Şedinţa publică din data de 1 iulie 2020
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, sub nr. x/2018/a2, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2885/29.11.2018, pronunţate de această instanţă, în dosarul nr. x/2018.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ., formulată de revizuent, pronunţând în acest sens încheierea din 14.10.2019.
Prin decizia nr. 2231/28.11.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, solicitând retractarea deciziei contestate şi soluţionarea recursului în conformitate cu temeiurile de drept invocate şi a probatoriului de la dosar.
Contestatorul a susţinut că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unor erori materiale care au influenţat soluţia de respingere a recursului.
Astfel, o primă eroare consta în faptul că instanţa de recurs nu a înţeles care este hotărârea ce formează obiectul recursului, contestatorul solicitând să se constate că recursul nu a fost promovat împotriva deciziei de respingere a cererii de revizuire, ci împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 405 C. proc. civ.
Cea de-a doua eroare privea împrejurarea că în decizia contestată se face referire la considerentele instanţei de apel, în condiţiile în care dosarul a fost judecat de o instanţă de revizuire.
Un alt motiv subsumat contestaţiei în anulare a vizat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele de recurs expuse la pct. 1, respectiv cele referitoare la legala alcătuire a instanţei, la pct. 2 care presupuneau încălcarea unor norme de procedură care atrag nulitatea hotărârii, precum şi motivele expuse la pct. 3 privind analizarea pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Din perspectiva prevederilor art. 176 şi urm. şi art. 405 din C. proc. civ., contestatorul a invocat un motiv de nulitate absolută şi necondiţionată a deciziei atacate, în argumentarea căruia arată că la termenul din 28.11.2019, după soluţionarea excepţiilor de procedură, instanţa de recurs a dispus trecerea la dezbaterea pe fond a recursului, refuzând să stabilească un nou termen în acest sens, cu încălcarea prevederilor art. 244 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 297/05.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2231/28.11.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a anulat decizia atacată şi, rejudecând: s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a reţinut, în esenţă, următoarele:
Primul motiv de contestaţie, prin intermediul căruia contestatorul a sesizat eroarea constând în analiza, în recurs, a unei alte hotărâri decât cea recurată, nu a fost reţinut, deoarece această eroare nu a fost comisă în procedura de judecată a recursului.
În acest sens, s-a arătat că încă din practicaua deciziei atacate cu contestaţie în anulare, respectiv decizia nr. 2231/28.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut ca obiect al recursului încheierea din 14.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, pentru ca, ulterior, în considerente, să fie analizată legalitatea acesteia.
Totodată, instanţa a constatat că nu este de natură a fi considerată o permutare a obiectului recursului împrejurarea că, în debutul considerentelor deciziei, s-a făcut o prezentare a cadrului procesual pentru relevarea parcursului litigiului, atâta timp cât din structura şi evoluţia considerentelor rezultă că analiza instanţei de recurs s-a referit exclusiv la încheierea din 14.10.2019, prin care Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ.
Sub acest aspect, s-a conchis în sensul că acele considerente corespund specificului încheierii de şedinţă atacate de recurent şi răspund aspectelor criticate de parte, chiar dacă prin acestea s-au făcut, în mod circumstanţial, trimiteri la modul în care instanţa a aplicat regulile de procedură în procedura de judecată a revizuirii cu care fusese învestită.
S-a dovedit a fi reală sesizarea contestatorului cu privire la faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a referit, în cuprinsul deciziei pronunţate în recurs, la instanţa de apel, deşi, procedura de judecată în faţa curţii de apel, care a pronunţat hotărârea recurată, s-a desfăşurat în revizuire, însă s-a reţinut că eroarea evocată nu poate reprezenta, prin natura consecinţelor produse, efectul circumstanţiat de art. 503 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea constitui temeiul contestaţiei în anulare promovate, motiv pentru care, această critică a fost înlăturată.
Înalta Curte a constatat că este fondat motivul contestaţiei în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ce a vizat omisiunea cercetării unor motive de casare, însă numai cu privire la una dintre omisiunile sesizate.
Mai exact, s-a reţinut că instanţa de recurs, cu prilejul examinării căii de atac, a omis să răspundă recurentului primei critici invocate, referitoare la nelegala alcătuire a instanţei.
În ceea ce priveşte cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte a constatat că este nereală susţinerea contestatorului, întrucât examenul deciziei atacate permite identificarea considerentelor instanţei asupra motivului de recurs ce a vizat încălcarea normelor de procedură care atrag nulitatea hotărârii.
În acest sens, s-a reţinut că instanţa de recurs a stabilit că aspectele învederate de recurent au primit un răspuns din partea instanţei de revizuire într-o ordine procedurală apreciată de această instanţă şi că o parte a nulităţilor învederate nu au fost ridicate şi în faţa instanţei inferioare, învestită cu soluţionarea cauzei.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa de recurs a examinat şi motivul de recurs referitor la analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi că aceasta nu trebuia să examineze fondul excepţiei de neconstituţionalitate invocate, deoarece chestiunile respective se situau, oricum, în plan subsecvent analizei condiţiilor cumulative de admisibilitate prevăzute de lege.
Cu privire la motivul de recurs care a dedus instanţei de control critica referitoare la nelegala alcătuire a instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, din examenul deciziei atacate, că nu există niciun considerent care reprezintă rezultatul analizei proprii acestuia ori care să justifice omisiunea cercetării sale.
Întrucât lipsa cercetării poate aduce atingere garanţiilor dreptului la un proces echitabil, ca efect al omisiunii analizei acestui motiv de casare, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia atacată şi a procedat la un examen propriu al motivului de casare.
