Asupra cauzei civile de faţă, constată următoare:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 10.10.2017 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii U.A.T. Topoloveni - oraşul Topoloveni, Consiliul Local Topoloveni, B. - Primar al oraşului Topoloveni, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încălcarea dreptului său de autor prin lucrarea "Studiul Geotehnic din 2007", ce are ca beneficiar pe Consiliul Local Topoloveni prin plagierea Studiului Geotehnic pe care l-a realizat în anul 2004, obligarea pârâţilor la plata de daunelor morale în cuantum de 500.000 RON, proporţional cu întinderea prejudiciului cauzat prin copierea fără drept a Studiului Geotehnic din 2004, având ca obiectiv Amenajare Parc Ştiinţific şi Tehnologic - C., răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei, inclusiv prin afişarea acesteia, precum şi publicarea sa, pe cheltuiala pârâţilor, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Printr-o adresă depusă la dosar la data de 16.11.2017, s-a comunicat instanţei faptul că S.C. C. S.R.L.. a fost radiată din evidenţele ORC Argeş, depunându-se la dosar certificat de radiere, conform rezoluţiei nr. x din 20.10.2016 emisă de ORC Argeş.
Prin încheierea din data de 05.02.2018, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.R.L., a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, a apreciat că excepţia inadmisibilităţii este o apărare de fond şi a unit cu fondul excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Topoloveni şi Primăriei oraşului Topoloveni, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a oraşului Topoloveni, pentru motivele redate în cuprinsul încheierii.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş
Prin Sentinţa civilă nr. 160 din 25 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, au fost respinse ca nefondate excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Topoloveni şi Primăriei oraşului Topoloveni şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Topoloveni şi a fost admisă în parte acţiunea; s-a dispus obligarea pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Topoloveni, Primăria oraşului Topoloveni, Oraşul Topoloveni, prin primar, să plătească în solidar reclamantei suma de 27.000 RON despăgubiri.
A fost respinsă în rest acţiunea şi s-a dispus obligarea pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Topoloveni, Primăria oraşului Topoloveni, Oraşul Topoloveni, prin Primar, să plătească, în solidar, cheltuieli de judecata în sumă de 2.100 RON, reclamantei.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
În termen legal, împotriva soluţiei primei instanţe, au formulat apel pârâţii U.A.T. Topoloveni - Oraşul Topoloveni, Consiliul Local al Oraşului Topoloveni, Primarul Oraşului Topoloveni şi Primăria Oraşului Topoloveni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 419 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost admis apelul pârâţilor U.A.T. Topoloveni - Oraşul Topoloveni, Consiliul Local al Oraşului Topoloveni, Primarul Oraşului Topoloveni şi Primăria Oraşului Topoloveni.
S-a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului Local al Oraşului Topoloveni şi Primăriei Oraşului Topoloveni şi, în consecinţă, s-a respins cererea formulată împotriva acestor pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate de folosinţă.
Sentinţa apelată a fost menţinută în rest.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta UAT Oraşul Topoloveni, prin primar, a formulat recurs, întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II.1. Motivele de recurs
Recurenta învederează că în cursul procesului a susţinut că lucrarea în litigiu nu reprezintă o operă ştiinţifică de natura celor prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, ci o lucrare reglementată de o normă tehnică, anume "Normativul privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii", indicativ x, aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al MDRAP.
Potrivit normei tehnice menţionate, studiul geotehnic reprezintă prima etapă din procesul de construire sau de consolidare al unui obiectiv şi cuprinde informaţii despre consistenţa şi structura solului, nivelul pânzei de apă freatică şi recomandări pentru proiectul tehnic.
Conform aceluiaşi normativ, realizarea studiului geotehnic presupune: executarea unuia sau a mai multor foraje pe terenul studiat; prelevarea probelor de pământ şi de apă (dacă este cazul); analiza în laborator a probelor de pământ şi apă; întocmirea referatului geotehnic şi verificarea documentaţiei de către un expert autorizat MDRAP.
Aşadar, potrivit celor anterior menţionate, rezultă că studiul geotehnic, pentru a fi valid, trebuie verificat şi avizat de către un expert autorizat din cadrul MDRAP.
Pe de altă parte, opera ştiinţifică la care se referă art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, este o operă de creaţie intelectuală care reflecta concluziile ştiinţifice ale unui autor, caracterizate printr-o anumită originalitate, fără să fie supusă verificării de către un expert al ministerului.
