Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1645/2020

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 315 din 21 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea reclamanţilor A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al municipiului Bucureşti şi C. S.A.. I-a obligat pe pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 256,92 mp situat în Bucureşti, str. x, cu vecinătăţile şi amplasamentul indicate în schiţa anexă nr. 2 la raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert D.

Prin Decizia nr. 117 din 15 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti împotriva sentinţei tribunalului. A admis apelul pârâtei C. S.A. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată. A respins, ca neîntemeiată, cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta - pârâtă C. S.A.

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanţii A. şi B., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 aprilie 2002.

La 27 iunie 2003, judecata recursului a fost suspendată, la solicitarea recurenţilor, în raport de dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsura suspendării fiind menţinută prin încheierile din 16 decembrie 2005 şi din 28 martie 2014. S-a constatat faptul că subzistă temeiurile suspendării, întrucât Notificarea nr. x din 17 iulie 2001, în ceea ce priveşte imobilul în litigiu, înregistrată sub nr. x din 25 iulie 2001 la Primăria municipiului Bucureşti nu a fost soluţionată, iar reclamanţii au formulat acţiune din perspectiva Deciziei în interesul legii nr. XX/2007, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti.

La 15 septembrie 2020, prin Serviciul Registratură, a fost înregistrată cererea formulată de recurenţii A. şi B. de renunţare la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar, reclamanţii arătând că nu mai au interes în cauză. Au învederat, în acest sens, că litigiul cu intimata-pârâtă nu mai are obiect, pretenţiile fiind stinse printr-o tranzacţie între părţi, realizată în faţa Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2014. Au anexat la cererea de renunţare Decizia nr. 531A din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2014 prin care s-a luat act şi s-a consfinţit tranzacţia încheiată între părţi la 17 martie 2020, autentificată sub nr. 813.

Renunţarea la judecată este un act procesual de dispoziţie, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursul judecăţii, putându-se face atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în speţă.

Din reglementarea instituţiei renunţării la judecată reiese deci că aceasta este un act de dispoziţie al părţii, de care instanţa trebuie să ţină cont.

Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului, în condiţiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voinţă a recurenţilor de renunţare la judecata căii de atac exercitate.

Ca atare, în speţă, faţă de poziţia procesuală a recurenţilor, urmează a se ţine cont de faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte sau stabili aceste drepturi.

În aprecierea asupra condiţiilor formale ale renunţării la judecata recursului, Înalta Curte a avut în vedere şi că din înscrisurile depuse la dosar de recurenţi, ca şi din cele obţinute prin propriile diligenţe a rezultat că într-adevăr aceştia şi-au realizat dreptul la despăgubire în legătură cu terenul revendicat în prezenta cauză de la cei stabiliţi ca fiind succesori în drepturi faţă de pârâta S.C. C. S.R.L., prin actul de dispoziţie - tranzacţia autentificată sub nr. x din 17 martie 2020 - ce a constituit dispozitivul Deciziei civile nr. 531A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2014.

Respectând astfel principiul disponibilităţii părţilor specific procesului civil, Înalta Curte constată că în cauză recurenţii au renunţat la judecata căii extraordinare de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., sens în care va lua act de această renunţare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 117 din 15 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 septembrie 2020.

GGC - NN