Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
I. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 31.03.2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.484,88 RON (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01.04.2014-31.03.2017; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 2.390,93 RON, care vor fi actualizate până la data achitării integrale a remuneraţiei datorate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.
II. Judecata în primă instanţă. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 10 din 09.01.2018, a admis cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.766 RON, reprezentând remuneraţie aferentă perioadei 01.04.2014 - 31.03.2017 şi suma de 2.280,35 RON, penalităţi calculate până la data de 10.11.2017, precum şi penalităţi în continuare, până la data plăţii efective, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului şi suma de 3.700 RON cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, onorariu expert, onorariu expert parte).
III. Judecata în apel. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin decizia civilă nr. 1318A din data de 31.10.2018 s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 10/09.01.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
IV. Cererea de recurs.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. S.R.L.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Se arată că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a Legii nr. 8/1996 şi a Deciziei nr. 399/2006 privind metodologia emiterii licenţelor, precum şi a dispoziţiilor art. 1169 C. civ. privind principiul libertăţii contractuale.
În concret, pârâta invocă faptul că legea-cadru în ceea ce priveşte contractul încheiat de părţile din prezenta cauza prevede, la punctul 9 din Decizia nr. 399/2006 privind metodologia emiterii licenţelor si colectării creanţelor datorate pentru reproducerea materialelor artistice, că licenţele neexclusive se eliberează pe o perioada de 12 luni, perioada după care valabilitatea acestora încetează de drept.
La data de 27.01.2010, societăţii A. i-au fost eliberate de către reclamant doua licenţe neexclusive privind comunicarea publică a fonogramelor şi comunicarea publică a prestaţiilor artistice din domeniul audio-vizual, cu valabilitate de 12 luni.
Se arată că potrivit legii cadru după această perioadă valabilitatea licenţelor încetează de drept, anume în anul 2011.
Recurenta susţine că instanţa de apel, contrar dispoziţiilor imperative ale legii, a dat prioritate unei clauze contractuale care prevede ca licenţa "poate fi prelungită automat dacă nici o parte nu solicită rezilierea".
Această clauză nu poate produce efectele juridice reţinute de instanţa de apel, învederează pârâta, câtă vreme încalcă principiul libertăţii contractuale, principiu general de drept material care acorda părţilor libertate deplină în negocierea unui contract, câtă vreme nu se încalcă dispoziţii imperative ale legii.
Se arată că în speţă urmează să producă efecte, cu prioritate faţă de această clauză contractuala, prevederile normei cadru, ce stabilesc că termenul de valabilitate al unei licenţe neexclusive este de 12 luni, după care aceasta încetează de drept.
În concluzie, recurenta susţine că licenţele ce fac obiectul prezentei cauze, anume nr. 1997/2010 şi nr. 1998/2010, au încetat de drept în anul 2011. De la acel moment şi până în prezent reclamantul nu a procedat la emiterea unor noi licenţe neexclusive care să justifice prelungirea relaţiilor contractuale sau crearea unui nou cadru contractual între părţi şi care să poată sta la baza unei acţiuni în răspundere contractuală.
O altă critică vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1166 şi art. 1350 C. civ., pârâta învederând că înţelege să recureze hotărârea şi în ceea ce priveşte respingerea apelului şi menţinerea obligaţiei la plata sumei de 3.766 RON debit şi penalităţi.
Se arată că interpretarea dată legii de primă instanţă şi de cea de apel este greşită, câtă vreme suma solicitată de către reclamant nu face obiectul contractului părţilor şi a legii-cadru care guvernează raportul dintre părţi.
Cum instanţa a apreciat că izvorul obligaţiei de plată este contractul părţilor, fiind aplicabile dispoziţiile codului privind răspunderea contractuală, astfel că a obligat pârâta la plata sumei de 3.766 RON debit şi penalităţi, urma ca instanţa să analizeze respectarea clauzelor contractuale de către fiecare dintre părţi, conform dispoziţiilor art. 1.350 C. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decizia ORDA nr. 399/2006, deţinătorul spaţiului are obligaţia de plată pentru licenţa neexclusiva şi CREDIDAM are obligaţia corelativă de a emite autorizaţii neexclusive.
Or, reclamantul nu a emis autorizaţiile neexclusive în condiţiile contractuale, astfel încât să poată solicita plata contraprestaţiei din partea partenerului contractual.
