Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 7203 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A., B., C., E., invocată de către pârâţi şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Politehnică din Bucureşti, care a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pentru o zi de lucru, aferente zilei de 2 decembrie 2016; s-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1780 din 23 aprilie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă F. împotriva sentinţei civile nr. 7203 din 16 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Universitatea Politehnică din Bucureşti prin reprezentant legal rector D., E., A., G., B. şi C..
La data de 14 iunie 2018 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F. împotriva deciziei civile nr. 1780 din 23 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.
Totodată, contestatoarea a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) din C. proc. civ., în raport de art. 1, art. 16, art. 21, art. 124, art. 125 alin. (1), art. 126 şi art. 127 din Constituţia României.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din 26 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) C. proc. civ. invocată de contestatoarea F..
În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în legătură cu hotărârea instanţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 7203 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, astfel încât nu are legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru a se putea dispune sesizarea Curţii Constituţionale, respingând cererea de sesizare ca inadmisibilă, şi nu excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum, în mod eronat, s-a trecut în dispozitivul încheierii.
Prin decizia nr. 2997/2018 din data de 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F. împotriva deciziei civile nr. 1780 din 23.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii E., A., G., B., C. şi Universitatea Politehnica.
Recurenta F. a declarat recurs exclusiv împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, solicitând admiterea căii de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 12 noiembrie 2018.
Recurenta a formulat la 5 decembrie 2018 o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate vizând aceeaşi dispoziţie legală, respectiv art. 426 alin. (4) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010 .
Prin încheierea din 10 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de petenta F. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) din C. proc. civ.
În argumentarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul ca dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, instanţa supremă a constatat că a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1780 din 23 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, decizie prin care a fost soluţionat apelul promovat împotriva sentinţei civile nr. 7203 din 16 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, Înalta Curte, deşi nu a fost învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva încheierii din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) C. proc. civ., a constatat că anumite critici vizează şi această încheiere.
Instanţa supremă a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate priveşte un text de lege care nu se aplică în etapa procesuală a recursului, ci în etapa fondului.
S-a concluzionat în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenta F. cu privire la art. 426 alin. (4) C. proc. civ. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, având ca obiect recursul declarat împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti.
Întrucât art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (4) teza I din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) C. proc. civ., formulată de petenta F..
Prin decizia nr. 2349 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta F. împotriva deciziei nr. 2997/2018 din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cauzele privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi s-a anulat recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din data de 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cauzele privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în acelaşi dosar.
Împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs F., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018/a1*, la data de 12 decembrie 2019.
Recurenta F. a solicitat admiterea recursului, apreciind că încheierea recurată este nelegală şi că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 - 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
A susţinut că instanţa care a pronunţat încheierea atacată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, astfel încât se încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul fundamental consacrat de art. 21 din Constituţie (accesul liber la justiţie).
În cuprinsul recursului formulat recurenta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) din C. proc. civ.. De asemenea, a menţionat faptul că art. 29 alin. (1) din lege statuează, pe lângă competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate, şi cadrul procesual în care aceasta poate fi ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească norma criticată, iar alin. (2) stabileşte persoanele care pot ridica excepţia de neconstituţionalitate.
Prin urmare, recurenta a apreciat că instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, condiţii care, în fapt, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se putea pronunţa asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Mai exact, recurenta F. a susţinut că formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa, în faţa căreia aceasta este ridicată, să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată că sunt îndeplinite, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei, apreciind că, în prezenta cauză, au fost aplicate greşit normele de drept material, motiv de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În plus, recurenta a opinat că nu a beneficiat de un proces echitabil, întrucât a fost nevoită să declare recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare, fără a cunoaşte motivarea instanţei.
Recurenta a conchis în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată ce vizează art. 426 alin. (4) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, are legătură cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care, a solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte a reţinut că în prezenta cauză sunt incidente considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20.07.2017, raportat la obiectul căii de atac, considerente care sunt general obligatorii, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, se reţine că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin urmare, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu a fost declarată neconstituţională prin vreo decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa de judecată efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.
În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, trebuie să fie analizată, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Împrejurarea că termenul de declarare a căii de atac se socoteşte de la pronunţare se justifică prin aceea că, la momentul cunoaşterii soluţiei, partea interesată poate aprecia dacă este util sau nu să declare recurs. Criticile aduse hotărârii reprezintă, în sine, poziţia părţii faţă de soluţia pronunţată, iar condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate şi o minimă argumentare, în fapt şi în drept, a criticii formulate.
Totodată, se cuvine menţionat faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 470 alin. (5) din acelaşi cod motivarea recursului se face într-un termen de 48 de ore, care curge însă de la comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare.
Aşadar, stabilirea unui termen de declarare a căii de atac, care curge de la pronunţare şi a unui alt termen de motivare a recursului, de aceeaşi durată, care curge însă de la comunicarea încheierii, în condiţiile dreptului comun, C. proc. civ., nu poate reprezenta o îngrădire a accesului liber la justiţie.
Examinând recursul declarat de recurenta F., Înalta Curte a constatat că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenta F. vizează prevederile art. 426 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de preşedintele completului, iar dacă şi acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situaţie, hotărârea se va semna de către preşedintele instanţei. Când împiedicarea priveşte pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea".
În prezenta cauză, însăşi recurenta F. a menţionat că formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa, în faţa căreia aceasta este ridicată, să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată că sunt îndeplinite, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Or, completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat, în mod corect, că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate, respectiv aceea ca textul în legătură cu care se invocă excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Recurenta nu a demonstrat, prin recursul formulat împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2019, care ar fi legătura dintre textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei înregistrate pe rolul instanţei supreme.
În alţi termeni, soluţia ce ar urma să fie pronunţată de către instanţa de contencios constituţional nu ar conduce la anularea sau schimbarea soluţiei date în cadrul dosarului nr. x/2018, soluţionat prin decizia nr. 2349 din 10 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din 10 decembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.