Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18 mai 2017, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi C. S.R.L., obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 8.915.200 RON cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral cauzat urmare a încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, constând în dreptul la demnitate, la onoare, la reputaţie, la imagine; obligarea pârâţilor la prezentarea de scuze în mod public reclamantei şi obligarea C. S.R.L. la publicarea pe site-ul www.x.ro, al cărui proprietar este, a dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, cu cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 Constituţia României, art. 72, art. 73, art. 252, art. 253, art. 1349 şi următ., art. 1373 C. civ., art. 30, art. 192, art. 194, art. 451 şi art. 453 C. proc. civ.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal
Prin sentinţa nr. 1891 din 14 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
3. Decizia pronunţată de curtea de apel
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 517 A din 2 aprilie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului.
4. Calea de atac a recursului formulată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că soluţia instanţei de apel este rezultatul unei eronate interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
În motivarea recursului, a susţinut că, în mod contrar celor reţinute de instanţa de apel, subiectul în jurul căruia a fost construit articolul publicat la data de 19 aprilie 2017 nu a vizat condiţiile în care urma să se desfăşoare partajul între D., ci a vizat condiţiile în care reclamanta, însoţită de un procuror, şi-ar fi vizitat soţul la penitenciar în scopul de a-l şantaja, astfel încât modalitatea în care a fost realizat conţinutul acestui articol este una eronată şi exclude existenţa interesului public general reţinut de către instanţă.
În opinia recurentei, exercitarea dreptului la liberă exprimare, de către pârâta jurnalistă, s-a realizat cu rea-credinţă, iar modalitatea de apreciere a instanţei de apel sub acest aspect este contradictorie, întrucât pe de o parte reţine, în mod corect, că exprimarea folosită este una părtinitoare, însă pe de altă parte, reţine că demersul jurnalistic s-ar fi concretizat doar în comentarea afirmaţiilor unei terţe persoane.
Potrivit recurentei, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 74, art. 75 C. civ., art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia Europeană, realizând, totodată, o analiză contradictorie, atunci când reţine că afirmaţia numitei E., cu privire la o presupusă vizită secretă a reclamantei la penitenciar pentru a-şi şantaja soţul, reprezintă o bază factuală care să legitimeze demersul jurnalistic al pârâţilor. Aceasta întrucât baza factuală nu poate fi identică cu informaţia însăşi, o astfel de interpretare fiind un nonsens.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile Codului deontologic al ziaristului din perspectiva art. 75 alin. (2) C. civ. şi art. 10 din Convenţia Europeană, respectiv nu se poate reţine că exercitarea dreptului la liberă exprimare a respectat dispoziţiile legale menţionate, câtă vreme nu s-a acordat dreptul la replică, fără a se justifica în vreun fel un astfel de refuz.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-pârâţi S.C. C. S.R.L. şi B. au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta nu a depus răspuns la aceasta.
6. Procedura de filtru
Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15 ianuarie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al căii de atac promovate.
Invocând o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, reclamanta a criticat, în primul rând, analiza instanţei de apel realizată asupra articolului incriminat, pe care a calificat-o ca fiind eronată, cu neobservarea atentă a modului în care acesta a fost structurat şi în care subiectul central este presupusa vizită secretă la penitenciar, realizată de parte, însoţită de un procuror, în scopul şantajării lui F. aflat într-o stare precară de sănătate, în timp ce partajul subsecvent divorţului nu constituie decât o informaţie secundară a materialului şi care nu putea justifica existenţa interesului public asupra informaţiilor în ansamblu, de natură să legitimeze dreptul la libertatea de exprimare al intimatei-pârâte.
Pornind de la această structurare a materialului jurnalistic, reclamanta contestă concluzia instanţei de apel asupra existenţei interesului public urmărit prin exercitarea dreptului la libera exprimare a pârâtei jurnalist.
Susţinerile reclamantei nu pot fi primite, iar viziunea acesteia asupra structurii materialului jurnalistic nu are aptitudinea de a infirma concluzia corectă a instanţei de apel în privinţa contribuţiei acestuia la comunicarea unor informaţii de interes general.
Caracterul central al informaţiei asupra pretinsei vizite secrete pe care reclamanta ar fi realizat-o puţin anterior survenirii decesului omului de afaceri F., este, dincolo de orice demonstraţii, asigurat de elementul de noutate al acesteia. În ansamblul comunicării, pretinsa vizită a constituit motorul informaţiei dată publicităţii, în absenţa căreia, restul elementelor nu îşi justificau în acelaşi grad interesul, constituind aspecte cunoscute deja publicului (cum ar fi existenţa pe rolul instanţelor a dosarelor privind divorţul şi partajul averii omului de afaceri, aflat încarcerat pentru acuzaţii de corupţie, disputarea averii acestuia între membrii familiei sale, în aceste condiţii).
Dar, chiar astfel structurat prin caracterul de noutate al informaţiei, este dincolo de orice îndoială că articolul priveşte un subiect de interes general (iar nu simpla curiozitate a indivizilor), în principal, prin persoana celui la care datele se referă - un cunoscut, influent şi controversat om de afaceri, care desfăşurase activităţi în multe zone de interes economic (asigurări, turism, jurnalism, sport, imobiliare) - dar şi prin evenimentele contemporane publicării materialului al căror protagonist acesta era la data respectivă, cum ar fi anchetarea sa şi a fiului pentru fapte de corupţie, disputarea averii acumulate în procesul de partaj subsecvent divorţului de fosta soţie.
Elementul de noutate a pretinsei vizite secrete efectuată de reclamantă este prezentată chiar în contextul acestor evenimente şi nu poate fi ruptă din acest context - pentru a împărtăşi opinia recurentei asupra unicului obiectiv al materialului, acela de a o denigra - de vreme ce informaţia vehiculată este aceea că scopul vizitei avea legătură cu interesul reclamantei în împărţirea averii cunoscutului om de afaceri.
