control judiciar, Curtea a reţinut, în esenţă, aceeaşi stare de fapt descrisă în actul de sesizare şi a apreciat că acuzaţiile aduse inculpaţilor G., H., M. şi P. sunt dovedite, de vreme ce fiecare dintre aceştia, în calitatea deţinută, a atestat în mod nereal că cei patru candidaţi îndeplineau condiţiile de participare la concurs, că le-au fost aduse la cunoştinţă, în timp util, tematica şi bibliografia, că la dosar au fost depuse toate documentele menţionate în metodologie, semnând procesele-verbale din 21 octombrie 2010 şi 28 octombrie 2010 în care se consemna (contrar realităţii) că titularii întruneau cerinţele prevăzute în normele de profil. Judecătorul fondului a mai reţinut că activitatea desfăşurată de cei patru inculpaţi întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), întrucât aceştia au nesocotit nu doar ordinele de ministru care reglementau activitatea comisiei de concurs, ci şi legislaţia primară (respectiv art. 36 lit. d) şi g) din Legea nr. 80/1995), iar acţiunile lor au fost de natură să aducă atingere bunului mers al activităţii unei instituţii publice. Totodată, s-a arătat că această infracţiune a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, în sensul că inculpaţii au prevăzut rezultatul acţiunilor lor - angajarea ilegală a unor persoane, dându-şi seama de natura şi urmările faptelor, pe care le-au acceptat.

În ceea ce priveşte nota-raport privind solicitarea de modificare a modalităţii de încadrare a unui post finanţat şi deblocat, având nr. x din 19 octombrie 2010 - M.A.I. - D.G.M.R.U., în baza căreia inculpaţii au susţinut că au acţionat, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu se referă la derogarea de la întocmirea şi completarea dosarului de concurs al vreunui candidat şi, în niciun caz, nu a permis membrilor comisiilor de concurs să aprobe/accepte lipsa unor acte prevăzute de Ordinul M.A.I. nr. 665/2008.

În aceste condiţii, reţinând vinovăţia celor patru inculpaţi şi raportându-se la data săvârşirii activităţii infracţionale, dar şi la dispoziţiile art. 124 C. pen. (1969), Curtea a apreciat că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, astfel că se impune încetarea procesului penal pentru aceasta, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, în motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond nu s-a pronunţat prin hotărârea atacată asupra infracţiunii de fals intelectual, reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, după cum nu a dispus nici cu privire la desfiinţarea înscrisului ce se prezumă că a fost falsificat (Procesul-verbal nr. x din 28 octombrie 2013), împrejurare de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. referitoare la desfiinţarea sentinţei penale apelate şi rejudecarea cauzei, în ceea ce îl priveşte, de către Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Sub acest aspect, s-a menţionat că, prin Decizia penală nr. 91/A din 20 martie 2019, dată în cauză în cel de-al treilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a admiterii apelului promovat de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, a desfiinţat integral Sentinţa penală nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru efectuarea unei veritabile cercetări judecătoreşti, prin administrarea de probe, împrejurarea că au fost respinse căile de atac declarate de inculpaţi împotriva aceleiaşi hotărâri neputând fi interpretată în sensul anulării parţiale a acesteia şi a limitării noii judecăţi în fond doar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dată fiind, pe de o parte, lipsa oricărei menţiuni în acest sens în cuprinsul deciziei, iar, pe de altă parte, indivizibilitatea ce caracterizează cele două infracţiuni ce formează obiectul acuzaţiei penale (cea de abuz în serviciu şi cea de fals intelectual), reţinându-se că acestea au fost comise prin acelaşi act. Ca atare, s-a apreciat că rejudecarea cauzei, după desfiinţarea de către instanţa supremă a Sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, trebuia să poarte şi asupra infracţiunii de fals intelectual, pentru care inculpatul P. a fost deferit instanţei prin rechizitoriu, astfel încât omisiunea judecătorului fondului de a se pronunţa cu privire la aceasta prin hotărârea apelată nu poate fi îndreptată decât prin aplicarea prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei penale atacate, apelantul inculpat, pornind de la acuzaţiile ce i-au fost aduse prin actul de sesizare şi reiterând susţinerile făcute anterior, pe parcursul procedurii judiciare, a subliniat că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa are caracter subsidiar în raport cu infracţiunea de fals intelectual pentru care s-a mai dispus trimiterea sa în judecată, însă această chestiune nu a fost analizată de către instanţa de fond cu prilejul rejudecării, deşi a fost invocată de apărare atât cu ocazia dezbaterilor, cât şi în cuprinsul concluziilor scrise.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul P. este fondat, pentru următoarele considerente:

