Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au hotărât următoarele:
În baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A..
S-a recunoscut Ordonanţa nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere Udine, prin care s-a acordat condamnatului A. o reducere a pedepsei cu 75 de zile, cu titlu de eliberare anticipată.
În temeiul art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dedus din pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi şi durata eliberării anticipate de 75 de zile.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei Închisorii nr. 42/2019 din 18 iulie 2019, emis în baza Sentinţei penale nr. 42 din 7 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2019, dispunându-se emiterea de noi forme de executare, conform sentinţei.
S-a constatat că, la data de 20 mai 2020, condamnatul A. a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi.
În temeiul art. 272 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 1.012 RON, să fie achitat din fondurile Ministerului Justiţiei, urmând ca acesta să rămână în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) teza I C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 9 ianuarie 2020, pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost înregistrată, sub nr. x/2020, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 42 din 7 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2019, prin care, în temeiul art. 73 C. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză C. proc. pen., cu trimitere la art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, contestatorul a solicitat diminuarea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia se află cu perioadele recunoscute ca executate prin Ordonanţa nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, susţinând că, potrivit jurisprudenţei CEDO şi legislaţiei României şi Italiei, toate legile tranzitorii sau în vigoare la comiterea infracţiunii, dar ulterior abrogate, produc efecte asupra mandatului, dacă este vorba despre apărarea drepturilor omului.
În susţinerea cererii, contestatorul a ataşat Ordonanţa nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, în limba italiană şi tradusă în limba română.
La solicitarea Curţii, la dosar au fost înaintate: ordinul de descarcerare nr. SIEP x/2017 emis de Procuratura Republicii - Tribunalul din Udine la data de 7 februarie 2020, cererea din 19 decembrie 2019 a Procuraturii din Udine adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi din Roma şi răspunsul acestuia în copie conformă cererii, ordonanţele nr. 421/2018 din 11 mai 2018 şi nr. 4688/2019 din 29 august 2019 ale judecătorului de drepturi şi libertăţi din Roma cu privire la eliberarea anticipată.
Evaluând actele dosarului, prima instanţă a notat că prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:
S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, ca urmare, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale cu nr. de referinţă 661/2010 din data de 13.05.2010, pronunţată de Tribunalul din Udine (Italia) în dosarul cu nr. de referinţă x/2007 R.G. şi nr. y/2007 R.G.N.R., confirmată prin Sentinţa nr. 905/2016 din 5 iulie 2016 a Curţii de Apel din Trieste, secţia a 2-a penală (Italia) şi rămasă definitivă la data de 22.09.2017 prin Ordonanţa nr. 4626/2017 din 22.09.2017 a Curţii Supreme de Casaţie (Italia), prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea intrării şi şederii ilegale pe teritoriul statului, prev. de art. 12 alin. (3) - alin. (3) bis lit. a) din Decretul legislativ nr. 286/1998 şi rezistenţă la un funcţionar public, prev. de art. 337 C. pen. italian (având corespondent în legislaţia din România în infracţiunile de trafic de migranţi, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) şi alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969).
S-a dispus continuarea executării pedepsei de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare aplicate persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România şi transferul său în acest sens.
S-a constatat că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România şi că, potrivit art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta nu beneficiază de regula specialităţii.
În baza art. 73 C. pen. s-au scăzut din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare: perioada de 11 luni şi 27 zile închisoare (de la 13 iunie 2007 la 15 iunie 2007, inclusiv, şi de la 17 octombrie 2014 la 9 octombrie 2015, inclusiv); perioada executată, începând cu data 6 octombrie 2018 la zi şi 45 zile reprezentând beneficiul eliberării anticipate recunoscut în favoarea condamnatului.
În baza acestei sentinţe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2019 din 18 iulie 2019.
Prima instanţă a mai notat că din adresa din 4 octombrie 2019 a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol, reiese că numitul A. a fost transferat din Italia în România la data de 1 octombrie 2019, în aceeaşi zi fiind predat unei escorte din cadrul A.N.P., pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Rahova.