Afirmaţia recurentei asupra inexistenţei interesului public în legătură cu furnizarea informaţiilor din cuprinsul materialului incriminat este una contrară realităţii evidente, iar o ierarhie a informaţiilor comunicate poate fi, cel mult, identificată la nivelul criteriului noutăţii acestora.
Nici criticile prin care recurenta contestă concluzia instanţei de apel asupra bunei credinţe a jurnalistului - pârâtă în cauză - nu sunt îndreptăţite, acuzarea unui caracter contradictoriu al considerentelor deciziei dedicate acestei analize nefiind sub niciun aspect justificată.
Faptul că în analiza sa asupra conţinutului materialului jurnalistic, instanţa de apel admite existenţa unei doze de exagerare a pârâtei (dar pe care o apreciază ca fiind firească, de natură să atragă atenţia asupra informaţiei comunicate), pe care o şi identifică la nivelul unor exprimări utilizate în titlul articolului ori în partea sa introductivă, nu este de natură să contrazică concluzia asupra bunei credinţe a acesteia, dedusă din punerea informaţiei furnizate sub semnul incertitudinii, al eventualităţii, al nevoii verificării acesteia.
Dimpotrivă, analiza instanţei relevă o verificare obiectivă a acuzaţiilor reclamantei, în care se admite că relatarea jurnalistică nu a fost una perfect neutră - ceea ce ar fi presupus simpla comunicare a celor relatate jurnalistei de sursa sa, în persoana numitei E. - dar, în care se precizează deopotrivă, că, în acord cu jurisprudenţa CEDO, se bucură de protecţia art. 10 din Convenţie nu doar substanţa ideilor şi informaţiilor comunicate, ci şi modul de exprimare a acestora, o anume doză de exagerare ori de provocare fiind admisă atunci când se analizează limitele ce pot fi aduse libertăţii de exprimare jurnalistice.
În pofida acestei "doze de apreciere morală", pe care instanţa de apel o admite ca fiind prezentă la nivelul comunicării realizate prin materialul jurnalistic analizat, nota dominantă a acestuia este, indiscutabil, cea a eventualităţii, a supoziţiei, a îndoielii în privinţa veridicităţii informaţiei comunicate, lăsată sub semnul nevoii de a fi verificată. Întrebarea retorică din titlu, utilizarea condiţionalului optativ ("ar fi avut o discuţie"), emiterea de supoziţii ("pare să fie G.") ori chiar afirmarea explicită în sensul că "Povestea va fi lămurită de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti pe 26 aprilie", susţin pe deplin observaţia instanţei de apel în sensul că autorul articolului nu afirmă cu putere de adevăr informaţiile comunicate.
Dimpotrivă, în continuarea materialului este dezvăluită şi sursa acestor informaţii în persoana "H.", a cărei relatare include şi menţiunea că aceasta, la rândul său, comunică informaţii aflate sub semnul incertitudinii ("Suntem în faza de verificări, pentru că fiecare vizită trebuie înregistrată").
Aşadar, în mod evident şi lipsit de orice îndoială, materialul verificat relatează un subiect pe baza comunicărilor altora, cărora le dezvăluie identitatea şi le redă relatările prin utilizarea ghilimelelor, împrejurare faţă de care invocarea existenţei unei baze factuale pe care instanţa de apel o identifică în mod eronat cu declaraţiile numitei E., nu se justifică.
Presupusa vizită şi presupusa discuţie pe tema obţinerii milioanelor de euro nu constituie judecăţi de valoare ale jurnalistului, ci relatări ale sursei acestuia la care se referă în mod explicit în cuprinsul materialului, prin redarea lor integrală, astfel că recurgerea la argumentul existenţei unei baze factuale este nenecesară analizei.
Cu toate acestea, îşi menţin pe deplin justeţea concluziile instanţei de apel care reţine că materialul conţine comentarii ale jurnalistului pe marginea afirmaţiilor altei persoane, comentarii care nu se pretind a tranşa adevărul, ci propun un subiect de dezbatere cu un ridicat grad de probabilitate, lansând o posibilă explicaţie asupra împrejurărilor relatate, amintind de fiecare dată că în discuţie sunt "acuzaţii", "povestea" ce urmează a fi lămurită ori informaţia relatată de sursă, care urmează a fi verificată. Un atare exerciţiu al dreptului la libertate de exprimare nu poate fi considerat nici excesiv şi nerezonabil şi nici contrar bunei credinţe cât să justifice concluzia asupra necesităţii limitării dreptului consacrat prin art. 10 din Convenţie şi angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte.
Cât priveşte refuzul dreptului la replică al reclamantei, s-a reţinut de către instanţa de apel că acesta vizează, în primul rând, poziţia şi decizia pârâtei de rang 2 (SC C. SRL). Cu referire la situaţia pârâtei-jurnalist, o atare împrejurare nu demonstrează în sine reaua sa credinţă cât timp în legătură cu exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare nu pot fi reţinute încălcări ori manifestări excesive care să fi condus la afectarea dreptului la viaţa privată a reclamantei.
În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că soluţia criticată nu încalcă, aşa cum s-a criticat, ci consfinţeşte o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
Cât priveşte cererea intimaţilor-pârâţi de acordare a cheltuielilor de judecată formulată prin întâmpinarea din recurs, va fi respinsă în considerarea nedovedirii acestora de către părţile care le-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 517 A din 2 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge cererea formulată de intimaţii - pârâţi B. şi S.C. C. S.R.L. prin administrator special I. şi administrator judiciar J. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2020.