Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 25 februarie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Social a admis cererea privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, formulată de petenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. -moştenitor al defunctei P., în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi Q., R. şi intimaţii pârâţi Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice - DGFP Iaşi, expertul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a lămurit înţelesul şi întinderea dispozitivului deciziei civile nr. 94/22.02.2008, aşa cum a fost lămurit prin decizia civilă nr. 5/17.01.2017 şi prin încheierea civilă din 19.03.2019 ale Curţii de Apel Iaşi, în sensul că indexările de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 acordate prin titlu executoriu s-au aplicat asupra valorii de referinţă sectorială şi au făcut parte din indemnizaţia brută de încadrare a petentului, inclusiv la "data încetării discriminării", stabilită ca data de 31.12.2009, indemnizaţie ce trebuia păstrată în plată şi acordată succesiv, în continuare, în punerea în aplicare a legilor de salarizare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin cererile înregistrate pe rolul Curţii de Apel Iaşi, recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. - moştenitor al defunctei P. au solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 94/22.02.2008 a Curţii de Apel Iaşi în sensul că:
- indexările de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 acordate prin titlu executoriu s-au aplicat asupra valorii de referinţă sectorială, făcând parte din indemnizaţia brută de încadrare a reclamanţilor, indemnizaţie ce trebuia păstrată în plată şi acordată succesiv, în punerea în aplicare a legilor de salarizare;
- la "data încetării discriminării", stabilită ca data de 31.12.2009, indemnizaţia brută de încadrare a reclamanţilor trebuia stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială care trebuia să includă indexările de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, indemnizaţie ce trebuia păstrată în continuare în plată, de către angajator, în punerea în aplicare a legilor de salarizare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., " în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 7/2019 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a decis că "majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009."
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 (4) C. proc. civ., curtea de apel a aplicat dezlegarea la cererile de lămurire formulate.
Astfel, s-a referit la faptul că instanţa supremă a reţinut în argumentarea soluţiei că opinia potrivit căreia (pct. 70) "majorarea salarială a avut un caracter temporar" nu poate fi împărtăşită. A aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2008 este greşit şi goleşte de conţinut reglementările în materie de salarizare şi indemnizare.
Totodată, au fost redate următoarele considerente din decizia nr. 7/2019 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
"71. Chiar dacă hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariale au efecte doar între părţile care au luat parte la judecată, totuşi se observă că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.
72. Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.
73. O altă interpretare ar fi contrară scopului şi substanţei normei juridice, menţinând inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, implicit, discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări.
74. Hotărârile judecătoreşti pronunţate, constitutive de drepturi salariale (conform paragrafului 55 din Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), au fost puse în executare în mod diferit de ordonatorii principali de credite, fără majorările stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi fără să se efectueze cuvenitele menţiuni în carnetele de muncă ale reclamanţilor.
75. Practica neuniformă şi contradictorie a ordonatorilor principali de credite a determinat intervenţia legislativă pentru înlăturarea inechităţilor de salarizare şi lămurirea noţiunii de "indemnizaţie", fiind astfel adoptată Legea nr. 71/2015.
76. Este evident că au existat neclarităţi şi ambiguităţi în redactarea dispozitivelor hotărârilor judecătoreşti ce constituie titluri executorii, prin raportare la cauza juridică dedusă judecăţii, ce au fost constatate chiar de către legiuitor şi statuate chiar de către instanţa de control constituţional.
77. Evenimentele juridice ulterioare - intervenţii legislative şi conduite juridice ale ordonatorilor de credite principali - nu pot fi apreciate ca fiind străine cauzei juridice de la momentul judecăţii, fiind într-o strânsă legătură, evidenţiată de intervenţiile legislative şi statuările instanţei de control constituţional."
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs MINISTERUL JUSTIŢIEI, criticând-o pentru următoarele motive:
Recurentul susţine că deşi prima instanţă a reţinut în motivare că "nu se pune în discuţie lămurirea titlului din perspectiva unor alte normative ulterioare", pentru a admite cererea de lămurire ca fiind întemeiată a invocat Decizia nr. 7/2019 pronunţată în recursul în interesul legii de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, recurentul arată că instanţa a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 94/2008, fără a analiza că, la momentul formulării acesteia, executarea era încheiată, ceea ce face imposibilă lămurirea dispozitivului unui titlu deja executat de bunăvoie de părţi.