Prin adresa nr. x din 7 octombrie 2019, Penitenciarul Rahova a confirmat, că la data de 2 octombrie 2019, persoana condamnată A. a fost înmatriculată la această unitate de detenţie.
Totodată, prima instanţă a reţinut că din Ordonanţa nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere Udine rezultă că numitul A. a beneficiat, în afară de cele 45 de zile de eliberare anticipată avute în vedere de Curtea de Apel Iaşi la pronunţarea Sentinţei penale nr. 42 din 7 iunie 2019, de încă 75 de zile de eliberare anticipată, după cum urmează: 45 de zile pentru perioada 6 octombrie 2018 - 6 aprilie 2019 şi 30 de zile pentru perioada 17 octombrie 2014 - 17 aprilie 2015.
În raport cu această ultimă constatare, reţinând că acordarea unor perioade de eliberare anticipată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea care se execută atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind de natură să creeze nelămuriri cu privire la hotărâre, prima instanţă, în temeiul textului precitat, a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A. şi, recunoscând Ordonanţa nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere Udine, în temeiul art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus deducerea, din pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, a celor 75 de zile de eliberare anticipată recunoscute persoanei condamnate A. prin actul anterior menţionat al autorităţilor judiciare italiene.
În acest sens, reţinând că prin Sentinţa penală nr. 474 din 15 mai 2020, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2020, s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului A. din executarea pedepsei de 4 ani şi 2 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi (mandat de executare nr. x/2019), acesta fiind pus în libertate la data de 20 mai 2020, prima instanţă a notat că liberarea condiţionată este o instituţie complementară regimului executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de detenţie, mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni.
Liberarea condiţionată constituie o modalitate de executare a unei părţi din pedeapsa închisorii, fiindcă persoana condamnată care a fost liberată condiţionat este considerată ca fiind în continuarea executării pedepsei, astfel încât timpul petrecut în stare de libertate, până la împlinirea duratei pedepsei, intră în calculul acestei durate, iar pedeapsa se consideră ca deplin executată.
În considerarea acestor argumente, prima instanţă a notat că, deşi condamnatul A. nu mai este încarcerat, el este considerat a fi în continuare în executarea pedepsei aplicate prin Hotărârea penală cu nr. de referinţă 661/2010, pronunţată la data de 13 mai 2010 de Tribunalul din Udine (Italia), recunoscută de Curtea de Apel Iaşi, al cărei cuantum a fost modificat prin Ordonanţa nr. 4688/2019 din 28 august 2019 a Biroului de Supraveghere Udine.
Astfel spus, chiar dacă persoana condamnată a fost liberată condiţionat din executarea pedepsei stabilită prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, modificarea duratei acesteia, ca efect al emiterii Ordonanţei nr. 4688/2019 din 28 august 2019 a Biroului de Supraveghere Udine, trebuie să se reflecte în formele de executare a pedepsei.
Pentru aceste motive, prima instanţă a dispus şi anularea mandatului de executare a pedepsei Închisorii nr. x/2019 din 18 iulie 2019 şi, respectiv, înlocuirea acestuia cu alte forme care să corespundă noii situaţii juridice a condamnatului, reţinând că efectuarea acestor operaţiuni nu influenţează în niciun fel decizia de eliberare din penitenciar a condamnatului şi nu poate avea ca rezultat reîncarcerarea acestuia pentru continuarea executării pedepsei diminuate.
În fine, notând că, raportat la dispoziţiile art. 61 C. pen. din 1969, menţinerea/revocarea liberării condiţionate se dispune de către instanţa care judecă infracţiunea săvârşită în timpul liberării condiţionate, prima instanţă a apreciat că dispunerea, în procedura contestaţiei la executare, a unei măsuri de menţinere a liberării condiţionate acordate condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 474 din 15 mai 2020, pronunţată de Judecătoria Botoşani ar fi nelegală.
