Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La 11 iulie 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2017*, cererea de recurs formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Prin încheierea din 24 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 4 februarie 2020, prin poşta electronică, contestatoarea A. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei.
Prin cererea de repunere pe rol, contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 2441 din C. proc. civ. de la 1865.
Ulterior, la 2 martie 2020, petenta a depus, prin poşta electronică, precizări la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează atât prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ.
Petenta s-a referit la pct. 4 din cererea de repunere pe rol, prin care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la norma corespunzătoare a acestui text de lege de la momentul adoptării Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.
De asemenea, a susţinut că cererea nu se limitează doar la dispoziţiile din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, ci la "toate prevederile cuprinse în tot istoricul necesar al devenirii acestor dispoziţii".
2. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Prin încheierea din 3 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2017 al aceleiaşi instanţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă, anume art. 411 alin. (1) pct. 2 şi art. 414 alin. (1) C. proc. civ., nu au legătură cu soluţionarea cererii de repunere pe rol a cauzei, acesteia fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 415 C. proc. civ., care reglementează reluarea judecării procesului în situaţia suspendării judecăţii.
Instanţa mai a reţinut că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei legături între dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţionarea cererii de repunere pe rol, petenta neindicând în ce constă această pretinsă legătură.
Totodată, Înalta Curte a apreciat că soluţia ce vizează neconstituţionalitatea unor texte de lege nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta A.. Calea de atac a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului C8 noul C. proc. civ.
În susţinerea căii de atac, recurenta a arătat că, prin soluţia adoptată, instanţa a ignorat argumentele formulate în susţinerea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
4. Apărările formulate în recurs
La 29 mai 2020, intimatul Biroul Notarului Public B. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de recurentă.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, referitor la maniera în care partea a înţeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".
Potrivit dezlegărilor aceleiaşi decizii "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală"; "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii".
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.
Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor citate rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
Din perspectiva întrunirii cerinţelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispoziţiile pretins neconstituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.
Referitor la normele legale cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate prin cererea de repunere pe rol şi prin precizarea depusă ulterior, Înalta Curte constată că acestea nu au legătură cu dispoziţiile legale referitoare la cererea de repunere pe rol, astfel cum corect s-a reţinut şi prin încheierea care face obiectul prezentului recurs.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată prin cererea de repunere pe rol, cu referire la dispoziţiile art. 2441 din vechiul C. proc. civ., respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 414 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a normei corespunzătoare a acestui din urmă text de lege de la momentul adoptării Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Aceasta, în condiţiile în care, prin încheierea din 24 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, întrucât a constatat că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii şi nici nu a cerut judecata în lipsă.
Ca atare, în cauză, învestind instanţa de judecată cu o cerere de repunere pe rol, recurenta nu a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 415 C. proc. civ., pct. 1 alin. (1) al acestui articol, dispoziţii care stabilesc condiţiile în care poate fi reluată judecata cauzei suspendate conform art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din acest act normativ, anume prin "cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi"
Astfel, excepţia susţinută de recurentă a vizat dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum şi ale art. 414 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile cererii de suspendare a judecării cauzei pentru lipsa părţilor, respectiv hotârării asupra suspendării judecării procesului şi căi de atac împotriva acesteia, iar nu normele legale care guvernează cererea de repunere pe rol în cuprinsul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
În raport de aceste argumente, se constată că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv existenţa legăturii dintre excepţie şi cererea dedusă judecăţii.
Cât priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 2441 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios constituţional, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare".
În acest sens, Înalta Curte constată că dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865 au fost înlocuite cu cele ale C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, act normativ ce a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
De altfel, în ceea ce priveşte normele de procedură incidente în cauză în raport de data formulării cererii de chemare în judecată în litigiul care face obiectul dosarului în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, anume 16 martie 2017, Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
Prin urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisiblitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar C., împotriva încheierii din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar C., împotriva încheierii din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.