Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21 octombrie 2016, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016 reclamanta A. SA prin administrator judiciar B.. a chemat în judecată pârâta C. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.768.960 RON +TVA, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de reclamantă, conform poliţelor de asigurare, precum şi la plata dobânzii legale, de la scadenţă şi până la data plaţii efective, cu cheltuieli de judecată.
La data de 21 noiembrie 2016 reclamanta a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată arătând că:
1. Potrivit centralizatorului lucrărilor de reparaţii depus la dosar suma solicitată este de 2.768.960 RON din care: 925.419,18 RON (pentru T 5 şi T6-1, poziţiile 1 şi 2 din centralizator aferenta poliţei seria x nr. x) şi 1.843540.98 RON (pentru T 6-2 şi Drum de acces Tomis Nord, poz. 3 şi 4 din centralizator) aferentă poliţei seria x nr. x A menţionat reclamanta că prin cererea introductivă de instanţă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.768.960 RON +TVA, iar TVA nu s-a calculat separat.
2. Dobânda pentru poliţa seria x nr. x este în cuantum de 141.138 RON şi a fost calculată la suma de 925.419,18 RON, aferentă poliţei seria x nr. x, cuantumul dobânzii legale penalizatoare fiind la nivelul ratei dobânzii de referinţa de plus 8 puncte procentuale, după cum urmează: pentru perioada 1 aprilie 2015 - 30 iunie 2015: 925.419.18 RON x 10%/an x 91 zile = 23.072 RON; pentru perioada 1 iulie 2015 - 20 octombrie 2016: 925.419.18 RON x 9,75/an x 478 zile = 118.066 RON.
Dobânda pentru poliţa seria x nr. x este în cuantum de 281.131 RON şi a fost calculată la suma de 1.843.540,98 RON, aferenta poliţei CM nr. x, cuantumul dobânzii legale penalizatoare fiind la nivelul ratei dobânzii de referinţa plus 8 puncte procentuale, după cum urmează: pentru perioada 1 aprilie 2015 - 30 iunie 2015: 1.843.540,98 RON x 10%/an x 91 zile = 45.955 RON; pentru perioada 1 iulie 2015 - 20 octombrie 2016: 1.843.540,98 RON x 9,75/an x 478 zile = 235.176 RON;
3. Condiţiile generale de asigurare şi condiţiile specifice depuse la dosar sunt aferente ambelor poliţe, respectiv: seria x nr. x şi seria x nr. x
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin Sentinţa civilă nr. 1209 din 10 aprilie 2017 a respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. SA prin administrator judiciar B.. în contradictoriu cu pârâta C. SA şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 18.735,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. SA - în reorganizare, reprezentată prin administrator judiciar B. a declarat apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin Încheierea din 16 ianuarie 2018, a respins cererea apelantei de încuviinţare a administrării probei cu expertiză tehnică specialitatea amenajări construcţii hidrotehnice şi a probei cu expertiză contabilă, ca neconcludentă.
Prin Decizia civilă nr. 393 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta A. SA prin administrator judiciar B. împotriva Sentinţei civile nr. 1209 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata C. SA şi a obligat apelanta la plata sumei de 10.945,86 RON cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva încheierii de şedinţă din 16 ianuarie 2018 şi a deciziei civile nr. 393 din 27 februarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. SA prin administrator judiciar B.. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la sarcina probei şi cu privire la necesitatea administrării expertizelor solicitate de către reclamantă invocând art. 249, 255, 264, 330 C. proc. civ.
S-a arătat, în esenţă, că, pentru clarificarea situaţiei de fapt în prezenta cauză, este necesară administrarea unor expertize de specialitate, întrucât cauza avariilor poate fi stabilită în mod corect numai pe baza acestora, subliniind că doar din probele administrate la fondul cauzei nu se poate reţine faptul ca pagubele provocate de furtuna s-au datorat unor erori de proiectare.
Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel se află într-o eroare, întrucât aceasta nu a negat faptul că C. nu ar fi preluat în asigurare riscul erorii proiectantului, ci a contestat afirmaţiile C., potrivit cărora pagubele sunt datorate unei erori de proiectare.
Totodată, recurenta-reclamantă susţine că adresele din 3 martie 2015 şi 5 martie 2015 - pe care se întemeiază instanţa de apel, nu reprezintă recunoaşteri ale faptului că în speţă este vorba de o eroare de proiectare, ci, dimpotrivă, în cuprinsul acestor adrese se menţionează că o "cauză probabilă" a avariilor este o eroare de proiectare, iar în cazul în care se va stabili cu certitudine acest lucru, răspunderea revine proiectantului D..
În opinia recurentei-reclamante cazul de excludere prevăzut la art. 5.8 lit. c) din Condiţiile specifice din contractele de asigurare încheiate de părţi nu poate fi avut în vedere, întrucât prin acest articol se exceptează de la despăgubiri doar distrugerile şi avariile datorate unor erori de proiectare, însă nu au fost dovedite erori de proiectare, din cauza cărora să se fi produs un prejudiciu.
Întrucât acest caz de excludere de la acordarea despăgubirii nu se poate presupune/prezuma, intimata trebuia să facă dovada faptului că pagubele s-au datorat unor erori de proiectare, iar în lipsa unor astfel de dovezi, acţiunea reclamantei urma sa fie admisa, nemaifiind necesara efectuarea unei expertize judiciare, întrucât nu a fost dovedit cazul de excludere de la acordarea despăgubirii şi, prin urmare, poliţa de asigurare se activează, a opinat recurenta.
Cu toate acestea, s-a arătat, instanţa a răsturnat sarcina probei şi a considerat ca reclamanta este ţinută să facă dovada faptului negativ, deşi conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., cel care face o susţinere în fata instanţei, trebuie sa o dovedească, iar dovada faptului negativ se face de către cealaltă parte, cu faptul pozitiv contrar.
În speţă, pârâta a susţinut că devine incident cazul de excludere prevăzut de art. 5.8 lit. c) din Condiţiile specifice de asigurare, fiind ţinută să dovedească aceste susţineri, or acest lucru nu s-a realizat.
Recurenta-reclamantă a susţinut că nu ne aflam în ipoteza prevăzută de art. 5.8 lit. c) din Condiţiile specifice de asigurare, atâta timp cât: proiectul a fost întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare (inclusiv cu plan de urgenţă); digul are rezistenţa cerută de condiţiile hidrometeorologice ale Mării Negre şi este dimensionat corespunzător (conform raportului de expertiză extrajudiciară) şi, de asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru diminuarea efectelor negative.
Cu privire la planul de management, chiar admiţând că în speţă trebuia să existe un plan de management, acest aspect nu este relevant cu privire la soluţia ce urmează sa fie pronunţată, a arătat recurenta-reclamantă, relevant fiind dacă au fost luate măsuri adecvate pentru evitarea sau minimalizarea pagubei.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la valoarea probatorie a unui înscris efectuat la solicitarea pârâtei - art. 250, 330 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că expertiza extrajudiciară efectuată la solicitarea pârâtei nu poate avea valoare de probă absolută, neputând fi asimilată unei expertize judiciare şi, prin urmare, nu poate constitui garantul imparţialităţii şi obiectivităţii. Cu toate acestea, în cauză instanţa în mod nelegal i-a dat valoare de raport de expertiza judiciară.
Simplul fapt al depunerii unei expertize extrajudiciare într-un dosar, susţine recurenta-reclamantă, nu o transformă într-o probă cu valoare de adevăr, dacă nu a fost încuviinţată de instanţă în acest sens ca expertiză judiciară. Pentru ca să se constituie într-o expertiză judiciară, trebuie ca instanţa să o încuviinţeze ca probă şi să fie administrată în dosarul în care se invocă (în acelaşi sens fiind Decizia nr. 98/R din 21 ianuarie 2009 pronunţata de către Curtea de Apel Cluj).