****
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând, în memoriul cuprinzând motivele căii de atac, ataşat la dosarul cauzei: greşita reţinere ca temei de drept al contestaţiei la executare a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., temeiul corect fiind cel prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată; greşita dispunere a anulării mandatului de executare a pedepsei şi emiterii unui nou mandat; omisiunea dispunerii menţinerii liberării condiţionate a condamnatului; omisiunea constatării că restul rămas neexecutat din pedeapsa stabilită prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2019, este de 436 zile (iar nu de 511 zile), prin scăderea celor 75 zile acordate de statul italian cu titlu de reducere pedeapsă, recunoscută în condiţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În susţinerea acestor critici, parchetul a arătat, în esenţă, că, atâta timp cât recunoaşterea actului străin de reducere a pedepsei diminuează cuantumul pedepsei iniţiale, avută ca reper la liberarea condiţionată a persoanei condamnate, nu se justifica înlăturarea efectelor liberării condiţionate şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, care ar avea ca urmare reluarea/continuarea executării pedepsei. Altfel spus, dacă liberarea condiţionată s-a dispus deja definitiv pentru o pedeapsă mai mare, aşa cum era ea configurată înainte de reducerea recunoscută de instanţa romană, evident că temeiurile liberării condiţionate subzistă şi în raport de pedeapsa redusă.
A mai arătat că, de vreme ce persoana condamnată a fost liberată condiţionat în baza unei hotărâri definitive, înainte de recunoaşterea definitivă a reducerii acordate de statul străin, respectiva reducere are ca efect diminuarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, însă nu şi reluarea executării sale efective. Ca urmare, într-o astfel de ipoteză nu există temeiuri pentru emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, cât timp recunoaşterea reducerii de pedeapsă determină un cuantum mai mic al acesteia faţă de cel în raport de care s-a dispus liberarea condiţionată.
În considerarea acestor argumente, parchetul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea temeiului contestaţiei în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., dispunerea menţinerii liberării condiţionate a persoanei condamnate A. şi înlăturarea dispoziţiei de anulare a mandatului iniţial de executare a pedepsei, cât şi de emitere a unui nou mandat de executare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 iulie 2020, sub nr. x/2020.
Deşi legal citat, intimatul condamnat A. nu s-a prezentat în faţa instanţei de contestaţie.
La termenul de dezbateri din 2 octombrie 2020, reprezentantul parchetului a prezentat oral motivele contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în maniera şi limitele redate în practicaua prezentei hotărâri, formulând concluzii şi în raport de aspectele suplimentare puse în discuţie de către instanţă.
****
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul cauzei pendinte îl constituie contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 42 din 7 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2019, prin care acesta a solicitat recunoaşterea Ordonanţei nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine şi deducerea zilelor de eliberare anticipată din pedeapsa în executarea căreia se afla.
Din actele dosarului rezultă că, prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale cu nr. de referinţă 661/2010 din data de 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul din Udine (Italia) în dosarul cu nr. de referinţă x/2007 R.G. şi nr. y/2007 R.G.N.R. şi transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare, deducându-se din durata acesteia perioada de 11 luni şi 27 zile închisoare (de la 13 iunie 2007 la 15 iunie 2007, inclusiv, şi de la 17 octombrie 2014 la 9 octombrie 2015, inclusiv), perioada executată, începând cu data 6 octombrie 2018 la zi şi 45 zile reprezentând beneficiul eliberării anticipate recunoscut în favoarea condamnatului.
Această hotărâre a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 18 iulie 2019, în baza ei fiind emis, la aceeaşi dată, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2019, care a fost pus în executare la data de 1 octombrie 2019.
Pe calea contestaţiei la executare deduse judecăţii, condamnatul A. a solicitat recunoaşterea unui beneficiu suplimentar acordat de autorităţile italiene şi, în acest sens, a depus Ordonanţa nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, prin care i s-a acordat un număr de 75 de zile de eliberare anticipată, respectiv: 45 de zile eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în perioada 6.10.2018 - 6.04.2019 şi 30 de zile pentru pedeapsa executată în perioada 17.10.2014 -17.04.2015.