Ca atare, recurenta susţine că lucrarea reclamantei, prin informaţiile pe care le cuprinde, reprezintă un studiu geotehnic al cărui regim juridic este reglementat de norma tehnică indicată, iar nu de Legea nr. 8/1996.
Recurenta mai arată că instanţa de fond a calificat lucrarea reclamantei ca fiind o operă ştiinţifică ce intră sub incidenţa art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, bazându-se pe definiţia studiului din DEX.
Instanţa de apel a ignorat critica recurentei adusă acestei calificări făcute de tribunal, fără a explica motivele şi temeiurile de drept care i-au format convingerea că este corectă calificarea dată lucrării reclamantei de către prima instanţă, bazată pe definiţia din DEX şi respectiv, motivele şi temeiurile de drept în baza cărora a respins susţinerea sa, potrivit căreia lucrarea reclamantei este reglementată de o norma tehnică, respectiv "Normativ privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii", indicativ x, aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al MDRAP.
Recurenta susţine că, în aceste condiţii, instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi, ca atare, solicită instanţei de recurs să îndrepte această hotărâre, prin admiterea recursului, schimbarea hotărârii, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.
În situaţia în care instanţa de recurs nu primeşte motivul de recurs expus anterior şi consideră că lucrarea reclamantei este o operă de creaţie intelectuală, care reflecta concluziile ştiinţifice ale acesteia, solicită analizarea motivului subsidiar, omis a fi cercetat de către instanţa de apel.
Recurenta arată că a susţinut că reclamanta nu a dovedit faptul că a interzis clientului său, pârâta S.C. D. S.R.L., să utilizeze lucrarea sa, prin distribuire, apărare neanalizată de niciuna dintre instanţele de fond.
În acest context, reia această susţinere în această etapă procesuală, prin invocarea dispoziţiilor art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: . . . . . . . . . . . .b) distribuirea operei."
Se arată de către recurentă că reclamanta a predat lucrarea clientului său (pârâta S.C. D. S.R.L.) pentru a o utiliza şi a încasat preţul pentru această lucrare, fără să-i interzică acestuia utilizarea ulterioară a lucrării prin distribuire.
În speţă, s-a dovedit faptul că S.C. D. S.R.L., deşi a plătit preţul lucrării, nu a utilizat lucrarea reclamantei, întrucât obiectivul de investiţie pentru care s-a efectuat aceasta lucrare, nu s-a mai realizat.
Prin urmare, din moment ce reclamanta nu a dovedit că a interzis S.C. D. S.R.L. să distribuie lucrarea către alt utilizator, acesta a încredinţat-o recurentei, spre a fi folosită pentru edificarea unui alt obiectiv de investiţie ce urma a fi construit numai pe o parte din terenul studiat în lucrare.
În speţă, s-a dovedit că nici al doilea obiectiv de investiţie ce urma a fi edificat de către recurentă pe o parte din terenul studiat nu s-a mai efectuat, astfel încât, nici recurentei nu i-a folosit lucrarea reclamantei.
Concluzionând, recurenta susţine că reclamanta a încasat preţul lucrării, care a fost îndestulător, astfel că nu mai este îndreptăţită la nicio despăgubire din partea sa, întrucât nu a utilizat lucrarea şi nici nu i-a fost de vreun folos.
II.2. Apărările formulat în cauză
În termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a formulat concluzii de respingere a recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON; în cuprinsul întâmpinării a susţinut că recurenta nu a invocat în faţa instanţelor anterioare apărarea cu privire la care a susţinut omisiunea analizării.
Totodată, şi-a exprimat acordul ca, în situaţia în care recursul este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. recurenta-pârâtă nu şi-a exprimat însă un astfel de acord.
În cauză, nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.
II.3. Procedura de filtru
După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, intimata-reclamantă comunicând un punct de vedere asupra acestuia la 14.10.2019 (data poştei) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând susţinerile din întâmpinare; a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cele trei faze procesuale şi judecarea cauzei în lipsă.
