Deliberând asupra contestaţiei la executare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 573 din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 146/F din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, privind pe condamnatul A.
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi s-a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a constat că, prin cererea formulată de condamnatul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 3 mai 2019, acesta a solicitat să se constate că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 424 din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul penal nr. x/2013, este concurentă cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012, care este concurentă în baza Sentinţei penale nr. 704/2012 din data de 16 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 3332 din 24 octombrie 2005 a Judecătoriei Sector 4, sentinţa penală nr. 996/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în baza art. 88 C. pen. (1968), să se deducă perioada executată de la 1 noiembrie 2011 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012, la zi şi să se anuleze M.E.P.I nr. 32/2016 emis la data 11 decembrie 2017.
Instanţa a calificat cererea condamnatului A. de contopire a pedepselor ca fiind contestaţie la executare, însă, prin raportare la criticile concrete formulate de acesta în susţinerea cererii promovate cu privire la Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (definitivă prin Decizia penală nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013, care a modificat sentinţa anterior menţionată atât cu privire la operaţiunea de contopire a pedepselor, cât şi sub aspectul deducerii perioadelor executate), s-a considerat că motivul contestaţiei se circumscrie dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Instanţa supremă a notat că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestaţia se face la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, cum nelămurirea contestatorului priveşte dispoziţii cuprinse în hotărârea pronunţată în apel de către instanţa supremă (Decizia penală nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013), s-a constatat că acesteia din urmă îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Examinând cu prioritate admisibilitatea contestaţiei la executare formulată de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 25/F/12 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, printre altele:
În baza art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din 31 octombrie 2011 - persoana vătămată B.).
S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior prin Sentinţa penală nr. 704/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 2 noiembrie 2012 reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru fapta de mai sus.
În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menţionată mai sus, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare la care s-a adăugat un spor de 43 zile închisoare, în final inculpatul executând 4 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 61 C. pen. anterior s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 13 ani închisoare menţionată mai sus şi s-a contopit restul neexecutat de 1234 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 39 alin. (2) raportat la art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani menţionată mai sus, respectiv 3 ani 10 luni şi 28 zile închisoare şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul executând 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia în cauză, respectiv 22 februarie 2013 - 11 noiembrie 2013 şi de la 23 septembrie 2015 la zi.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata executată, respective 1 noiembrie 2011 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea pronunţată în prezenta cauză la data de 11 septembrie 2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1264 din 23 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat apel şi inculpatul A., criticând printre altele, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33 - art. 35 C. pen. anterior prin reţinerea stării de recidivă raportat la Sentinţa penală nr. 114/2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care urma a se constata că faptele sunt săvârşite în concurs.
S-a precizat că, prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 13 ani închisoare, iar faţă de această hotărâre trebuie să se reţină starea de recidivă, menţionându-se că instanţa a dispus ca, în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. anterior să fie dedusă durata executată, respective 1 noiembrie 2011 - 19 noiembrie 2011 şi 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012, omiţând să deducă şi perioada de la 2 mai 2004 până la 19 decembrie 2011.
Totodată, apărarea a solicitat să se constate concursul de infracţiuni întrucât faptele reţinute în sarcina inculpatului se reţin a fi săvârşite anterior datei de 11 mai 2012 moment în care a rămas definitivă sentinţa penala nr. 114/03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând a deduce perioada executată în mandatul anterior şi durata arestului preventiv din prezenta cauză.
Apărarea a criticat argumentul instanţei referitor la reţinerea recidivei raportat la sentinţa penală nr. 114/2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Avocatul ales al inculpatului a menţionat că, ulterior datei de 11 mai 2012 nu se poate identifica nici un act material al infracţiunii de camătă, iar în atare situaţie urmează a se constata că toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză sunt săvârşite anterior rămânerii definitive a sentinţei în legătură cu care s-a solicitat a se constata concurenţa.
Prin Decizia penală nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-au admis, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, cu privire la inculpatul A., s-a dispus următoarele:
S-a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din luna octombrie 2011 - persoana vătămată B.).
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală definitivă prin nerecurare la 02 noiembrie 2012, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 17 zile închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală definitivă prin nerecurare la 2 noiembrie 2012, respectiv 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală definitivă prin nerecurare la 2 noiembrie 2012, respectiv 3 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei în cauză, respectiv de la 22 februarie 2013 la 11 noiembrie 2013 şi de la 23 septembrie 2015 la 7 aprilie 2016.
Analizând antecedentele penale ale inculpatului care atrag starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi datele comiterii infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost cercetat în cauză, instanţa de apel a constatat că apelul inculpatului A. se impune a fi admis pentru a se stabili, în mod corect, regimul sancţionator.
Astfel, faţă de antecedentele penale ale inculpatului şi data comiterii infracţiunilor de şantaj (31 octombrie 2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (7 decembrie 2011) şi constituirea unui grup infracţional organizat (14 iunie 2012), instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, a constatat că aceste infracţiuni au fost comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. Totodată, a reţinut că, din această pedeapsă, inculpatul a executat perioadele 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 9 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 2 mai 2004 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.
În consecinţă, a apreciat că, în mod legal, prima instanţă a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.
Ţinând seama de tratamentul sancţionator prevăzut pentru recidivă în conţinutul art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de şantaj săvârşită împotriva persoanei vătămate B., la data de 31 octombrie 2011, cu restul din pedeapsa de 13 ani neexecutat la momentul comiterii noii infracţiuni, respectiv 4 ani şi 17 zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 9 decembrie 1994, 21 septembrie 2001-17 decembrie 2002, 2 mai 2004 - 31 octombrie 2011), şi a apreciat că restul neexecutat a fost calculat corect de prima instanţă, astfel că inculpatul a urmat să execute pedeapsa de 4 ani şi 17 zile închisoare.
