Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 862/2020

Şedinţa publică din data de 22 decembrie 2020

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 332/PI din 13 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz - Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz - Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

În baza art. 104 alin. (7) din Legea 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Germania.

În baza art. 104 alin. (5) şi art. 117 alin. (2) din Legea 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar, dacă din motive independente predarea nu se poate efectua în termenul anterior stabilit, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu autoritatea competentă a statului emitent.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data 13.12.2020 şi până la data de 11.01.2021 inclusiv, sens în care în baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare.

S-a dispus ca administraţia locului de deţinere să reţină persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În baza art. 113 alin. (4) din Legea 302/2004, s-a constatat că, în vederea executării mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 12.12.2020 emisă de procuror în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, începând cu ora 12:45 până în data de 13.12.2020, ora 12:45.

S-a dispus ca sentinţa să fie comunicată persoanei solicitate şi autorităţilor prevăzute de art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, a fost obligat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române să comunice, de îndată, Curţii de Apel Timişoara data când a fost predată persoana solicitată.

În baza art. 88 Legea 302/2004, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a solicitat, în temeiul art. 103-104 din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz - Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A., arestarea pe o perioadă de 30 de zile şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania.

În cuprinsul referatului, s-a reţinut că, la data de 12.12.2020, ora 12:30, lucrători din cadrul IPJ TImiş - SIC au prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara persoana urmărită internaţional A., împotriva căreia autorităţile judiciare din Germania - Judecătoria Konstanz au emis la data de 04.11.2020 un mandat european de arestare pentru executarea unei pedepse de 4 ani şi 6 luni închisoare, fiind condamnată pentru comiterea, în perioada 13.09.2018 şi 14.09.2018, în apropierea localităţii Hilzingen, Germania, a două infracţiuni la regimul armelor şi o infracţiune de tâlhărie.

S-a mai reţinut că persoana urmărită internaţional a fost identificată şi ascultată în prezenţa apărătorului din oficiu, prilej cu care a precizat că recunoaşte faptele pentru săvârşirea cărora este urmărit de autorităţile judiciare din Germania, că nu este de acord să fie predat autorităţilor judiciare din Germania, că nu renunţă la regula specialităţii şi că are afaceri judiciare în România, în sensul că este cercetat într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, dar nu are până la data consemnării declaraţiei sale în cauză, calitatea de suspect sau inculpat în acel dosar.

Având în vedere că nu au fost identificate motive de refuz ale executării mandatului european de arestare, în temeiul art. 101 din Legea 302/2004, s-a dispus reţinerea persoanei urmărite internaţional A., pe o durată de 24 ore.

Instanţa de fond a constatat că, potrivit actelor dosarului, pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare de către Judecătoria Konstanz la data de 02.11.2020 în vederea executării unei pedepse de 4 ani şi 6 luni internare într-o unitate de reabilitare, pentru comiterea, în perioada 13.09.2018 şi 14.09.2018, în apropierea localităţii Hilzingen, Germania, a două infracţiuni la regimul armelor şi o infracţiune de tâlhărie prevăzute de art. 249, 255, 250 paragraf 2 nr. 1, 52, 53 din C. pen. german, art. 52 paragraf nr. 2a din Legea germană privind regimul armelor. Hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa de 4 ani şi 6 luni a fost pronunţată de Judecătoria Konstanz la data de 07.01.2019, fiind definitivă la data de 10.01.2019 în dosarul nr. x Ls 25 Js 22952/18jug, iar persoana solicitată a fost prezentă la proces.

În cuprinsul mandatul european de arestare, sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat că, în perioada 13.09.2018-14.09.2018, în jurul localităţii Hilzingen - Germania, persoana urmărită internaţional A. a purtat neautorizat o armă de foc în două cazuri, într-un caz într-o unitate infracţională cu extorcare deosebit de gravă prin tâlhărie şi în două cazuri a purtat un pistol cu muniţie asupra sa, iar într-un caz, folosind arma, a atacat o benzinărie şi a sustras 3300 euro.

