Asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. inculpatul A., a fost condamnat la o pedeapsă 3 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 4 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe parcursul termenului de încercare, s-a dispus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 3.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 rap. la art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen., pentru situaţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 25.05.2015 la 30.06.2015.
Prin Decizia penală nr. 1/A din data de 03.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 420 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din 09.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând: a fost impusă inculpatului A. obligaţia ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.
La data de 27 ianuarie 2020, condamnatul A. a solicitat judecătorului delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale, încetarea obligaţiei de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.
În motivarea cererii sale condamnatul a arătat că această interdicţie nu mai este necesară, că şi-a îndeplinit toate orele de muncă în folosul comunităţii la care a fost obligat de instanţa de judecată prin hotărârea definitivă, neexistând astfel niciun pericol de sustragere de la executarea pedepsei în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
Condamnatul a mai arătat că a beneficiat de acordul instanţei pentru mai multe deplasări în străinătate, care s-au desfăşurat în bune condiţii.
La data de 28.02.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost înregistrată sub nr. x/2020, sesizarea formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, cu privire la cererea condamnatului A. de încetare a executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., apreciind că, faţă de concluziile raportul de evaluare întocmit în cauză se impune admiterea cererii.
Prin Sentinţa penală nr. 105/F din data de 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de încetare a executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., formulată de petentul-condamnat A..
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petentul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă, nu este îndeplinită cerinţa impusă de art. 95 alin. (2) C. pen., întrucât motivele invocate de petentul-condamnat nu sunt de natură a conduce la concluzia că executarea obligaţiei impuse condamnatului nu se mai justifică.
Împotriva aceste sentinţe, în termen legal, condamnatul A. a formulat contestaţia de faţă, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii şi încetarea executării obligaţiei ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, susţinerile părţilor fiind redate în încheierea de şedinţă din data de 16 septembrie 2020, parte integrantă din prezenta hotărâre, nemaifiind reluate.
*****
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate de condamnatul A., cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În examenul propriu pe care îl realizează, instanţa de control judiciar porneşte de la normele juridice care constituie sediul de reglementare al modificării sau încetării obligaţiilor impuse în cursul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, respectiv art. 95 C. pen. completat cu art. 57 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 şi art. 66 alin. (1) din Legea nr. 252/2013.
Astfel, potrivit art. 95 alin. (2) C. pen. "Instanţa dispune încetare a unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară."
Art. 57 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 prevede că:
"În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 " În situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, în funcţie de evoluţia cazului, consilierul de probaţiune manager de caz constată că au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor prin impunerea de noi obligaţii, sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, fie încetarea executării unora dintre obligaţii, întocmeşte un raport de evaluare conform art. 44 şi sesizează instanţa de executare."
Rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale anterior citate că executarea obligaţiilor la care persoana condamnată a fost supusă pe perioada termenului de supraveghere poate înceta mai înainte de împlinirea termenului fixat prin hotărârea definitivă de condamnare dacă se apreciază că executarea în continuare a lor nu mai este necesară.
Competenţa de a dispune încetarea executării unei/unor obligaţii aparţine instanţei de judecată (instanţa de executare) însă, iniţiativa în această privinţă îi aparţine consilierului de probaţiune - manager de caz care are îndatorirea de a întocmi un raport de evaluare şi a sesiza instanţa judecătorească competentă .
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că a fost întocmit raportul de evaluare cu privire la persoana condamnată A. de către consilierul de probaţiune - manager de caz în cuprinsul căruia se arată că persoana supravegheată a manifestat o atitudine de acceptare şi înţelegere a importanţei activităţii de supraveghere, că a respectat întocmai măsurile de supraveghere impuse în sarcina sa, implicându-se în realizarea obiectivelor procesului de supraveghere şi adoptând un comportament prosocial.
Se mai arată faptul că persoana condamnată a executat obligaţia constând în prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii şi că a dat dovezi de restructurare pozitivă atitudinal comportamentală.
Pe baza probelor administrate în cauză, Înalta Curtea reţine că persoana condamnată are studii universitare, iar pe perioada supravegherii a fost angajat pe postul de consilier juridic al S.C. C. S.R.L, iar din luna decembrie 2009 lucrează pe acelaşi post, de consilier juridic, la cabinetul de avocatură "D.".