Mai mult decât atât, se arată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită plata unei sume cu titlu de remuneraţie datorată artiştilor, în condiţiile în care contractul părţilor nu vizează aceste aspecte - CREDIDAM urma sa elibereze autorizaţii neexclusive şi A. urma să achite contravaloarea autorizaţiei.
Se susţine că în speţă creanţa invocată de reclamant nu constă într-o sumă de bani care rezultă dintr-un contract, în sensul vizat de art. 1013 alin. (1) C. civ.. Drept urmare se arată că reclamantul nu este titularul unei creanţe certe, lichide şi exigibile care să rezulte dintr-un contract constatat prin act scris însuşit de părţi şi emis conform legii speciale.
Aspectele de fapt invocate în cerere şi facturile pro-forma emise exced cadrul contractual dintre părţi, învederează recurenta, fiind emise în absenţa unui contract încheiat conform legii.
Totodată, se arată că eventuala destinaţie finală a sumelor de bani încasate de reclamant nu face obiectul contractului, astfel încât nu poate fi solicitată de către acesta.
O altă critică vizează existenţa unor motive contradictorii în decizia atacată, recurenta învederând că la fila x alin. (5) din hotărâre se fac trimiteri la declaraţia dată de asociatul societăţii în 2010, declaraţie care producea efecte la acel moment, întrucât atesta o stare de fapt aferentă anului 2010-2011 şi instanţa o foloseşte pentru a justifica existenta obligaţiei la nivelul anilor 2014 -2017, situaţie care se arată că este vădit străină de natura pricinii şi în contradicţie cu apărarea invocată de pârâtă.
Pârâta mai arată că pensiunea sa face parte dintr-un program denumit "Fără tv la hotel" din anul 2014.
În acest sens, în cadrul pensiunii de la începutul anului 2014 nu mai există nici un mijloc tehnic la dispoziţia clienţilor care sa se încadreze între cele enumerate de Decizia ORDA nr. 399/2006.
Astfel, se arată că nu există televizoare sau aparate radio în cele opt camere ale pensiunii şi nu există mijloace de redare a informaţiilor nici în cadrul salonului pentru micul dejun.
Pârâta susţine că a probat aceste susţineri în fata instanţei de fond, anexând extrase de pe pagina de internet http://pensiunea-marylou.ro şi de pe pagina de facebook a pensiunii.
Intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a formulat şi depus întâmpinare la data de 12 martie 2019, în cuprinsul acesteia invocând şi excepţia nulităţii recursului, învederând că recurenta nu a motivat în concret motivele de nelegalitate invocate şi a reluat prin cererea de recurs motivele de apel ce au fost analizate prin decizia recurată.
V. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 octombrie 2019 completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţi, excepţie invocată de pârâta A. S.R.L .
A admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1318A din data de 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.
VI. Apărările formulate în recurs.
În termen legal, intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi CREDIDAM a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a reiterat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, conform dovezii anexate.
Referitor la neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că prin cererea de recurs pârâta a invocat încălcarea prin decizia de apel a unor norme de drept material şi a susţinut că aceasta cuprinde motive contradictorii, raportorul a apreciat că aceste critici ar putea fi analizate din perspectiva motivelor de casare instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., contrar celor susţinute de reclamant prin întâmpinare.
VII. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
1. În afara oricărei îndoieli principiul libertăţii contractuale este unul fundamental în materie civilă, în temeiul lui părţile fiind libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, cu respectarea însă a limitelor impuse de lege, de ordinea publică sau de bunele moravuri.
De aici, concluzia că orice persoană poate dispune în mod liber de drepturile şi/sau bunurile sale, câtă vreme legea nu interzice, limitează sau condiţionează respectivul act juridic, iar acesta nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
2. Tot astfel, atunci când o convenţie este încheiată în frauda intereselor altora, ea nu poate fi considerată validă juridic, cauza ei trebuind socotită ca ilicită şi morală.
3. În prezentul proces este de avut în vedere că atât prin autorizaţia/licenţă neexclusivă nr. 1997/27.01.2010, cât şi prin autorizaţia/licenţă neexclusivă nr. 1998/27.01.2010 s-a prevăzut, la pct. VIII, că în ce priveşte durata de valabilitate, autorizaţia/licenţă neexclusivă se acordă pentru o perioadă de 12 luni cu începere de la data intrării ei în vigoare, putând fi prelungită automat cu perioada succesivă de 12 luni, dacă o parte nu solicită rezilierea în baza unui motiv comunicat celeilalte părţi în scris cu 30 de zile înainte de termen.