Reglementând una dintre instituţiile fundamentale ale procesului penal român, C. proc. pen. stabileşte, în art. 14, că acţiunea penală se poate exercita pe tot parcursul desfăşurării acestuia, în condiţiile legii (alin. (3), şi că are ca obiect tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit infracţiuni (alin. (1), constituind instrumentul juridic prin intermediul căruia persoana învinuită de comiterea unei asemenea fapte este adusă în faţa instanţei de judecată pentru a răspunde în legătură cu încălcarea legii penale de care este acuzată. Dată fiind importanţa deosebită a acestei instituţii procesuale, din moment ce, prin mijlocirea sa, raportul juridic de conflict este translatat în faţa organelor judiciare, acţiunea penală determină, practic, începerea, derularea şi finalizarea procesului penal, stingerea acesteia putându-se realiza, în cursul judecăţii, aşa cum stabilesc prevederile art. 17 alin. (2) C. proc. pen., doar prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

În acest sens, dispoziţiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că, în soluţionarea acţiunii penale, instanţa hotărăşte prin sentinţă (potrivit art. 370 alin. (1) C. proc. pen.) asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, prin "învinuire" înţelegându-se totalitatea faptelor, a acuzaţiilor formulate prin actul de sesizare (rechizitoriul procurorului, astfel cum a fost verificat sub aspectul regularităţii în procedura prevăzută de art. 342 şi urm. C. proc. pen., sau încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunţată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.) împotriva persoanei deferite judecăţii şi care au format obiectul acţiunii penale exercitate de procuror pe parcursul procedurii judiciare.

Rezultă, aşadar, că judecata în primă instanţă trebuie să dea o rezolvare integrală fondului cauzei, sens în care organul judiciar legal învestit are obligaţia să se pronunţe asupra acţiunii penale, dar şi a celei civile, cu referire la toate faptele şi persoanele indicate în actul de sesizare a instanţei, orice omisiune sub acest aspect afectând realizarea scopului procesului penal, respectiv soluţionarea în întregime a conflictului juridic de drept penal dedus judecăţii, cu consecinţa stingerii acestuia în privinţa ambelor laturi ale sale (penală şi civilă).

De altfel, îndatorirea instanţei de fond de a se pronunţa asupra tuturor faptelor cu care a fost legal învestită prin actul de sesizare nu rezultă doar din economia dispoziţiilor art. 17 alin. (2) şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen., dar şi din textul art. 371 din acelaşi cod care circumstanţiază obiectul judecăţii la faptele şi persoanele arătate în respectivul act de sesizare, precum şi din cel al art. 403 C. proc. pen. care, reglementând conţinutul hotărârii judecătoreşti prin care instanţa soluţionează fondul cauzei, prevede că aceasta trebuie să cuprindă, printre altele, în caz de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, fiecare faptă reţinută în sarcina inculpatului (alin. (2), iar, în situaţia în care au fost reţinute doar o parte din faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, trebuie să menţioneze pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea ori, după caz, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi pentru care anume fapte, încetarea procesului penal ori achitarea (alin. (3).

În plus, această obligaţie ce incumbă primei instanţe reprezintă o garanţie a respectării exigenţelor unui proces echitabil, căci, în conformitate cu art. 8 C. proc. pen., organele judiciare au îndatorirea "de a desfăşura (...) judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi drepturilor părţilor (...), astfel încât să fie constatate (...) în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii (...)", iar, potrivit art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil (...) de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".

Ca atare, pentru asigurarea respectării de către organul judiciar a garanţiilor procesuale conferite părţilor pe parcursul procedurii judiciare, inclusiv a dreptului la un proces echitabil, dar şi al celui la dublul grad de jurisdicţie în materie penală instituit de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, prin O.U.G. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, au fost modificate dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., ce reglementează soluţiile la judecata în apel, introducându-se ca motive de admitere a căii ordinare de atac, cu consecinţa desfiinţării sentinţei primei instanţe şi a dispunerii rejudecării cauzei de către aceasta, şi ipotezele în care judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile.

