Deliberând asupra contestaţiei declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca împotriva Încheierii penale nr. 179/2020 din data de 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, privind pe persoana solicitată A., constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 179/2020 din data de 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondată cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la solicitarea Parchetului Konstanz Germania de menţinere a arestării provizorii în vederea predării a inculpatului A. în baza mandatului european de arestare nr. 6GS/225/19 emis de către Amtsgericht Villingen Schweinningen, Germania. În baza art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului A. la data încetării de drept a măsurii arestării provizorii în vederea predării, luate prin Sentinţa penală nr. 162/01 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj. S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 313 RON onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ pentru avocat B., iar în baza art. 88 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin adresa înaintată Curţii de Apel Cluj, la data de 13 octombrie 2020, autorităţile judiciare din Germania au solicitat luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii a măsurii arestului provizoriu faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 3 luni, având în vedere imposibilitatea realizării misiunii de preluare a persoanei solicitate datorită crizei generate de Covid-19.
În drept, au fost invocate prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Decizia-Cadru a Consiliului UE 2002/584/JAI.
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, s-au constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 162 din 1 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 6 Gs/225/19 emis de către Amtsgericht Villingen - Schwenningen, Germania, în data de 7 septembrie 2020, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de droguri, prev. de art. 1 alin. (1), (3), (29) alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea germană privind drogurile şi, în baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania şi a menţinut măsura arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate luată prin Încheierea penală nr. 14/HI din 20 septembrie 2020 pe o durată de 30 zile, începând cu data 1 octombrie 2020 şi până la data de 30 octombrie 2020.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 103 alin. (5) din Legea 302/2004 republicată.
În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare să se facă sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2020, ora 14:55, până la data de 20 septembrie 2020, ora 14:55 şi că a fost arestată provizoriu începând cu data de 20 septembrie 2020 până la data de 1 octombrie 2020.
S-a reţinut că potrivit prevederilor art. 113, din Legea nr. 302/2004 "(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare. (2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. (4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."
Prin aceste prevederi legale au fost implementate dispoziţiile art. 23 din decizia cadru a Consiliului UE 2002/584/JAI, care statuează următoarele: (1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate.
În cazul de faţă, s-a menţionat că trebuie analizate şi prevederile relevante ale deciziei-cadru, pe de o parte pentru faptul că sunt temeiul juridic al cererii statului emitent de prelungire a arestării provizorii a numitului A., iar pe de ală parte, pentru că nu au fost corespunzător implementate, alin. (4) al art. 23 neavând corespondent în legea română.
S-a reţinut că Sentinţa penală nr. 162/2020 a Curţii de Apel Cluj a rămas definitivă la data pronunţării, 1 octombrie 2020, dat fiind faptul că persoana solicitată a consimţit la predare. Predarea persoanei solicitate nu s-a realizat în termenul de 10 zile prevăzut de art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (art. 23 alin. (2) din Decizia-cadru), astfel că predarea acesteia se poate face doar în condiţiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Textul impune condiţii restrictive pentru a fi permisă predarea după termenul de 10 zile, având în vedere că, prin ipoteză, persoana solicitată se află obligatoriu în arest, în perioada ulterioară emiterii hotărârii de punerea în executare a mandatului european de arestare. Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în cauză.
În primul rând, s-a reţinut că nu au fost indicate în concret motivele care au împiedicat autorităţile solicitante să pună în executare mandatul european de arestare. Incidenţa crizei covid 19, a cărei existenţă nu poate fi pusă la îndoială, nu poate justifica, în sine, tergiversarea predării persoanei solicitate. Aceasta pentru că, în momentul de faţă, nu există nicio restricţie de deplasare între cele două state, iar dacă ar există, o astfel de restricţie, nu a fost invocată. Este de datoria statului solicitant să facă dovada restricţiilor de deplasare existente pe teritoriul său. Mai mult, modul de abordare a acestei cauze, de către autoritatea solicitată, în absenţa oricărei justificări concrete, relevă o lentoare nepermisă în cadrul unei astfel de proceduri. Astfel, deşi durata arestării provizorii a persoanei solicitate a depăşit cu mult termenul de 10 zile, în cadrul căruia trebuia efectuată predarea, autoritatea germană nu face practic niciun demers pentru preluarea persoanei solicitate, ci la doar 5 zile de la emiterea hotărârii solicită extinderea termenului de predare.
S-a reţinut că este de asemenea inexplicabilă solicitarea de extindere a termenului de predare cu 3 luni, iar concluzia la care se ajunge este că autoritatea solicitantă nu urmăreşte preluarea cu celeritate a persoanei solicitate, ceea ce contravine prevederilor art. 23 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, dar şi spiritului acestui act normativ.
Cea de-a doua condiţie impusă de alin. (2) a art. 113 din Legea nr. 302/2004 (art. 23 alin. (3) din decizia-cadru) obligă autoritatea emitentă şi cea de executare să convină pentru o nouă dată a predării, iar în cauză nu s-a făcut dovada acestui fapt.
