Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 49/2020 din 26 martie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova.
Pentru a dispune astfel, în esenţă, asupra contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A., Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 595 C. proc. pen., "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen."
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., articol cu denumirea marginală "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei", "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim."
Instanţa a reţinut că în cauză contestatorul A. a invocat dispoziţiile art. 38 şi art. 39 C. pen., drept lege care prevede o pedeapsă mai uşoară cu referire la Sentinţa nr. 40 din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/45/18.
S-a constatat că din adresa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. x din 30 decembrie 2019 aflată la dosarul Tribunalului Dolj nr. 9084/63/2019, rezultă că petentul A. execută în prezent pedeapsa de 15 ani şi 4 luni închisoare, aplicată de Curtea de Apel Iaşi prin Sentinţa penală nr. 60/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.
Prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018 din 27 august 2018, aflată la dosarul Tribunalului Dolj, nr. 9084/63/2019, Curtea de Apel Iaşi a admis sesizarea formulată de Ministerul Justiţiei - Departamentul pentru Afaceri de Justiţie din Italia şi, în baza art. 154 şi art. 1401 alin. (4) raportat la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a recunoscut Sentinţa nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare, privind persoana condamnată A. condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omucidere, prev. de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) C. pen. român), 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prev. de art. 588 alin. (1) şi (2) C. pen. italian (art. 198 alin. (1) C. pen. român), de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziune personală agravată, prev. de art. 582 şi 585 C. pen. italian ("lovire sau alte violenţe", prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. român) şi 4 luni arest pentru săvârşirea infracţiunii de port de arme agravat, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian ("portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român), cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, certificatul privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală şi ordonanţa în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.
În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost adaptată pedeapsa de 4 luni arest, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român şi s-a dispus executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. deţinut în prezent în Penitenciarul Porto Azzurro-Livorno, Italia, într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare şi s-a dedus din perioada pedepsei durata arestării preventive şi a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.
Raportând dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. la situaţia din cauză, prima instanţă a constatat, pe de o parte, că sentinţa prin care a fost recunoscută pedeapsa în executarea căreia se află în prezent contestatorul este pronunţată în anul 2018, ulterior momentului în care au intrat în vigoare dispoziţiile legii penale invocate în cauză de petent, respectiv art. 38 şi art. 39 din C. pen. actual, care a intrat în vigoare pe data de 01.02.2014. Pe de altă parte, s-a constatat că din Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018 din 27 august 2018 a Curţii de Apel Iaşi rezultă că instanţa care a dispus recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare italiene - Sentinţa nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care a modificat, în parte, Sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare - a avut în vedere dispoziţiile C. pen. actual, reţinând că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat de autorităţile judiciare italiene îşi au corespondent în dispoziţiile art. 188 alin. (1) C. pen., art. 198 alin. (1) C. pen., art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen.
Împrejurarea că în cauză nu s-a realizat contopirea pedepselor aplicate de autorităţile judiciare italiene în temeiul art. 38 şi 39 C. pen. român actual se justifică prin aceea că, în situaţia transferării persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, situaţie în care s-a aflat contestatorul, recunoaşterea hotărârii de condamnare se realizează în condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004.
Or, art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 (fost art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004) prevede că instanţa română are posibilitatea să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în două situaţii: când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română respectiv când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
S-a menţionat că în cazul concursului de infracţiuni nu pot fi aşadar aplicate dispoziţiile legii penale române, pedeapsa rezultantă putând fi adaptată doar dacă "depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".
În cauză, pedeapsa pe care o execută contestatorul şi anume pedeapsa de 15 ani şi 4 luni închisoare, nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. şi nici totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 4 luni fiind stabilită în urma cumulului aritmetic al pedepselor de 14 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea de omucidere, prev. de art. 575 C. pen. italian, respectiv prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. român, 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea de încăierare, prev. de art. 588 alin. (1) şi (2) C. pen. italian, respectiv prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. român, 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea de leziune personală agravată, prev. de art. 582 şi 585 C. pen. italian, respectiv infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. român şi 4 luni închisoare, pedeapsă adaptată de Curtea de Apel Iaşi, pronunţată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian, respectiv prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, apreciind că solicitarea formulată de persoana condamnată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 595 C. proc. pen., raportat la art. 6 C. pen., Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestator.
