Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 240/F din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării.

În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a fost admisă cererea de extrădare formulată de S.U.A.

S-a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile S.U.A., a numitului A., faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. x emis la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky şi care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x, aflat pe rolul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky.

S-a menţionat că extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008.

S-a constatat că bunurile solicitate au fost ridicate de către DIICOT, în lucrarea x/2020, având ca obiect cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală.

În temeiul art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România şi S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la prezenta hotărâre.

În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reţinută pentru 24 ore, la data de 03.12.2020, ora 13:20 şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 03.12.2020 la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, la data de 03.12.2020 a fost înregistrată pe rolul său sesizarea nr. 3684/II/5/2020 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 302/2004, şi art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la Bucureşti la data de 10 septembrie 2007, privind cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din S.U.A., referitor la cetăţeanul român A., solicitându-se admiterea acesteia şi luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădabile.

Totodată, prin sesizarea formulată, parchetul a arătat că împotriva persoanei extrădabile s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 03.12.2020, ora 13:20, până la data de 04.12.2020, ora 13:20, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 131/2020.

Prin ordonanţa din 03.12.2020, dispusă în dosarul nr. x/2020, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, prin adresa nr. x/2020 din data de 25.11.2020, Ministerul Justiţiei- Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (4) raportat la art. 40 şi 41 din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la data de 10 septembrie 2007, cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane privind pe numitul A., CNP x, cetăţean român, urmărit pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la comiterea unor infracţiuni "RICO"- Organizaţii corupte şi influenţate de activităţi de racket, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1962(d), din Codul Statelor Unite; conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1349 şi 1343 din Codul Statelor Unite şi conspiraţie la spălare de bani, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1956 (h), din Codul Statelor Unite.

Potrivit acestei solicitări, persoana extrădabilă A. este urmărită pentru a fi judecată în Statele Unite ale Americii pentru săvârşirea de infracţiuni legate de conspiraţie la comiterea unor infracţiuni "RICO", conspiraţie la comiterea fraudei prin cablu şi conspiraţie la spălare de bani.

S-a mai arătat că, la data de 19.09.2019, a fost înregistrat, sub nr. x, la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky, rechizitoriul prin care numitul A. este inculpat pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

Cap de acuzare 1: Conspiraţie la comiterea unor infracţiuni "RICO"- Organizaţii corupte şi influenţate de activităţi de racket, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1962(d), din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 ani.

Cap de acuzare 11: Conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1349 şi 1343 din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani.

Cap de acuzare 12: Conspiraţie la spălare de bani, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1956 (h), din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani.

Urmare a rechizitoriului, la data de 19.09.2019, Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky a emis un mandat de arestare pe numele lui A., mandat care rămâne valabil şi poate fi pus în aplicare pentru infracţiunile expuse anterior.

În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei extrădabile A. faptul că, împreună cu alte persoane, a fraudat cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii prin organizarea unor licitaţii online, procedând ulterior la operaţiuni de spălare de bani prin reţeaua Alexandria Online Action Fraud (AOAF). Astfel, numitul A. şi ceilalţi membri ai reţelei AOAF postau anunţuri false pe site-uri de vânzări online şi cu amănuntul, prin care ofereau spre vânzare articole de lux, cum ar fi autovehicule. Ulterior, solicita persoanelor interesate plata, iar sumele trimise de victime erau utilizate apoi pentru achiziţionarea de bitcoin şi transferate în afara Statelor Unite.

Autorităţile judiciare americane au transmis prin intermediul Ministerului Justiţiei documentele prevăzute de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la data de 10 septembrie 2007, respectiv: rechizitoriul nr. x, aflat pe rolul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky (proba A); mandatul de arestare nr. x emis la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky (proba B); copia dispoziţiilor legale aplicabile în cauză (proba C); declaraţia sub jurământ a ofiţerului echipei speciale B. (proba D); fotografii ale numitului A. (proba E).

Procurorul a constatat că faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile A. îşi regăsesc corespondent în legislaţia penală română actuală, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, republicată.

Ca atare, s-a constatat, din analizarea acestor documente că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale extrădării, prevăzute de dispoziţiile art. 24, art. 26 şi art. 36 din Legea nr. 302/2004, art. 2 şi art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, precum şi art. 24 din Convenţia Consiliului Europei privind Criminalitatea Informatică adoptată la Budapesta la data de 23 noiembrie 2001.

Aceste aspecte au fost comunicate şi de către Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară care, prin adresa nr. x/2020 din data de 25.11.2020, în urma controlului de regularitate efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, a precizat că persoana a cărei extrădare se cere este cetăţean român, că între România şi Statele Unite ale Americii este aplicabil Tratatul de extrădare semnat la Bucureşti la data de 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 8 mai 2009, extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 1-23 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la data de 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, traduse în limba română, iar, în cauză, nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Autorităţile judiciare americane au solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Tratat, predarea bunurilor, documentelor şi dovezilor aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării, solicitare care face obiectul cererii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală sub nr. x/2020, unitatea de parchet procedând la predarea bunurilor, aşa cum rezultă din adresa din data de 03.12.2020.