Astfel, în situaţia în care instanţa învestită prin actul de sesizare nu a dat o rezolvare completă acţiunii penale, în sensul că nu a pronunţat în privinţa uneia/unora dintre faptele deduse judecăţii o soluţie dintre cele prevăzute de art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, jurisdicţia superioară, ca urmare a admiterii apelului, va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite dosarul pentru efectuarea unei noi judecăţi la prima instanţă, neputând să suplinească, ea însăşi, direct în calea ordinară de atac, omisiunea constatată, prin pronunţarea pentru prima dată asupra faptei/faptelor eludate de judecătorul fondului, întrucât în acest mod ar priva participanţii procesuali îndreptăţiţi de lege la exercitarea căii de atac împotriva soluţiei dispuse, fapt ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil şi celui la dublul grad de jurisdicţie în materie penal, garantate de art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceasta.

Or, în cauză, din analiza parcursului dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu susţinerile apelantului, că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la una dintre infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv cea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen. (art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969), împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa admiterii căii de atac, a desfiinţării sentinţei penale atacate numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P., şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Astfel, prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 26 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpatului P. pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. (art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969) şi art. 321 C. pen. (art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), reţinându-se, în esenţă, în fapt, că acesta (ofiţer specialist principal I la Direcţia Resurse Umane din cadrul I.G.S.U.), în calitate de membru al comisiei de examinare pentru ocuparea postului de ofiţer specialist II la Compartimentul management organizatoric, planificare, misiuni şi resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "General Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi, a semnat procesul-verbal nr. x din 28 octombrie 2013 prin care a atestat faptul că dosarul candidatului D. este complet şi corect întocmit, deşi cel din urmă nu îndeplinea condiţiile de vechime în muncă în cadrul M.A.I., de 5 ani, şi nici cele privind gradul militar de locotenent, astfel cum erau menţionate în fişa postului, iar la dosar nu se afla anexată caracterizarea de la ultimul loc de muncă, testul grilă cuprinzând, totodată, o întrebare ce nu făcea parte din tematică şi bibliografie.

Aşa cum s-a arătat în dezvoltările de mai sus, cauza a parcurs în etapa judecăţii mai multe cicluri procesuale, prin sentinţa penală nr. 4 din 01 august 2018 (pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual, în dosarul nr. x/2014), dispunându-se de către Curtea Militară de Apel Bucureşti, printre altele, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza II-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului pornit împotriva inculpaţilor G., H., K., M. şi P. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în privinţa ultimilor doi acuzaţi.

Prin Decizia penală nr. 242/A din 02 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, această hotărâre a fost desfiinţată în parte, numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii G., H., M. şi P. (în condiţiile în care s-a luat act de retragerea căii de atac promovate de inculpatul K.), şi, în aceste limite, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, respectiv Curtea Militară de Apel Bucureşti, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că judecătorul fondului nu a examinat solicitările inculpaţilor de continuare a procesului penal, ci s-a limitat la constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale, ceea ce echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra faptelor deduse judecăţii, conform art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. Ca atare, s-a apreciat că se impune trimiterea dosarului spre rejudecare, urmând ca prima instanţă, în urma cercetării judecătoreşti, după administrarea probelor, să analizeze cauza pe fond şi să procedeze potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen.

În rejudecare, a fost pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti Sentinţa penală nr. 8 din 20 decembrie 2018 (al treilea ciclu procesual, Dosar nr. x/2014), prin care s-a hotărât, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaţilor G., H., M. şi P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în privinţa ultimilor doi acuzaţi, iar, în temeiul art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de aceştia pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în sarcina celor din urmă, dispunându-se, totodată, şi anularea înscrisurilor false (Procesele-verbale nr. x/21.10.2010, nr. y/21.10.2010 şi nr. x/21.10.2010).

Prin Decizia penală nr. 91/A din 20 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel împotriva sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond cu privire la inculpaţii G., H., M. şi P., menţinând actele efectuate în cauză până la data de 21 noiembrie 2018.

