Deliberând asupra contestaţiei în anulare declarate de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 741/01.10.2014 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect contestaţia la executare formulată de B. în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie contestatorul A..
Prin decizia penală nr. 458 din data de 15 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2014, în baza art. 597 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., s-a respins contestaţia formulată împotriva sentinţei penale nr. 741/01.10.2014 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, ca inadmisibilă.
Pentru a fi pronunţată această soluţie, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 50 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare de competenţă nu este supusă căilor de atac, astfel încât contestaţia formulată de A. este inadmisibilă întrucât legea nu prevede o cale de atac împotriva sentinţei de declinare a competenţei.
Totodată, s-a apreciat că această contestaţia este inadmisibilă şi pentru că numitul A. nu a fost parte în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi nici nu a fost obligat la plata vreunei sume cu titlu de cheltuieli judiciare, aşa cum a invocat contestatorul în cererea formulată în scris.
Tribunalul a apreciat că formularea de către contestatorul A. a unei contestaţii împotriva unei sentinţe judecătoreşti pentru care legea nu prevede o cale de atac şi la care nu a fost parte, invocând drept motiv un fapt nereal, constituie un abuz de drept procesual care trebuie sancţionat.
S-a reţinut că această conduită rezultă şi din numeroasele cereri şi contestaţii formulate de A. şi înregistrate pe rolul Tribunalului Suceava şi al judecătoriilor din raza teritorială a Tribunalului Suceava, multe dintre ele fiind ulterior retrase fără o justificare obiectivă, împrejurare care, în opinia instanţei, dovedeşte faptul că acesta nu sesizează instanţele în interesul soluţionării unor probleme de natură juridică, ci în alte scopuri, încărcând inutil rolul instanţelor judecătoreşti.
De aceea, în baza art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., Tribunalul Suceava l-a amendat pe contestatorul A. cu suma de 1000 de RON pentru abuz de drept procesual.
Împotriva acestei decizii a declarat contestaţie contestatorul A..
Prin decizia penală nr. 52/28.04.2015 a Curţii de Apel Suceava, în baza art. 4251 alin. (7) pct. I lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 458 din data de 15 decembrie 2014, a Tribunalului Suceava, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii, la data de 09.06.2020, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. invocând în cererea sa, în drept, disp. art. 426 lit. i) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 74 din data de 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 52 din 28.04.2015 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. x/2014.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În motivarea orală a contestaţiei în anulare, contestatorul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a arătat, prin raportare la motivul prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen., că s-au pronunţat două hotărâri împotriva sa, sens în care a făcut referire la o decizie pronunţată în dosarul nr. x/2010 care se contrazice cu cea atacată.
Prin urmare, ţinând cont de aceste motive, s-a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, conform art. 431 C. proc. pen.
Raportând dispoziţiile legale anterior menţionate la speţa de faţă, Curtea a constatat că cererea de contestaţie în anulare formulată de A., în raport de aspectele invocate, aparent, se sprijină pe unul din cazurile prev. de art. 426 C. proc. pen., mai exact pe prevederile art. 426 lit. i) C. proc. pen., respectiv: i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, reieşind din expunerea argumentelor anterior menţionate că se invocă existenţa a două hotărâri penale definitive în care aceeaşi persoană a fost judecată pentru aceeaşi faptă materială (identitate de persoană şi de obiect), şi că în raport de cazul invocat aceasta poate fi introdusă oricând, conform art. 428 alin. (2) C. proc. pen., fiind îndeplinită astfel condiţia respectării termenului de introducere, prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.
Raportând dispoziţiile legale anterior menţionate la speţa de faţă, în practica judiciară s-a stabilit că dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. sunt expresia regulii ne bis in idem, potrivit căreia nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă, cazul de contestaţie anterior menţionat fiind incident în situaţia în care faţă de o persoană s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Cu alte cuvinte, acest motiv de contestaţie în anulare este incident numai în cazul în care există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Or, în speţă, s-a constatat că activitatea infracţională a condamnatului contestator a făcut obiectul cercetării judecătoreşti desfăşurate de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2010, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 213/2010, hotărâre supusă căilor de atac ordinare a apelului şi recursului promovate de către A. şi finalizată definitiv prin decizia penală nr. 4484/2010 a ICCJ Bucureşti, iar prin decizia penală nr. 52/29.04.2015 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosar nr. x/2014, împotriva căreia, cel în cauză a formulat prezenta contestaţie în anulare, a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva unei decizii a Tribunalului Suceava dată tot în contestaţie, într-un dosar în care cel menţionat nu era parte şi nu avea la dispoziţie o atare cale de atac, în contextul în care prin sentinţa vizată se declinase competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de B. în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Aşadar, nefiind vorba de două dosare diferite, finalizate prin condamnarea celui în cauză la pedepse cu închisoarea pentru aceeaşi faptă, iar alte dovezi în acest sens nu au fost depuse de către contestator, contrar opiniei acestuia, simplele sale afirmaţii nu pot conduce la admiterea în principiu a cererii sale.
În consecinţă, apreciind că simpla referire formală la existenţa unor cazuri de contestaţie în anulare, neînsoţite de dovezi sau în contra celor care rezultă din actele şi lucrările dosarului, nu este suficientă pentru a erija în argumente pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.
Pentru considerentele ce preced, cum nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale anterior amintite, faţă de motivele invocate de contestator, Curtea a constatat că nu este dat cazul prevăzut în mod expres şi limitativ de art. 426 lit. i) C. proc. pen., astfel încât prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva deciziei anterior menţionate, contestatorul A. a declarat contestaţie în anulare, solicitând, în temeiul art. 429 şi art. 432 alin. (2), (3) şi 4 C. proc. pen., admiterea căii de atac, precizând, totodată, că motivele acesteia le va prezenta în faţa instanţei.
Examinând contestaţia în anulare declarată de condamnatul A., Înalta Curte constată că nu are competenţa soluţionării acesteia pentru următoarele motive:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise, fie prin nerespectarea unor dispoziţii legale pe baza cărora se desfăşoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanţă cu actele şi lucrările dosarului, fiind un mijloc procedural prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, legea prevede, expres şi limitativ, anumite cazuri în care această cale de atac poate fi formulată şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării contestaţiei.
Astfel, contestaţia în anulare poate fi exercitată doar în cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., iar conform art. 427 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admiterea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind: respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, indicarea unor motive din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea unor dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 429 alin. (1) C. proc. pen., "Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere."
Analizând îndeplinirea condiţiilor şi a cerinţelor care rezultă din dispoziţiile anterior menţionate, Înalta Curte constată că condamnatul A. a declarat contestaţia în anulare împotriva deciziei penale nr. 74 din data de 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. Aşadar, Înalta Curte constată că această instanţă este competentă în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Prin urmare, va trimite la Curtea de Apel Suceava contestaţia în anulare declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 74 din data de 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite la Curtea de Apel Suceava contestaţia în anulare declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 74 din data de 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2020.