Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020
asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău, contestatoarea A. a solicitat obligarea Primarului municipiului Iaşi la emiterea unei dispoziţii de compensare pentru terenul în suprafaţă de 282 mp din str. x din Iaşi pe numele contestatoarei sau al verişoarei acesteia, B., conform Legii nr. 165/2013.
Pronunţând sentinţa civilă nr. 611/4.06.2018 instanţa a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei I civile a Tribunalului Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 26 din 18 ianuarie 2019, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Iaşi.
Instanţa a reţinut, în considerente, că raportat la obiectul cauzei - reclamanta a contestat faptul că Primăria Iaşi nu eliberează decizie de compensare pentru terenul de 282 m.p. din Iaşi, str. x, pe numele său ori al verişoarei sale decedate, conform Legii nr. 165/2013, sunt incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care stipulează:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."
Art. 3 din acelaşi act normativ defineşte noţiunea de "entitate învestită de lege", apreciindu-se că în cazul de faţă aceasta este Primarul Municipiului Iaşi. Prin urmare, în aplicarea prevederilor legale evocate anterior care instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul entitatea învestită de lege, aşadar Tribunalului Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1899/12 decembrie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În motivare, instanţa a avut în vedere următoarea situaţie de fapt: prin dispoziţia nr. x/21.10.2008 a fost rectificată şi completată dispoziţia nr. x/5.05.2008, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru construcţia demolată în suprafaţă de 167,74 mp şi pentru suprafaţa de 530 mp teren situat în Iaşi, str. x, în favoarea numitei B.. La 23.01.2014 a fost emisă decizia de compensare de către pârâtă prin care a fost validată dispoziţia Primarului mun. Iaşi şi s-a stabilit acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru reclamantă şi numitul C.. Dispoziţia a fost contestată de reclamantă, iar prin decizia nr. 343/23.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă nr. 291/3.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul că numărul de puncte recunoscut în favoarea acesteia a fost de 337726.
Aşadar, în cauza de faţă reclamanta solicită emiterea unei dispoziţii de completare a celei iniţial emise în temeiul unui act descoperit ulterior, acţiunea fiind promovată la 19.04.2018.
Conform art. 16 şi 17 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are competenţa de emitere a deciziilor privind acordarea măsurilor compensatorii. Ţinând cont de faptul că reclamanta solicită emiterea unei dispoziţii de compensare în completarea celei emise iniţial pentru acelaşi imobil, s-a constatat că este incidentă norma de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. 35 alin (1) din Legea nr. 165/2013, care atribuie competenţa de soluţionare a cererii tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.
Sintagma "sediul entităţii" are în vedere entitatea învestită de lege care a omis a soluţiona cererea în termenul legal, în speţă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, aşa cum rezultă din definirea sintagmei "entitate învestită de lege" dată de art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 prin care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este integrată acestei categorii.
Raportat la sediul entităţii, care este în Bucureşti, instanţa a reţinut competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale prin sentinţa civilă nr. 495/05.06.2020 şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi pentru pronunţarea asupra regulatorului de competenţă.
Pentru a decide astfel, a reţinut că, în prezentul dosar, reclamanta cere suplimentarea Dispozitiei nr. 2132/21.10.2008 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, cu privire la suprafata de 282 mp, în urma descoperirii procesului-verbal din 28.10.1953, din care rezultă că suprafaţa terenului era de 812 mp şi nu 530 mp.
Au fost considerante în cauză relevante dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.’’
Conform dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)."
Cu alte cuvinte, legiuitorul a stabilit un termen limită până la care notificările trebuie soluţionate, în caz de nerespectare a acestui termen, persoanele interesate având dreptul să se adreseze instanţei pentru soluţionarea notificărilor, în condiţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Totodată, art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Alin. 2 stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite, potrivit alin. (3).
Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 19.04.2018, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Nu este aplicabil art. 35 alin. (1) astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019 intrată în vigoare la 31.05.2019, întrucât dosarul a fost introdus în anul 2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
Având în vedere sintagma "entitatea învestită de lege" şi trimiterea la dispoziţiile art. 33 sau 34, tribunalul a apreciat că legiuitorul a reglementat prin dispoziţiile art. 35, competenţa de soluţionare atât a acţiunilor având ca obiect obligarea la emiterea dispoziţiilor de solutionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi a acţiunilor având ca obiect obligarea CNCI la emiterea deciziei de compensare, nu doar contestatiile împotriva acestora.
Rationamentul pentru care s-au apreciat incidente aceste dispoziţii este acelaşi ca şi cel reţinut prin Decizia XX din 19.03.2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat cu titlu obligatoriu pentru toate instanţele de judecată următoarele: "Instanţa de judecată este competentă sa soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate".
Făcând aplicarea acestor texte de lege, raportat la faptul că reclamanta în contradictoriu cu pârâta Primăria Iaşi a solicitat obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii pentru diferenta de teren în suprafaţă de 282 mp, situat în Iaşi, str. x, urmare a actului nou găsit la Arhivele Naţionale, s-a reţinut că entitatea învestită de lege este Primăria Municipiului Iasi, iar competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Iaşi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă acţiunea prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Iaşi, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 282 m.p. situat în Iaşi, str. x.
Din expunerea situaţiei de fapt şi în baza actelor de la dosar, a rezultat că prin dispoziţia nr. x/21.10.2008 a fost rectificată şi completată dispoziţia nr. x/05.05.2008 în sensul că s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru construcţia demolată în suprafaţă de 167,74 mp şi pentru suprafaţa de 530 mp teren ce se află în Iaşi, str. x, în favoarea numitei B..
Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor a emis decizia de compensare nr. 164/23.01.2014, prin care a validat dispoziţia Primarului Municipiul Iaşi şi a stabilit acordarea de puncte, în compensare, în favoarea reclamantei A. - 211.638 puncte, iar în favoarea numitului C. - 90.702 puncte.
A urmat decizia de rectificare nr. 6503/10.12.2015 dată în baza deciziei civile nr. 343A/23.06.2015 prin care s-a modificat în parte decizia de compensare nr. 164/23.01.2014 şi s-au acordat 299.926 puncte în favoarea reclamantei.
Prezenta acţiune a fost demarată în urma descoperirii procesului-verbal din 28.10.1953 potrivit căruia suprafaţa terenului era de 812 m.p. şi nu 530 mp, astfel că dosarul vizează suplimentarea dispoziţiei nr. 2132/21.10.2008 emisă de Primarul Municipiului Iaşi cu privire la suprafaţa de 282 mp.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 165/2013:,,(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)."
Prin dispoziţiile evocate, legiuitorul a stabilit un termen limită până la care notificările trebuie soluţionate, în caz de nerespectare a acestui termen, persoanele interesate având dreptul să se adreseze instanţei pentru soluţionarea notificărilor în condiţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Alin. 2 al aceleiaşi norme dispune că în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
Sintagma "entitate învestită de lege" este definită de art. 3 pct. 4 din aceeaşi lege, fiind menţionate următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:, a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; . . . . . . . . . ."
Dând eficienţă prevederilor citate, în raport de finalitatea demersului judiciar al reclamantei - care este aceea de a valorifica în procedura judiciară consecinţele unui pretins refuz nejustificat al Primăriei Iaşi de a soluţiona o cerere de acordare a măsurilor reparatorii întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001- Înalta Curte constată că entitatea învestită de lege este Primăria Municipiului Iaşi. Cum această structură are sediul în Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Iaşi, în temeiul prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, normă care instituie o competenţă teritorială exclusivă.
În ce o priveşte pe pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (introdusă în proces conform cererii precizatoare aflate la dosarul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ), se constată că nu a fost formulată vreo pretenţie raportat la această pârâtă, situaţie în care ea nu poate constitui reper de determinare a instanţei competente, categoria juridică de "entitate învestită de lege’’ fiind necesar a fi determinată în directă legătură cu obligaţiile a căror nerespectare se invocă prin cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2020.