Şedinţa publică din data de 8 iulie 2020
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 9 iunie 2020, sub nr. x/2020, S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 577 din 6 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a redat motivele de casare susţinute în cadrul recursului, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ., considerând că instanţa de recurs a preluat în mod automat susţinerile şi motivările eronate ale instanţei de revizuire, care a reţinut că sentinţa civilă nr. 5958/27.11.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost anulată şi în rejudecare perimată, fără a verifica şi cerceta actele dosarului.
Contestatoarea susţine că sentinţa civilă nr. 5958/27.11.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a devenit definitivă şi are autoritate de lucru judecat, de la data pronunţării deciziei nr. 1719/21.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Totodată, consideră că motivarea încadrării de către instanţa de recurs în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. a criticilor subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este contradictorie în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. şi conţinutul raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.
De aceea, apreciază că instanţa de recurs a făcut o greşeală involuntară, esenţială, care a determinat o soluţie greşită prin respingerea recursului; în speţă, nu este vorba de greşeli de judecată, de o interpretare greşită a probelor sau de o reapreciere a actelor dosarului, fiind astfel întrunite motivele de anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.
Prin urmare, contestatoarea solicită să se constate că instanţa de recurs a făcut o confuzie evidentă, esenţială, luând în considerare numai aşa zisele "statuări" şi argumente ale instanţei de revizuire, fără să ţină cont de conţinutul actelor existente la dosarul cauzei, ceea ce a determinat luarea unei decizii greşite. În speţă, consideră că este o eroare materială evidentă, formală, care nu ţine de interpretarea dispoziţiilor legale şi nici de reaprecierea probelor din dosar.
În consecinţă, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, urmând ca la rejudecarea cauzei să se cerceteze efectiv toate actele dosarului, inclusiv raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând contestaţia în anulare în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia nr. 577 din 6 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 307 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că nu este incident motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constatându-se că hotărârea instanţei de revizuire este temeinic motivată, atât în fapt, cât şi în drept şi nu cuprinde o motivare contradictorie; s-a apreciat neîntemeiată şi critica privind încălcarea regulilor de procedură referitoare la perimare şi efectele acestei sancţiuni asupra sentinţei civile nr. 5859 din data de 27 noiembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, încadrată în cadrul cazului de casare prevăzut de punctul 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat că susţinerile subsumate de recurenta-revizuentă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. sunt nefondate, având în vedere că cele două cauze au obiect şi cauză diferite, sentinţa anulată fiind pronunţată într-un dosar având ca obiect opoziţia intimatei la Hotărârea nr. 1 din 1 martie 2014 a Adunării Generale a Asociaţilor recurentei, în timp ce decizia civilă nr. 2392 din 20 aprilie 2016 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestaţia formulată de recurenta-revizuentă împotriva unor acte administrativ-fiscale.
În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, anume respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În oricare dintre situaţii, pretinsa greşeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluţionat prin decizia a cărei retractare se solicită şi în raport de situaţia existentă la dosar la data pronunţării acesteia.
În cauză, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială prin faptul că a preluat în mod automat motivarea instanţei de revizuire, fără a verifica şi cerceta actele dosarului, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii greşite.
Or, aspectele relevate de contestatoare nu se încadrează în noţiunea de "greşeală materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în considerentele deciziei atacate fiind precizate care au fost elementele care au condus instanţa la soluţia adoptată.
Contestatoarea a invocat şi dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent.
În consecinţă, dat fiind caracterul acesteia de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu exercită un control de legalitate a deciziei atacate şi nici nu cenzurează modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.
Condiţiile prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât instanţa de recurs a analizat criticile formulate prin cererea de recurs.
De altfel, contestatoarea circumscrie acestui motiv de contestaţie în anulare aspecte similare cu cele formulate în recurs, care a fost soluţionat prin decizia atacată.
Contrar susţinerilor contestatoarei, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., instanţa trebuie să stabilească exact temeiul de drept corect al căii de atac exercitate şi să îl încadreze, în măsura în care este posibil, într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. faptul că instanţa de recurs a încadrat în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., criticile subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nefiind vorba de invocarea din oficiu a unui motiv de ordine publică.
Din analiza considerentelor deciziei atacate se constată că instanţa şi-a argumentat soluţia de respingere ca nefondat a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 307 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul în care a înlăturat criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., constatând că în mod corect a respins curtea de apel cererea de revizuire ca inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest context al analizei evidenţiată de considerentele deciziei atacate prin contestaţia în anulare pendinte, argumentele critice expuse de către contestatoare în fundamentarea acestei căi de atac sunt unele care se referă la chestiuni de fond deduse judecăţii în recurs, respectiv critici de nelegalitate pe care aceasta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează calea de atac în discuţie, le aduce hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, iar nu la o eroare materială pretins săvârşită în mod involuntar de către Înalta Curte prin adoptarea soluţiei de respingere a recursului.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Faţă de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 577 din 6 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 577 din 6 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2020.