Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2019 (data poştei) şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2020, condamnatul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deducerea din durata pedepsei pe care o execută a unei perioade de 9 luni închisoare, reprezentând un beneficiu acordat de statul de condamnare ca urmare a transferării sale, sens în care a făcut trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 24 iunie 2015.
La termenul din 6 februarie 2020, instanţa a recalificat cererea ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reţinând că solicitarea condamnatului se referă la o perioadă anterioară pronunţării sentinţei penale în baza căreia a fost emis mandatul în a cărui executare se află.
Prin Sentinţa penală nr. 323 din 18 februarie 2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2020, în baza art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, pusă în discuţie din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia la executare formulată de condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Giurgiu a arătat, în esenţă, că, întrucât condamnatul A. execută o pedeapsă stabilită prin Sentinţa penală nr. 141/F din 30 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 261/A din 27 august 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), iar la data formulării cererii de contestaţie la executare se afla încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c), art. 597 alin. (1) şi alin. (6) şi art. 553 alin. (1) C. proc. pen., acestei instanţe îi revine competenţa de a soluţiona cererea condamnatului de lămurire a perioadei ce trebuie dedusă din pedeapsa aplicată.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind repartizată manual completului de judecată care a pronunţat Sentinţa penală nr. 141/F din 30 iulie 2019 a acestei instanţe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 261/A din 27 august 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
La termenul de judecată din 16 martie 2020, contestatorul condamnat, care a participat la judecată prin videoconferinţă, a precizat că temeiul contestaţiei la executare, astfel cum, de altfel, a fost indicat, în mod expres, şi în cererea scrisă, este reprezentat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Faţă de această poziţie procesuală, Curtea a apreciat că, în concret, contestatorul condamnat a invocat o cauză de micşorare a pedepsei închisorii, solicitând ca aceasta să fie redusă cu 9 luni, perioadă despre care a susţinut că ar fi considerată ca executată şi i-ar fi fost acordată, drept beneficiu ("câştig", potrivit menţiunii sale din cererea scrisă), de către autorităţile din statul de condamnare (Marea Britanie), potrivit unei decizii a Secretarului de Stat pentru Justiţie (privind drepturile condamnatului transferat), ca urmare a transferării sale într-un penitenciar din ţara de origine (România). În aceste condiţii, a considerat că trebuie verificat dacă această afirmaţie poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora din durata pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută de instanţa română se deduc, între altele, numărul de zile scăzute din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror alte măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent şi, respectiv, art. 166 alin. (16) din aceeaşi lege, conform cărora, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6), dispoziţiile din C. proc. pen., referitoare la contestaţia la executare, aplicându-se în mod corespunzător.
Analizând cazurile în care se poate formula contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) şi lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că, doar în ipoteza reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că aceasta se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea cu privire la care se invocă existenţa unei nelămuriri, iar, conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările şi completările ulterioare), aceasta se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, subînţelegându-se că repartizarea către acel complet se realizează manual, prin derogare de la principiul repartizării aleatorii, prevăzut de art. 101 din acelaşi Regulament.
Ca urmare, întrucât aceste reguli nu se aplică şi motivului de contestaţie la executare invocat în speţă, respectiv art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen., constând în intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei, Curtea a considerat că repartizarea dosarului trebuia să se realizeze aleatoriu, conform dispoziţiilor art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. În consecinţă, reţinând că temeiul contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat A., astfel cum a fost, în mod expres, indicat şi precizat de acesta, este reprezentat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin încheierea de şedinţă din 16 martie 2020, dată în dosarul nr. x/2020, Curtea a dispus scoaterea cauzei de pe rolul completului căruia i-a fost repartizată manual şi înaintarea acesteia în vederea repartizării aleatorii.
Cauza a fost reînregistrată, pe rolul aceleiaşi instanţe, la data de 16 martie 2020, sub nr. x/2020, iar, la primul termen de judecată din 14 mai 2020, apărătorul din oficiu al contestatorului a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (1) şi alin. (6) C. proc. pen., competentă este instanţa de executare, respectiv Judecătoria Giurgiu.
