Şedinţa publică din data de 01 iulie 2020
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii în anulare formulate în faţa Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă
Prin hotărârea arbitrală nr. 18/2018, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitrare; a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte suma de 50.000 RON; a fost respinsă excepţia lipsei de interes a reclamantei A., invocată de pârâţii B. şi C.; a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii B. şi C.; a fost respinsă nulitatea actului adiţional nr. x, autentificat sub nr. x/29 iunie 2015, la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27 septembrie 2013, invocată de pârâţii B. şi C.; a fost admisă cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. şi s-a dispus obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând preţul integral achitat de reclamantă pentru imobilul în suprafaţă de 72.900,00 mp, categoria de folosinţă arabil, păşuni şi faneţe, situat pe raza comunei Ţibana, judeţul Iaşi, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27 septembrie 2013 şi a încheierii de rectificare autentificată sub nr. x din 22 noiembrie 2013, care modifică, completează şi face parte integrantă din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare; în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ. s-a admis, în parte, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor arbitrale ocazionate de prezentul litigiu; au fost obligaţi pârâţii B. şi C. la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 5925 RON, din care 1925 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 4000 RON reprezintă onorariu de avocat, către reclamanta A.; a fost respinsă cererea pârâţilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 5000 RON, din care 1000 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 4000 RON reprezintă onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat acţiune în anulare reclamanţii C. şi B., cererea fiind înregistrată la data de 11 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Iaşi.
2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Iaşi
Prin decizia nr. 41/2019 din 17 iulie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 18/2018 din 16 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere, în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamanţii C. şi B., în contradictoriu cu intimata A..
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă au formulat recurs reclamanţii C. şi B., la data de 09 octombrie 2019.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 şi art. 613 alin. (4) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a deciziei nr. 41 din 17 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi şi, pe fond, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii formulate de reclamanta A..
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuia prezentată instanţei judecătoreşti ori notarului public pentru a obţine o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act notarial, în vederea verificării condiţiilor şi îndeplinirii procedurilor impuse de lege, procedură ce nu a fost urmată de intimată.
Au mai arătat că intimata s-a rezumat la a învesti un tribunal arbitral şi a obţine o hotărâre arbitrală definitivă şi obligatorie, fără a parcurge procedura prevăzută de dispoziţiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ., motivat de faptul că obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27 septembrie 2013 avea ca obiect transferul unui drept real imobiliar.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au învederat că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, având în vedere dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora:
"hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului (...)".
Raportat la clauza compromisorie inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi la dispoziţiile art. 550 şi art. 551 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, atât timp cât nu a existat un litigiu început între părţi. În virtutea rolului activ, arbitrul unic care a soluţionat cauza trebuia să facă demersuri pentru a lămuri situaţia, în sensul dacă executorul a comunicat pârâţilor notificarea nr. x din 03 aprilie 2018; astfel, recurenţii au opinat că atâta vreme cât promitenţii-vânzători nu au fost notificaţi, cu privire la faptul că promitentul-cumpărător invocă clauza de dezicere inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nu poate fi vorba despre eventualitatea naşterii unui litigiu.
Conchizând acest motiv, recurenţii au arătat că reclamanta nu are niciun motiv de a solicita suma de bani plătită la 27 septembrie 2013, întrucât aceasta nu a avut intenţia de a perfecta actele de vânzare, pentru că nu a ales înscrierea în favoarea sa a unei ipoteci legale asupra imobilului pentru restituirea sumei plătite, astfel cum părţile au stabilit prin convenţie, şi nici nu a ales calea unei acţiuni în justiţie pentru pronunţatea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.
De asemenea, recurenţii au susţinut că, în mod greşit, instanţa învestită să soluţioneze acţiunea în anulare a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, deşi termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit înainte de data cererii de restituire a preţului, respectiv la 05 septembrie 2018.
Au mai arătat că susţinerea instanţei că mandatara recurenţilor a încheiat un act adiţional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, care întrerupe cursul prescripţiei extinctive nu poate fi primită, întrucât recunoaşterea nu a fost făcută personal de către debitor, ci prin intermediul unui mandatar.
În ceea ce priveşte critica privind admiterea cererii de restituire a preţului primit, recurenţii au învederat că instanţa arbitrală şi cea judecătorească, care a soluţionat acţiunea în anulare, trebuiau să constate că reclamanta, care a pretins neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către pârâţi, a optat pentru a cere restituirea sumei achitate în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părţi, fără a solicita şi rezoluţiunea convenţiei; în aceste condiţii, recurenţii au susţinut că cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la restituirea preţului achitat în temeiul promisiunii bilaterale, ce presupune o repunere în situaţia anterioară încheierii contractului, a cărui rezoluţiune nu a fost solicitată, este neîntemeiată.
III. Apărările formulate în cauză
Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele de recurs invocate de recurenţi nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând sentinţa atacată pe baza criticilor formulate de către recurenţii- reclamanţi, Înalta Curte apreciază că recursul formulat este nefondat.
Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prezentând argumente în susţinerea motivelor de casare invocate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuia prezentată instanţei judecătoreşti sau notarului public, în vederea verificării condiţiilor prevăzute de lege, procedură ce nu a fost urmată de intimata A., Înalta Curte reţine că potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ.:
"Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută de art. 604."
Art. 592 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. statuează în sensul că:
"(1) Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt. (3) Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularităţii şi înainte de a se pune concluzii în fond."
În cauză, prin acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 18/2018, pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere, în dosarul nr. x/2018, reclamanţii C. şi B. au susţinut că Tribunalul de Arbitraj Judiciar nu funcţionează legal, că procedura de citare de citare nu a fost legal îndeplinită, procedându-se, cu rea-credinţă, la citarea lor prin publicitate, şi că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, întrucât clauza compromisorie inserată în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare este prin conţinut contradictorie şi lovită de nulitate absolută, prin raportare la art. 550 şi art. 551 C. proc. civ.. De asemenea, reclamanţii au invocat excepţia activării clauzei de nedezicere prin formularea cererilor de arbitrare şi, în subsidiar, au susţinut inadmisibilitatea formulării cererii de arbitrare.
Analizând acţiunea în anulare formulată de reclamanţi, Înalta Curte constată că aceştia nu au formulat critici cu privire la faptul că hotărârea arbitrală nu a fost prezentată instanţei judecătoreşti sau notarului public, sens în care aceste aspecte nu pot fi deduse judecăţii, pentru prima dată, prin cererea de recurs.
Prin urmare, nerespectarea de către intimata A. a procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ. putea fi invocată, în mod valabil, prin acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, iar, după acest moment indicat de art. 592 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., operează sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca excepţii sau neregularităţi.
În raport de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.
O altă critică a recurenţilor a fost aceea că, raportat la clauza compromisorie inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi la dispoziţiile art. 550 şi 551 C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, întrucât nu a existat un litigiu început; Înalta Curte reţine că aceste chestiuni au fost, în mod corect, dezlegate prin decizia recurată, instanţa de control reţinând că, la termenul de judecată din 05 septembrie 2018, tribunalul arbitral a constatat că la dosar există convenţia arbitrală care învesteşte Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere să soluţioneze cauza, convenţie sub forma clauzei compromisorii stipulate în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27 septembrie 2013 la Societatea Profesională Notarială "D.", prin care părţile au convenit ca orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest înscris să fie soluţionat pe calea arbitrajului, precum şi că este legal sesizat, în conformitate cu prevederile Regulilor de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere, neputându-se face abstracţie de această clauză.
Contrar celor susţinute de reclamanţi în acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, s-a reţinut că, în mod legal, tribunalul arbitral a apreciat că această clauză constituie o convenţie arbitrală valabilă şi operantă în cauză în raport de obiectul litigiului, iar faţă de maniera în care este formulată, vizează inclusiv acţiunea prin care se pretinde obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 (cincizecimii) RON, achitată în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2013.
Instanţa a mai reţinut că ceea ce este esenţial este faptul că există clauză compromisorie şi că, în virtutea acesteia, părţile recurg la arbitraj, fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale şi îndatoririi de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, aspectele invocate de reclamanţi ţinând de temeinicia cererii şi neinfluenţând stabilirea competenţei.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nici această critică a recurenţilor nu este fondată.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, în mod greşit, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi criticile privind nelegala restituire a preţului, întrucât nu a fost solicitată şi rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, pentru ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară, Înalta Curte constată că aceste aspecte sunt chestiuni de fond, care excedează dispoziţiilor limitative prevăzute de art. 608 C. proc. civ., ce reglementează cazurile în hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată.
Înalta Curte reţine că la dezlegarea unei cereri de recurs formulate împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, instanţa va avea în vedere dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute atât de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât şi de art. 608 C. proc. civ.
Potrivit art. 608 C. proc. civ.:
"(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2);
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri;
h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;
i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
(2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604.
(3) Pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri."
Prin urmare, motivele care pot determina desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., iar în cadrul unei acţiuni în anulare, instanţa nu poate reanaliza aspectele de fond care au fost soluţionate prin hotărârea arbitrală, controlul instanţei fiind limitat la motivele prevăzute exhaustiv de art. 608 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea de recurs dedusă judecăţii, Înalta Curte arată că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului, iar această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în condiţiile, expres şi limitativ, prevăzute de C. proc. civ., prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, şi nu poate constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 488 din C. proc. civ.
Referitor la excepţia nelegalei funcţionări a Tribunalului Arbitral, invocată de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine că această excepţie a fost respinsă în şedinţa publică din 1 iulie 2020, motivarea soluţiei adoptate regăsindu-se în practicaua prezentei decizii.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi B. împotriva deciziei nr. 41 din 17 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi B. împotriva deciziei nr. 41 din 17 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 iulie 2020.