Asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 138/F din data de 23 iulie 2020,Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. cu privire la Sentinţa penală nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală în Dosarul nr. x/2011.
În temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 26.06.2020 sub nr. x/2020, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 25/A/26.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înlesnirea trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, modificată prin art. 159 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.
În conformitate cu art. 67 alin. (2) noul C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. c) noul C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 398 noul C. proc. pen., raportat la art. 274 alin. (1) noul C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la 10.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
De asemenea, revizuentul a solicitat şi suspendarea executării Hotărârii penale nr. 283/F din data de 29.09.2014, respectiv suspendarea în parte a acesteia, fiind vorba despre aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.
În motivarea cererii de revizuire petentul A., a invocat că s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţa de judecată şi care dacă ar fi fost cunoscute, dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, cu referire la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.
Condamnatul a arătat că, potrivit art. 66 alin. (4) se arată că, pedeapsa prevăzuta în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când exista motive întemeiate de a crede ca viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusa la tortura sau alte tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie expulzată. Acesta susţine că dacă va fi expulzat din România, de îndată ce va ajunge în Irak va fi închis pe viaţă, torturat şi i se vor aplica tratamente inumane ori degradante, poate chiar va fi ucis. Se cunoaşte faptul că cei închişi pe viaţă sunt torturaţi, bătuţi, schingiuiţi şi torturaţi să muncească în cele mai grele munci în deşert, nu li se dă apă şi mâncare, cei mai mulţi murind după nici câteva luni.
Motivele pentru care a formulat cererea de revizuire este faptul că el beneficiază de statutul de refugiat, fiindu-i acordată această formă de protecţie internaţională de către statul german, are calitatea de refugiat recunoscut statul român, conform prevederilor din Convenţia de la Geneva, Irakul este una din ţările arabe, unde drepturile omului sunt încălcate, cei ce sunt închişi, unii dintre ei sunt ucişi cu sânge rece, familiile pierzând total legătura cu aceştia.
Revizuentul arată că organele securităţii au emis un mandat de arestare pe numele său, fiind căutat de către aceştia pentru a fi închis şi l-a declarat dezertor fără a fi vinovat, faptă pentru care, potrivit C. pen. islamic pedeapsa este de la biciuire până la condamnarea la moarte.
Mai precizează revizuentul că dovada depusă la dosar şi anume, adresa Autorităţii Federale pentru Migraţie şi Refugiaţi, nu a avut-o în momentul în care a fost condamnat, aceasta fiind eliberată din arhiva, după numeroase încercări ale rudelor sale şi dovedeşte că, în prezent se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 122/2006, privind statutul refugiaţilor în România şi potrivit acesteia beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României, neputând fi expulzat.
Cum pedeapsa complementară - respectiv interdicţia de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, este dispusă printr-o hotărâre judecătorească, iar instanţa la momentul condamnării sale nu cunoştea că este refugiat, în cauză sunt aplicabile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în sensul că aceste împrejurări nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
În drept s-au invocat: art. 453 alin. (1) lit. a) şi art. 460 din C. proc. pen., art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia din 1951 referitoare la regimul refugiaţilor, art. 18 din Carta Uniunii Europene.
La cererea de revizuire s-au ataşat înscrisuri în limba română.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 25/A/26.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, i s-a aplicat revizuentului, alături de pedeapsa principală şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., şi anume i s-a interzis acestuia dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Condamnatul a depus la dosar un înscris din care acesta susţine că ar rezulta că are statut de refugiat, statut recunoscut de statul german în data de 10.11.1997.
În faţa Curţii, condamnatul s-a legitimat însă cu un document din care rezultă că acesta are în România calitatea de tolerat, calitate care, conform art. 102 din O.U.G. nr. 102/2002, se acordă unei persoane permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României. Condamnatul nu a făcut dovada că i s-a acordat statul de refugiat.