4. Chiar dacă, în sensul celor afirmate de recurentă, această clauză contractuală ar fi derogat de la prevederile legii-cadru, o asemenea derogare le era părţilor pe deplin îngăduită, ea rezultând tocmai din aplicarea principiului libertăţii contractuale, câtă vreme clauza în discuţie nu este interzisă în mod expres de lege, nu contravine ordinii publice ori bunelor moravuri şi nu a fost făcută în frauda intereselor legitime ale altor persoane.
5. Rezultă, aşadar, că tocmai punerea în operă a principiului libertăţii contractuale la îngăduie părţilor să insereze în actul lor juridic o astfel de clauză, neputându-se considera, precum afirmă recurenta, că existenţa ei încalcă principiul în discuţie.
6. Prin urmare, atâta vreme cât pârâta recurentă nu a solicitat rezilierea autorizaţiilor/licenţelor neexclusive în condiţiile art. VIII al acestora, adică în baza unei notificări comunicate în scris reclamantei intimate cu 30 de zile înainte de expirarea unei perioade de 12 luni, pârâta rămânea ţinută de îndeplinirea obligaţiei de a plăti remuneraţia menţionată la pct. I al autorizaţiilor/licenţelor neexclusive, nefiind necesară emiterea unor noi licenţe neexclusive.
7. Toate cele de mai sus conduc la concluzia că primul motiv de recurs este nefondat, instanţa de apel hotărând cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente cauzei.
8. Neîntemeiat susţine recurenta, prin cele de-al doilea motiv al recursului, şi că instanţa de apel ar fi făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1166 şi 1350 C. civ..
Astfel cum bine au arătat atât prima instanţă, cât şi cea de apel, emiterea unor noi autorizaţii/licenţe neexclusive nu era necesară, câtă vreme prin art. VIII din autorizaţiile/licenţele neexclusive nr. 1997/27.01.2010 şi nr. 1998/27.01.2010 era prevăzut, aşa cum de altfel Înalta Curte a menţionat mai sus, că în lipsa unei notificări scrise comunicate celeilalte părţi cu 30 de zile înainte de termen, perioada de valabilitate de 12 luni se prelungea automat cu o durată similară.
9. În ce priveşte cel de-al treilea motiv al recursului, Înalta Curte reţine că şi acesta este, cu evidenţă, neîntemeiat.
10. Declaraţia dată în anul 2010 de unicul asociat al recurentei, doamna B., avea vocaţia de a angaja juridic societatea recurentă, efectele juridice generate de această declaraţie putându-se manifesta, în mod specific, şi în perioada 2014- 2017 câtă vreme nu au intervenit elemente noi, concretizate în manifestări de voinţă ulterioare şi distincte care, în acord cu prevederile autorizaţiilor/licenţelor neexclusive, să conducă la modificări în situaţia juridică a părţilor.
11. Faptul că începând cu anul 2014 recurenta nu ar mai fi utilizat televizoare sau aparate radio în cele opt camere ale pensiunii nu este de natură, prin el însuşi, a conduce la respingerea acţiunii reclamantei, în condiţiile în care recurenta nu a înţeles să adopte un comportament conform cu clauzele autorizaţiilor/licenţelor neexclusive. Era, deci, necesar, ca recurenta să uzeze fie de prevederile cuprinse la pct. VI.3 din autorizaţii/licenţe neexclusive, solicitând rezilierea contractului, fie de prevederile cuprinse la pct. VIII, care, şi ele, îi permiteau să o notifice pe pârâtă cu privire la rezilierea, în condiţiile acestui articol, a contractului.
12. Faţă de toate cele ce preced, recursul se va respinge ca neîntemeiat, instanţa de apel hotărând cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Tot astfel, nu se poate reţine nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., decizia instanţei de apel fiind clară şi coerentă, iar nu contradictorie.
13. În temeiul prevederilor art. 451 şi art. 453 alin. (1) C.-pr.civ., se va dispune obligarea recurentei la a-i plăti intimatului suma de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1318A din data de 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Obligă pe pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2019.