S-a constatat că autoritatea emitentă a invocat ca şi temei de drept al cererii şi prevederile art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, ce nu au corespondent în legea română. Oricum, fiind obligatorii, deciziile nu trebuie transpuse în legislaţia naţională, fiind aplicabile ca atare. Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru pentru suspendarea predării persoanei solicitate. Pe de o parte, nu s-a făcut dovada unei cauze umanitare serioase în statul emitent, iar criza Covid-19 nu are un impact mai sever asupra Germaniei decât asupra României, ci din contră, astfel că, suspendarea predării din această perspectivă nu are nicio justificare. Pe de altă pare, din modalitatea de reglementare se deduce că suspendarea predării ar fi o măsură care se adoptă la cererea statului de executare, iar nu a statului emitent, or, o cerere a autorităţilor române în acest sens nu există.
Faţă de toate acestea, constatând neîndeplinite condiţiile prevăzute de art. 113 din Legea nr. 302/2004 şi de art. 23 din Decizia-cadru nr. 2022/584/JAI s-a respins ca nefondată cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la solicitarea Parchetului Konstanz Germania de menţinere a arestării provizorii în vederea predării a inculpatului A. în baza mandatului european de arestare nr. 6GS/225/19 emis de către Amtsgericht Villingen Schweinningen, Germania. În baza art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în libertate a inculpatului A. la data încetării de drept a măsurii arestării provizorii în vederea predării, luate prin Sentinţa penală nr. 162/01 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj.
Împotriva Încheierii penale nr. 179/2020 din data de 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca şi a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii penale atacate şi admiterea cererii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la solicitarea Parchetului Konstanz Germania, de menţinere a arestării provizorii în vederea predării a persoanei solicitate, cetăţean român, A. în baza mandatului european de arestare nr. 6 Gs/225/19 emis de către Amtsgericht Villingen Schwenningen din Germania, luată prin Încheierea penală nr. 14/HI din 20 septembrie 2020 şi menţinută prin Sentinţa penală nr. 162 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30 octombrie 2020.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat, contrar afirmaţiilor instanţei, că sunt îndeplinite cerinţele art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (art. 23 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI), în speţă, autoritatea competentă a statului emitent a mandatului european de arestare indicând în concret motivele pentru care nu se poate respecta termenul de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, iar solicitarea expresă de extindere a termenului de predare cu 3 luni se circumscrie condiţiei legale prevăzute de textul de lege indicat "dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent predarea nu se poate efectua în termenul stabilit iniţial, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită", fiind evident că noua dată convenită este 3 luni de la data solicitării.
S-a susţinut că indicarea de către autorităţile germane a motivului privind incidenţa crizei sanitare generate de infecţia cu COVID-19 este suficientă pentru a răspunde cerinţei art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, acesta constituind un motiv independent de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent şi nu se poate impune autorităţilor germane să facă dovada în această procedură a restricţiilor de deplasare existente pe teritoriul său.
De asemenea, contrar argumentelor instanţei, autorităţile germane nu au tergiversat preluarea persoanei solicitate, iar concluzia la care a ajuns judecătorul de fond, potrivit căreia autoritatea solicitantă nu urmăreşte preluarea cu celeritate a persoanei solicitate, este una neîntemeiată. Astfel cum însăşi judecătorul de fond a putut constata, într-un termen scurt de la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale cu privire la executarea mandatului european de arestare, autorităţile germane s-au adresat autorităţilor române pentru a conveni asupra unei noi date de predare, fiind relevant şi faptul că persoana solicitată şi-a dat acordul cu privire la predare, iar procedurile judiciare s-au derulat cu celeritate în acest caz.
În concluzie, s-a menţionat că argumentele instanţei privind inexistenţa unei cereri formale a autorităţilor române de suspendare a predării nu se circumscriu speţei, întrucât, în mod concret, instanţa a fost investită cu cererea de menţinere a arestului provizoriu în vederea predării, ca efect al prelungirii termenului de predare, iar nu cu suspendarea predării, în această privinţă adresa înaintată de autorităţile germane fiind neechivocă.
Examinând contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca împotriva Încheierii penale nr. 179/2020 din data de 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, privind pe persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că prin Sentinţa penală nr. 162 din 1 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 6 Gs/225/19 emis de către autorităţile din Germania, în data de 7 septembrie 2020, faţă de persoana solicitată A. şi s-a dispus predarea persoanei solicitate către acestea, fiind menţinută măsura arestării provizorii în vederea predării, măsura fiind luată prin Încheierea penală nr. 14/HI din 20 septembrie 2020 pe o durată de 30 zile, începând cu data 1 octombrie 2020 şi până la data de 30 octombrie 2020. De asemenea, se reţine că persoana solicitată a consimţit la predare.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Decizia-Cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI): în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte reţine că "dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită".