Completul de filtru, după însuşirea raportului, a fixat termen la 19.11.2019 pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea de la data menţionată, recursul declarat de pârâtă a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen în şedinţa publică de azi. 28.01.2020, pentru analizarea pe fond a recursului.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând decizia recurată pe baza motivelor de recurs formulate şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că în cauză nu se verifică motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, două critici împotriva deciziei curţii de apel, ambele întemeiate pe pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material, critici formulate, de altfel, şi prin motivele de apel.
Astfel, într-un prim motive de recurs, susţine că lucrarea realizată de către intimata-pârâtă nu reprezintă o operă ştiinţifică în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum au reţinut instanţele de fond, întrucât reprezintă o lucrare de specialitate, cu caracter tehnic al cărei regim juridic este stabilit prin dispoziţiile "Normativului privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii", aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, publicat în M. Of. nr. 597 bis din 11.08.2015.
În acest sens, se indică dispoziţii din cuprinsul Normativului invocat, potrivit cărora studiul geotehnic reprezintă prima etapă din procesul de construire sau de consolidare al unui obiectiv şi cuprinde informaţii despre consistenţa şi structura solului, nivelul pânzei de apă freatică şi recomandări pentru proiectul tehnic.
Conform aceluiaşi Normativ, potrivit susţinerilor recurentei, realizarea studiului geotehnic presupune: executarea unuia sau a mai multor foraje pe terenul studiat; prelevarea probelor de pământ şi de apă (dacă este cazul); analiza în laborator a probelor de pământ şi apă; întocmirea referatului geotehnic şi verificarea documentaţiei de către un expert autorizat MDRAP.
Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă citează în mod eronat şi vădit tendenţios dispoziţiile cuprinse în Normativul privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii de natură a-i susţine punctul de vedere, în sensul necesităţii verificării documentaţiei geotehnice de către un expert autorizat MDRAP pentru însăşi validitatea studiului.
Astfel, conform variantei oficiale a Normativului în discuţie nr. 074/2014, publicat pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice [potrivit modalităţii de punere la dispoziţia celor interesaţi, stabilită prin art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de reglementare în construcţii şi categoriile de cheltuieli aferente], verificarea documentaţiilor geotehnice este reglementată la art. 1.3.1. în următorii termeni: "În cazurile în care, în concordanţă cu prevederile prezentului normativ, se impune verificarea unei documentaţii geotehnice, verificarea va fi efectuată de un verificator de proiecte atestat pentru domeniul Af "Rezistenţa şi stabilitatea terenului de fundare al construcţiilor şi masivelor de pământ."
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că noţiunea de "verificator de proiecte" este definită de art. 2 lit. a) din H.G. nr. 742/2018 de aprobare a Regulamentului privind verificarea tehnică a proiectelor, astfel: "Art. 2 În sensul prezentului regulament: lit. a) verificator de proiecte - specialist cu activitate în construcţii atestat în unul sau mai multe domenii/subdomenii de construcţii şi specialităţi pentru instalaţiile aferente construcţiilor, care efectuează verificarea proiectelor în ceea ce priveşte respectarea reglementărilor tehnice şi cerinţelor fundamentale aplicabile prevăzute de lege."
Verificatorii de proiecte sunt atestaţi după o procedură stabilită prin Ordinul MDRAP nr. 2.264 din 28.02.2018, iar art. 5 al acestui Ordin prevede: "Verificatorii de proiecte au atribuţii în respectarea prevederilor legii şi a actelor normative subsecvente acesteia, precum şi a reglementărilor tehnice aplicabile."
Având în vedere cadrul legal anterior precizat, Înalta Curte constată că nu este reală susţinerea recurentei-pârâtă că pentru validitatea unui studiu geotehnic este necesară verificarea documentaţiei geotehnice de către un expert autorizat MDRAP, întrucât, potrivit Normativului invocat, atunci când prin acesta s-a stabilit o astfel de operaţiune ca necesară, verificarea documentaţiilor geotehnice se realizează de către un verificator de proiect.
Ca atare, o astfel de formalitate legală nu are în vedere îndeplinirea unei cerinţe de validitate, astfel cum recurenta susţine, ci presupune confirmarea informaţiilor furnizate printr-un studiu geotehnic, investigaţie ce se realizează în concret, la faţa locului, de către un verificator de proiect, persoană de specialitate atestată după o procedură specială prevăzută de lege (Ordinul MDRAP nr. 2.264 din 28.02.2018).
