Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj şi de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2473 din 2 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
2. Contestaţia în anulare
La 23 martie 2020 (data depunerii la oficiul poştal), contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, fixarea unui termen pentru soluţionarea recursului, rejudecarea cauzei şi respingerea capătului de cerere prin care a fost obligată la plata către intimat a sumelor de 415.074,86 RON şi de 220.997,74 RON, aferente Proiectelor "B." şi "C.".
Contestatoarea a susţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada implementării eronate a proiectelor şi nici a nerespectării obligaţiilor contractuale, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Dimpotrivă, explicând pe larg situaţia de fapt dedusă judecăţii şi făcând referire la actele normative, ordinele, ghidurile şi deciziile aplicabile, anume H.G. nr. 759/2007, O.U.G. nr. 55/2006, Ordinul nr. 1117/2010, Ghidul solicitantului condiţii generale, Ghidul condiţiilor specifice pentru cererile de propuneri de proiecte nr. 79-98 pentru implementarea Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013, deciziei nr. 53/2010 a AMPOSDRU şi deciziei nr. 2/20.05.2011, contestatoarea a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii sale pecuniare, rezultate din pretinsa executare defectuoasă a obligaţiilor contractuale.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.
3. Înregistrarea contestaţiei în anulare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 26 martie 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.
Prin rezoluţia completului din 1 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea contestaţiei în anulare intimatului, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare, şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la 21 mai 2020.
La 19 mai 2020, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege care reglementează posibilitatea atacării deciziei instanţei de recurs.
Prin încheierea din 21 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de contestatoare, pentru lipsă de apărare, şi a fixat termen de judecată la 18 iunie 2020, pentru soluţionarea contestaţiei în anulare.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în raport de prevederile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., şi a rămas în pronunţare asupra acesteia, cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (2) din acelaşi act normativ.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de instanţă, din oficiu
Potrivit prevederilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.
Dispoziţia legală mai sus menţionată reglementează, în mod expres, termenul de exercitare a contestaţiei în anulare.
Conform art. 180 alin. (1) C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.
În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
În cauză, petenta a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj şi de pârâta A. împotriva deciziei nr. 2473 din 2 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Această decizie a rămas definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., la 19 septembrie 2019, şi a fost comunicată petentei la 3 octombrie 2019 (conform dovezii de înmânare aflate la dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă).
Înalta Curte, verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată că petenta a depus contestaţia în anulare la 23 martie 2020, prin poştă (potrivit vizei aplicate de oficiul poştal pe plicul cu care aceasta a fost expediată la instanţă, aflată la fila x), calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la 26 martie 2020.
Faţă de acest aspect, prin prisma dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare se impunea a fi formulată în termenul de 15 zile ce curge de la momentul obiectiv al comunicării hotărârii atacate.
Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., acest moment trebuie să nu se plaseze dincolo de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin urmare, indiferent cât timp ar trece de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data comunicării acesteia, limita maximă de timp în care poate fi formulată contestaţia în anulare este de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. Ca atare, menţionarea termenului de 1 an de către legiuitor, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, nu conferă un drept de opţiune părţii interesate pentru alegerea unui alt moment în vederea formulării contestaţiei în anulare decât cel al comunicării hotărârii.
În acest context, termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, contestaţia în anulare s-a împlinit la 21 octombrie 2019, dată calculată în raport de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ. ("când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte"; "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează").
Constatând că, în speţă, contestaţia în anulare a fost formulată de contestatoarea A. cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepţia de tardivitate invocată din oficiu şi să respingă calea extraordinară de atac, ca tardiv declarată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1402 din 19 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, ca tardiv declarată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2020.