Ca atare, din examinarea documentelor transmise de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi urm. din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat să se aprecieze asupra cererii de extrădare formulată împotriva numitului A., în sensul admiterii acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată şi a arestării provizorii, până la predarea sus-numitului, conform dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În faţa curţii de apel, persoana extrădabilă a fost prezentă şi asistată de apărător din oficiu înlocuit ulterior de apărător ales.

În şedinţa din 03.12.2020, curtea de apel, în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a procedat la luarea unei declaraţii persoanei extrădabile A. (care a precizat că se opune extrădării), aceasta, după consemnare, citire şi semnare, fiind ataşată dosarului cauzei.

În aceeaşi şedinţă de judecată, la întrebarea instanţei referitoare la dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 302/2004, apărătorul din oficiu al persoanei extrădabile A. a învederat că există două motive de opoziţie la extrădare, cauza fiind amânată în vederea depunerii opoziţiei scrise la extrădare.

Prin încheierea de şedinţă din 03.12.2020, curtea de apel, printre altele, în temeiul art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării, a persoanei extrădabile A. pentru o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 03.12.2020 până la data de 01.01.2021, inclusiv.

Totodată, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie, în vederea extrădării, pe numele persoanei extrădabile A..

La termenul de judecată din 11 decembrie 2020, apărătorul din oficiu şi apărătorul ales ai persoanei extrădabile au depus la dosar motivarea în scris a opoziţiei la extrădare.

Astfel, prin cererea de opoziţie la extrădare apărătorul din oficiu al persoanei solicitate, avocat C., a arătat că în prezentul dosar sunt incidente dispoziţiile legale din Legea 302/2004, republicata, din Legea 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat Ia Bucureşti, la 10.09.2007, precum şi Convenţia Consiliului Europei privind Criminalitatea informatica adoptata la Budapesta la data de 23.11.2001.

În acest sens, raportându-se la dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. C), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Legea 302/2004 şi la înscrisurile de la dosar, a arătat că actele prevăzute de lege, ca fiind cele care dovedesc "asigurări considerate ca suficiente" că persoana extrădabilă A. va fi transferata în România pentru a executa eventuala pedeapsa aplicata, dacă va fi găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat, nu au fost ataşate cererii formulate de către autorităţile judiciare americane. Mai mult decât atât, nici ulterior înaintării cererii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nu au fost anexate astfel de dovezi.

S-a apreciat că aceste aspecte sunt în acord şi cu jurisprudenţa europeana care, în acesta materie, a statuat ca statul membru solicitat este obligat să examineze dacă, din perspectiva legăturilor persoanei condamnate cu statul sau naţional, executarea pedepsei în acest stat membru ar fi de natură să favorizeze reinserţia socială a acestei persoane. În acest caz, statul solicitat trebuie să pună în aplicare toate instrumentele de cooperare internaţională în materie penală de care dispune în privinţa statului terţ solicitant pentru a obţine consimţământul acestuia din urmă ca pedeapsa în discuţie să fie executată pe teritoriul său, dacă este cazul, după adaptarea acesteia în funcţie de pedeapsa prevăzută de legislaţia sa penală pentru o infracţiune de aceeaşi natură.

Un alt argument care, în opinia apărării, trebuie avut în vedere este şi regimul sancţionator care este semnificativ mai mic fata de cel care se menţionează în cuprinsul rechizitoriului de la dosar.

De asemenea, a apreciat că, fără a analiza fondul cauzei, trebuie verificat şi dacă faptele infracţionale presupus a fi fost săvârşite de către persoana extrădabilă, din perspectiva dispoziţiilor art. 33 referitoare la prescripţie, având în vedere durata îndelungata în care a avut loc aşa-zisa activitate infracţională a numitului A..

În plus, făcând trimitere la dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, referitoare la motive obligatorii de refuz al extrădării, a arătat că faptul ca Rechizitoriul este deja depus la dosarul ce însoţeşte cererea de extrădare, cât şi împrejurarea că persoana extrădabilă A. a fost informată pentru prima oara abia la data de 03.12.2020 despre existenţa vreunui dosar penal în care sunt cercetate fapte presupus a fi fost săvârşite de către acesta, conduce la concluzia că dreptul la un proces echitabil, aşa cum este acesta definit în cadrul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului, nu a fost respectat cu privire la nici unul dintre elementele sale. Faptul ca nu a avut posibilitatea să fie informat cu privire la urmărirea penala care se desfăşura împotriva sa, încă din anul 2013- 2014, faptul ca nu a avut posibilitatea exercitării dreptului la apărare sunt criterii esenţiale de apreciere a încălcării dreptului la un proces echitabil fata de un cetăţean roman. Acest aspect este dovedit cu prisosinţa, din chiar actele de la dosar, nemenţionându-se în cuprinsul acestora dacă numitul A. a fost informat cu privire la acuzaţiile aduse sau dacă a avut posibilitatea de a beneficia de dreptul la apărare.