În prezenta cauză, se constată că predarea persoanei solicitate C. nu s-a putut realiza din motive obiective, independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, fiind de notorietate existenţa pandemiei de gripă şi faptul că, pentru limitarea răspândirii virusului Covid-19, atât România, cât şi Germania au recurs la măsuri restrictive în ce priveşte circulaţia persoanelor, faţă de evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului Sars-Cov2.
Prin raportare la dispoziţiile legale anterior menţionate şi faţă de împrejurarea că predarea persoanei solicitate nu a putut fi realizată în intervalul de timp, nefiind depăşit termenul prevăzut de dispoziţiile legale, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea măsurii arestării a persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.
În acest sens, este de remarcat şi împrejurarea că, potrivit art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. Or, în cauză, acest termen maxim nu a fost depăşit, măsura arestării preventive fiind luată la data de 20 septembrie 2020 şi ulterior menţinută de la data de 1 octombrie 2020 până la data de 30 octombrie 2020.
Pe de altă parte, şi dreptul Uniunii Europene statuează posibilitatea stabilirii unei noi date de predare între statele implicate în procedura executării mandatului european de arestare, atunci când predarea la data convenită nu s-a realizat, situaţia fiind reglementată de prevederile art. 23 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene. Totodată, se reţine că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, elocventă fiind hotărârea pronunţată în cauza C-640/15, Tomas Vilkas împotriva Lituaniei.
Articolul 15 alin. (1) şi art. 23 din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretate în sensul că, aceleaşi autorităţi rămân ţinute să convină asupra unei noi date a predării în cazul expirării termenelor stabilite la articolul 23 menţionat. Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Decizia-Cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI): în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
Dispoziţiile art. 23 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI cu denumirea "termenul pentru predarea persoanei", transpuse în legea română în dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 rep, au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în cauza C-640/15, hotărârea din 25 ianuarie 2017, cauza Vilkas. În această hotărâre s-a reţinut că "o interpretare a articolului 15 alin. (1) şi a art. 23 din Decizia-cadru potrivit căreia autoritatea judiciară de executare nu ar mai trebui să procedeze la predarea persoanei căutate şi nici să convină, în acest scop asupra unei noi date a predării cu autoritatea judiciară emitentă după expirarea termenelor menţionate la articolul 23, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare şi de simplificare a cooperării judiciare urmărit de decizia cadru, această interpretare fiind printre altele susceptibilă să oblige statul membru emitent să emită un al doilea mandat european de arestare pentru a permite desfăşurarea unei noi proceduri de predare în termenele prevăzute de Decizia-cadru (paragraf 71) şi de asemenea că "simpla expirare a termenelor stabilite la art. 23 nu poate exonera statul membru de executare de obligaţia de a continua procedura de executare a unui mandat european de arestare şi de a proceda la predarea persoanei căutate, autorităţile în cauză trebuind să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării" (parag. 72).
Înalta Curte observă că motivele invocate pentru care nu s-a realizat predarea au caracter obiectiv, au la bază o situaţie pandemică care afectează întreaga lume, sunt justificate de măsurile impuse de state pentru a înlătura sau micşora riscul de răspândire a epidemiei de COVID-19 şi de asigurare a securităţii persoanelor care sunt implicate în procedura de predare.
În raport de această concluzie devin aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cu care (9) instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112 şi (10) în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.
În actuala procedură, faţă de persoana condamnată A. s-a emis mandatul european de arestare nr. 6 Gs/225/19 emis de către Amtsgericht Villingen - Schwenningen, Germania, în data de 7 septembrie 2020, în vederea predării, astfel că, în contextul anterior descris, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea arestării persoanei condamnate în vederea predării către autorităţile germane.
Aşadar, cu referire la oportunitatea menţinerii măsurii arestării în vederea predării, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile legale anterior enunţate, măsura arestării în vederea asigurării prezentării persoanei solicitate în faţa autorităţilor germane corespunde tuturor exigenţelor impuse de dispoziţiile legale, fiind singura aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiţii a procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004.
În consecinţă, Înalta Curtea apreciază că se impune menţinerea măsurii arestării în vederea predării, aceasta fiind necesară şi proporţională scopului urmărit, în vederea bunei desfăşurări a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură.
Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, motivele invocate fiind independente de voinţa autorităţilor române sau germane, fiind generate de incidenţa crizei privind infecţia cu COVID 19, în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează această procedură specială, se constată că este întemeiată contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca şi se impune menţinerea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca împotriva Încheierii penale nr. 179/2020 din data de 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, privind pe persoana solicitată A..
Va desfiinţa încheierea atacată şi rejudecând va admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi va menţine măsura arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca împotriva Încheierii penale nr. 179/2020 din data de 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, privind pe persoana solicitată A..
Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând:
Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi menţine măsura arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2020.
GGC - CL