Pe de altă parte, susţine recurentul că o asemenea lămurire nu poate fi raportată decât la pretenţiile formulate în litigiul iniţial, precum şi la situaţia de fapt şi de drept avută în vedere de instanţă la momentul pronunţării soluţiei, fiind inadmisibilă o explicitare în sensul recunoaşterii la acest moment a unor pretenţii ulterioare şi subsecvente.
Recurentul consideră că instanţa a lămurit în mod greşit hotărârea judecătorească pronunţată în anul 2008, în raport de evenimente legislative ulterioare care nu au fost şi nu puteau în mod obiectiv să fie analizate de instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 32/2008; de asemenea, considerentele deciziei nr. 7/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, din data de 11 februarie 2019 produc efecte din momentul publicării în Monitorul Oficial şi nu influenţează situaţia părţilor din dosare care au fost deja soluţionate şi executate, existând încă posibilitatea să fie invocate pentru valorificarea unor eventuale pretenţii pe calea unor cereri viitoare şi distincte.
Astfel, Curtea de Apel laşi nu putea reţine argumentele din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2019 şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a fundamenta în mod temeinic şi legal soluţia de admitere a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 94/2008.
Recurentul subliniază că lămurirea unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă atâta vreme cât aceasta nu a fost pusă în executare, însă cât timp hotărârea în discuţie a fost executată conform termenelor legale, executarea s-a încheiat şi partea interesată nu a contestat-o, cererea de lămurire nu mai întruneşte condiţiile de admisibilitate, pretenţiile viitoare putând reprezenta cel mult obiectul unei alte cereri de chemare în judecată.
Mai arată recurentul că procedura de lămurire a dispozitivului este prevăzută de art. 2811 din C. proc. civ. de la 1865, unde se menţionează la alin. (3) că:
"încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei", iar pentru soluţionarea acestei cereri nu se formează un dosar distinct, încheierea pronunţată făcând corp comun cu hotărârea lămurită.
Totodată, solicită instanţei de recurs să reţină şi prevederile art. 255 din C. proc. civ. de la 1865, conform cărora:
"Toate celelalte hotărâri date de instanţă în cursul judecăţii se numesc încheieri:"
Încheierea pronunţată fiind practic o decizie a instanţei adoptată în cursul judecăţii litigiului iniţial, recurentul solicită instanţei de control judiciar să înlăture susţinerile primei instanţe cu privire la aplicabilitatea deciziilor pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii şi în soluţionarea unor chestiuni de drept, cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 94/2008 a Curţii de Apel laşi.
Mai susţine recurentul şi faptul că în mod neîntemeiat prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes, întrucât sentinţa civilă nr. 94/2008 a mai fost lămurită în sensul solicitat prin prezenta cerere privind lămurirea aceleiaşi hotărâri, în sensul că indexările sunt induse în valoarea de referinţă sectorială, pe de o parte, iar pe de altă parte, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2/2017 din 15.02.2017.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 din C. proc. civ., recurentul solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea încheierii civile din data de 25 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, în sensul admiterii excepţiilor invocate şi respingerii cererii de lămurire ca atare.
La termenul de judecată din data de 26 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie, pe care o găseşte incidentă pentru următoarele considerente:
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate investi cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Potrivit art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Totodată, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumeră categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.
În speţă, prin încheierea recurată s-a lămurit înţelesul şi întinderea dispozitivului deciziei nr. 94 din 22 februarie 2008, irevocabilă, prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis recursul declarat de reclamanţii A., S., C., D., E., F., G., H., I., J., P., K., Q., L., M., R. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 2185 din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a modificat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin reprezentanţi legali şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi să plătească reclamanţilor drepturile băneşti rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, până la încetarea discriminării, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a menţinut dispoziţia referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual-pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor Bucureşti."
Potrivit dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi 2811 C. proc. civ., precum şi hotărârea pronunţată în temeiul art. 2812 C. proc. civ., sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea.
În speţă, încheierea recurată, pronunţată la data de 25 februarie 2020 de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale este o încheiere irevocabilă pronunţată de o instanţă de recurs, astfel încât aceasta nu era susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac extraordinară a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
În condiţiile în care hotărârea cu privire la care s-a formulat cererea soluţionată prin încheierea atacată cu prezentul recurs are caracter irevocabil, acelaşi caracter îl şi încheierea, ceea ce atrage inadmisibilitatea recursului de faţă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva încheierii din 25 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva încheierii din 25 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2020.