Prin cererea de opoziţie la extrădare, apărătorul ales al persoanei extrădabile a solicitat să se constate că nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru extrădarea lui A. şi, prin urmare, a formulat concluzii de respingere a solicitării formulate de către Ambasada Statelor Unite ale Americii.

În acest sens, s-a arătat că la dosarul cauzei nu exista o cerere de extrădare formulata de autorităţile judiciare americane, în înţelesul şi sensul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţionala şi al Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Astfel, a arătat că la dosar nu exista vreun înscris care sa fie intitulat "cerere de extrădare" sau care măcar sa conţină solicitarea expresa şi care sa provină de la autorităţile judiciare americane către statul roman privind extrădarea lui A., ori, daca o astfel de menţiune exista, ea este informa. Sub acest aspect, a arătat că, din examinarea dosarului, rezultă că documentele primite la Direcţia Drept internaţional şi Cooperare Judiciara din cadrul Ministerului Justiţiei sunt următoarele:

1. O adresa fără titlu emisă de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti semnata indescifrabil dar fără numele şi calitatea persoanei care reprezintă instituţia şi care are dreptul sa o semneze, în limba română- filele x;

2. Aceeaşi adresa în limba engleză- filele x;

3. Un înscris cu antetul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite, care poarta un sigiliu şi este semnat de către Procurorul General, prin care se atesta ca dl. D. a fost şi este Director Asociat al Biroului Afaceri Internaţionale din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite- fila x, netradus;

4. Un înscris prin care dl. D. certifica faptul ca d-na E. este procuror al Statelor Unite în Districtul de Est al statului Kentucky,-fila x, netradus;

5. O declaraţie data sub jurământ de d-na E. în vederea extrădării lui A.-filele x, potrivit traducerii oficiale aflate la filele x;

6. O declaraţie data sub jurământ de către B., în vederea extrădării lui A.-filele x, potrivit traducerii oficiale aflate la filele x;

7. Rechizitoriul nr. x emis în lipsa, împotriva mai multor cetăţeni romani printre care şi A. şi depus la Tribunalul din Districtul de Est al Statului Kentucky din Lexington- filele x; documentul este tradus-filele x;

8. Un mandat de arestare în lipsa, emis de Tribunalul din Districtul de Est al Statului Kentucky, în aceeaşi zi în care a fost depus rechizitoriul pe numele A.-fila x, traducerea regăsindu-se la fila x.

Cu privire la acest mandat de arestare s-a arătat că, în primul rând, acesta a fost emis cu lipsa tuturor elemente de identificare, cum sunt data/locul naşterii, domiciliu ori C.N.P., ceea ce conduce ia nulitatea absoluta a acestuia. Acest mandat nu ar fi putut fi pus în executare nici măcar de către autorităţile americane chiar daca l-ar fi identificat pe A. pe teritoriul SUA şi cu atât mai puţin poate constitui o proba în vederea extrădării din România, cu atât mai mult cu cat el este nul şi potrivit legislaţiei romane.

În al doilea rând, s-a arătat că acest mandat de arestare a fost emis în lipsa. Deşi nu se examinează condiţiile prevăzute de legislaţia romana pentru emiterea unui mandat de arestare în lipsa, trebuie sa cunoaştem daca în SUA este legal sa se emită un mandat de arestare fără ca persoana în cauza sa fie măcar formal citata sau cel puţin sa se efectueze demersuri în vederea aduceri ei în fata unui judecător care sa o asculte. Deşi chiar ei susţin şi este real ca aveau toate datele de identificare ale lui A., nu fac niciun demers de citare sau aducere în fata autorităţilor ci întâi emit mandatul de arestare în lipsa şi apoi cer extrădarea deşi cunosc identitatea şi localizarea persoanei în cauza.

Or, Statele Unite ale Americii sunt membru ONU şi semnatara a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 pe care a ratificat-o la 24 octombrie 1945 iar o astfel de modalitate contravine în mod flagrant acestui act internaţional.

S-a apreciat ca fiind evident ca poziţia acuzatului trebuie exprimata înainte de inculpare, cu respectarea drepturilor procedurale ale acestuia şi cu asistenta juridica la care are dreptul, pentru ca un judecător sa poată decide arestarea, în condiţiile în care persoana în cauza este identificata şi se cunoaşte localizarea acesteia, indiferent unde se afla aceasta, întrucât aveau la îndemâna acelaşi instrument al extrădării pe care, cu aceleaşi date, o solicita acum după inculpare şi chiar arestare.

Prin urmare, s-a arătat că se impune ca instanţa care examinează cererea de extrădare sa fie informata despre condiţiile în care în legislaţia statului solicitant se poate formula o acuzaţie în lipsa persoanei care de altfel este exact identificata şi în lipsa oricărui demers pentru aducerea ei în fata justiţiei şi mai mult, emiterea unui mandat de arestare în aceste condiţii.