Prin acest motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a învederat că în procedura de soluţionare a recursului, după ce a constatat că membrii completului de judecată nu au formulat o declaraţie de abţinere, în temeiul art. 41 C. proc. civ., a formulat o cerere de recuzare, respinsă prin încheierea dată în camera de consiliu la 30.09.2019. Subliniind că această încheiere urmează să fie, la rândul său, atacată cu recurs, recurentul A. a arătat că la pronunţarea încheierii recurate în cauză, respectiv cea din 14.10.2019, completul era nelegal alcătuit.
Înalta Curte a reţinut, pe de-o parte, intenţia declarată a petentului de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, cuprinsă în memoriul de recurs, iar pe de altă parte, evocând principiile legalităţii şi unicităţii căilor de atac statuate prin art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 460 alin. (1) din acelaşi cod, a arătat că, în succesiunea derulării actelor de procedură în cauză, chestiunea nelegalei compuneri a completului poate fi controlată numai în condiţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., fiind evident că recurentul nu atacă concomitent cu încheierea din 14.10.2019 şi încheierea de respingere a cererii de recuzare.
S-a menţionat, aşadar, că în sistemul căilor de atac, chestiunea nelegalei compuneri a completului - chiar în rezolvarea chestiunii incidentale soluţionate la 14.10.2019, întemeiată pe aceleaşi argumente care au determinat formularea cererii de recuzare, nu poate fi controlată decât pe calea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, în virtutea principiilor enunţate anterior.
Totodată, s-a arătat că până la acest demers al părţii, încheierea de respingere a cererii de recuzare produce efectele oricărei hotărâri judecătoreşti, astfel încât instanţa supremă, învestită cu soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii din 14.10.2019, a constatat că, la data examinării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a fost alcătuită potrivit legii.
Faţă de cele arătate, motivul de casare a fost înlăturat, ca fiind nefondat, cu menţiunea că în cadrul contestaţiei în anulate întemeiate pe omisiunea cercetării unui motiv de casare se impune reanalizarea recursului doar cu privire la motivul de recurs omis, nu şi a celorlalte motive de recurs care au primit deja dezlegare.
Cu privire la motivele de nulitate a deciziei atacate, prin intermediul cărora recurentul a invocat, în cadrul contestaţiei în anulare, aspecte legate de încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la dezbaterea cauzei în recurs, susţinându-se, în esenţă, faptul că după finalizarea cercetării judecătoreşti, instanţa trebuia să amâne cauza pentru dezbateri, Înalta Curte a reţinut că acestea nu pot fi supuse cercetării, deoarece nu se încadrează în cele delimitate de art. 503 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept prezentate în decizia nr. 297/05.02.2020, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., a anulat decizia nr. 2231/28.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi, rejudecând recursul declarat împotriva încheierii din 14.10.2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/208/a2, în limitele arătate, l-a respins, ca nefondat.
La data de 20 februarie 2020 petentul A. a transmis la dosar, prin e-mail, o cerere de completare a deciziei nr. 297/05.02.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, solicitând instanţei să soluţioneze şi cererea de la pagina 3 a contestaţiei în anulare, prin care s-a cerut să se constate nulitatea deciziei criticate, cu consecinţa anulării deciziei şi rejudecării recursului.
Petentul a susţinut că solicitarea de constatare a nulităţii deciziei pronunţate în recurs a fost formulată în temeiul art. 405 C. proc. civ., care prevede că "Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel".
A arătat că, în cazul de faţă, s-a exercitat calea legală a contestaţiei în anulare şi, odată cu aceasta, deci, "prin calea de atac prevăzută de lege", s-a invocat şi un motiv suplimentar de nulitate absolută a hotărârii criticate.
Prin urmare, a solicitat ca instanţa să cerceteze şi această cerere şi să dea o soluţie motivată de admitere sau de respingere.
Intimatul Serviciul de Informaţii Externe a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este nefondată cererea de completare, întrucât instanţa a soluţionat toate cererile contestatorului.
Analizând cererea de completare a hotărârii, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art. 444 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, completarea unei hotărâri se poate solicita atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
În dosarul de faţă, petentul a solicitat completarea unei hotărâri pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei contestaţii în anulare.
Prin natura sa, contestaţia în anulare, soluţionată prin decizia nr. 297/05.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezintă o singură cerere, oricare ar fi sfera motivelor pentru care a fost promovată, motive asupra cărora instanţa nu se pronunţă prin soluţia cuprinsă în dispozitiv.
Fiind o cerere unică, iar nu mai multe cereri disociate în funcţie de motivele invocate, hotărârea instanţei corespunde soluţionării unei singure cereri în măsura în care, cum s-a arătat, motivele contestaţiei în anulare nu reprezintă nici capetele cererii, nici cereri incidentale sau accesorii.
Completarea hotărârii judecătoreşti nu presupune analizarea unor noi temeiuri ale acţiunii şi nici nu reprezintă o procedură în care partea poate să conteste legalitatea soluţiei, ci este strict subsumată obligaţiei de soluţionare a unei cereri. Cererea soluţionată a fost reprezentată de contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2231/28.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care a primit o soluţie completă, astfel cum este reflectată prin dispozitiv.
Delimitată la aceste aspecte, completarea hotărârii nu se va dispune dacă partea excedează aceste limite, invocând aspecte care relevă nemulţumirea cantitativă sau calitativă faţă de soluţia pronunţată de instanţă.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de petentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea deciziei nr. 297/05.02.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 iulie 2020.