*****
Împotriva deciziei penale nr. 49 din 26 martie 2020 a Curţii de Apel Craiova, contestatorul condamnat A. a formulat prezenta contestaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28.04.2020, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 mai 2020, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării contestatorului şi ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia penală contestată în prezenta cauză s-a dispus respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul A., în esenţă, reţinându-se că, în speţă, cererea contestatorului petent prin care acesta a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. pen. privind aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile şi contopirea pedepselor pe care le execută în baza acestor dispoziţii legale, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 595 C. proc. pen.
Fără a mai relua argumentele judicios prezentate de prima instanţă în cuprinsul hotărârii penale atacate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că este nefondată contestaţia la executare formulată în cauză, întrucât pe această cale nu se poate solicita aplicarea legii penale mai favorabile şi nici nu se poate dispune contopirea pedepselor a căror executare s-a dispus prin hotărârea de recunoaştere şi transfer - Sentinţa penală nr. 60 din 27 august2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2018, definitivă.
Petentul contestator A. execută în prezent pedeapsa de 15 ani şi 4 luni închisoare ce a făcut obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare pronunţate împotriva sa de autorităţile judiciare din Italia, astfel că prin Sentinţa penală nr. 60/2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2018, în concret, s-a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare, transferarea persoanei condamnate şi executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România.
Procedura de recunoaştere a hotărârii de condamnare se realizează în condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004. Cu ocazia soluţionării cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine şi transferării condamnatului pentru continuarea executării pedepsei în România, instanţa învestită în această procedură nu poate proceda decât la o adaptare a pedepsei conform dispoziţiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004.
Adaptarea pedepsei aplicate de instanţa străină şi care constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare nu poate avea loc decât în procedura recunoaşterii hotărârii judecătoreşti străine. În această procedură controlul de compatibilitate a pedepsei se efectuează în momentul recunoaşterii sentinţei de condamnare.
Sentinţa de recunoaştere anterior menţionată a fost pronunţată în 2018, aşadar ulterior intrării în vigoare a actualului C. pen. ce a avut loc la 1 februarie 2014, astfel că la momentul pronunţării hotărârii de recunoaştere şi transfer s-au avut în vedere dispoziţiile noului C. pen., reţinându-se că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat de autorităţile judiciare italiene îşi au corespondent în dispoziţiile art. 188 alin. (1) C. pen. român actual, art. 198 alin. (1) C. pen. român actual, art. 193 alin. (2) C. pen. român actual şi art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român actual.
Totodată, se reţine că prin hotărârea pronunţată în străinătate, recunoscută prin sentinţa penală nr. 60/2018, s-a stabilit un cumul aritmetic al pedepselor, or, în această situaţie nu se poate dispune de către instanţa care recunoaşte hotărârea de condamnare o contopire a pedepselor, instanţa română având, aşa cum s-a arătat, potrivit art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, posibilitatea doar să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent.
Potrivit dispoziţiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:
a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); [...]
Alin. 8 al art. 166 din Legea nr. 302/2004 stabileşte că în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
Aşa cum s-a reţinut în cauză, pedeapsa pe care o execută contestatorul, de 15 ani şi 4 luni închisoare, nu depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. şi nici totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente.
Împrejurarea că autorităţile judiciare străine au stabilit o anumită modalitate de contopire, în speţă - cumulul aritmetic, nu poate face obiectul unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen.
Prin urmare, faţă de cele reţinute în cauză, nu se pune problema de aplicarea în cauză a legii penale mai favorabile şi de a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. pen., respectiv a art. 6 C. pen., pe această cale neputându-se dispune contopirea pedepselor conform dispoziţiilor din C. pen. român aşa cum s-a solicitat de către contestator.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. pen. în interpretarea dată prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de casaţie şi justiţie pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în condiţiile în care pe calea contestaţiei la executare de faţă se contestă în concret modalitatea de stabilire a pedepsei de către instanţa de condamnare, respectiv cea a cumulului aritmetic, aspect care nu poate face obiectul unei astfel de cereri.
În consecinţă, constatând că soluţia contestată în prezenta cauză este legală şi temeinică, neexistând motive care să impună reformarea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 49/2020 din 26 martie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondată.
Faţă de această soluţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 49/2020 din 26 martie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2020.
GGC - LM