Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. x/2006, Tribunalul Iaşi, rejudecând cauza în fond, a respins acţiunea având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F. şi a obligat pe reclamantul A. la plata sumei de 2082 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâţi.
Prin Decizia civilă nr. 219 din 07 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Iaşi a respins cererea de recurs formulată de pârâţii G. şi E. împotriva încheierii din 29 octombrie 2015 şi Sentinţei civile nr. 15160 din 16 decembrie 2015 ale Judecătoriei Iaşi.
Prin Decizia nr. 186 din 28 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iaşi a disjuns şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privind existenţa unor hotărâri potrivnice, cu referire la Decizia civilă nr. 219 din 07 iulie 2017 şi decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007 ale Tribunalului Iaşi.
A respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 219 din 07 iulie 2017 a Tribunalului Iaşi, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de G. şi E..
A luat act că intimaţii vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi
Prin Decizia nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea formulată de G. şi E. privind revizuirea Deciziilor nr. 2091 din 19 noiembrie 2007 şi nr. 219 din 07 iulie 2017 ale Tribunalului Iaşi şi a obligat revizuienţii să plătească intimatului A. suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, au declarat recurs revizuenţii G. şi E., precum şi intimaţii A., H. şi I.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 2 septembrie 2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 6.
2.1 Revizuenţii G. şi E. au solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.
În motivarea cererii, s-a învederat că instanţa învestită cu soluţionarea revizuirii s-a raportat exclusiv la dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., omiţând să se pronunţe şi cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Au arătat că instanţa a acordat o suprafaţă de teren care nu coincide cu terenul pe care se află construcţia, împrejurare care coroborată cu dispoziţiile cuprinse în Decizia civilă nr. 2019 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi creează situaţia unor hotărâri potrivnice care nu se pot concilia, întrucât litigiul s-a purtat între aceleaşi părţi şi derivă din aceeaşi situaţie litigioasă.
2.2 Intimaţii A., H. şi I., prin cererea de recurs, şi-au exprimat nemulţumirea generată de vechimea litigiului, fără a dezvolta critici care să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II.1 În ceea ce priveşte recursul declarat de intimaţii A., H. şi I., Înalta Curte urmează să îl anuleze, ca netimbrat, pentru considerentele ce vor succede:
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat.
Potrivit alin. (2) al art. 20 din actul normativ menţionat, "dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii (...), instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată" corelativ alin. (3), stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Raportând aceste consideraţii generale la cauza pendinte, Înalta Curte reţine că recurenţii-intimaţi nu au ataşat cererii de recurs dovada plăţii taxei judiciare de timbru, motiv pentru care au fost înştiinţaţi la 11 septembrie 2019 în legătură cu obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului, calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
La termenul de judecată din 14 noiembrie 2019, deşi legal citaţi, recurenţii-intimaţi nu s-a prezentat în instanţă şi nu au depus la dosar înscrisuri care să ateste îndeplinirea obligaţiei legale privind plata taxei judiciare de timbru.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de intimaţii A.,H. şi I. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
II.2 Cu referire la recursul declarat de revizuentul E., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, în vreme ce potrivit art. 43 alin. (1) din acelaşi act normativ lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Dacă, potrivit art. 34 C. civ., capacitatea de folosinţă este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii civile, capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual (capacitatea de a sta în judecată).
Durata capacităţii procesuale de folosinţă coincide cu durata capacităţii civile de folosinţă, astfel cum este aceasta menţionată la art. 35 C. civ.
În cazul persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează odată cu moartea acestora.
În speţă, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2019, recurentul-revizuent G. a învederat că este succesorul celuilalt semnatar al cererii de recurs, E., decedat în anul 2011.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate şi împrejurarea că decesul recurentului - revizuent E. a survenit anterior promovării recursului, respectiv 20 august 2019, Înalta Curte va anula recursul declarat de această parte împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
II.3 Cu referire la recursul declarat de revizuentul G., Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, se reţine că raportat la dispoziţiile art. 24 din Noul C. proc. civ. şi la împrejurarea că hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate sub imperiul dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865, reţinând şi faptul că cererea de revizuire, ce a făcut obiectul analizei Curţii de Apel Iaşi, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ. de la 1865, acest ultim act normativ continuă să guverneze procesul civil.