Se constată că această formalitate se înscrie într-o suită de norme legale şi reglementări de rang subordonat, care au menirea de a asigura sistemul calităţii în construcţii şi a respectarea cerinţelor fundamentale ce îl alcătuiesc, conform dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte reţine că aceste reglementări au ca scop asigurarea calităţii în construcţii şi a siguranţei în exploatare, astfel cum prevede art. 3 din Legea nr. 10/1995: "Prin prezenta lege se instituie sistemul calităţii în construcţii, care să conducă la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător."
Pe de altă parte, art. 10 din acelaşi act normativ prevede: "(1) Activitatea de reglementare în construcţii cuprinde elaborarea de reglementări tehnice în domeniu, precum şi activităţi specifice, corelative activităţii de reglementare, precum cercetare, testări, documentaţii, studii, audit, bănci de date, realizare de prototipuri. (2) Reglementările tehnice cuprind prevederi privind proiectarea şi execuţia construcţiilor, eficienţa energetică în clădiri, inspecţia tehnică în exploatare a echipamentelor şi utilajelor tehnologice, precum şi a instalaţiilor pentru construcţii, cerinţe şi nivele de performanţă la produse pentru construcţii, exploatarea şi intervenţii în exploatare la construcţii existente, precum şi postutilizarea construcţiilor, a căror aplicare este obligatorie în vederea asigurării cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiilor. Aceste reglementări se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
În temeiul art. 10 alin. (2) din lege, anterior citat, a fost adoptată H.G. nr. 203 din 20 februarie 2003 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de reglementare în construcţii şi categoriilor de cheltuieli aferente, reglementare care la art. 3 alin. (5) se referă (şi) la noţiunea de studiu geotehnic.
Din economia acestor norme rezultă că studiul geotehnic, din perspectivă pur tehnică, specifică domeniului său de aplicare, reprezintă o lucrare tehnico-ştiinţifică prin care se verifică modalitatea de comportare a terenurilor din punctul de vedere al stabilităţii şi rezistenţei lor, în vederea ridicării unor construcţii pe acestea.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel s-a raportat la noţiunea de "studiu" din dicţionarul explicativ al limbii române, fără a avea în vedere sensul tehnic al noţiunii.
Înalta Curte constată că integrarea acestui argument în analiza realizată de instanţă pe temeiul Legii nr. 8/1996, nu alterează raţionamentul juridic ce trebuia a fi efectuat din perspectiva dreptului afirmat de către intimata-reclamantă, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de studiu - specie a operei ştiinţifice -, în cuprinsul legii dreptului de autor.
Contrar însă susţinerilor recurentei-pârâte UAT - Oraşul Topoloveni, Înalta Curte apreciază că Studiul geotehnic întocmit în anul 2004 de către intimata-reclamantă este supus atât reglementărilor de natură tehnică enunţate în precedent, dar intră şi în domeniul de aplicare a Legii nr. 8/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sub aspectul formei de exprimare.
Astfel, potrivit dispoziţiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996: "Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice."
Dacă în prima ipostază se are în vedere conţinutul studiului din punct de vedere tehnic, aspect ce interesează domeniul siguranţei construcţiilor şi disciplinei în construcţii, din perspectiva Legii nr. 8/1996 - aceasta fiind valenţa studiului valorificată de către reclamantă în speţă-, interesează forma de exprimare sau de exteriorizare a informaţiilor tehnice pe care le atestă, într-o manieră originală, proprie intimatei-reclamante, prin care aceasta a redat caracteristicile terenului ce a constituit obiect al studiului geotehnic pe care l-a realizat în anul 2004.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că în mod greşit recurenta-pârâtă susţine că studiul geotehnic era guvernat exclusiv de "Normativul privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii", indicativ x, aprobat prin Ordinul nr. 1.330/2014 al MDRAP, nefiind (şi) obiect al Legii nr. 8/1996.
Potrivit celor ce preced, rezultă că ambele categorii de reglementări sunt incidente, din perspective diferite însă, astfel încât, ele nu se exclud.
Pentru susţinerea concluziei anterioare sunt relevante prevederile art. 2 din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora: "Recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată prin alte dispoziţii legale."
Recurenta a mai susţinut opera ştiinţifică la care se referă art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, este o operă de creaţie intelectuală care reflectă concluziile ştiinţifice ale unui autor, caracterizate de o anumită originalitate, fără să fie supusă verificării de către un expert al ministerului, aspect care, în opinia sa, exclude calificarea studiului geotehnic ca fiind o operă ştiinţifică.
