Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020
Asupra recursului de faţă, din actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 09.05.2016, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A. şi intervenientul forţat G., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani, astfel;
I.5000 Euro (echivalent in RON la data efectuării plăţii), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;
II. Despăgubiri civile cu titlu de daune morale astfel:
- 1.000.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta A., în calitate de fiică,
- 400.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta B., în calitate de nepoată,
- 200.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamantul C., în calitate de ginere, 1.000.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta D., în calitate de fiică,
- 400.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţi),pentru reclamanta E., în calitate de nepoată.
În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 1357 - 1359 C. civ. şi dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România.
Prin sentinţa civilă nr. 1272 din 25 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. şi intervenientul forţat G., a obligat pârâta la plata sumei unice de 5.000 RON daune materiale către toţi reclamanţii şi a următoarelor sume, reprezentând daune morale: câte 20.000 RON către reclamantele A. şi D.; câte 7.500 RON către reclamantele B. şi E., 2.500 RON către reclamantul C. şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a luat act de faptul că reclamanţii au declarat că nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanţii A., B., C., D. şi E., solicitând schimbarea sentinţei, în sensul reevaluării cuantumului daunelor materiale şi morale acordate la valoarea despăgubirilor enunţate în petitul acţiunii iniţiale.
Prin decizia civilă nr. 2667/A din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1272 din data de 25 aprilie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. F. S.A. şi intimatul-intervenient forţat G.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamantele A. şi D. a sumei de 35.000 de RON, cu titlu de daune morale şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate.
La data de 19 martie 2019, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 2667/A din 20 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea, în parte, a deciziei recurate (sub aspectul daunelor morale acordate) şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, căreia să i se pună în vedere să soluţioneze capătul de cerere privind daunele morale în mod temeinic şi legal, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, având în vedere gravitatea acestuia.
Sub un prim aspect, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au considerat că decizia instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea art. 1385 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului:
"Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", deoarece în cauză, cuantumul daunelor morale acordate nu prezintă un raport rezonabil cu atingerea foarte gravă adusă recurenţilor-reclamanţi.
Au mai susţinut că instanţa de apel a încălcat, prin hotărârea recurată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit a statuat că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora".
Au precizat, deopotrivă, că în dreptul românesc în vigoare, de principiu, jurisprudenţa nu poate fi izvor de drept, judecătorul nefiind legat de hotărârea sau hotărârile date anterior în cazuri similare, de un alt judecător şi nici chiar de propriile sale hotărâri anterioare.
Ca atare, au arătat că aprecierea prejudiciului moral nu trebuie să se rezume la determinarea "preţului" suferinţei psihice, care este inestimabilă, ci trebuie să se realizeze o apreciere multilaterală, in concreto, a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei prejudiciate.
Menţionând că în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, au subliniat că această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
Au făcut referire şi la Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal, care statuează expres că "în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului".
Totodată, au considerat că despăgubirile solicitate în prezentul dosar au scopul de a alina suferinţa pricinuită familiei, prin moartea victimei.
Sub un al doilea aspect, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Au precizat, în acest sens, că instanţa de apel nici măcar nu a menţionat apărările invocate în cursul judecării apelului, aspectul echivalând cu nemotivarea sau motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti, fiind încălcate dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile.
Intimata-pârâtă S.C. F. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, înregistrată la data de 10 iunie 2019, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor invocate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., deoarece susţinerile recurenţilor-reclamanţi vizează aspecte legate de modul de interpretare a probatoriului de către instanţa de judecată, respectiv aspecte de temeinicie, nu de nelegalitate, cu privire la decizia atacată. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susţinerile formulate de recurenţii-reclamanţi se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi s-a precizat că recursul este admisibil în principiu.
Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.
Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.
Prin încheierea din 15 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. F. S.A., reţinându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
S-a admis în principiu recursul formulat de declarat de recurenţii-reclamanţi A., E., C., D. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2667/A din 20 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 iunie 2020, cu citarea părţilor.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia dată fiecărui motiv de apel formulat de apelanţii-reclamanţi, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut.
Astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamanţi, a concluzionat că sunt întemeiate criticile formulate de apelantele-reclamante A. şi D. (fiicele defunctei), stabilind un cuantum mai ridicat al daunelor morale, iar pentru reclamanţii A. şi E. (nepoate) şi C. (ginere) a concluzionat că probatoriul administrat în cauză nu a relevat producerea unui prejudiciu nepatrimonial care să justifice acordarea unor daune morale într-un cuantum mai mare decât cel reţinut de prima instanţă.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, în conformitate cu principiile echităţii şi proporţionalităţii în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată, aplicând criteriile relevante la situaţia de fapt din speţă şi ţinând cont şi de soluţiile jurisprudenţiale relevante în materie, raportat la dispoziţiile legale relevante.
Prin reţinerea faptului că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu are loc doar în funcţie de aprecierile subiective ale victimei, instanţa nu înlătură dreptul victimei de a explica, în lumina principiului disponibilităţii, în ce constau suferinţele morale, ci doar evidenţiază faptul că în cuantificarea daunelor morale judecătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de circumstanţele particulare ale cauzei şi la consecinţele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieţii fiecărui reclamant în parte, astfel cum acestea sunt reliefate de probele administrate.
Considerentele hotărârii curţii de apel sunt clare şi concise, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea în totalitate de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.
Prin motivul de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material care reglementează principul reparării integrale a prejudiciului instituit prin dispoziţiile art. 1385 C. civ.
În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.
Se reţine că din examinarea considerentelor deciziei recurate nu reiese că instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ.. În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea acestora trebuie să se stabilească în raport cu gravitatea vătămărilor produse victimei, natura şi intensitatea suferinţelor ce i-au fost cauzate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare. La evaluarea despăgubirilor, instanţa trebuie să ţină seama de influenţa şi urmările faptei prejudiciabile asupra vieţii victimei, de gradul în care victima a reuşit să depăşească consecinţele faptei prejudiciabile şi alte asemenea criterii ce oferă repere în evaluarea suferinţei fizice produse prin vătămarea corporală.
Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.
Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au indicat, în mod concret, care este acea jurisprudenţă constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, în condiţiile în care soluţia criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească sume comparabile cu cea acordată în cauza de faţă.
Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.
În consecinţă, se reţine că în cauză daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanţei de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ. şi a jurisprudenţei relevante în materie.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., E., C., D. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2667/A din 20 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2020.