Totodată, au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii G., H., M. şi P. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, aceştia fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, după ce a făcut o amplă referire la considerentele Deciziei penale nr. 242/A din 2 octombrie 2018 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în al doilea ciclu procesual, a reţinut, în esenţă, că judecătorul fondului nu a respectat limitele obligatorii impuse prin această hotărâre şi a evaluat greşit principiile nemijlocirii şi contradictorialităţii când a constatat că inculpaţii au solicitat judecarea cauzei pe baza probelor deja administrate şi în coroborare cu recunoaşterea învinuirilor aduse prin actul de sesizare, conform art. 375 C. proc. pen., în condiţiile în care voinţa acestora exprimată expressis verbis era de continuare a procesului penal pentru a se putea pronunţa achitarea. Ca atare, s-a arătat că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale hotărârii din apel şi nu a evaluat instituţiile incidente ca urmare a solicitării inculpaţilor de continuare a procesului penal, care presupunea administrarea de probe în considerarea soluţiei de achitare solicitate, soluţie ce nu era susţinută de probatoriile administrate în cursul urmării penale. Astfel, s-a menţionat că judecătorul fondului era obligat să efectueze o veritabilă cercetare judecătorească, iar nu să se mărginească la a menţiona că inculpaţii recunosc învinuirile aduse prin actul de sesizare şi nu contestă probele, cu precădere în condiţiile în care reprezentantul Ministerului Public solicitase readministrarea de probe, iar dispoziţiile instanţei de control judiciar făceau incidente prevederile art. 375 alin. (8) C. proc. pen.

În consecinţă, faţă de considerentele evocate, conform cărora instanţa de rejudecare era ţinută să se conformeze hotărârii instanţei de control judiciar, s-a apreciat că singurul remediu procesual îl constituie trimiterea cauzei, din nou, spre rejudecare, la Curtea Militară de Apel Bucureşti, ocazie cu care urmează să se analizeze cauza pe fond, să se administreze probatorii şi să se procedeze conform art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., astfel cum a indicat Înalta Curte în cuprinsul Deciziei nr. 242/A din 2 octombrie 2018.

De asemenea, raportat la motivele de apel invocate de Ministerul Public, care au vizat, în concret, greşita achitare a celor patru inculpaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, solicitându-se încetarea procesului penal pentru aceasta în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţa supremă, făcând trimitere la aspectele statuate prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, la faptele pentru care acuzaţii au fost trimişi în judecată, dar şi la considerentele avute în vedere de judecătorul fondului, a subliniat, contrar susţinerilor acestuia, că, în cuprinsul rechizitoriului, se fac referiri cu privire la nerespectarea legislaţiei primare, fiind indicate dispoziţiile art. 36 lit. d) şi g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, context în care apare ca nerelevant faptul că, în secţiunea dedicată încadrării juridice, nu au mai fost menţionate respectivele prevederi din legislaţia primară ce nu ar fi fost respectate.

Procedând la a patra rejudecare a cauzei, la termenul din 5 iunie 2019, după punerea în discuţia participanţilor la proces a cadrului procesual în care urmează să se desfăşoare cercetarea judecătorească, Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus ca judecata să vizeze doar infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G., H., M. şi P., luând act, totodată, că primii trei acuzaţi au renunţat la continuarea procesului penal şi au solicitat încetarea acestuia întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că, prin Decizia penală nr. 91/A din 20 martie 2014, instanţa supremă a admis doar apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, care "a fost desfiinţată numai în parte în ceea ce priveşte pe inculpaţii maior G., lt. Colonel H., maior (rez.) M. şi maior P. pentru infracţiunea de abuz în serviciu". Aşa fiind, s-a constatat "că ceea ce se va realiza în fond, în continuare, în această cauză, se va referi numai la apelul parchetului militar, numai cu privire la cei 4 inculpaţi şi numai faţă de infracţiunea de abuz în serviciu".

Ca atare, în aceste limite, prima instanţă a încuviinţat, la data de 19 iunie 2019, cererea de probe formulată de reprezentantul parchetului şi a procedat la administrarea lor în şedinţele publice din 11 şi 25 septembrie 2019, 23 octombrie 2019 şi 20 noiembrie 2019.

Deopotrivă, în aceleaşi limite, s-a realizat şi deliberarea asupra fondului cauzei (deşi, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 20 noiembrie 2019, apărarea inculpaţilor H., M. şi P. a solicitat pronunţarea unei soluţii şi cu privire la infracţiunea de fals intelectual pentru care aceştia au fost trimişi în judecată), sens în care, prin sentinţa penală nr. 4 din 19 decembrie 2019, Curtea Militară de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (1969) şi cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor G., H., M. şi P. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), luând act, totodată, că Ministerul Afacerilor Interne nu s-a constituit parte civilă în cauză, fără a pronunţa, însă, vreuna dintre soluţiile enumerate de art. 396 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen. (art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969), reţinută în sarcina acuzaţilor, inclusiv a apelantului P., prin actul de sesizare a instanţei.