Având în vedere data comiterii ultimei acţiuni de dare de bani cu dobândă, respective 7 decembrie 2011, instanţa de apel a contopit, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, pedeapsa aplicată pentru această infracţiune în cuantum de 4 ani închisoare cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare la data comiterii noii infracţiuni, respectiv restul de 3 ani, 11 luni şi 10 zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 9 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 2 mai 2004 - 7 decembrie 2011), şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
De asemenea, faţă de data comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (14 iunie 2012), pedeapsa de 5 ani închisoare ce a fost aplicată pentru această infracţiune a fost contopită, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare la data comiterii noii infracţiuni, respectiv restul de 3 ani, 9 luni şi 26 de zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 9 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 2 mai 2004 - 19 decembrie 2011,13 mai 2012 - 14 iunie 2012), stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În aceste condiţii, s-a constatat ca fiind nefondată apărarea inculpatului care a solicitat să se constate că prezentele infracţiuni sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 114 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, săvârşite în perioada 2002 - 2003 şi la 15 noiembrie 2005.
Astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 114/03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmare a reţinerii concursului de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 114 din 3 februarie 2009 au fost contopite cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, precum şi cu pedepsele vizate prin sentinţa de contopire nr. 3332/2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin Sentinţa penală nr. 204/2003 şi Sentinţa penală nr. 2089/1995).
Pe de altă parte, s-a arătat că, în mod evident, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat din 14 iunie 2012, este săvârşită după data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 114 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti(11 mai 2012), situaţie care împiedică constatarea concursului de infracţiuni între această infracţiune şi infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentinţa penală nr. 114/03 februarie 2009.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 104/A din 27 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a arătat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Înalta Curte, având în vedere motivele invocate de contestatorul condamnat şi întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a apreciat că se pune în discuţie o cauză de lămurire a înţelesului hotărârii întrucât împrejurările invocate nu au apărut după pronunţarea hotărârii contestate, dar şi în raport de menţiunile făcute de apărătorul condamnatului în sensul că instanţa de apel nu a menţionat nimic în legătură cu perioadele ce urmează a fi deduse pentru A., în condiţiile în care în dispozitiv s-a precizat că s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei.
Prin urmare, s-a considerat că ceea ce se solicită este lămurirea înţelesului deciziei în sensul că menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei se referă şi la deducerea perioadei de timp executată din durata pedepsei aplicate, în contextul în care, în opinia apărătorului contestatorului, faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 13 ai închisoare.
Analizând contestaţia din această perspectivă a lămuririi dispozitivului deciziei, s-a constatat că Înalta Curte a precizat prin hotărârea contestată că, faţă de antecedentele penale ale inculpatului şi data comiterii infracţiunilor de şantaj (31 octombrie 2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (7 decembrie 2011) şi constituirea unui grup infracţional organizat (14 iunie 2012), acestea sunt fapte comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. În acest context, instanţa de apel a constatat că inculpatul a executat perioadele 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 9 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 2 mai 2004 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.
Prin urmare, instanţa de apel a stabilit ca fiind îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.
Raportat la cele menţionate, Înalta Curte a constatat că hotărârea instanţei de apel este clară şi neechivocă şi nu necesită vreo lămurire suplimentară în condiţiile în care nu a stabilit existenţa unui concurs de infracţiuni, aşa cum se invocă de apărare şi a constatat că inculpatul a executat perioadele astfel cum au fost menţionate anterior, sens în care a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Prin considerentele Deciziei penale nr. 104/A din 27 martie 2019, Înalta Curte a mai precizat că, pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, deoarece s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Astfel, s-a concluzionat că argumentele apărătorului ales al contestatorului privind la existenţa unei nelămuriri a înţelesului hotărârii în sensul că ar trebui deduse din pedeapsa aplicată şi alte perioade deja executate, nu pot fi primite.
Prin Decizia penală nr. 47 din data de 22 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că argumentele apărătorului ales al contestatorului privind la existenţa unei nelămuriri a înţelesului hotărârii în sensul că ar trebui deduse din pedeapsa aplicată şi alte perioade deja executate, nu pot fi primite.
De altfel, s-a mai reţinut că motivele prezentei contestaţii la executare, întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., privind lămurirea deciziei pronunţate în apel sub aspectul perioadei de timp deduse din pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului A. şi operaţiunea de contopire a pedepselor, constituie o reiterare a motivelor şi apărărilor pe care s-a întemeiat contestaţia la executare soluţionată anterior prin decizia penală nr. 104/A din 27 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Prin urmare, contestatorul condamnat A. a reiterat prin prezenta contestaţie la executare aceleaşi motive şi apărări pe care s-a întemeiat contestaţia la executare soluţionată anterior.
Faţă de toate cele anterior expuse, se constată că şi motivele prezentei contestaţii la executare sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi privesc lămurirea deciziei pronunţate în apel sub aspectul perioadei de timp deduse din pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului A. şi operaţiunea de contopire a pedepselor, astfel că se reiterează aceleaşi motive şi apărări pe care s-a întemeiat contestaţia la executare soluţionată anterior prin Decizia penală nr. 104/A din 27 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În considerarea dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., care stabilesc că cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări, se constată că şi prezenta cerere se regăseşte în ipoteza prevăzută de textul de lege menţionat.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.
GGC - LM