S-a apreciat că aceasta nu reprezintă o analiza a temeiniciei acuzaţiei în sensul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ci un examen al conformităţii solicitării de extrădare cu reglementările internaţionale, cu caracter de principiu în ambele state, la care atât România cat şi SUA sunt semnatare, pentru ca daca s-ar constata o astfel de încălcare, atunci ar deveni incidente dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 302/2004 care prevăd ca aplicarea acestei legi este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale României, definite prin Constituţie. Şi cum prin Constituţia României este prevăzuta supremaţia dreptului internaţional, România trebuie sa îl respecte chiar în detrimentul legilor interne.

În mod evident, s-a considerat că acesta constituie şi un motiv obligatoriu de refuz al extrădării, potrivit art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004 care consfinţeşte ca extrădarea va fi refuzată daca nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România.

S-a mai arătat că maniera în care au procedat autorităţile americane încalcă în mod clar dipoziţiile CEDO care îl protejează pe cetăţeanul roman A., precum şi dispoziţiile aplicabile din dreptul procesual roman, cat şi dispoziţiile internaţionale la care chiar Statele Unite ale Americii sunt parte, aşa încât se poate crede ca sunt încălcate şi dispoziţiile naţionale americane.

Mai mult, invocându-se dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, s-a arătat că, deşi nu suntem în situaţia exacta a solicitării de extrădare pentru executarea unei pedepse, efectuarea unei urmăriri penale urmata de emiterea unui rechizitoriu şi în aceeaşi zi a unui mandat de arestare în lipsa, reprezintă proceduri judiciare cu privire la care legea romana salvgardează un firesc drept la apărare în lipsa căruia statul roman poate refuza extrădarea. S-a solicitat să se verifice daca în cauza a fost respectat dreptul la apărare al persoanei extrădabile în condiţiile în care aceasta este cercetata, trimisa în judecata şi arestata, toate în lipsa, în condiţiile în care se afirma ca era pe deplin cunoscuta şi identitatea şi localizarea acesteia.

S-a apreciat că şi emiterea unui mandat de arestare reprezintă o procedura judiciara în care cel acuzat are dreptul la apărare, fiind discutabil dacă acesta respectat în cauza. Efectiv se constata ca s-au efectuat nişte proceduri judiciare, respectiv de punere sub acuzare şi de emitere a unui mandat de arestare fără respectarea unui minim drept la apărare, din moment ce extrădarea persoanei a cărei identitate era cunoscuta se solicita după efectuarea acestor proceduri, fără ca aceasta sa cunoască despre desfăşurarea lor.

Dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004 dispun ca, totuşi, extrădarea să se acorde daca statul solicitant da asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la apărare. Or, la dosar nu există asigurări ca odată ce va fi prezentat autorităţilor judiciare americane, A. va beneficia de vreo garanţie ca ar exista posibilitatea sa fie rediscutata luarea măsurii arestării preventive.

S-a arătat că aceleaşi argumente privitoare la nerespectarea dreptului la apărare şi incidenţa legii nr. 302/2004 sunt valabile şi pentru procedura de urmărire penala finalizata prin emiterea rechizitoriului aflat la dosarul cauzei.

9. Textele de lege aplicabile potrivit dreptului American- filele x, traducerea fiind regăsita la filele x;

10. Fotografia lui A..

S-a arătat că, din examinarea acestor înscrisuri, rezulta ca la dosar nu exista nicio cerere de extrădare în înţelesul şi sensul Legii nr. 302/2004 şi al Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, deşi, din interpretarea acestor acte normative, rezultă că documentul numit în ambele legi ca fiind "cerere de extrădare" trebuie sa fie emis în mod formal de către "autorităţile judiciare" ale statului solicitant.

S-a subliniat că singurul document în conţinutul căruia se poate regăsi expresis verbis o solicitare privind extrădarea lui A. este adresa fără titlu emisa de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti semnata indescifrabil dar fără numele şi calitatea persoanei care reprezintă instituţia şi care are dreptul sa o semneze. Or, ambasada unui stat nu reprezintă şi nu poate fi caracterizata ca fiind o "autoritate judiciara" ci doar strict una diplomatica, aşa încât o astfel de solicitare este informa pentru ca ea nu poate învesti în mod legal autorităţile romane în procedura de extrădare pasiva.

Atât în Legea nr. 302/2004 cat şi în Legea nr. 111/2008 se arata ca cererea de extrădare poate fi comunicata pe cale diplomatica adică prin Ambasada, ceea ce înseamnă ca tot autoritatea judiciara străina formulează o astfel de cerere şi doar o poate transmite prin intermediul ambasadei.

Restul documentelor aflate la dosarul cauzei sunt doar înscrisuri, discutabile şi ele, după cum am arătat mai sus, emise în sprijinul extrădării, cum sunt declaraţiile procurorului american şi ale agentului investigator. Insa, în lipsa unei cereri formale şi legale în acest sens, înscrisurile întocmite în sprijinul unei cereri care formal şi legal nu exista, sunt şi rămân lipsite de valoare judiciara.

Prin urmare, s-a solicitat să se constate ca instanţa nu este legal investita cu o "cerere de extrădare" de către Parchetul de pe lângă Curtea de apei Bucureşti.