În şedinţa publică din 13.12.2020, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar, cu prilejul audierii la acel termen, aceasta a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Germania, că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii şi că doreşte executarea pedepsei în România, fiind cetăţean român, că are afaceri judiciare penale în România, în sensul, că a săvârşit o tâlhărie în luna septembrie sau octombrie 2020 pe raza localităţii Jimbolia, dar până la data prezentă nu a fost chemat la poliţie în legătură cu această faptă.

Procedând la verificarea cererii cu care a fost sesizată, instanţa de fond a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, sens în care a reţinut că faptele pentru care este urmărită persoana solicitată se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 şi au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 din C. pen., astfel că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.

Curtea de apel a mai reţinut că sancţiunea aplicată de 4 ani şi 6 luni internare într-o unitate de reabilitare a fost stabilită pentru fapte săvârşite în minoritate de persoana urmărită, iar, în această situaţie, în raport, cu încadrarea juridică reţinută, legislaţia română prevede posibilitatea aplicării, în condiţiile art. 114 din C. pen. român, numai a măsurilor educative care pot fi inclusiv privative de libertate în condiţiile art. 124, art. 125 din C. pen.

Raportându-se la dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi la cele ale art. 2 lit. k) din acelaşi act normativ, instanţa de fond a apreciat că măsura internării într-un centru de reabilitare dispusă de autorităţile judiciare din Germania constituie o măsură privativă de libertate, respectiv o pedeapsă, în sensul Legii nr. 302/2004 pentru care se poate emite un mandat european de arestare şi pe care pot să-l execute autorităţile judiciare din România.

Totodată, s-a apreciat că este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 1 din Decizia cadru 202/584/JAI din 13.07.2002, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, ca durata pedepsei pentru a cărei executare este emis mandatul să fie de minim 4 luni.

Curtea de apel a mai observat că persoana solicitată este cetăţean român, că aceasta a refuzat predarea către autorităţile judiciare din Germania şi a cerut ca executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni să fie executată în România, precum şi că a arătat că va mai avea o condamnare ulterioară în România cu care va dori să efectueze contopirea.

În raport cu aceste aspecte, Curtea de apel nu a identificat niciun motiv pentru amânarea predării persoanei solicitate în condiţiile art. 114 raportat la art. 58 din Legea nr. 302/2004, având în vedere că, până la data pronunţării hotărârii, din actele dosarului şi din declaraţiile persoanei solicitate nu au rezultat aspecte certe care să confirme că aceasta este cercetată penal în calitate de suspect sau inculpat, de autorităţile judiciare din România vis-a-vis de o presupusă faptă de tâlhărie săvârşită în perioada septembrie- octombrie 2020 pe raza localităţii Jimbolia.

S-a mai arătat că, deşi persoana solicitată este cetăţean român, nu se justifică, în condiţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a se refuza executarea mandatului european şi a se recunoaşte pe cale incidentală în condiţiile alin. (3) din acelaşi articol hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare din Germania în vederea executării în România a pedepsei aplicate de aceste autorităţi. Sub acest aspect s-a observat că predarea nu va avea consecinţe grave asupra persoanei solicitate şi familiei sale dincolo de cele inerente privării sale de libertate în vederea executării pedepsei, iar privarea de libertate ar avea loc şi dacă executarea pedepsei ar avea loc în România. Mai mult decât atât, s-a apreciat că autorităţile judiciare din Germania, fiind cele care au dispus pedeapsa, vor fi mult mai în măsură să o aplice în litera şi spiritul celor dispuse prin hotărârea de condamnare, fără a prejudicia interesele persoanei solicitate.

Ca urmare, constatând că nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz - Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi persoana solicitată A..

Astfel, prin memoriul cuprinzând motivele de contestaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că, ulterior pronunţării soluţiei şi înainte de expirarea termenului de atac, prin adresa din 15 decembrie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale, a comunicat, în scris, că numitul A. este cercetat în România în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în care a dobândit calitatea de suspect la data de 14 decembrie 2020 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., precum şi în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată (dobândind calitatea de suspect tot la 14 decembrie 2020). În aceste condiţii, s-a apreciat că, în cauză, sunt motive care justifică amânarea predării persoanei solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Aceste motive au fost susţinute de procurorul de şedinţă cu prilejul dezbaterilor care, însă, a apreciat că, în condiţiile în care actele menţionate în motivele de contestaţie depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au fost emise după pronunţarea soluţiei atacate în cauză, nefiind cunoscute şi evaluate de prima instanţă, Înalta Curte nu poate direct în calea de atac să dispună amânarea predării, ci, pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, se impune, subsecvent desfiinţării soluţiei, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara pentru a examina pe fond motivele de amânare a predării.

