Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestului preventiv faţă de persoana solicitată A., în prezent aflat în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IJP Buzău, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 15 noiembrie 2020 şi până la data de 14 decembrie 2020 inclusiv.
S-a dispus comunicarea încheierii către Centrul de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi către Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală, din cadrul Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:
Prin Adresa nr. x/2020 din data de 13 noiembrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a înaintat solicitarea de menţinere a măsurii arestării în vederea predării faţă de persoana solicitată A., născut la data de 04.01.1985 în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, în prezent aflat în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IJP Buzău.
Adresa a fost însoţită de adresa nr. x din data de 11 noiembrie 2020, Biroul Naţional Sirene din cadrul MAI - IGPR - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin care s-a solicitat menţinerea arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Grecia a persoanei solicitate A., măsura dispusă prin sentinţa penală nr. 71 din data de 17 august 2020 a Curţii de Apel Ploieşti şi pusă în executare prin Mandatul nr. x/MEA/2020 din data de 17 august 2020.
Prin aceeaşi adresă s-a precizat că Biroul Sirene România a comunicat Biroului Sirene Grecia faptul că a fost aprobată predarea persoanei, însă având în vedere contextul alarmant al evoluţiei epidemiei de COVID-19, pentru care a fost decretată anterior starea de urgenţă, se impune luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii măsurii arestului până la momentul la care situaţia epidemiologică va permite preluarea persoanei, întrucât până la data de 30 noiembrie 2020 Grecia se află în lockdown.
Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 71 din data de 17 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Thraki privind executarea Mandatului european de arestare nr. 39/2020 emis la data de 23 aprilie 2020 de autorităţile judiciare din Grecia prin care s-a solicitat predarea persoanei solicitate A., persoană care a fost de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Grecia, în baza Mandatului european de arestare nr. 39/2020 emis la data de 23 aprilie 2020 de autorităţile judiciare din Grecia, respectiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Thraki.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Grecia, pentru efectuarea urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la preluarea unor cetăţeni ai unor ţări terţe de la graniţa greco-turcă, care nu aveau dreptul de intrare pe teritoriul elen cu scopul trecerii acestora pe teritoriul elen în concurs şi în scopul obţinerii unui profit ilegal, prev. de art. 26, 27, 47, 51, 57, 83, 94 C. pen., art. 30 par. 1 a-b L. 4251/2014, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de maxim 8 ani închisoare, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004, exclusiv pentru cele menţionate în mandatul european de arestare.
Totodată, s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform Ordonanţei nr. x/2019 emisă la data de 17 august 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 17 august 2020, orele 10:10 până la data de 18 august 2020, orele 10:10.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17 august 2020 până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Grecia, cu respectarea termenelor prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, urmând a fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive.
În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Grecia - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Thraki.
S-a mai dispus ca organele de poliţie să reţină şi să predea persoana solicitată A. la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, în vederea predării către autorităţile judiciare din Grecia, iar administraţia locului de deţinere să primească şi să reţină persoana solicitată A., începând cu data de 17 august 2020, înaintând instanţei dovada de executare a măsurii arestării, iar în termenul prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, să procedeze la predarea acesteia către autorităţile judiciare din Grecia. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 487 din 25 august 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 3 septembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti adresa nr. x emisă la 31 august 2020 de MAI-IGPR-Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene, prin care s-a solicitat menţinerea arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Grecia persoanei solicitate A., luată prin sentinţa penală nr. 71 din data de 17 august 2020 a Curţii de Apel Ploieşti şi pusă în executare prin Mandatul nr. x/MEA/2020 din data de 17 august 2020. Prin aceeaşi adresă s-a precizat că Biroul Sirene România a comunicat Biroului Sirene Grecia faptul că a fost aprobată predarea persoanei.
Totodată, s-a arătat că, având în vedere contextul alarmant al evoluţiei epidemiei de COVID-19 pentru care a fost decretată stare de urgenţă, prevederile art. 5 şi art. 8 din Ordonanţa militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, se impune luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii măsurii arestului până la momentul la care situaţia epidemiologică va permite preluarea persoanei.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul din 7 septembrie 2020 s-a dispus menţinerea măsurii arestului preventiv a persoanei solicitate A., în prezent aflată în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 16 septembrie 2020 până la data de 15 octombrie 2020 inclusiv.
Prin adresa înregistrată la data de 14 octombrie 2020 s-a adus la cunoştinţa instanţei române faptul că autorităţile judiciare elene nu pot organiza o misiune de escortă pentru preluarea persoanei solicitate decât cel mai devreme la data de 25 octombrie 2020.
De asemenea, prin încheierea din data de 15 octombrie 2020, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de persoana solicitată A. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 16 octombrie 2020 şi până la data de 14 noiembrie 2020 inclusiv.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la măsura preventivă faţă de persoana solicitată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, "dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită".
Având în vedere că există un mandat european de arestare dispus faţă de persoana solicitată pentru comiterea unor fapte descrise în mandat, Curtea a apreciat că în cauză se impune menţinerea arestării preventive în vederea realizării unei noi încercări de predare a acesteia, întrucât din motive independente de statul român şi statul elen nu s-a putut efectua predarea în termenul prevăzut de lege (până la data de 30 noiembrie 2020 Grecia se află în lockdown), iar termenele de predare maxime nu au fost depăşite.