S-a mai arătat că, deşi se afirma săvârşirea unor infracţiuni de frauda informatica, în dosarul cauzei nu se regăseşte nicio referire la părţile vătămate, identitatea acestora sau cuantumul prejudiciului, timpul şi locul săvârşirii, astfel de menţiuni nefiind cuprinse nici în rechizitoriul emis de către autorităţile judiciare americane. Or, aceasta împrejurare contravine flagrant dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 care impun necesitatea indicării unei expuneri a faptelor pentru care se cere extrădarea, data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile, care se vor indica în modul cel mai exact posibil. La nivelul în care este descrisa acuzaţia în actele depuse în sprijinul extrădării, aceasta este informa potrivit legii romane, pentru ca lipsesc elemente esenţiale care sunt necesare stabilirii corespondentei cu legea romana.

Un alt argument în susţinerea opoziţiei a constat în aceea că, din modul cum este prezentata situaţia de fapt în dosarul de extrădare, rezulta indubitabil ca toate faptele imputate lui A. ar fi fost săvârşite din România. De altfel acesta nu a intrat niciodată pe teritoriul SUA. În acest context, se pune problema teritorialităţii legii penale americane, respectiv daca ea se aplica infracţiunii săvârşite pe teritoriul României.

S-a mai arătat că, din examinarea actelor puse la dispoziţie de către autorităţile americane, se constata ca acestea au identificat o "sursa confidenţiala" împreună cu care persoanele implicate din România ar fi săvârşit infracţiuni care au avut ca scop înşelarea unor victime, cetăţeni americani, încă de la sfârşitul anului 2013. În acest sens, trebuie lămurit daca potrivit legislaţiei americane este permis autorităţilor sa asiste la săvârşirea de infracţiuni timp de 4 ani fără sa ia nicio măsura, ştiut fiind faptul ca potrivit legislaţiei romane acest lucru este complet interzis.

Instanţa de fond a arătat că cererea apărării de solicitare a unor informaţii suplimentare, conform art. 51 din Legea nr. 302/2004, a fost pusă în discuţie şi respinsă la termenul din 11.12.2020.

Analizând actele şi lucrările cauzei, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, curtea de apel a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării, astfel că a admis cererea de extrădare formulată de S.U.A. şi a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile S.U.A., a numitului A..

Astfel, s-a reţinut că persoana extrădabilă A. este urmărită pentru a fi judecată în Statele Unite ale Americii pentru săvârşirea de infracţiuni legate de conspiraţie la comiterea unor infracţiuni "RICO", conspiraţie la comiterea fraudei prin cablu şi conspiraţie la spălare de bani.

S-a mai arătat că, la data de 19.09.2019, a fost înregistrat, sub nr. x la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky, rechizitoriul prin care numitul A. este inculpat pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

Cap de acuzare 12: Conspiraţie la spălare de bani, cu încălcarea prevederilor Titlului 18, Secţiunea 1956 (h), din Codul Statelor Unite, faptă pedepsită cu închisoarea de până la 20 de ani.

În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei extrădabile A. faptul că, începând cu data de 31.12.2013 şi continuând cel puţin până la data de 11.12.2018, în districtul de est al statului Kentucky şi în alte părţi, împreună cu alte persoane, a fraudat cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii prin organizarea unor licitaţii online, procedând ulterior la operaţiuni de spălare de bani prin reţeaua Alexandria Online Action Fraud (AOAF). Astfel, numitul A. şi ceilalţi membri ai reţelei AOAF postau anunţuri false pe site-uri de vânzări online şi cu amănuntul, prin care ofereau spre vânzare articole de lux, cum ar fi autovehicule. Ulterior, solicita persoanelor interesate plata, iar sumele trimise de victime erau utilizate apoi pentru achiziţionarea de bitcoin şi transferate în afara Statelor Unite.

În sprijinul cererii de extrădare au fost depuse următoarele înscrisuri: rechizitoriul nr. x, aflat pe rolul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky (proba A); mandatul de arestare nr. x emis la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky (proba B); copia dispoziţiilor legale aplicabile în cauză (proba C); declaraţia sub jurământ a ofiţerului echipei speciale B. (proba D); fotografii ale numitului A. (proba E).

Prioritar analizei privind condiţiile de fond şi de formă, respectiv aspectele vizând opoziţia formulată, curtea de apel a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10.09.2007.

Raportându-se la dispoziţiile art. 4, art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a constatat că Legea nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materia extrădării, Legea nr. 111/2008 constituind norma specială (în raporturile dintre România şi S.U.A.), iar dispoziţiile procesual penale constituie dreptul comun sub aspect procedural.

Procedând la analizarea condiţiilor de fond şi formă ale sesizării, prin raportare la apărările formulate, curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită apărarea în sensul că autoritatea emitentă a cererii de extrădare este ambasada, de vreme ce conform art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 111/2008 "Cererile de extrădare şi documentele în susţinerea acestora trebuie prezentate pe cale diplomatică (...)".

Totodată, a reţinut faptul că în sprijinul cererii de extrădare au fost depuse înscrisurile şi informaţiile prevăzute de art. 8 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 111/2008, anterior menţionate.