În acest context, se constată că, din perspectiva Legii nr. 8/1996 este lipsit de relevanţă argumentul recurentei, întrucât, astfel cum s-a arătat, cele două reglementări nu se suprapun, ci reglementează ipostaze diferite ale aceleiaşi lucrări de specialitate.
Pe de altă parte, legea dreptului de autor nu conţine vreo normă care să impună o astfel de verificare sau care să condiţioneze protecţia ca operă ştiinţifică, date fiind prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996: "(2) Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată."
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura ca nefondat primul motiv de recurs.
Tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., recurenta a susţinut, ca motiv subsidiar (dacă se va confirma şi în recurs incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996), că instanţa de apel a omis să cerceteze o critică esenţială din motivele sale de apel.
Se arată că prin criticile formulate în apel, a invocat faptul că reclamanta nu a dovedit că a interzis clientului său, pârâta S.C. D. S.R.L. (care a solicitat efectuarea studiului geotehnic din 2004), să utilizeze şi ulterior lucrarea, prin distribuire, iar această apărare nu a fost analizată de niciuna dintre instanţele de fond.
Înalta Curte constată că această critică este susceptibilă de încadrare atât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod - pct. 6 - pentru că nu ar cuprinse motivele pe care se întemeiază, dar şi în pct. 8 - pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor din Legea nr. 8/1996, astfel cum recurenta a încadrat acest motiv de recurs.
Instanţele de fond au reţinut în fapt că, la cererea beneficiarului S.C. D. S.R.L., în anul 2004, reclamanta a efectuat lucrarea intitulată:
"Studiul Geotehnic cu obiectiv: Amenajare parc ştiinţific şi tehnologic - C."
Acest studiu realizat în anul 2004, a fost folosit de către pârâtă în anul 2007 în vederea realizării obiectivului Centrală Fotovoltaică de 3 MHP de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în Oraşul Topoloveni, Parcul ştiinţific şi tehnologic - "C. Topoloveni", obiectiv ce urma a fi amplasat pe un alt teren decât cel efectiv verificat în anul 2004 de intimată.
Din compararea celor două studii, instanţele de fond au constatat că lucrarea din 2007 de care s-a folosit pârâta pentru prezentarea documentaţiei tehnice obligatorii prevăzute de lege în vederea realizării obiectivului menţionat, reproduce aproape în întregime lucrarea reclamantei efectuată în 2004, fără acordul acesteia; s-a constatat că diferenţele între cele două studii nu sunt de substanţă, ci doar de aşezare în pagină, reţinându-se doar modificarea sau adaptarea unor cuvinte.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de apel nu a analizat critica menţionată de pârâtă, însă, astfel cum se va arăta, aceasta nu este întemeiată; pe de altă parte, nu rezultă că aceasta era esenţială în apărarea pârâtei.
Raţionamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei recurate este suficient prin el însuşi pentru a argumenta soluţia pronunţată şi, ca atare, îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât, nu se poate reţine ca fiind întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici pct. 6 C. proc. civ., întrucât curtea de apel a expus motivele pentru care s-a confirmat sentinţa tribunalului în privinţa soluţiei pe fond.
Prin apărarea invocată, recurenta pârâtă a susţinut că intimata nu este în măsură să invoce o pretinsă încălcare a drepturilor patrimoniale de autor, întrucât nu a dovedit că a interzis clientului său, S.C. D. S.R.L., să utilizeze lucrarea sa, prin distribuire.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996: "Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii."
Deşi recurenta-pârâtă se raportează la distribuirea operei - definită la art. 15 din lege - ca formă de utilizare pe care reclamanta nu ar fi interzis-o beneficiarului studiului geotehnic din 2004, în speţă, încadrarea utilizării priveşte, în realitate, dreptul de reproducere a operei, astfel cum este definit de art. 14 din Legea nr. 8/1996: "Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice."
Înalta Curte constată că, în contextul Legii nr. 8/1996, o atare apărare vizează supoziţia recurentei că între reclamantă şi S.C. D. S.R.L. s-ar fi încheiat un contract de cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, pentru că în situaţia unei cesiuni neexclusive autorul însuşi îşi putea utiliza opera în continuare, după cum putea încheia şi alte contracte de cesiune neexclusivă, astfel cum prevede art. 40 alin. (5) din Legea nr. 8/1996: "(5) În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuşi opera şi poate transmite dreptul neexclusiv şi altor persoane."