În ceea ce priveşte susţinerile avocatului ales, potrivit cărora există posibilitatea de a se dispune măsuri preventive mai puţin intruzive în acest stadiu al procedurii de executare a mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, o eventuală punere în libertate a persoanei solicitate nu exonerează statele membre implicate în procedura predării de obligaţia stabilirii unei noi date a predării.
Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, iar Biroul SIRENE este structura care are atribuţia de a asigura organizarea şi desfăşurarea misiunilor de predare/preluare sau extrădare a persoanelor arestate, în baza mandatului european de arestare/cererii de extrădare pentru spaţiul Schengen ulterior realizării unui rezultat pozitiv în colaborare cu autorităţile naţionale competente, atribuţie prevăzută în art. 23 lit. h) din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen.
De asemenea, conform jurisprudenţei constante a instanţei supreme, predarea persoanei solicitate nu poate avea loc decât în stare de detenţie, aşa încât nu se pot lua faţă de aceasta - în raport de cadrul legislativ actual - măsuri alternative care să asigure predarea acesteia către statul emitent.
Prin urmare, din punct de vedere al naturii juridice, arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluţionării cererii de punere în executare a mandatului european de arestare şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii când se dispune potrivit art. 104 alin. (11) din aceeaşi lege, temeiul privării de libertate fiind dat de însăşi soluţia dispusă, respectiv cea de admitere a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare.
Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Instanţa supremă a arătat că, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, rezultă fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare în vederea predării, pe care organele de poliţie să-l pună în executare (Deciziile nr. 312 din 10 iunie 2019 şi nr. 457 din 4 august 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).
Curtea a mai reţinut că actualul cadru normativ nu prevede un temei de drept care să permită instanţei dispunerea în cursul acestei proceduri a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, deoarece o măsură preventivă alternativă ar fi de natură a împiedica organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Împotriva Încheierii din data de 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând admiterea contestaţiei şi înlocuirea măsurii preventive cu o măsură mai uşoară.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului U.E. din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), intitulat "Termenul pentru predarea persoanei":
"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate.
(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.
(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.
(4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate".
Totodată, potrivit art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, intitulat "Predarea persoanei solicitate":
"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie de pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte".
În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa constată că, în contextul epidemiei provocate de COVID-19, autorităţile statului emitent împreună cu autorităţile române s-au aflat în imposibilitate să realizeze predarea persoanei solicitate în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.
În acest cadru, Înalta Curte reţine că situaţia generată de epidemia COVID-19 constituie un "motiv independent de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent" pentru care predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza în interiorul termenului de 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.
Sub acest aspect, instanţa constată că, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în România s-a decretat stare de alertă, respectiv s-a dispus prelungirea stării de alertă, iar conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 476 din data de 16 iunie 2020 şi art. 4 din Anexa 3, sunt restricţionate anumite zboruri, situaţia actualizându-se periodic de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Totodată, această împrejurare corespunde sintagmei "caz de forţă majoră" deopotrivă mai sus menţionată, astfel cum aceasta a fost interpretată şi în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 25 ianuarie 2017 în Cauza C-640/15 (par. 53), în sensul de "împrejurare străină celui care o invocă, neobişnuită şi imprevizibilă, ale cărei consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate". Pe de altă parte, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, stabilită şi în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).
Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu instanţa fondului, constată că devin incidente dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, sens în care autoritatea competentă a statului emitent împreună cu Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române urmează să stabilească o dată de predare, în afara termenului de 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, iar predarea trebuie să aibă loc în termen de 10 zile de la această dată convenită.
Astfel, cu referire la menţinerea măsurii arestului provizoriu în vederea predării, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea sau, după caz, menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună înlocuirea măsurii preventive astfel cum s-a solicitat de către contestator.
Având în vedere mandatul european de arestare dispus faţă de persoana solicitată A., faptul că în România s-a decretat stare de alertă, respectiv s-a dispus prelungirea stării de alertă, iar conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 476 din data de 16 iunie 2020 şi art. 4 din Anexa 3, sunt restricţionate anumite zboruri, situaţia actualizându-se periodic de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi faptul că misiunea de predare a persoanei solicitate în Grecia nu a putut fi realizată până în prezent în contextul crizei sanitare existente, în care o serie de restricţii sunt impuse statelor membre pentru a preveni răspândirea infecţiei cu SARS-COV-19, ceea ce îngreunează procedurile pentru predarea persoanelor faţă de care s-au emis mandate europene de arestare, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a procedat conform dispoziţiilor legale incidente în materie, anterior enunţate, menţinând măsura arestării provizorii în vederea predării faţă de persoana solicitată.
Prin urmare, măsura în discuţie se încadrează în dispoziţiile legale anterior menţionate, fiind în mod corect menţinută de către prima instanţă.
În ceea ce priveşte durata totală a măsurii dispuse faţă de contestator, instanţa face trimitere la dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 prin care se stabileşte că "... Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.". Raportând aceste dispoziţii la situaţia concretă din prezenta cauză, se constată că nu a fost depăşit termenul imperativ prevăzut de textul legal anterior menţionat.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţa fondului, reţine că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluţii de admitere, prin sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziţie fiind în concordanţă cu natura acestui mijloc specific de cooperare internaţională.
Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea formulată de contestator privind înlocuirea măsurii arestării cu o măsură mai uşoară, constatând legală şi temeinică încheierea penală atacată, neexistând motive pentru reformarea acesteia, instanţa de control judiciar va respinge contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii din data de 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2020.
Procesat de GGC - LM