Asupra contestaţiei formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 135 din 5 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 459 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, ca inadmisibilă, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 126 din data de 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 459 alin. (5), (7) teza a II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 96 din 24 iunie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în Dosar nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din prezentul cadru procesual.
Împotriva Sentinţei penale nr. 126 din data de 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava a formulat cerere de revizuire A., pentru motivele expuse pe larg în scris şi aflate la dosarul cauzei.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin raportare la disp. art. 459 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel de erori de fapt pot fi întâlnite exclusiv în hotărârile menţionate de art. 452 C. proc. pen., respectiv numai cele prin care se rezolvă fondul cauzei, instanţa statuând asupra conflictului de drept penal substanţial sau latura civilă a procesului, şi pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe de altă parte, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi formulată numai în cazurile prevăzute limitativ de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În speţă, revizuentul A. nu a indicat expres cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea, însă aceasta este inadmisibilă şi raportat la obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere, ea vizând o hotărâre prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava a soluţionat o cerere de revizuire vizând o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată întemeiată pe disp. art. 340 C. proc. pen.
Aşadar, în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, întrucât sentinţa atacată este pronunţată în procedura revizuirii.
Prin urmare, revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, dar nesusceptibile de a fi atacată cu calea extraordinară de atac a revizuirii.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a declarat prezenta contestaţie.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2) - (5) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. În acest sens, este şi Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii în această materie, în condiţiile vechiul C. proc. pen., soluţie care însă îşi păstrează deplina valabilitate şi în cadrul actualei legislaţii.
Înalta Curte reţine că prezenta contestaţie priveşte sentinţa prin care s-a soluţionat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava. Astfel, prin această sentinţă s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Suceava prin care s-a soluţionat o cerere de revizuire vizând o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată întemeiată pe disp. art. 340 C. proc. pen.
Înalta Curte reaminteşte că revizuirea se poate solicita numai împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, aspect ce nu este incident în prezenta cauză.
De asemenea, contestatorului petent nu îi este recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva Sentinţei penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din data de 5 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din data de 05 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2020.
Procesat de GGC - LM