Art. 40 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 stabileşte regimul juridic al cesiunii exclusive, astfel: "(4) În cazul cesiunii exclusive, însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fi expres prevăzut în contract."
Ca atare, numai în cazul unei cesiuni exclusive a dreptului patrimonial de reproducere către S.C. D. S.R.L., recurenta ar fi fost în măsură să opună în mod eficient această apărare şi să pretindă că cesionarul i-a pus la dispoziţie studiul geotehnic efectuat în 2004 de către reclamantă, astfel încât, utilizându-l în anul 2007, a procedat în mod legal (doar din perspectiva Legii nr. 8/1996, nu şi a Legii nr. 10/1995), cu acordul cesionarului, şi nu prin nesocotirea drepturilor reclamantei, autor al studiului.
Mai mult decât atât, potrivit art. 43 din Legea nr. 8/1996 existenţa şi conţinutul contractului de cesiune se pot dovedi numai prin forma scrisă a contractului.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că înainte de a fi opus această apărare, recurenta-pârâtă avea obligaţia de a demonstra premisa de a fi fost ea însăşi beneficiara unui contract de cesiune încheiat cu S.C. D. S.R.L. (cedentul său), ceea ce, de altfel, nu a susţinut în cauză; totodată, intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a negat faptul că ar fi pus la dispoziţia recurentei studiul geotehnic; din acest motiv, apărarea neanalizată de către instanţa de apel nu este esenţială în cauză.
Nu ar putea fi reţinută nici teza unei opere la comanda S.C. D. S.R.L., întrucât, din acest punct de vedere, raporturile contractuale dintre reclamantă şi beneficiarul lucrării din anul 2004 au fost reţinute ca dovedite exclusiv pe baza facturii emise de reclamantă şi a plăţii efectuate de către beneficiar, reţinându-se că între părţi nu s-a încheiat un contract în formă scrisă.
De altfel, nici în cazul operei la comandă drepturile patrimoniale de autor nu se transmit decât în mod expres, iar în absenţa unei clauze exprese se prezumă că ele au rămas în patrimonial autorului, sens în care prevede art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Înalta Curte apreciază că este lipsit de relevanţă că cele două obiective de investiţie nu au fost edificate, întrucât, contrar celor susţinute de recurentă, acest aspect nu are nicio relevanţă pentru încălcarea constatată a drepturilor patrimoniale de autor ale intimatei-reclamantei, actul utilizării de către recurentă fiind consumat prin "adaptarea" studiului realizat în mod real de reclamantă în anul 2004, pentru a susţine aparenţa realizării unui veritabil studiu geotehnic în anul 2007 pentru un obiectiv constructiv diferit.
Recurenta nu a conceput critici şi din perspectiva despăgubirilor acordate intimatei-reclamante, astfel că, faţă de cele ce preced, în aplicarea art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtă.
În temeiul art. 453 şi următoarele C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, corespunzătoare etapei procesuale a recursului, potrivit chitanţei de la dosar primă instanţă, vol. II, din care rezultă că onorariul de avocat de 6.000 RON a fost convenit de părţile contractului de asistenţă juridică, pentru toate etapele procesului.
Cum prima instanţă a acordat reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.100 RON, iar în apel nu i-au fost acordate, Înalta Curte apreciază, în absenţa altor precizări ale intimatei sub acest aspect, că onorariul a fost achitat în părţi egale pentru fiecare etapă procesuală.
Nu se va putea da curs solicitării intimatei de a se dispune obligarea recurentei la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a diferenţei între onorariul achitat şi cel acordat de prima instanţă, întrucât, în recurs, nu pot fi acordate şi cheltuielile efectuate de parte în etapa procesuală anterioară, date fiind dispoziţiile art. 445 C. proc. civ. care stabilesc obligativitatea recurgerii la procedura completării hotărârii, dacă instanţa a omis a se pronunţa asupra unei cereri formulate în faţa sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta UAT Topoloveni - Oraşul Topoloveni prin Primar împotriva Deciziei nr. 419 din data de 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă UAT Topoloveni - Oraşul Topoloveni, prin primar la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.
GGC - ED