Totodată potrivit susţinerilor făcute de persoana condamnată în perioada de supraveghere a beneficiat de şase cereri de ridicare a acestei interdicţii de a părăsi ţara pe perioade determinate, condamnatul respectând întocmai hotărârile instanţei şi prezentându-se în faţa organului de probaţiune, aspecte reţinute şi în referatul întocmit de ofiţerul de probaţiune ataşat la dosarul cauzei.
Nivelul de instruire ridicat al condamnatului şi împrejurarea că acesta s-a aflat la primul contact cu legea penală sunt elemente esenţiale care, în opinia Înaltei Curţi, îl ajută pe acesta să conştientizeze pe deplin consecinţele comportamentului său ilicit adoptat la un anumit moment anterior şi, totodată, îi permite să înţeleagă scopul pe care îl are pedeapsa ce i-a fost aplicată şi rolul esenţial pe care îl are procesul de supraveghere la care a fost obligat.
Aceasta posibilitate este cu atât mai necesară întrucât sancţiunea penală aplicată prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, neputându-se transforma într-o pedeapsă vădit disproporţională în raport de fapta comisă şi elementele ce caracterizează persoana condamnată.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 23 din Constituţia României dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat şi că legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că dreptul la libera circulaţie aşa cum este recunoscut la paragrafele 1 şi 2 ale articolului 2 din Protocolul nr. 4, are drept scop asigurarea dreptului în spaţiu, garantat oricărei persoane, de a circula pe teritoriul pe care se află precum şi de a-l părăsi; aceasta implică dreptul de a merge într-o ţară la alegerea sa în care ar putea fi autorizat să intre (a se vedea, mutatis mutandis, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din 20 februarie 1995, D.R. 80-A, pag. 43, alin. (1).
În consecinţă, orice ingerinţă trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Prin urmare perioada de aproximativ 1 an şi 8 luni din durata termenului de supraveghere de 4 ani în care persoana condamnată A. a executat obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei a fost suficientă pentru ca autorităţile statului să se convingă că executarea în continuare a acestei obligaţii nu mai este necesară, neexistând riscul de fugă a condamnatului în sensul că acesta nu s-ar mai supune executării celorlalte măsuri şi obligaţii impuse în sarcina sa prin hotărârea definitivă de condamnare şi astfel nu s-ar mai realiza reeducarea sa.
Faţă de evoluţia pozitivă pe care a înregistrat-o persoana condamnată pe parcursul perioadei de 1 an şi 8 luni cât a executat sub supraveghere pedeapsa închisorii aplicate şi de achiziţiile dobândite de aceasta în plan cognitiv şi comportamental, continuarea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României ar putea face ca pedeapsa efectiv executată să depăşească limitele de proporţionalitate ce trebuie să existe între comportamentul ilicit adoptat de persoana condamnată şi consecinţele pe care acesta este obligată să le îndure.
În opinia Înaltei Curţi, la acest moment al executării pedepsei, un rol important îl are şi reintegrarea socială a condamnatului prin intermediul desfăşurării unei activităţi potrivite cu pregătirea şi competenţa sa profesională, pentru a-i da astfel posibilitate să-şi câştige în mod licit mijloacele financiare necesare unui trai decent.
De aceea, în condiţiile în care persoana condamnata are posibilitatea de a desfăşura în mod efectiv o muncă licită pe teritoriul altui stat, faţă de evoluţia de care acesta a dat dovadă în cursul executării pedepsei de până în prezent, Înalta Curtea apreciază ca fiind corectă soluţia de încetare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.
Deloc de neglijat este şi împrejurarea că infracţiunea pentru care a fost condamnat A. a fost comisă de către acesta în exercitarea funcţiei de procuror, funcţie pe care şi-a pierdut-o la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aspect în considerarea căruia se reţine că riscul de reluarea a conduitei infracţionale este unul destul de scăzut.
În considerarea argumentelor mai sus dezvoltate, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 4251 aliniatul 7 punctul 2 lit. a) C. proc. pen. va admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din data de 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Se va desfiinţa sentinţa penală contestată şi, rejudecând, se va admite cererea formulată de condamnatul A. şi în temeiul art. 95 alin. (2) C. pen. dispune încetarea executării obligaţiei ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din data de 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi, rejudecând, admite cererea formulată de condamnatul A. şi în temeiul art. 95 alin. (2) C. pen. dispune încetarea executării obligaţiei ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2020.
GGC - MM