Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 05 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Recurentul contestator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut că prin încheierea nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosar nr. x/2019, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată de contestatorul petent A., în dosarul nr. x/2019 şi a contestaţiei formulată de petent împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei încheieri definitive.
Împotriva acestei încheieri a petentul A. a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia penală nr. 165 din 05 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 38 din 17 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, cu obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a formulat recurs în casaţie, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, totodată, admiterea căii extraordinare de atac, pentru a se asigura judecarea cauzei în mod legal şi corect prin valorificarea actelor probatorii.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul A. este inadmisibilă, întrucât Decizia penală nr. 165 din 05 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, recurată, nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în casaţie, nefiind pronunţată de Înalta Curte ca instanţă de apel, nefiind o hotărâre care să vizeze fondul cauzei prin care să se pronunţe o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. De asemenea, Înalta Curte a apreciat că recurentul nu are calitatea prev. de art. 436 alin. (1) C. proc. pen. pentru a promova recurs în casaţie.
Împotriva încheierii nr. 321/RC, A. a formulat revizuire întrucât nu a fost citat pentru a fi prezent la judecarea cauzei şi nici nu i-a fost comunicată încheierea, solicitând desfiinţarea tuturor hotărârilor abuzive pronunţate împotriva familiei sale.
Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
În ceea ce priveşte hotărârea atacată, respectiv încheierea nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată în procedura prev. de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., şi potrivit acestui text de lege, încheierea prin care s-a respins cererea de recurs în casaţie este definitivă.
Prin urmare, hotărârea fiind pronunţată de instanţa de recurs în casaţie nu este supusă niciunei căi ordinare sau extraordinare de atac, fiind definitivă, astfel că petentul A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale şi nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării niciunei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia recursului în casaţie, a admite că o atare cale de atac este admisibilă ar încălca principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 321/RC din data de 24 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 noiembrie 2020.
GGC - CL