Examinând fondul cererii de extrădare, curtea de apel a constatat că numitul A., cetăţean român, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an şi face parte din categoria persoanelor supuse extrădării, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 din Legea nr. 111/2008.

Deşi persoana extrădabilă a invocat absenţa garanţiilor prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a subliniat că, potrivit art. 20 alin. (2) raportat la art. 20 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 302/2004, atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, o condiţie suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România, însă aceste dispoziţii se aplică în cazul în care persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare sau persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

S-a subliniat că, în cauză, întrucât persoana extrădabilă nu domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare şi nici nu a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene, nu sunt îndeplinite exigenţele art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nefiind îndeplinite, astfel că nu poate fi primit acest motiv invocat de apărare.

Curtea de apel a mai constatat că identitatea persoanei extrădabile nu a fost contestată şi, contrar susţinerilor apărării, nu este incident niciunul din motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute la art. 21 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Sub acest aspect, s-a arătat că dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a căror încălcare a fost invocată cu privire la procedura de emitere a mandatului de arestare preventivă şi la derularea procedurii până în prezent, trebuie privite în corelaţie cu dispoziţiile art. 32 din acelaşi act normativ, dispoziţii ce vizează fondul acuzaţiei, iar nu prevenţia. Or, în mod evident în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare, extrădarea fiind solicitată tocmai pentru asigurarea exercitării, de către persoana extrădabilă, a acestui drept.

Contrar susţinerilor apărării, curtea de apel a subliniat că nu poate examina legalitatea mandatului de arestare emis de autorităţile americane şi nici oportunitatea măsurilor luate pe parcursul anchetei penale, sens în care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, din a căror analiză rezultă că instanţa română nu poate examina alte aspecte în afara obiecţiunilor privind identitatea şi a motivelor de refuz de predare. S-a arătat că raţiunea unei asemenea interpretări se regăseşte în însăşi natura cooperării judiciare internaţionale, mecanism ce presupune respectarea reciprocă, de către statul solicitat şi cel solicitant, a suveranităţii naţionale; niciunul dintre aceste state nu poate cenzura legalitatea, temeinicia, oportunitatea deciziilor judiciare ale celuilalt stat, o altă interpretare fiind în mod vădit de natură să atragă în mod nepermis atingerea suveranităţii naţionale.

S-a precizat că în acelaşi sens este şi practica instanţei supreme, care, într-o decizie de speţă accesibilă pe site-ul www.x.ro, a stabilit următoarele:

"Extrădarea pasivă nu este condiţionată de existenţa unei hotărâri definitive de condamnare a persoanei extrădabile pronunţată în statul solicitant, ci, în funcţie de faza procesului penal, este suficientă existenţa unui mandat de arestare preventivă, emis de autorităţile competente ale statului solicitant şi anexat cererii de extrădare, conform art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004. Instanţele române, soluţionând cererea de extrădare, nu pot examina temeinicia arestării preventive dispuse de autorităţile competente ale statului solicitant, competenţa instanţelor române fiind limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru admiterea cererii de extrădare, care nu privesc temeinicia măsurilor dispuse de autorităţile competente ale statului solicitant." (I. C. civ..J., secţia penală, Decizia nr. 274 din 18 ianuarie 2007)

Contrar susţinerilor persoanei extrădabile, din cuprinsul opoziţiei formulate, în sensul că faptele imputate ar fi fost săvârşite din România şi că A. nu a intrat niciodată pe teritoriul SUA, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite exigenţele art. 2 şi urm. din Legea nr. 111/2008.

Astfel, în opinia curţii de apel este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 111/2008, conform căruia "Dacă infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va fi acordată, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii pentru extrădare, în cazul în care legislaţia statului solicitat permite aplicarea unei pedepse pentru o infracţiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislaţia statului solicitat nu permite aplicarea unei pedepse pentru o infracţiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare, autoritatea executivă a statului solicitat poate, acest fapt fiind la latitudinea ei, să procedeze la extrădare, dacă toate celelalte condiţii pentru extrădare sunt îndeplinite", având în vedere situaţia de fapt descrisă şi prevederile art. 8 alin. (1), (4) din C. pen. român şi art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. român, ce reglementează principiul ubicuităţii.

Curtea de apel a notat, totodată, faptul că, potrivit art. 22 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 "Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea (...) poate face obiectul unui proces penal în România".

În legătură cu acest aspect, a arătat că, deşi faptele pentru care este cercetată persoana solicitată pot face, într-adevăr, obiectul unui proces penal în România prin raportare la exigenţele art. 8 alin. (1), (4) din C. pen. român şi art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. român, finalitatea unei proceduri de extrădare, pe parcursul instrumentării unei cauze penale, este reprezentată de asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Prin urmare, aprecierea asupra aplicării dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 302/2004 trebuie să aibă în vedere acest aspect, obligaţie ce rezultă şi din împrejurarea că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 302/2004 fac trimitere la dispoziţiile art. 23 din acelaşi act normativ, privind transferul de proceduri în materie penală în cazurile de refuz al extrădării.