De altfel, expertiza extrajudiciară nu este enumerată de către legiuitor printre probele care pot fi administrate în cadrul unui proces, concluziile raportului de expertiză neputând fi omologate de către judecător, ci pot constitui, cel mult, păreri orientative.
Din prevederile art. 330 din C. proc. civ. rezultă că lămurirea unor împrejurări de fapt pentru care este necesară părerea unor specialişti se realizează doar printr-o expertiză judiciară.
După o prezentare a modalităţii în care se poate efectua o expertiză extrajudiciară, recurenta-reclamantă consideră că nu există nicio cale procedurală pentru atacarea raportului de expertiză extrajudiciară, neputând fi incidente dispoziţiile cu privire la formularea de obiecţiuni prevăzute de art. 337 şi urm. C. proc. civ., întrucât nu este o expertiză judiciară.
Recurenta-reclamantă consideră că au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la acordarea despăgubirilor - art. 2199 şi urm. C. civ., susţinând că, în primul rând, concluziile raportului de expertiza extrajudiciară sunt eronate, iar situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond şi de apel este una greşită; în mod eronat instanţa de fond a reţinut că natura sinistrului nu a fost una catastrofală, în condiţiile în care Căpitănia Zonala Constanţa a confirmat existenţa unei furtuni de mari proporţii.
După redarea unor date tehnice din cuprinsul raportului de expertiza extrajudiciară, care, în opinia recurentei-reclamante, susţin concluziile sale, s-a arătat că, inclusiv expertul pârâtei a confirmat existenţa unor valuri de mari dimensiuni, care pot distruge digul neterminat, fiind expus distrugerii de către forţele naturii dezlănţuite.
Recurenta-reclamantă a susţinut că, în cazul în care instanţa nu se considera lămurită, se impunea efectuarea unei expertize judiciare din oficiu, care să determine condiţiile meteorologice din perioada 24 octombrie - 27 octombrie 2017, nivelul valurilor, forţa cu care acestea acţionau asupra lucrărilor în construcţie şi pagubele pe care le-ar fi putut genera.
În al doilea rând, a menţionat recurenta-reclamantă, cazul de excludere prevăzut la art. 5.8 lit. c) din Condiţiile specifice din contractele de asigurare încheiate de părţi nu poate fi avut în vedere, întrucât prin acest articol se exceptează de la despăgubiri doar distrugerile şi avariile datorate unor erori de proiectare, însă nu au fost dovedite erori de proiectare, din cauza cărora să se fi produs un prejudiciu.
Recurenta-reclamantă consideră că proiectul a fost întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare (inclusiv cu plan de urgenta), iar digul are rezistenţa cerută de condiţiile hidrometeorologice ale Mării Negre şi este dimensionat corespunzător (conform raportului de expertiza extrajudiciară). De asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru diminuarea efectelor negative.
În mod evident, pe parcursul construirii digului exista riscul unor furtuni, însă în cazul furtunilor violente, extreme, nu există măsuri care să anuleze complet efectele valurilor asupra construcţiilor în lucru, din acest motiv fiind încheiate poliţele de asigurare.
Cu privire la planul de management solicitat, recurenta-reclamantă a menţionat că au fost depuse la dosarul de daune: proiectul de construcţie a digurilor: soluţia tehnică, memoriu tehnic, studio geotehnic, breviar de calcul, caiet de sarcini, tehnologie de execuţie, plan de urgenta, proceduri de executare.
Recurenta-reclamantă consideră că în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut proba prejudiciului şi a lucrărilor de reparaţii efectuate pe cheltuiala reclamantei.
Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că în susţinerea cheltuielilor pe care le-a efectuat a depus, în cadrul dosarului de dauna deschis la asigurător, un Centralizator lucrări de reparaţii după furtună, din care rezultă în concret sumele ce au fost alocate, defalcat, pe fiecare tip de reparaţie.
Ulterior, având în vedere că, pe de o parte, pârâta nu i-a acordat despăgubirile necesare, iar pe de alta parte, era imperios necesară efectuarea reparaţiilor aferente, a procedat la efectuarea reparaţiilor pe cheltuiala sa, a precizat recurenta; facturile emise în acest sens fiind prezentate asigurătorului şi depuse în dosarul pendinte.
Recurenta-reclamantă a susţinut că este un aspect cunoscut faptul ca reparaţiile şi înlocuirile au fost efectuate integral pe cheltuiala sa, aspect necontestat de către părţile din dosar (digul este finalizat şi dat în folosinţă) şi, în plus, reţinut de către instanţa de fond în considerentele sentinţei.
De altfel, s-a mai arătat, inclusiv prin raportul de expertiza extrajudiciară depus de către pârâtă se recunoaşte existenţa unui prejudiciu în cuantum de 1.571.400 RON fără TVA şi 1.948.536 RON cu TVA.
Prin urmare, recurenta-reclamantă a susţinut că a făcut dovada pagubei suferite şi a cheltuielilor efectuate pentru reparaţiile necesare readucerii digului la stadiul de dinaintea evenimentului, iar, în plus, a opinat că acest aspect nu poate constitui un motiv de respingere per se a apelului, având în vedere ca suma exactă a cheltuielilor efectuate se poate determina de către un expert, pe baza unei expertize judiciare.
Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi desfiinţarea încheierii de şedinţă din data de 16 ianuarie 2018, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti pentru administrarea probatoriului solicitat.
Prin întâmpinarea depusă la doar, intimata-pârâtă E. SA a solicitat, în esenţă, pe cale de excepţie, anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 martie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 1 aprilie 2019.
Prin încheierea din data de 5 decembrie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a acordat termen pentru judecata pe fond a recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil analizei recursului trebuie menţionat faptul că argumentarea motivelor de recurs invocate a fost redactată cu nerespectarea unor minime exigenţe procedurale, recurenta-reclamantă indicând nemulţumirile sale privind administrarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt pe baza expertizei de specialitate.
Or, trebuie subliniat că, în această cale extraordinară de atac, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. pe care recurenta-reclamantă nu le-a citat şi nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde din argumentele recursului. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanţa sesizată să desprindă eventuale critici din susţinerile care au fost făcute în legătură cu acest motiv de nelegalitate.
Distinct de aceste menţiuni, în cauză, se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. - ceea ce în speţă nu se regăseşte.
Totodată, se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, criticile recurentei-reclamante nu susţin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.
În consecinţă, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.
De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.
Deşi redă dispoziţiile art. 249, art. 255, art. 264, art. 330, art. 337 C. proc. civ. sau dispoziţiile art. 2199 C. civ., redarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuţie o reapreciere a modului în care instanţa de apel a înţeles să administreze probatoriul în cauză şi a stabilit situaţia de fapt.
Astfel, din redarea criticilor pe care recurenta-reclamantă şi-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind interpretarea probelor, a adreselor din 3 martie 2015 şi 5 martie 2015, a probelor pe care trebuia să le facă pârâta privind eventualele erori de proiectare, prezentând pe larg opinii privind raportul de expertiză tehnică extrajudiciară şi consideraţii privind expertiza judiciară.
Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.
Nesuplimentarea probatoriului cu expertiza judiciară nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a rolului activ al instanţei şi nici ca un refuz, întrucât procesul civil reprezintă, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar în acest context, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilităţii şi respectiv cel al contradictorialităţii, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor.
Prin urmare, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă E. SA, urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 8.296,68 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA, prin administrator judiciar B. împotriva încheierii de şedinţă din 16 ianuarie 2018 şi a Deciziei civile nr. 393 din 27 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.296,68 RON către intimata-pârâtă E. SA
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.
Procesat de GGC - LM