Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, contestatorul A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, motivând că, în fapt, a fost arestat, judecat şi condamnat pe teritoriul Italiei, începând cu data de 25 aprilie 2011, pentru săvârşirea faptelor de omor, încăierare, loviri şi alte violenţe şi pentru port fără drept de obiecte periculoase.
Tribunalul Dolj, prin Sentinţa penală nr. 322/23.07.2020, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatorul condamnat A., privind aplicarea legii penale mai favorabile, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Prin Sentinţa penală nr. 30 din 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, invocată din oficiu.
În temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 553 C. proc. pen., cu aplicarea art. 595 alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul-condamnat A., deţinut în Penitenciarul Craiova, având ca obiect "intervenirea unei legi penale noi" în favoarea Tribunalului Dolj.
În baza art. 51 C. proc. pen., s-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Dolj şi s-a dispus sesizarea, cu soluţionarea acestui conflict, a instanţei ierarhic superioară comună, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2018 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2018, între altele, s-a dispus recunoaşterea Sentinţei nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare, privind persoana condamnată A., condamnată la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omucidere, prev. de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) C. pen. român), 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prev. de art. 588 alin. (1) şi (2) C. pen. italian (art. 198 alin. (1) C. pen. român), de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziune personală agravată, prev. de art. 582 şi 585 C. pen. italian ("lovire sau alte violenţe", prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. român) şi 4 luni arest pentru săvârşirea infracţiunii de port de arme agravat, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian ("portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român), cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, certificatului privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală şi ordonanţei în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus adaptarea pedepsei de 4 luni arest, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român, executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare.
De asemenea, s-a mai dispus deducerea, din perioada pedepsei, a duratei arestării preventive şi a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.
Curtea de apel a reţinut că instituţia procesual penală a intervenirii unei legi penale noi este reglementată în cuprinsul art. 595 din C. proc. pen., articol care la alin. (2) prevede următoarele:
"Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie."
Noţiunea "instanţa de executare" este explicitată de art. 553 C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de executare este prima instanţă de judecată.
Stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. pune probleme de competenţă atât din punct de vedere teritorial, cât şi material.
Astfel, potrivit normelor de procedură penală anterior menţionate, textul art. 595 C. proc. pen. nu reglementează o competenţă alternativă între instanţa de executare şi instanţa în circumscripţia căreia se află locul de deţinere, ci o competenţă exclusivă a instanţei de la locul de deţinere în ipoteza în care persoana condamnată se află încarcerată, respectiv a instanţei competente material căruia îi aparţine din punct de vedere teritorial Penitenciarul Craiova.
De asemenea, în contextul în care Curtea de Apel Iaşi nu a pronunţat o hotărâre prin care să soluţioneze un conflict de drept penal dedus judecăţii, ci a pronunţat o hotărâre în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, dispunând recunoaşterea unei hotărâri de condamnare pronunţată în străinătate, transferul persoanei condamnate şi executarea pedepsei pe teritoriul României, ea nu poate fi considerată instanţă de executare, în sensul dispoziţiilor art. 553 C. proc. pen.
S-a reţinut astfel că, din punct de vedere material, competentă este instanţa din circumscripţia locului de deţinere, care este egală în grad cu instanţa de executare, respectiv instanţa care, dacă infracţiunea ar fi fost comisă pe teritoriul României, ar fi avut competenţa materială să soluţioneze cauza.
Or, având în vedere că petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni de omor, competenţa materială aparţine Tribunalului Dolj.
În aceleaşi sens, Curtea de apel a constatat că potrivit unei jurisprudenţe constante, inclusiv la nivelul instanţei supreme, s-a menţionat faptul că o curte de apel, care recunoaşte o hotărâre de condamnare a unui stat străin poate exercita prerogativele unei instanţe de executare doar în situaţiile expres reglementate de dispoziţiile art. 154 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în toate celelalte situaţii competenţa stabilindu-se potrivit dreptului comun.
Pentru identitate de raţiune sunt aplicabile şi considerentele jurisprudenţiale conform cărora, în cazul instituţiei modificării de pedepse, dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină şi recunoscută de o curte de apel din România în vederea transferului şi executării pedepsei în ţară, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat în primă instanţă cauza care a făcut obiectul procedurii de recunoaştere şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al persoanei condamnate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 414 din 15 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 4942 din 30 august 2006).
Pentru toate argumentele mai sus expuse, Curtea de apel a constatat că sub aspect material şi teritorial, competenţa de a soluţiona prezenta cerere revine Tribunalului Dolj, ca instanţă egală în grad cu instanţa de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Iaşi.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2018, între altele, s-a dispus recunoaşterea Sentinţei nr. 4/2016 din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare, privind pe persoana condamnată A. şi s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare.
Prin cererea formulată de petentul condamnat, acesta a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Analizând motivele petentului, se constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 595 alin. (2) din C. proc. pen., care reglementează instituţia procesual penală de înlăturare sau modificare a pedepsei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare atunci când intervine o lege penală nouă:
"Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenţie."
În raport cu conţinutul cererii care face obiectul cauzei şi criteriile legale rezultă că, în cauză, pentru competenţa de soluţionare a cererii formulate de condamnatul A., legea stabileşte ca şi criteriu împrejurarea dacă persoana condamnată se află sau nu în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative.
La momentul formulării cererii, petentul condamnat era deţinut în Penitenciarul Craiova, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Prin urmare, conform tezei a doua a textului de lege sus-menţionat, în situaţia în care persoana condamnată se află în detenţie, competenţa exclusivă de soluţionare a cererii revine instanţei corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, respectiv instanţei competente material în circumscripţia teritorială a căreia se află Penitenciarul Craiova.
Din perspectiva competenţei materiale, tribunalul este instanţa egală în grad cu instanţa competentă să soluţioneze infracţiunile pentru care a fost condamnat, printre care infracţiunea de omucidere, prevăzută de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) din C. pen. român).
În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia în recursul în interesul legii nr. 1/2018, publicată în M. Of. nr. 239/19.03.2018, prin care s-a reţinut că, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, curtea de apel dobândeşte atribuţii specifice instanţei de executare, respectiv de modificare a pedepsei, numai dacă ulterior recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti străine acelaşi stat emitent transmite o nouă cerere de recunoaştere a unei hotărâri privind aceeaşi persoană, potrivit art. 160 alin. (7) coroborat cu art. 154 alin. (13) lit. b), ceea ce înseamnă, per a contrario, că pentru celelalte situaţii caracteristice materiei executării competenţa se va stabili potrivit normelor de drept comun în materie.
Faţă de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Dolj, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Dolj, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2020.
GGC - NN