Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, la 19 octombrie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. a se constata desfiinţarea convenţiei de cesiune de părţi sociale încheiată între acesta şi pârât la data de 2 septembrie 2015, cuprinsă în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC C. SRL autentificată de BIN D. cu nr. x din 2 septembrie 2015, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul Bihor prin Sentinţa nr. 96/LP din 16 mai 2017, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a constatat desfiinţarea convenţiei de cesiune de părţi sociale încheiată între A. şi B. la data de 2 septembrie 2015, cuprinsă în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC C. SRL autentificată de BIN D. cu nr. x din 2 septembrie 2015; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apelul declarat de pârâtul B. împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 363/C/2017-A din 21 noiembrie 2017, menţinând în totalitate Sentinţa nr. 96/LP din 16 mai 2017, pronunţată de către Tribunalul Bihor; fără cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva Deciziei nr. 363/C/2017-A din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pârâtul B. a formulat recurs şi cerere de repunere în termen, indicând art. 186 din C. proc. civ. şi motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurentul-pârât a formulat cerere de repunere în termen, precizând că a solicitat comunicarea deciziei pronunţate de Curtea Apel Oradea în acest dosar, având în vedere că această decizie nu i-a fost niciodată comunicată.
A mai susţinut că la dosarul Curţii de Apel Oradea se află dovada de comunicare a deciziei Curţii de Apel Oradea către B., agentul procedural făcând menţiunea că s-a aflat în imposibilitatea comunicării actelor de procedură, pe care le-a returnat instanţei emitente, întrucât adresa era incompletă şi destinatarul era necunoscut, returnarea actelor fiind aprobată de către dirigintele oficiului poştal în 6 decembrie 2017.
Este adevărat, a susţinut recurentul-pârât, că la dosarul Curţii de Apel Oradea se află o dovadă de comunicare a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul x/2016 către B. la adresa din Oradea, str. x, decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul x/2016 fiind lăsată la cutia poştală.
Trebuie subliniat, a mai arătat recurentul-pârât, faptul că decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul x/2016 nu a fost comunicată la adresa sediului procedural ales din Oradea, str. x, adresă la care a fost comunicată însă singura citaţie din dosarul Curţii de Apel Oradea cu obligaţia de a achita taxa de timbru de 6310 RON, după cum rezultă din dosarului Curţii de Apel Oradea, dar şi din minuta deciziei Curţii de Apel Oradea din Dosarul x/2016 de la dosarului Curţii de Apel Oradea.
Recurentul-pârât a susţinut că, mai mult decât atât, la dosarul Curţii de Apel Oradea se observă că noul avocat E. a formulat o cerere către Curtea de Apel Oradea în care a indicat faptul că reşedinţa pârâtului din România este în Oradea, Str. x, jud. Bihor, motiv pentru care însăşi Curtea de Apel Oradea a dispus în finalul deciziei pe care a pronunţat-o în Dosarul x/2016 ca aceasta să i se comunice la adresa din Oradea, Str. x, jud. Bihor (a se vedea în acest sens fila x de la dosarul Curţii de Apel Oradea) omiţând însă în mod inexplicabil să menţioneze şi apartamentul nr. x.
În esenţă, a susţinut recurentul-pârât, o serie de factori - precum neindicarea de către instanţa de judecată a adresei sale complete, ignorarea domiciliului procedural ales şi luarea în considerare a domiciliului indicat de către adversarii săi, cu care anterior declanşării procesului avea o relaţie, inclusiv personală apropiată, locuind împreună cu mama acestora F. - au condus la necomunicarea deciziei pronunţate Curtea de Apel Oradea în Dosarul x/2016
Cu privire la nelegalitatea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul x/2016, s-au arătat următoarele:
Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală deoarece: nu a clarificat natura juridică a acţiunii reclamantului, nestabilind dacă aceasta este o acţiune în constatare sau o acţiune în realizare; nu a clarificat în ce măsură acţiunea în constatare formulată de către reclamant este admisibilă; nu a stabilit în ce măsură hotărârea asociaţiilor care incorporează cesiunea părţilor, este şi ea desfiinţată sau nu; nu a clarificat în ce măsură părţile au contractat sub o condiţie suspensivă care trebuie îndeplinită într-un anumit termen, conform art. 1404 alin. (2) C. civ. nu s-a rezumat să constate neîndeplinirea condiţiei suspensive, conform art. 1404 alin. (4) C. civ. face o confuzie între desfiinţarea obligaţiei afectate de o condiţie conform art. 1399 C. civ. şi desfiinţarea convenţiei care incorporează o asemenea condiţie; aplică sancţiunea desfiinţării convenţiei în contextul în care art. 1254 din C. civ. vorbeşte de desfiinţarea contractului doar dacă acesta este lovit de nulitate; aplică sancţiunea desfiinţării convenţiei în contextul în care art. 1554 alin. (1) din C. civ. vorbeşte de desfiinţarea contractului ca urmarea rezoluţiunii; aplică sancţiunea desfiinţării convenţiei în contextul în care art. 1557 C. civ. vorbeşte de desfiinţarea contractului doar în cazul imposibilităţii de executare totale, definitivă ori temporare (la alin. (2) şi priveşte o obligaţie contractuală importantă; nu a stabilit cauza convenţiei a cărei desfiinţare a constatat-o şi relaţia acesteia cu cesiunea acesteia din 18 iulie 2011.
Recurentul-pârât a susţinut că fiecare din aceste motive se încadrează în motivele de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. şi a subliniat că acestea sunt doar motive expuse în mod sintetic, deoarece decizia Curţii de Apel Oradea pronunţată în Dosarul x/2016 nu i-a fost legal comunicată şi nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia, să îşi exercite dreptul la apărare, prin angajarea unui avocat care să studieze atent tot dosarul şi toate înscrisurile care stau la baza raportului juridic de drept material care formează obiectul Dosarului x/2016
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neindicarea hotărârii care se atacă, sau ca tardiv formulat, ori, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru şi constatând că potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 taxa judiciară datorată este de 6.410,90 RON, s-a solicitat recurentului prin adresă, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciară de timbru în sumă de 6.430,90 de RON şi 20 RON taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.
Împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru recurentul B. a formulat cerere de reexaminare.
Prin încheierea din data de 15 februarie 2019 Înalta Curte,a respins ca nefondată cererea formulată de petentul B. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 03 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
La termenul din data de 25 iunie 2020, Înalta Curte a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii şi a reţinut următoarele:
Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii ...".
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurentul-pârât nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6.430,9 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea existentă la dosar recurs.
De asemenea, constatând că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de B.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât chestiunea prealabilă invocată este întemeiată.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 32, 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula recursul ca netimbrat.
Constatând culpa procesuală a recurentului-pârât în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimatul-reclamant A., urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurentul-pârât la plata sumei de 5.950 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 363/C/2017 - A din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul-pârât B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.950 RON către intimatul-reclamant A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.
Procesat de GGC - LM