În acest context, Înalta Curte notează că, raportat la conţinutul concret al solicitării adresate instanţei şi al înscrisului ataşat acesteia, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat A. îl constituie lămurirea hotărârii prin care s-a dispus recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul României, a hotărârii autorităţilor italiene, sub aspectul perioadei totale ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat, prin raportare la perioada suplimentară presupus considerată ca executată de către statul italian prin ordonanţa anterior menţionată.
Ca urmare, cererea condamnatului A. are natura unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. corelate cu art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, normă potrivit căreia:
"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător".
Din această perspectivă, critica Ministerului Public referitoare la greşita reţinere, ca temei de drept al contestaţiei la executare, a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este neîntemeiată.
Înalta Curte constată însă, din oficiu, că situaţia numărului de zile de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul nu a fost pe deplin lămurită, între actele depuse la dosar existând o serie de contradicţii.
Astfel, notează că, deşi, prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, contestatorului i-au fost recunoscute (conform certificatului prev. de art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI) 45 de zile de eliberare anticipată pentru perioada 17.10.2014 - 17.04.2015, prin Ordonanţa nr. 4688/2019 îi sunt recunoscute 30 de zile de eliberare anticipată, aferente aceleiaşi perioade.
Prima instanţă a solicitat Ministerului Justiţiei din Italia să comunice dacă în cele 75 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului prin Ordonanţa nr. 4688/2019 sunt incluse şi cele 45 de zile recunoscute prin ordonanţa nr. 421/2018 (menţionate în certificatul prev. de art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI şi recunoscute ca atare prin Sentinţa penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi), dacă perioada de detenţie 17 octombrie 2014 - 17 aprilie 2015 a fost evaluată de două ori şi câte zile de eliberare anticipată i-au fost recunoscute condamnatului pentru aceasta. Totodată, s-a solicitat a se comunica dacă condamnatul mai beneficiază şi de alte reduceri de pedeapsă în afara celor 45 de zile recunoscute ca executate prin certificatul emis de autorităţile judiciare italiene în procedura de punere în executare a hotărârii străine de condamnare.
Urmare acestor diligenţe, la dosarul cauzei au fost transmise, printre altele:
- Ordonanţa nr. 421/2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 11 mai 2018, prin care persoanei condamnate A. i s-a acordat un număr de 45 de zile de eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în perioada 17.10.2014 - 17.04.2015;
- Ordonanţa nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 28 august 2019 (al cărei conţinut a fost redat anterior);
- ordinul de descarcerare nr. SIEP 617/2017 emis de Tribunalul din Udine la data de 7 februarie 2020, în cuprinsul căruia se arată că "având în vedere ordonanţa nr. 518/2020 emisă la data de 7.02.2020 de către Biroul de Supraveghere din Roma care a acordat condamnatului un total de 45 de zile de eliberare anticipată (cu referire la perioadele de la 17.04.2015 la 8.10.2015 şi de la 6.04.2019 la 10.04.2019) declară respinsă perioada de la 10.04.2019 la 2.10.2019"
- cererea din 19 decembrie 2019 a Procuraturii din Udine adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi din Roma, în cuprinsul căruia se arată:
"se semnalează că perioada 17.10.2014 la 17.04.2015 a fost numărată de două ori, o dată în Ordonanţa nr. 421/2018 din 12.05.2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine şi apoi în Ordonanţa nr. 4688/2019 din 28.08.2019 a acestui birou"
Din conţinutul acestor înscrisuri rezultă că ordonanţa nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 28 august 2019 recunoaşte persoanei condamnate A. 30 de zile de eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în intervalul 17.10.2014 - 17.04.2015, acelaşi interval pentru care, prin Ordonanţa nr. 421/2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine i se acordaseră deja 45 de zile de eliberare anticipată (recunoscute prin Sentinţa penală nr. 42 din 7.06.2019 a Curţii de Apel Iaşi).