Prin calea de atac promovată, persoana solicitată A. a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare străine, întrucât are afaceri judiciare în România, pe numele său fiind emis de către Judecătoria Sânnicolau Mare, în dosarul nr. x/2020, mandatul de arestare preventivă nr. 7/UP din 16 decembrie 2020.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat respingerea cererii vizând punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său, întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către organele judiciare din Germania. În plus, a arătat că, în prezent, acesta este cercetat în două dosare penale, respectiv dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare şi dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în care are calitatea de inculpat, iar la acest moment se află sub puterea măsurii arestării preventive. Ca urmare, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 22 din Legea 302/2004, referitoare la motivele opţionale de refuz a extrădării.

La dosar, a fost ataşată, în extras din sistemul informatic Ecris, încheierea penală nr. 8 din 16 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care Judecătoria Sânnicolau Mare a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile de la 16 decembrie 2020 la 14 ianuarie 2021 inclusiv a inculpatului A., cercetat în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Înalta Curte, verificând cauza sub aspectul criticilor invocate, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., apreciază contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi persoana solicitată A. ca fiind fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) şi facultative (alin. (2) de refuz, reţinând (în alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Aşadar, din interpretarea acestor texte de lege rezultă că reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu este obligatorie pentru instanţă, ci facultativă.

Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, în speţă, sunt întrunite condiţiile de fond şi formă cerute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare fiind emis la data de 02.11.2020 de către Judecătoria Konstanz pe numele cetăţeanului român A. în vederea executării unei pedepse de 4 ani şi 6 luni internare într-o unitate de reabilitare, aplicată de aceeaşi autoritate judiciară prin hotărârea din 07.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x Ls 25 Js 22952/18jug, definitivă la data de 10.01.2019, pentru comiterea, în perioada 13.09.2018 - 14.09.2018, în apropierea localităţii Hilzingen, Germania, a două infracţiuni la regimul armelor şi o infracţiune de tâlhărie prevăzute de art. 249, 255, 250 paragraf 2 nr. 1, 52, 53 din C. pen. german, art. 52 paragraf nr. 2a din Legea germană privind regimul armelor, fapte care sunt descrise în conţinutul său şi are la bază mandatul de arestare cu executare emis de aceleaşi autorităţi la 31 ianuarie 2020 în dosarul nr. x VRJs 2/19.

De asemenea, se constată că faptele imputate se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 şi au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 din C. pen., astfel că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar, în speţă, nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, în cauză este îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI din 13.07.2002, ca durata pedepsei pentru a cărei executare a fost emis mandatul european de arestare să fie de minim 4 luni.

În ceea ce priveşte lipsa consimţământului la predare, Înalta Curte subliniază că, aşa cum s-a arătat anterior, acesta nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării, care să atragă automat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, ci revine instanţei de judecată să aprecieze, de la caz la caz, dacă se impune reţinerea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. Or, procedând la analizarea acestei împrejurări, judecătorul fondului a observat că predarea nu va avea consecinţe grave asupra persoanei solicitate şi familiei sale dincolo de cele inerente privării sale de libertate în vederea executării pedepsei, iar privarea de libertate ar avea loc şi dacă executarea pedepsei ar avea loc în România. Totodată, a apreciat că autorităţile judiciare din Germania, fiind cele care au dispus pedeapsa, vor fi mult mai în măsură să o aplice în litera şi spiritul celor dispuse prin hotărârea de condamnare, fără a prejudicia interesele persoanei solicitate.

Ca urmare, în condiţiile în care lipsa consimţământului la predare a făcut obiectul analizei în fond, nu constituie o eroare de judecată, aptă să atragă desfiinţarea hotărârii, faptul că instanţa de fond a apreciat că nu se impune reţinerea incidenţei respectivului motiv de refuz şi nu a făcut aplicarea prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate.