Or, în cauză, modul în care se presupune că s-a desfăşurat activitatea infracţională, faptul că probele au fost administrate în cauză pe teritoriul S.U.A. şi împrejurarea că victimele presupuselor infracţiuni locuiesc pe teritoriul S.U.A. au condus, în opinia Curţii, la concluzia că extrădarea este de natură să asigure o mult mai bună desfăşurare a procesului penal decât preluarea procedurii de către autorităţile române.

În continuarea demersului analitic, curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile referitoare la prescripţie sau amnistie, prevăzute la art. 33 (art. 6 din Legea nr. 111/2008) şi art. 34 din Legea nr. 302/2004 modificată. Deşi persoana extrădabilă a formulat apărări şi prin raportare la dispoziţiile privind prescripţia, nu a expus critici concrete, apărarea rezumându-se a se întreba dacă aceste dispoziţii "sunt sau nu incidente, având în vedere durata îndelungata în care a avut loc aşa- zisa activitate infracţionala a numitului A.".

Curtea de apel a constatat că autorităţile americane au oferit informaţii în sensul că potrivit legii americane nu s-a împlinit termenul de prescripţie .

De asemenea, s-a reţinut că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislaţia penală română actuală, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, republicată.

Prin raportare la această încadrare juridică şi data epuizării presupusei activităţi infracţionale - decembrie 2018-, s-a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu a fost împlinit nici conform legii române, motiv pentru care apărările formulate sub acest aspect nu au fost primite.

Nu au fost primite nici apărările vizând încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, determinată de inexistenţa unor referinţe privind persoanele vătămate şi cuantumul prejudiciului, curtea de apel subliniind că acestea tind la efectuarea unei cenzuri nepermise de lege, respectiv a rechizitoriului emis de autorităţile judiciare americane.

Curtea de apel a opinat că, în cauză, sunt respectate aceste exigenţe, că există o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, fiind menţionate data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile.

De asemenea, s-a apreciat îndeplinită şi condiţia referitoare la dubla incriminare, infracţiunile de care este acuzată persoana extrădabilă având corespondent în legea penală română şi fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de un an.

În plus, s-a constatat că nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al cererii de extrădare prevăzute în art. 4, art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 111/2008.

Ca urmare, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, curtea de apel a reţinut că sunt întrunite condiţiile extrădării.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestaţie persoana extrădabilă A., arătând, în esenţă, că adresa emisă de Ambasada S.U.A. nu poate fi considerată o cerere de extrădare în sensul prevederilor Legii nr. 302/2004 şi Legii nr. 111/2008, întrucât nu este emisă de o autoritate judiciară americană, ci de o entitate diplomatică, care nu poate formula în nume propriu o astfel de cerere.

Totodată, raportându-se la împrejurarea că, deşi autorităţile americane cunoşteau identitatea şi activitatea infracţională de aproximativ 4 ani, acestea au asistat pasiv, efectuând, însă, în lipsă cercetarea şi dispunând, în acelaşi mod, arestarea şi trimiterea sa în judecată. Această modalitate în care s-a desfăşurat cercetarea în statul american încalcă dreptul său la apărare, atrăgând incidenţa motivului de refuz prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004, conform căruia extrădarea poate fi refuzată dacă dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat în conformitate cu instrumentele internaţionale în domeniu ratificate de România.

O altă critică a vizat lipsa garanţiilor ce ar fi trebuit date de către autorităţile americane că vor fi reluate procedurile realizate în lipsa sa. Instanţa de fond având în vedere că a respins cererea sa de obţinere a unor informaţii suplimentare, a apreciat că, pentru a avea o imagine corectă asupra întregului material care stă la baza extrădării, se impune desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând contestaţia formulată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Reglementând în art. 19 alin. (1) principiul neextrădării propriilor cetăţeni, Constituţia României, în alin. (2) al aceluiaşi articol, instituie o excepţie de la această regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.

Aşadar, legiuitorul constituant a condiţionat funcţionalitatea derogării de la principiul neextrădării naţionalilor, de existenţa unei convenţii internaţionale având ca parte România şi, cumulativ, de respectarea normelor legale interne interesând extrădarea şi de existenţa declaraţiei de reciprocitate dată de statul străin.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care reglementează cerinţele de admisibilitate a extrădării cetăţenilor români, stabilind în alin. (3) că "cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate".

În aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar şi a obligaţiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003, România a încheiat la Bucureşti, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-şi extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare (art. 1).

Aşa cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părţile semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor cetăţeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenţiei bilaterale încheiate ("Părţile convin să-şi extrădeze reciproc, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat, persoanele ..."), aspect ce rezultă, de altfel, şi din prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care permit extrădarea cetăţenilor români doar în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale.

Aşadar, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, iar dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin prevederilor Tratatului.