Procedând astfel, instanţa de fond, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. privind limitele rejudecării, a nesocotit obligaţia legală de a se conforma hotărârii instanţei de apel, considerând, fără o justificare valabilă, că noua judecată şi, implicit, cercetarea judecătoreasă ce se impunea a fi efectuată în cauză se limitează doar la verificarea temeiniciei acuzaţiei de abuz în serviciu, singurul argument invocat în acest sens - inserat atât în încheierea de şedinţă din 5 iunie 2019, când a fost stabilit cadrul procesual, cât şi în cuprinsul sentinţei - fiind acela că, prin decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis numai calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, fără a se avea, însă, în vedere şi motivele care au fundamentat o asemenea soluţie.

Într-adevăr, aşa cum s-a arătat deja, prin Decizia penală nr. 91/A din 20 martie 2019 a instanţei supreme, a fost admis doar apelul declarat de procuror, fiind respinse căile de atac formulate de acuzaţi, însă dispozitivul hotărârii este clar, neechivoc, în sensul desfiinţării în totalitate a Sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti şi a rejudecării cauzei cu privire la întreaga situaţie juridică a inculpaţilor G., H., M. şi P.. În acest sens, se observă că, în cuprinsul dispozitivului deciziei pronunţate, instanţa de control judiciar nu a inserat nicio menţiune referitoare la desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, doar cu privire la anumite fapte, în speţă cele circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum, în mod eronat, a apreciat judecătorul fondului, după cum nu a făcut vreo referire în legătură cu menţinerea anumitor dispoziţii ale hotărârii primei instanţe, cum ar fi cele ce vizează soluţiile de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de fals intelectual imputată acuzaţilor, aspecte ce conduc, în mod neîndoielnic, la concluzia certă că rejudecarea cauzei de către Curtea Militară de Apel Bucureşti trebuia să poarte asupra ambelor infracţiuni ce au fost reţinute în sarcina celor patru inculpaţi prin actul de sesizare a instanţei, nu doar asupra celei prevăzute de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., aşa cum s-a întâmplat în speţă.

În sensul aceleiaşi concluzii pledează şi considerentele Deciziei penale nr. 91/A/20 martie 2019, din al căror conţinut rezultă că motivul ce a justificat admiterea apelului formulat de Ministerul Public, cu consecinţa desfiinţării sentinţei primei instanţe şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, nu a fost cel invocat de procuror în susţinerea căii de atac, şi anume aplicarea eronată a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale la situaţia concretă din speţă, fapt ce a avut ca urmare greşita achitare a celor patru inculpaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, ci nerespectarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei penale nr. 242/A din 2 octombrie 2018 a instanţei supreme care impuneau efectuarea unei veritabile cercetări judecătoreşti, prin administrarea de probe, şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., aspect ce a fost analizat şi valorificat din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în virtutea efectului devolutiv integral al căii de atac, prevăzut de art. 417 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, în partea demonstrativă a hotărârii nr. 91/A din 20 martie 2019, s-a făcut o amplă referire la considerentele Deciziei penale nr. 242/A din 2 octombrie 2018 a Înaltei Curţi (dată în al doilea ciclu procesual, Dosar nr. x/2014), reţinându-se, în esenţă, că judecătorul fondului (cel care a pronunţat Sentinţa penală nr. 8 din 20 decembrie 2018) nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale acestei din urmă hotărâri a instanţei de control judiciar, în sensul că, deşi era obligat să efectueze o cercetare judecătorească corespunzătoare, s-a mărginit la menţionarea faptului că inculpaţii recunosc învinuirile aduse prin actul de sesizare şi nu contestă probele, în condiţiile în care reprezentantul Ministerului Public solicitase administrarea unor probe, iar, în cauză, erau incidente prevederile art. 375 alin. (8) C. proc. pen., context în care s-a apreciat că singurul remediu procesual îl constituie trimiterea dosarului, din nou, spre rejudecare, la Curtea Militară de Apel Bucureşti, ocazie cu care urmează să se analizeze cauza pe fond, să se administreze probatorii şi să se procedeze conform art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., astfel cum a indicat Înalta Curte în cuprinsul Deciziei nr. 242/A/2018.