Aşa fiind, criticile vizând soluţia de respingere a cererii de revizuire, din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., precum şi cele referitoare la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., vor fi verificate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.
Sub un prim aspect, în cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate reiese că instanţa de revizuire a dat eficienţă principiului disponibilităţii în procesul civil, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de revizuire, pe care a soluţionat-o în acord cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile, în această cale extraordinară de atac, la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Din acest punct de vedere, contrar susţinerilor recurentului-revizuent, hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care a fost fundamentată soluţia asupra cererii de revizuire, astfel că nu se poate reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal, şi pronunţată cu nerespectarea normei legale evocate.
Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a celor ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În sensul acestor din urmă dispoziţii ale Convenţiei, dreptul la un proces echitabil implică obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.
Raportând aspectele expuse la considerentele hotărârii recurate, Curtea de Apel Iaşi a reţinut susţinerile părţilor şi a expus raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, motiv pentru care hotărârea pronunţată asupra cererii de revizuire creează transparenţa argumentaţiei juridice, ce se reflectă asupra dispozitivului acesteia, permiţând realizarea controlului judiciar.
Este de reţinut că în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: să existe hotărâri judecătoreşti definitive; să existe identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat ori dacă aceasta a fost ridicată, instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei.
Raţiunea acestei reglementări îşi are justificare în nevoia de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în procese diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, aceasta având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
În speţă, Înalta Curte constată că în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007, s-a respins acţiunea în revendicare imobiliară şi desfiinţare de plantaţii, iar dosarul nr. x/2014, în care s-a pronunţat Decizia nr. 219 din 7 iulie 2017, a avut ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a unui drept de superficie asupra terenului aflat sub o construcţie.
Din această perspectivă, Curtea de Apel Iaşi a reţinut în mod corect că hotărârile pretins contradictorii sunt pronunţate în pricini diferite sub aspectul obiectului şi cauzei, singura identitate fiind legată de părţi.
O altă critică invocată în recurs vizează omisiunea instanţei de revizuire de a se pronunţa cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în contextul în care s-a constatat dobândirea dreptului de superficie pentru o suprafaţă care nu coincide cu terenul pe care se află construcţia.
Din perspectiva motivului de recurs invocat, se reţine că prin Decizia nr. 186 din 28 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iaşi a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., stabilind competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 219 din 07 iulie 2017 a Tribunalului Iaşi, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În argumentarea soluţiei pronunţate, Tribunalul Iaşi a analizat cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor legale evocate, apreciind că în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privind existenţa unor hotărâri potrivnice, cu referire la Decizia civilă nr. 219 din 7 iulie 2017 a Tribunalului Iaşi, şi Decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi, competenţa de soluţionare revine Curţii de Apel Iaşi, în considerarea dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., aceeaşi instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuenţi vizează greşeli de judecată care nu pot face obiectul analizei în procedura revizuirii.
Prin urmare, nu se poate aprecia că a existat o omisiune din partea Curţii de Apel Iaşi în a examina cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile legale anterior menţionate, câtă vreme Tribunalul Iaşi, ca instanţă competentă, a statuat în mod irevocabil asupra aspectelor învederate de revizuentul G., în competenţa Curţii de Apel Iaşi aflându-se doar soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Deşi Curtea de Apel Iaşi a făcut referire în motivarea deciziei atacate în mod eronat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., această împrejurare nu este în măsură să producă o vătămare revizuentului, deoarece, după cum s-a arătat, sub aspectul criticilor deduse judecăţii, motivul de revizuire ce vizează existenţa unor hotărâri potrivnice este prevăzut şi la art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de revizuentul G. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de intimaţii A.,H. şi I. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de revizuentul E. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2019.
GGC - MM