Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 2017 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile reprezentând daune morale în cuantum de 375.000 euro, reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost cauzat personal, dar şi familiei sale prin întreruperea furnizării energiei electrice în perioada 3 martie 2016, până în 30 aprilie 2016.
Prin sentinţa nr. 45 din 26 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. A fost obligată pârâta la plata sumei de 10.000 euro - echivalentul în RON, către reclamant, pentru perioada 03.03.2016 - 30.04.2016, reprezentând daune morale.
Prin decizia nr. 63 din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei nr. 45 din 26 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a Civilă. A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale, pentru perioada 03.03.2016-30.04.2016. A fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Atât reclamantul, cât şi pârâta au declarat recurs împotriva acestei decizii.
Motivele recursului declarat de reclamant sunt, în esenţă, următoarele:
O primă critică invocată de către recurentul-reclamant vizează faptul că instanţa de apel a dat o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., în sensul că nu a ţinut seama de circumstanţele cauzei, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii.
Astfel, în opinia recurentului-reclamant, instanţa de apel a considerat greşit că prin majorarea sau menţinerea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă s-ar putea produce o îmbogăţire a familiei recurentului fără just temei, diminuând suma acordată la un procent de doar 4%, respectiv 2.000 RON.
Recurentul susţine că instanţa s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut, prima instanţă acordând despăgubirile în euro, prin cererea de apel, solicitându-se majorarea cuantumului tot în euro.
Arată recurentul că suma acordată cu titlu de daune morale are valoarea unei amenzi, în condiţiile în care intimata a urmărit să obţină, pe lângă profit şi foloase necuvenite, folosindu-se de un sistem de facturare fraudulos.
Susţine recurentul, de asemenea, că instanţa de apel nu a observat că pârâtă a săvârşit acte (fapte) ce cad sub incidenţa art. 207 alin. (2) C. civ., art. 348 C. pen., în sensul că a desfăşurat activităţi neautorizate.
Totodată, potrivit recurentului, instanţa de apel nu a observat că debranşarea din noaptea de 11 spre 12 februarie 2013 (care a durat 4 ani) s-a făcut înainte de data scadentă a avizului de plată cu 14 zile, data scadentă fiind 26.02.2013. Cum o singură zi fără curent electric la bloc reprezintă o traumă fizică şi o suferinţă morală pentru o familie care nu avea nici o datorie la furnizor, valoarea daunelor morale trebuia apreciată la un cuantum rezonabil, care să producă o satisfacţie morală şi să acopere parţial prejudiciul creat de intimată. Suma de 2.000 de RON acordată nu acoperă nici cheltuielile de judecată suportate de către recurent, fiind încălcate prevederile art. 252 şi art. 253 alin. (4) C. civ.
Prin hotărârea pronunţată, astfel cum afirmă recurentul, instanţa de apel nu a observat dispoziţiile Legii nr. 123/2012 - art. 47 alin. (1) lit. a), b), c), fiind încălcate şi dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivele recursului declarat de pârâtă sunt, în esenţă, următoarele:
Un prim motiv de recurs, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Instanţele judecătoreşti s-au pronunţat definitiv şi irevocabil în sensul că recurenta-pârâtă a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale, prin respingerea cererii formulate de către apelantul-reclamant, prin care a solicitat reluarea furnizării energiei electrice.
Recurenta invocă, în acest sens, sentinţa nr. 1287/2013, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, soluţie rămasă irevocabilă prin decizia nr. 575, pronunţată de Tribunalului Gorj la data de 27.11.2013.
Astfel, în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au stabilit definitiv şi irevocabil că deconectarea locului de consum s-a efectuat în limitele legale şi contractuale rezultă, pe cale de consecinţă, că cererea privind acordarea de daune morale era inadmisibilă, astfel încât soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova este nelegală.
Un alt motiv de recurs, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel nu a respectat principiul libertăţii contractuale, reglementat de art. 1.270 alin. (1) C. civ.
Instanţa de apel, potrivit recurentei-reclamante nu a avut în vedere faptul că deconectarea s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale şi nici expertizele tehnice efectuate în dosarul civil nr. x/2015, cat şi în dosarul penal nr. x/2013
Potrivit recurentei, soluţia instanţei de fond cuprinde şi elemente contradictorii, având în vedere că se susţine că nu s-ar fi respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, în condiţiile în care s-a făcut dovada că s-a emis un preaviz care a fost primit de către reclamant şi deconectarea s-a realizat pentru neplata contravalorii energiei electrice prevăzute în preaviz.
Recurenta arată, de asemenea, că prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a făcut abstracţie şi de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, precum şi de dispoziţiile art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e), art. 200 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004 şi de art. 11 din contractul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.
Recurenta arată, de asemenea, că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii sale, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa sau vinovăţia sa şi mai mult decât atât, nu există nici o dovadă privind valoarea daunelor solicitate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenta-pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentul-reclamant, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.
Părţile au prezentat puncte de vedere.
Raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A., invocată de recurenta-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentul-reclamant.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.
În speţă, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în susţinerea recursului declarat vizează exclusiv situaţia de fapt, respectiv: împrejurarea în care s-a produs debranşarea locuinţei de la furnizarea energiei electrice, faptul că instanţa de apel nu a apreciat legal şi temeinic valoarea prejudiciului moral cauzat de recurenta-pârâtă, desfăşurarea de către pârâtă de activităţi neautorizate.
Invocarea de către recurentul-reclamant a dispoziţiilor art. 252, art. 253 alin. (4) C. civ., art. 47 lit. a), b), c) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 este formală, în condiţiile în care acesta nu expune critici de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a acestor norme de drept material.
Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Recurenta-pârâtă au indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.
Susţinerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A., invocată de recurenta-pârâtă B. S.A. şi, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 63 din 5 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant A., invocată de recurenta-pârâtă B. S.A.
Anulează recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 63 din 5 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.