Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 740/2020-R din 27 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia Civilă Mixtă în dosarul nr. x/2009, a fost admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR CETĂŢENEŞTI, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi intimaţii-pârâţi TRIBUNALUL SATU MARE, CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, împotriva sentinţei civile nr. 105 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, pe care a modificat-o în parte în sensul că:
A respins în întregime acţiunea reclamanţilor V. şi N..
A respins în parte acţiunea reclamanţilor T., B., D., E., F., G., H., U., K., L., M., C., J., pentru perioada 1 februarie 2007 - 31 decembrie 2007.
A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în recurs.
Prin încheierea din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 740/2020-R din 27 aprilie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia Civilă Mixtă, formulată de petenţii: B., G., U., D., H., K., E., F., L., T., C., J., în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi: A., I., M., N., O., P., Q., R., S., V. şi cu intimaţii-pârâţi TRIBUNALUL SATU MARE, CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR CETĂŢENEŞTI, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Împotriva acestei decizii şi încheieri, au formulat cerere de revizuire B., D., F., G., H., K., L., U..
În motivarea cererii, au invocat că la data de 08.08.2019 au formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 740/2020-R din 27 aprilie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia Civilă Mixtă în dosarul nr. x/2009, solicitând a se pronunţa expres privitor la îndreptăţirea revizuenţilor de a beneficia şi în viitor de drepturi salariale stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială majorată cu procentele de creştere prevăzute de O.G. nr. 10/2007.
Revizuenţii au invocat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 99/P din 08 decembrie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008 şi a decizie civile nr. 273 din 10 februarie 2010/R, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2009, precum şi puterea de lucru judecat din perspectiva soluţiilor pronunţate în dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2008, prin care colegilor lor de la Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Oradea şi Judecătoria Aleşd le-au fost admise cererile de lămurire, fiindu-le recunoscut dreptul la stabilirea salariilor pe baza valorii de referinţă sectorială majorată cu procentele din O.G. nr. 10/2007.
În opinia revizuenţilor, este nelegală soluţia de respingere a cererii, întrucât toate categoriile de personal din familia ocupaţională de funcţii bugetare justiţie au fost salarizate pe baza unei singure valori de referinţă sectorială, sens în care se invocă art. 3 din O.G. nr. 8/2007.
Potrivit revizuenţilor, recunoaşterea dreptului la calculul salariului pe baza valorii de referinţă sectorială majorată cu procentele din O.G. nr. 10/2007 colegilor lor de la Judecătoriile Satu Mare, Aleşd etc. magistraţilor de la instanţele arondate Curţii de Apel Oradea, îi îndreptăţeşte la recunoaşterea dreptului, sens în care s-a pronunţat Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 794/2014 în sensul că, valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică la nivel de familie ocupaţională şi că diferenţele salariale trebuie să rezulte din coeficienţii specifici funcţiilor.
Totodată, revizuenţii susţin că, dacă cererea nu va fi admisă, vor fi discriminaţi prin raportare la colegii lor.
S-au invocat în drept prevederile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 8/2007, Legea nr. 50/1996, decizia CCR nr. 794/2016.
Prin încheierea din 18 martie 2020, s-a constatat suspendarea de plin drept a cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.
Judecarea cauzei a fost reluată la 24 iunie 2020.
Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:
Prealabil, se impune a se arăta că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 1-10 din vechiul C. proc. civ.
Spre deosebire de recurs, care, în principiu urmăreşte remedierea erorilor de drept, revizuirea are drept scop, de regulă, îndreptarea erorilor săvârşite cu privire la starea de fapt stabilită prin hotărârea definitivă şi irevocabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelate, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile enunţate mai sus, nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care interzice realizarea unei noi judecăţi, în condiţii de identitate de părţi, obiect, cauză, cât şi cel pozitiv, care presupune că aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăţi ulterioare.
Deci, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat. Aceasta deoarece, prin reglementarea art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Revizuirea nu poate fi admisă în cazul în care nu suntem în prezenţa aceleiaşi pricini şi diferă toate cele trei elemente necesare pentru a fi în prezenţa autorităţii de lucru judecat, respectiv identitate de părţi, obiect şi cauză, sau când diferă unul sau două elemente, respectiv fie părţile, fie obiectul, fie cauza.
În speţa dedusă judecăţii, se observă că, raportat la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 99/P din 08 decembrie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008, a decizie civile nr. 273 din 10 februarie 2010/R, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2009, precum şi din perspectiva soluţiilor pronunţate în dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2008, astfel cum a fost invocată de către revizuenţi, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, astfel încât analiza identităţii de obiect şi cauză este superfluă.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de 322 alin. (1) pct. 7 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii G., U., F., L., D., K., B. şi H. împotriva deciziei civile nr. 740/2010-R din 27 aprilie 2010 şi a încheierii din 22 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2009, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.