Pe de altă parte, Înalta Curte arată că, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 302/2004, aşa cum a invocat apărarea, întrucât aceste prevederi reglementează motivele opţionale de refuz al extrădării, procedură ce se aplică în relaţiile cu statele care nu sunt membre U.E. şi este diferită de cea care trebuie urmată în raport cu obiectul cauzei (punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania). De altfel, apărarea nici nu a susţinut că vreunul din cele două dosare penale instrumentate de organele judiciare române şi care îl vizează pe contestator s-ar referi la faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare.

Având în vedere aceste considerente, se apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Konstanz - Germania, la data de 02.11.2020, în dosarul nr. x VRJs 2/19, pe numele persoanei solicitate A..

Contrar, însă, celor reţinute de judecătorul fondului, predarea către statul solicitant nu poate avea loc de îndată, deoarece, potrivit adresei nr. x din 15 decembrie 2020 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale (aşadar ulterioară pronunţării hotărârii atacate în cauză), faţă de persoana solicitată A. se desfăşoară două proceduri penale în România, respectiv în dosarele nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în care acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 alin. (1) - art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi nr. 757/P/2020 al Tribunalului Timiş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată (dobândind calitatea de suspect tot la 14 decembrie 2020).

În plus, potrivit încheierii penale nr. 8 din 16 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, ataşată la dosar în extras din sistemul informatic ECRIS, Judecătoria Sânnicolau Mare a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile de la 16 decembrie 2020 la 14 ianuarie 2021 inclusiv a inculpatului A. cercetat în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

În acest context, se constată că sunt întemeiate criticile formulate de parchet şi de persoana solicitată A., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora dacă persoana solicitată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Prin urmare, hotărârea atacată este nelegală sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 302/2004, având în vedere că există o cauză care impune amânarea predării persoanei solicitate A..

Deşi înscrisurile depuse în dovedirea existenţei celor două dosare penale aflate în instrumentarea unităţilor de parchet au fost depuse la dosar ulterior pronunţării hotărârii atacate, nefiind cunoscute la acel moment de Curtea de Apel Timişoara, această împrejurare nu constituie un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, aşa cum a solicitat parchetul, de vreme ce dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. prevăd că singurul caz în care se poate pronunţa o asemenea soluţie are în vedere nerespectarea dispoziţiilor privind citarea, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

În plus, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat această chestiune prin prisma susţinerilor persoanei solicitate în sensul că formează obiectul unor cercetări în legătură cu presupuse fapte penale săvârşite pe raza localităţii Jimbolia în perioada septembrie - octombrie 2020, context în care a reţinut că, neexistând elemente certe la dosar în acest sens, nu se identifică niciun motiv pentru amânarea predării în condiţiile art. 114 şi art. 58 din Legea nr. 302/2004, în speţă este respectat şi principiul care garantează dublul grad de jurisdicţie, neimpunându-se din această perspectivă trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

Deopotrivă, se impune a se sublinia că, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care predarea persoanei a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, aceasta se află sau nu sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile române, mandatul de arestare prevăzut de art. 104 alin. (13) din aceeaşi lege este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea. Ca urmare, deşi dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 impun judecătorului să emită, de îndată, mandatul de arestare în situaţia în care constată îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare, aducerea la îndeplinire a acestuia este condiţionată de împrejurarea dacă se amână sau nu predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară străină, în acest din urmă caz devenind incidente prevederile art. 109 alin. (3) din acelaşi act normativ. În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul amânării predării persoanei solicitate, mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară română intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 332/PI din 13 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, pe care o va desfiinţa în parte şi, în rejudecare:

În baza art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, va amâna predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Având în vedere soluţia de amânare a predării până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, Înalta Curte va dispune punerea, de îndată, în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 133/PI/ME din 13 decembrie 2020, urmând ca, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare sus menţionat să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 332/PI din 13 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 amână predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 133/PI/ME din 13 decembrie 2020, urmând ca, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare sus menţionat să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 decembrie 2020.

GGC - CL