Prin Sentinţa penală nr. 89/F din 14 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Giurgiu. S-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi, ca urmare, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, întrucât contestaţia la executare formulată de condamnatul A. se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare sau celei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen.
În acest sens, s-a arătat că, în speţă, contestaţia la executare se referă la o sentinţă penală prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din străinătate, condamnatul fiind transferat în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, materie în care competenţa exclusivă aparţine curţilor de apel. Cu toate acestea, în absenţa unei prevederi legale exprese, competenţa reglementată de Legea nr. 302/2004 nu poate opera, prin derogare de la regulile generale, în alte etape ale executării pentru toate situaţiile în care se formulează cereri privind executarea pedepselor aplicate prin hotărâri străine recunoscute de curtea de apel, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România, instanţa competentă sa soluţioneze astfel de cereri neputând fi decât cea corespunzătoare instanţei de executare (Decizia nr. 34/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii).
Având în vedere aceste considerente şi constatând că, raportat la natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul, instanţa de executare este judecătoria, Curtea a apreciat că Judecătoriei Giurgiu îi revine competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată în cauză.
Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Giurgiu este instanţa competentă să soluţioneze cauza referitoare la contestatorul condamnat A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşoare a pedepsei (lit. d)).
Stabilind instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stipulează că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) al aceluiaşi articol cererea se introduce, după caz, la instanţa de executare ori la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Verificând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 141/F din 30 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 261/A din 27 august 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), în temeiul art. 166 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) şi alin. (9) raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi recunoscută hotărârea din 15 martie 2018 (rămasă definitivă la aceeaşi dată), pronunţată de Curtea Coroanei Snaresbrook (Marea Britanie) în cauza T20180055, cu privire la condamnatul A., prin care acestuia i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare, dispunându-se punerea în executare a respectivei hotărâri.
S-a hotărât, totodată, transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, din care s-a dedus perioada deja executată de acesta, începând cu data de 18 ianuarie 2018 până la zi, dispunându-se emiterea mandatului de executare la data rămânerii definitive a sentinţei.
Împotriva executării acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul A. care, atât în cuprinsul cererii scrise cu care a învestit organul judiciar, cât şi în şedinţa de judecată din 16 martie 2020, la care a participat prin videoconferinţă, a precizat că motivul de contestaţie la executare este reprezentat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi că solicită reducerea pedepsei în a cărei executare se află cu o perioadă de 9 luni, care ar reprezenta un beneficiu acordat de statul de condamnare ca urmare a transferării sale în România.
Deşi cererea cu care a fost învestită instanţa se referă la o sentinţă penală prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare dată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (16) teza I din Legea nr. 302/2004 care stabilesc competenţa în favoarea curţii de apel care a pronunţat respectiva sentinţă penală, având în vedere că sesizarea nu vizează o solicitare oficială a statului emitent de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti sau a unui act judiciar, transmise ulterior transferării, prin care persoanei condamnate să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, astfel cum impune textul de lege, ci demersul aparţine contestatorului, care a solicitat reducerea cu 9 luni a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată în străinătate şi în a cărei executare se află, invocând, în acest sens, un beneficiu ce i-ar fi fost acordat de statul de condamnare ulterior transferării, deci o cauză de micşorare a pedepsei intervenită pe parcursul executării acesteia, împrejurare care atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare reglementat de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi nu a celui de la lit. c) a aceluiaşi articol.
În plus, se impune a se sublinia că, aşa cum s-a menţionat în considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742/05.11.2010, care îşi găseşte în continuare aplicarea, competenţa exclusivă a curţii de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă existente în C. proc. pen.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că soluţionarea contestaţiei la executare revine în competenţa instanţei de executare ori celei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Totodată, se constată că, faţă de natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul (furt calificat şi tentativă la furt calificat), instanţa de executare este, conform art. 553 C. proc. pen. raportat la art. 35 C. proc. pen., judecătoria.
Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, la faptul că, la data formulării cererii, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, precum şi la aspectele statuate prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885/22.10.2018, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate), competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare exercitată de acesta revine Judecătoriei Giurgiu, care a şi fost sesizată iniţial, iar nu Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Giurgiu, instanţă căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Giurgiu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2020.
GGC - CL