Aşadar, soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare dispusă prin Decizia penală nr. 91/A/2019 a fost generată de nerespectarea de către prima instanţă a îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea anterioară de desfiinţare, (nr. 242/A/2018), ce vizau realizarea unei judecăţi efective, prin desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi administrarea de probe cu privire la toate acuzaţiile formulate prin actul de sesizare împotriva inculpatului P. şi a celorlalţi trei coinculpaţi, circumscrise infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, dispoziţii ce au fost menţinute şi prin ultima decizie pronunţată în Dosarul nr. x/2014 la data 20 martie 2019, în expunerea căreia s-a arătat că "faţă de considerentele evocate, conform cărora instanţa de rejudecare era ţinută să se conformeze hotărârii instanţei de control judiciar, singurul remediu procesual îl constituie trimiterea cauzei, din nou, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă" (pag. 25 alin. (1), fără să se facă vreo menţiune în sensul desfiinţării parţiale a sentinţei şi a rejudecării dosarului doar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. (1969), ci apreciindu-se, din contră, că se impune supunerea cauzei, în întregul său, unei noi judecăţi de către Curtea Militară de Apel Bucureşti. În plus, Înalta Curte a precizat (pag. 25 alin. (2) că, în rejudecare, "prima instanţă urmează să analizeze cauza pe fond, să administreze probatorii şi să dispună conform art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., astfel cum a indicat (...) cu ocazia deciziei anterioare" (nr. 242/A din 2 octombrie 2018), adică să realizeze o cercetare judecătorească corespunzătoare cu privire la toate faptele pentru care au fost deferiţi instanţei atât inculpatul P., cât şi ceilalţi trei acuzaţi (G., H., M.), dispoziţie ce se justifică cu atât mai mult cu cât, circumscris celor două infracţiuni imputate acestora prin rechizitoriu (abuz în serviciu şi fals intelectual), procurorul a reţinut, în esenţă, aceeaşi situaţie factuală.

Ca atare, în cauză, nu a fost identificat niciun element argumentativ în sensul limitării noii judecăţi la verificarea temeiniciei acuzaţiei de abuz în serviciu, aşa cum, în mod eronat şi în lipsa unei justificări valabile, a considerat judecătorul fondului, atât dispozitivul, cât şi considerentele Deciziei penale nr. 91/A din 20 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind clare şi neechivoce în sensul desfiinţării în totalitate a Sentinţei penale nr. 8 din 20 decembrie 2018 a Curţii Militare de Apel Bucureşti şi a rejudecării cauzei cu privire la întreaga situaţie juridică a inculpaţilor P., G., H. şi M., orice altă interpretare făcută prin raportare la criticile invocate în apel de fiecare dintre participanţii la proces fiind pur speculativă şi contravenind dispoziţiilor instanţei de control judiciar.