Dimpotrivă din sentinţa penală a cărei revizuire se cere, rezultă că statutul acestuia a făcut obiectul unor numeroase cercetări şi verificări, concluziile organului de urmărire penală exprimate în Rechizitoriul nr. x/2007, fiind următoarele:
"La data de 10.11.1997, autorităţile din Germania au acordat statutul de inculpatului, sub identitatea A., fiindu-i eliberat documentul pentru refugiaţi nr. x valabil până la data de 09.11.1998, prezentând autorităţilor din Germania o hotărâre a unui tribunal din Fallujah - Irak, prin care i s-ar fi aprobat schimbarea atât a numelui, cât şi a datei de naştere, înscris dovedit ulterior a fi fals.
Autorităţile din Germania, la data de 31.01.1998, nu i-au mai prelungit statutul de refugiat acordat inculpatului, iar Ambasada Germaniei la Bucureşti a refuzat, la data de 17.11.1998 eliberarea unui nou document de refugiat considerând că autorităţile române sunt competente să-i elibereze un document, fără să precizeze însă faptul că, din data de 31.01.1998, prelungiseră statutul de refugiat.
În perioada 16.01.2002 - 15.04.2002, inculpatul a fost depistat cu şedere ilegală în România, fiind introdus în Centrul de Cazare şi Triere a Cetăţenilor Străini Otopeni, i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a statutului de refugiat acordat de către Germania. La data de 26.07.2006, prin Ordonanţa nr. 2594/II-5/2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă pe teritoriul României a inculpatului, sub identitatea de A., pe o perioadă de 15 ani, încetarea dreptului de şedere în România şi luarea acestuia în custodie publică până la îndepărtarea din ţară, măsură care a fost pusă în aplicare la data de 27.07.2006, iar la data de 28.07.2006 a fost îndepărtat din România pe ruta Bucureşti - Damasc, cu tranzit prin Istanbul. La data de 03.07.2007, organele de poliţie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Străini l-au depistat pe raza Municipiului Bucureşti pe inculpatul A., care nu avea asupra sa vreun document de identitate, declarând aceleaşi date de identitate, pentru care autorităţile germane i-au acordat statutul de refugiat.
Inculpatul a fost luat în custodie publică şi introdus în Centrul de Cazare şi Triere a Cetăţenilor Străini Otopeni.
La data de 19.07.2007, Direcţia Azil din cadrul Oficiului Român pentru imigrări a considerat că inculpatul A. beneficiază de statutul de refugiat acordat de Germania, inculpatul fiind scos din Centrul Otopeni, întrucât s-a "omis" de către Oficiul Român pentru Imigrări solicitarea prelungirii perioadei de luare în custodie, astfel că i s-a emis un document de tolerare pe teritoriul României.
La data de 04.03.2008, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti i-a respins definitiv şi irevocabil cererea de transfer de responsabilitate asupra statutului de refugiat prin urmare inculpatul nu are statut de refugiat acordat de vreun stat membru al Uniunii Europene.
Concluzionând, datorită unor deficienţe de comunicare între autorităţile competente din Germania, care nu i-au mai acordat statut de refugiat din data de 31.01.1998 şi cele din România, precum şi a unor lacune legislative, coroborat şi cu deficienţe ale sistemului, inculpatul a rămas în România, începând cu data de 02.08.2007, în baza unui permis de tolerat pe teritoriul ţării, împrejurare care persistă şi în prezent.
A. a reintrat în România, după ce s-a pus în executare ordonanţa prin care a fost declarat indezirabil în România şi pentru care i-a fost întocmit Dosarul penal nr. x/2007, în care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În prezent, măsura declarării ca indezirabil pe teritoriul României a inc. A., dispusă prin Ordonanţa nr. 2594/II-5/26.07.2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este în vigoare.
Se constată astfel că înscrisul depus de condamnat nu este nou, ci dimpotrivă, el a făcut obiectul unor nenumărate demersuri administrative, anterioare chiar condamnării sale definitive, concluzia fiind că revizuentul nu are statut de refugiat.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivul de apel al condamnatului prin care acesta a solicitat să nu fie expulzat, dat fiind că provine dintr-o ţară în care persistă starea de război, întreaga sa familiei având statut de refugiaţi, a concluzionat că condamnatul este o persoană declarată indezirabilă în România, este divorţat, copiii sunt încredinţaţi mamei şi nu există nicio probă din care să rezulte că acesta ar fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante.