Totodată, rezultă că, în afara celor două ordonanţe emise de Biroul de Supraveghere din Udine, nr. 421/2018 şi nr. 4688/2019, prin care persoanei condamnate A. i s-au acordat 45 şi, respectiv, 75 de zile de eliberare anticipată, există şi ordonanţa nr. 518/2020 emisă de Biroul de Supraveghere din Roma la data de 7 februarie 2020, care nu a fost depusă la dosar şi prin care, de asemenea, s-ar fi acordat aceleiaşi persoane condamnate încă 45 de zile de eliberare anticipată.
Ca urmare, înscrisurile anterior menţionate nu clarifică aspectele în considerarea cărora au fost solicitate, neputându-se stabili, pe baza lor, dacă cele 30 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului prin Ordonanţa nr. 4688/2019 (din totalul de 75), aferente perioadei 17.10.2014 - 17.04.2015, pentru care, prin ordonanţa nr. 421/2018, i se acordaseră deja 45 de zile de eliberare anticipată, constituie o reducere suplimentară a pedepsei acordată de autorităţile judiciare italiene pentru aceeaşi perioadă sau doar o eroare materială.
Totodată, din succesiunea şi conţinutul acestor înscrisuri nu se poate stabili cu certitudine numărul de zile de eliberare anticipată real acordate contestatorului, prin raportare la perioada presupus considerată ca executată de către statul italian, în condiţiile în care în cuprinsul ordinului de descarcerare nr. SIEP 617/2017 emis de Tribunalul din Udine la 7 februarie 2020 se face menţiune despre ordonanţa nr. 518/2020, emisă la data de 7 februarie 2020 de către Biroul de Supraveghere din Roma, fără însă ca acest document să fie transmis instanţei.
Această constatare impunea, prin urmare, efectuarea de diligenţe suplimentare în vederea deplinei lămuriri a situaţiei numărului total de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. de către autorităţile judiciare din Italia.
Fără a efectua, însă, astfel de demersuri şi făcând abstracţie de conţinutul înscrisurilor anterior menţionate, prima instanţă a procedat la soluţionarea contestaţiei la executare formulată de condamnatul A. în maniera arătată în cuprinsul dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente, împrejurare care afectează legalitatea hotărârii pronunţate în atare condiţii, impunând desfiinţarea acesteia în vederea identificării exacte a numărului de zile de eliberare anticipată ce urmează a se deduce din pedeapsa recunoscută anterior de instanţa română.
Dată fiind omisiunea primei instanţe de a clarifica aspecte esenţiale pentru completa lămurire a cauzei, Înalta Curte nu s-ar putea substitui integral acesteia în faza contestaţiei, efectuând direct, în ultimul grad de jurisdicţie, o analiză a particularităţilor fondului cauzei, în acord cu exigenţele art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la 597 şi urm. C. proc. pen., deoarece ar genera, astfel, privarea persoanei condamnate de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicţie şi, implicit, o limitare a echităţii procedurii incompatibilă cu exigenţele legalităţii procesului penal.
Prin urmare, se impune desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, analiza celorlalte motive de contestaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi fiind superfluă în acest context, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Iaşi, menţinând actele procedurale îndeplinite în faţa acestei instanţe până la data de 20 mai 2020.
În rejudecare, urmează ca prima instanţă să clarifice situaţia zilelor de eliberare anticipată, aferente perioadei 17.10.2014 - 17.04.2015, acordate de către autorităţile judiciare italiene atât prin Ordonanţa nr. 421/2018, cât şi prin Ordonanţa nr. 4688/2019, ambele emise de Biroul de Supraveghere din Udine, să solicite autorităţilor judiciare din Italia Ordonanţa nr. 518/2020 emisă de Biroul de Supraveghere din Roma la data de 7.02.2020 şi să aprecieze asupra efectelor ei în planul concret al cauzei, să evalueze cererea contestatorului prin prisma informaţiilor cu caracter de certitudine ce vor fi comunicate de către autorităţile judiciare italiene şi a tuturor criticilor susţinute în apel, cu respectarea principiului non reformatio in peius (incident ca efect al exercitării apelului parchetului în favoarea contestatorului).
În contextul soluţiei astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Iaşi.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2020.
GGC - MM