Or, procedând la rejudecarea cauzei şi la efectuarea cercetării judecătoreşti, prin administrarea de probe, doar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu reproşată celor patru acuzaţi, fără a se pronunţa asupra infracţiunii de fals intelectual ce a mai fost reţinută în sarcina lor prin actul de sesizare (deşi, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 20 noiembrie 2019, apărarea inculpaţilor H., M. şi P. a solicitat soluţionarea cauzei şi sub aspectul respectivei infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, opinie exprimată şi de procuror în şedinţa publică din 5 iunie 2019), instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 425 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., dar şi pe cele ale art. 17 alin. (2), art. 396 alin. (1) şi art. 371 din acelaşi cod, situaţie în care devin incidente prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa admiterii apelului declarat de inculpatul P., a desfiinţării sentinţei penale atacate numai în ceea ce îl priveşte pe apelant, şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează ca, după efectuarea cercetării judecătoreşti, prin administrarea probelor pe care le consideră relevante pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a acţiunii penale, să analizeze cauza pe fond, sub aspectul tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului P. prin actul de sesizare (circumscrise de procuror infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual), sens în care va avea în vedere criticile de netemeinicie formulate de acesta în prezenta cale de atac, precum şi apărările similare invocate pe parcursul procedurii judiciare (referitoare la raportul de subsidiaritate între infracţiunea de abuz în serviciu şi cea de fals intelectual, pentru care a fost trimis în judecată, cu consecinţa schimbării încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni într-una singură de fals intelectual, dar şi la desfiinţarea procesului-verbal nr. x din 28 octombrie 2013), pentru ca, în final, în limita permisă de dispoziţiile art. 418 C. proc. pen., să procedeze în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (7) sau, după caz, alin. (8) C. proc. pen., având în vedere că apelantul este singurul dintre cei patru acuzaţi ce au format obiectul judecăţii în ciclul procesual anterior care a solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte arată că soluţia de admitere a apelului promovat de inculpatul P., cu consecinţa desfiinţării, în privinţa lui, a sentinţei penale atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru a se pronunţa asupra unei fapte ce i-a fost reţinută în sarcină prin actul de sesizare (circumscrisă de acuzare infracţiunii de fals intelectual), în condiţiile omisiunii iniţiale a judecătorului fondului de a rezolva cauza şi în privinţa acesteia, nu conduce la agravarea situaţiei apelantului în propria cale de atac şi, prin urmare, la încălcarea principiului non reformatio in peius, din moment ce, astfel cum rezultă din conţinutul criticilor de netemeinicie formulate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, acesta tinde la constatarea, cu prilejul noii judecăţi, a caracterului subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu în raport cu cea de fals intelectual, susţinând că au fost comise prin acelaşi act, deci, implicit, la reţinerea unei infracţiuni unice de fals intelectual pentru care să se dispună achitarea, aşa cum a solicitat, de altfel, şi în cuprinsul motivelor apelului ce a format obiectul Dosarului nr. x/2014 al instanţei supreme (încheierea din 20 februarie 2019; memoriul cuprinzând motivele scrise de apel, filele x ds. Î.C.C.J. nr. 22/81/2014***), dar care nu au mai fost analizate întrucât s-a apreciat că se impune, cu prioritate, aplicarea dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea reprezentantului Ministerului Public, formulată la termenul de dezbateri din data de 18 iunie 2020, de a se da eficienţă efectului extensiv al apelului cu privire la ceilalţi trei coinculpaţi (G., H. şi M.), Înalta Curte constată că este neîntemeiată, nefiind îndeplinită condiţia de a nu se crea acestora o situaţie mai grea, prevăzută de art. 419 teza finală C. proc. pen.

Astfel, respectarea exigenţelor art. 418 C. proc. pen. în ceea ce îl priveşte pe apelantul P. a fost apreciată în raport cu solicitările/apărările concrete ale acestuia şi cu situaţia sa particulară, fiind singurul acuzat care, până în prezent, şi-a menţinut cererea de continuare a procesului penal, aspecte care nu se regăsesc, însă, şi în privinţa celorlalţi trei inculpaţi care, în faţa primei instanţe, au revenit asupra poziţiei iniţiale şi, raportat la parcursul îndelungat al procedurii, au optat pentru pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului, context în care, dat fiind şi faptul nu au exercitat calea de atac, acceptând implicit sentinţa dată, continuarea judecăţii nu se mai poate dispune în ceea îi priveşte pe aceştia.

Cu alte cuvinte, prin extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul P. cu privire la ceilalţi trei acuzaţi, s-ar ajunge la agravarea situaţiei lor juridice, din moment ce prima instanţă ar trebui să se pronunţe asupra unei fapte (cea circumscrisă infracţiunii de fals intelectual) în legătură cu care nu a dat nicio dezlegare anterior, prin sentinţa atacată, iar, în cauză, nu se identifică alte împrejurări sau circumstanţe (ca în cazul apelantului) care să conducă la concluzia că, prin rejudecarea cauzei în ceea ce îi priveşte, li se creează o poziţie mai avantajoasă.

Pentru toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul P. împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

În consecinţă, va desfiinţa sentinţa penală atacată numai cu privire la apelantul inculpat P. şi, în aceste limite, va dispune rejudecarea cauzei de către Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Ca atare, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici invocate de apelantul inculpat în calea de atac, căci, aşa cum s-a arătat anterior, acestea urmează a fi avute în vedere de instanţa de fond cu prilejul rejudecării cauzei.

Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., instanţa va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta, urmând ca, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 220 RON, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul P. împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Desfiinţează sentinţa penală atacată numai cu privire la apelantul inculpat P. şi, în aceste limite, dispune rejudecarea cauzei de către Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 220 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2020.

GGC - LM