De asemenea, raportat la motivele invocate de petent în susţinerea cererii de revizuire formulate, Curtea constată că aspectele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, în care se poate formula o cerere de revizuire.
Prin urmare, faţă de aspectele arătate, Curtea, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. cu privire la Sentinţa penală nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. x/2011.
În temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii, având în vedere respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
II. Împotriva acestei sentinţe, revizuentul A., prin apărător ales, avocat B. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fixându-se prim termen de judecată la data de 17.09.2020, ocazie cu care, pricina a fost amânată faţă de împrejurarea că apelul a fost declarat de apărătorul ales al apelantului revizuent A. în numele acestuia, precum şi faţă de împrejurarea că apărătorul ales a confirmat prezenţa la acest termen de judecată însă nu s-a prezentat, instanţa apreciind că se impune acordarea unui nou termen de judecată în vederea recitării apelantului revizuent.
Astfel, cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 01.10.2020, apelantul revizuent, prin apărător desemnat din oficiu a solicitat admiterea apelului de faţă, desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 283/F din data de 09 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. x/2011, solicitând, în esenţă, să se constate incidenţa cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului.
Astfel, s-a arătat că, ulterior condamnării sale prin hotărârea anterior menţionată, a apărut un înscris nou ce a fost depus la dosar şi anume, adresa Autorităţii Federale pentru Migraţie şi Refugiaţi, pe care nu a avut-o în momentul în care a fost condamnat, aceasta fiind eliberată din arhiva, după numeroase încercări ale rudelor sale şi dovedeşte că, în prezent se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 122/2006, privind statutul refugiaţilor în România şi potrivit acesteia beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României, neputând fi expulzat.
În speţă, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei.
Or, astfel cum se poate reţine în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. prin motivul cererii sale de revizuire, se referă la înscrisul nou ce a fost depus la dosar şi anume, adresa Autorităţii Federale pentru Migraţie şi Refugiaţi, pe care nu a avut-o în momentul în care a fost condamnat, aceasta fiind eliberată din arhiva, după numeroase încercări ale rudelor sale şi dovedeşte că, în prezent se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 122/2006, privind statutul refugiaţilor în România şi potrivit acesteia beneficiază de dreptul de a rămâne pe teritoriul României, neputând fi expulzat, care însă nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
De altfel, datorită unor deficienţe de comunicare între autorităţile competente din Germania, care nu i-au mai acordat statut de refugiat din data de 31.01.1998 şi cele din România, precum şi a unor lacune legislative, coroborat şi cu deficienţe ale sistemului, inculpatul a rămas în România, începând cu data de 02.08.2007, în baza unui permis de tolerat pe teritoriul ţării, împrejurare care persistă şi în prezent.
A. a reintrat în România, după ce s-a pus în executare ordonanţa prin care a fost declarat indezirabil în România şi pentru care i-a fost întocmit Dosarul penal nr. x/2007, în care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În prezent, măsura declarării ca indezirabil pe teritoriul României a inc. A., dispusă prin Ordonanţa nr. 2594/II-5/26.07.2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este în vigoare.
Înalta Curte constată astfel că înscrisul depus de condamnat nu este nou, ci dimpotrivă, el a făcut obiectul unor nenumărate demersuri administrative, anterioare chiar condamnării sale definitive, concluzia fiind că revizuentul nu are statut de refugiat.
Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanţă indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele şi împrejurările noi ar fi putut influenţa soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.
Or, aşa cum s-a arătat, motivul invocat de revizuent în sensul înscrisul nou depus nu constituie o împrejurare nouă de fapt necunoscută de instanţă la momentul judecării cauzei,faţă de împrejurarea că şi în acest moment măsura declarării ca indezirabil pe teritoriul României a inc. A., dispusă prin Ordonanţa nr. 2594/II-5/26.07.2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este în vigoare.
În fine, în condiţiile în care motivele menţionate de revizuentul A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138/F din data de 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Faţă de soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138/F din data de 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2020.
GGC - NN