Astfel, se constată că potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale la care România este parte în situaţiile nereglementate. Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum şi ale Legii nr. 302/2004, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile americane şi nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, analiza efectuată sub acest aspect de către instanţa de fond fiind una corectă şi completă, motiv pentru care nu o va mai relua în această cale de atac, urmând a fi examinate doar criticile formulate de apărare în susţinerea contestaţiei formulate.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile vizând inexistenţa la dosar a unei cereri de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane, Înalta Curte subliniază, în primul rând, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, cererile de extrădare şi documentele în susţinerea acestora trebuie prezentate pe cale diplomatică, fapt ce include modalitatea de transmitere prevăzută la art. 12 alin. (4), respectiv prin intermediul ambasadei. Or, tocmai această modalitate de sesizare a fost urmată în cauză, aşa cum rezultă din adresele emise de Ambasada S.U.A. în România aflate la filele x din lucrarea unităţii de parchet.

Împrejurarea relevată de apărare în sensul că doar în cuprinsul acestor adrese se regăseşte solicitarea expresă de extrădare a cetăţeanului român, iar nu şi în documentele anexate, nu este de natură să conducă la concluzia că nu a fost formulată o cerere expresă în acest sens de către autorităţile judiciare americane, de vreme ce între documentele ataşate la respectivele adrese, purtând sigiliul Departamentului de Justiţie al S.U.A., se regăseşte "Declaraţia dată sub jurământ în vederea extrădării lui A." de către E., procuror al Statelor Unite în Districtul de Est al statului Kentucky. Din cuprinsul declaraţii rezultă cu evidenţă că autorităţile judiciare americane s-au adresat autorităţilor române în scopul extrădării în S.U.A. în vederea cercetării în urma trimiterii în judecată a cetăţeanului român A. sub aspectul infracţiunilor legate de conspiraţie la comiterea unor infracţiuni "RICO", conspiraţie la comiterea fraudei prin cablu şi conspiraţie la spălare de bani (trei capete de acuzare din rechizitoriul nr. x), infracţiuni care sunt incriminate şi de legislaţia română în art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., art. 249 din C. pen., art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019).

Ca urmare, transmiterea cererii prin intermediul Ambasadei S.U.A. în România, în condiţiile în care din documentele ataşate rezultă cu certitudine voinţa autorităţilor judiciare americane cu privire la extrădare, îndeplineşte condiţiile unei legale sesizări a autorităţilor judiciare române, neputând fi primite criticile apărării sub acest aspect.

Răspunzând, în continuare, criticilor formulate de contestatorul persoană extrădabilă A. cu privire la lipsa garanţiilor date de autorităţile emitente de reluare a procedurilor realizate în lipsă, Înalta Curte arată că, într-adevăr, art. 20 din Legea nr. 302/2004 reglementează în alin. (1) condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru extrădarea cetăţenilor români în baza convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, stabilind în alin. (2) că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) (persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare) şi lit. c) (persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este stat membru al Uniunii Europene), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecării, o cerinţă suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădabilă va fi transferată în vederea executării pedepsei în România. Aceste dispoziţii legale nu au însă incidenţă în speţă, procedura de extrădare a cetăţeanului A. nefiind realizată în baza unei convenţii internaţionale multilaterale, aşa cum cer prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 302/2004, ci în temeiul unui tratat bilateral încheiat între cele două state implicate în desfăşurarea procedurii, context în care devin aplicabile dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, care nu mai instituie nicio condiţie suplimentară pentru acordarea extrădării, fiind suficientă cea referitoare la existenţa tratatului.

De altfel, contestatorul a susţinut că Statele Unite ale Americii nu au dat de asigurări că procedurile realizate în lipsă vor fi reluate, aspect care, însă, nu este reglementat de textul de lege menţionat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că lipsa unor asigurări suplimentare din partea statului solicitant, în sensul reluării anchetei penale şi a procedurilor de arestare realizate în lipsă, aşa cum solicită apărarea, nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării în cauză.

Pe de altă parte, se constată că în speţă nu este aplicabil nici art. 31 din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care "România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal", la dosar neexistând niciun fel de date care să susţină această ipoteză, cu atât mai mult cu cât criticile apărării se referă la modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta penală de către autorităţile americane.

Înalta Curte subliniază, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că aşa cum rezultă din reglementarea procedurii de extrădare în Legea nr. 302/2004 (art. 18 şi urm.) autorităţile judiciare române învestite cu o astfel de solicitare nu pot să examineze legalitatea mandatului de arestare emis de autorităţile americane şi nici oportunitatea măsurilor luate pe parcursul anchetei, incidenţa motivului obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 trebuind analizată în corelaţie cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, care vizează fondul acuzaţiei, iar nu prevenţia.

Or, motivul pentru care s-a solicitat extrădarea cetăţeanului român A. în S.U.A. este tocmai respectarea dreptului la apărare al acestuia în cadrul procedurii de judecată, demarată prin emiterea rechizitoriului în privinţa sa.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiilor de extrădare prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 şi inexistenţa vreunuia din motivele de refuz expres reglementate de art. 4, art. 5 şi art. 7 din Tratat şi de art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 302/2004, procedând, în temeiul art. 52 din Legea nr. 302/2004 la admiterea cererii de extrădare formulată de S.U.A. privind pe cetăţeanul român A..

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică hotărârea atacată în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 240/F din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 240/F din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 decembrie 2020.

GGC - CL

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj