Şedinţa publică din data de 25 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2018 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L., la plata sumei de 215000 RON împrumut acordat şi a sumei de 21692,64 RON dobânda aferentă.
Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 1308 din 26 iunie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator C..
Apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva sentinţei nr. 1308 din 26 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 582 din 23 octombrie 2018.
Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi cuprinde motive contradictorii.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă, instanţa nu a făcut o aplicare corectă şi interpretare adecvată a dispoziţiilor art. 2158 şi art. 280 C. proc. civ.
Totodată, recurenta-reclamantă susţine că deşi instanţa apreciază că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 2158 C. proc. civ., întrucât nu există un înscris autentic sau înscris sub semnătură privată, totuşi consideră că extrasele de cont şi fişa clientului depuse pot reprezenta un început de dovadă scrisă care însă nu se coroborează cu alte probe existente, recurenta-reclamantă considerând că însăşi poziţia pârâtei poate constitui o acceptare, o recunoaştere a existenţei împrumutului.
În opinia recurentei-reclamante toate aceste argumente pot conduce la concluzia că a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, justificându-se admiterea acţiunii.
Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 3 octombrie 2019 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 9 octombrie 2019.
Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a acordat termen pentru judecata pe fond a recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Înalta Curte constată că invocarea dispoziţiilor acestui text de lege s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate şi indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv şi, câtă vreme nu s-a demonstrat că hotărârea este nemotivată ori există motive contradictorii sau că au fost reţinute motive care nu au legătură cu pricina, instanţa supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Distinct de această concluzie, se constată că soluţia este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu există contradictorialitate între motive sau între motive şi dispozitiv şi nu a fost motivată pe motive străine de natura pricinii, astfel încât nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat corect şi nu a dat o interpretare adecvată dispoziţiilor art. 2158 C. civ. (recurenta-reclamantă indicând din eroare C. proc. civ.) şi art. 280 C. proc. civ.
Potrivit art. 2158 C. civ. împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a analizat cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 2158 C. civ. şi a reţinut, în mod corect, că înscrisurile depuse de către reclamantă nu dovedesc încheierea unui contract de împrumut astfel cum este definit de art. 2158 C. civ.
În ceea ce priveşte presupusa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 280 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a argumentat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor legale menţionate, astfel încât, instanţa de recurs nu poate efectua o analiză pertinentă.
Din redarea criticilor pe care recurenta -reclamantă şi-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei şi o reapreciere a probatoriului administrat în cauză.
Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Având în vedere aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 582 din 23 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 582 din 23 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.