Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din 06.11.2020, emis de Cour D`appel de Paris - Tribunal Judiciare de Paris, pe numele persoanei solicitate A. .
Totodată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile franceze cu condiţia respectării regulii specialităţii.
În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea persoanei solicitate A. urmează a se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România.
S-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 20.11.2020 până la data de 19.12.2020, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 20 noiembrie 2020, ora. 04.00.
Pentru a hotărâre astfel, s-a reţinut că, la data de 20 noiembrie 2020, a fost înregistrată, sub nr. x/2020, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, la data de 06 noiembrie 2020, faţă de cetăţeanul român A., urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în grup organizat, participare la un grup criminal organizat prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15, 450-1, 450-3, 450-5 din C. pen. francez.
Analizând mandatul european de arestare, a reţinut că acesta se referă la un total de 3 infracţiuni, persoana solicitată fiind autor al faptelor comise în jurisdicţia JIRS din Paris şi pe ansamblul teritoriului naţional şi de manieră indivizibilă în România, în cursul anului 2018 până în data de 6 noiembrie 2019.
Astfel, în data de 19 februarie 2019, oficiul central de luptă împotriva delicvenţei itinerante, a fost sesizat în legătură cu o anchetă asupra unei grupări infracţionale formate din cetăţeni români care comiteau furturi din camioane care circulau pe autostrăzile din Franţa. Modul de operare consta în a se introduce în camion, în timp ce acesta era în mişcare, penetrând prin efracţie mai întâi remorca, după care transferau marfa către complicii aflaţi într-o maşină care stătea lipită de camion. Acest mod de operare necesita prezenta a trei sau patru maşini şi a vreo 10 persoane care asigurau buna desfăşurare a acţiunilor. Au fost recenzate 21 de furturi între luna mai 2018 şi luna noiembrie 2019, prejudiciul fiind de aproximativ 3,5 milioane de euro. Ancheta a dus la identificarea lui A., care era în legătură cu alţi membrii ai grupării, fiind observat în iunie 2019, pe când săvârşea furturi în Franţa. El a fost implicat şi în furturi comise în luna octombrie 2019. S-a reţinut că acesta locuieşte în România.
În acest sens, a constatat că, în raport de infracţiunile ce fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana solicitată nu a fost urmărită sau condamnată în România, nu este incidentă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute şi în dreptul nostru intern, potrivit art. 229 C. pen. şi art. 367 C. pen. De altfel, faptele indicate permit predarea persoanei solicitate şi fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, în sensul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Totodată, a constatat că pe numele persoanei solicitate s-a emis un mandat naţional de arestare preventivă de către autorităţile franceze, respectiv de către Cour D`appel de Paris - Tribunal Judiciare de Paris, mandat ce poartă titulatura acestei instanţe, fiind emis de către procurorul general al Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris.
Sub acest aspect, având în vedere apărările formulate de către persoana solicitată în sensul că, mandatul european de arestare nu a fost emis de către un organ judiciar competent, Curtea a subliniat că prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 27 mai 2019, pronunţată în cauzele conexate C 508/18 şi C 82/19 PPU, s-a statuat că "noţiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că nu vizează parchetele dintr-un stat membru care sunt expuse riscului de a fi supuse, direct sau indirect, unor ordine sau unor instrucţiuni individuale din partea puterii executive, cum este un ministru al justiţiei, în cadrul adoptării unei decizii referitoare la emiterea unui mandat european de arestare." De asemenea, prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 27 mai 2019, pronunţată în cauza C 509/18, s-a stabilit că "noţiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează procurorul general al unui stat membru care, deşi din punct de vedere structural este independent de puterea judecătorească, este competent să efectueze urmărirea penală şi care are, în acest stat membru, un statut care îi conferă o garanţie de independenţă în raport cu puterea executivă în cadrul emiterii mandatului european de arestare."
Or, conform relaţiilor actualizate prezentate de către B. - accesat la data de 20 noiembrie 2020), procurorul francez beneficiază de o garanţie de independenţă, iar mandatul european de arestare este emis în urma unei decizii pronunţate de către un judecător - art. 695-16 C. proc. pen. francez, motiv pentru care Curtea a apreciat că emiterea prezentului mandat de către un procuror nu constituie un motiv care să conducă la respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare.
În ceea ce priveşte apărarea persoanei solicitate în sensul că nu se poate proceda la punerea în executare a mandatului european de arestare, întrucât faţă de persoana solicitată s-a pus anterior în executare un mandat european de arestare emis în baza aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.
În acest sens a reţinut că, într-adevăr, faţă de persoana solicitată A. s-a dispus la data de 10 martie 2020 predarea către autorităţile judiciare franceze în baza mandatului european de arestare emis la data de 09 martie 2020, iar, ulterior, a fost respinsă cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de menţinere a măsurii arestării în vederea predării, măsura ce a fost constatată încetată de drept, la data de 08 aprilie2020. Însă, astfel cum rezultă din prevederile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.
Aşadar, legiuitorul permite predarea persoanei solicitate inclusiv dacă faţă de aceasta s-a admis anterior predarea, dar s-au depăşit termenele de predare, condiţionând însă executarea de emiterea unui nou mandat european de arestare.
În această privinţă, Curtea a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, "dacă instanţa a dispus prin sentinţă executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea acesteia, însă termenele maxime pentru predare au fost depăşite fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, parchetul, constatând că autoritatea judiciară emitentă insistă în executarea mandatului european de arestare, poate sesiza din nou instanţa, iar instanţa poate dispune printr-o nouă sentinţă executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea acesteia, în conformitate cu art. 107 alin. (1) şi art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, acest din urmă text de lege stabilind că depăşirea termenelor maxime pentru predare fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, care conduce la punerea în libertate a acesteia, nu constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2790 din 29 iulie 2011).
În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că persoana solicitată a fost anterior pusă în libertate tocmai în considerarea prevederilor art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport de situaţia generată de pandemia de COVID - 19, iar în cauză autorităţile franceze au procedat la emiterea unui nou mandat european de arestare bazat pe aceleaşi fapte.
De asemenea, a constatat că persoana solicitată A. nu a avut obiecţiuni privitoare la identitate, a specificat că nu doreşte să renunţe la regula specialităţii şi nu şi-a dat consimţământul la predare. Cu toate acestea, în raport de împrejurarea că mandatul european de arestare nu este emis în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, nefiind incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel că nu a fost identificat nici un motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al punerii în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.
În acest context, având în vedere că, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 2 şi art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.
Pe de altă parte, conform relaţiile furnizate de Ministerul Public, persoana solicitată nu este cercetată penal de către autorităţile judiciare române pentru a se pune în discuţie amânarea predării persoanei solicitate, fiind însă incidente prevederile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea persoanei solicitate A. urmând a se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România.
Împotriva sentinţei penale sentinţei penale nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A..
În susţinerea motivelor contestaţiei, apărătorul ales al persoanei solicitate contestatorului a solicitat admiterea contestaţiei şi, rejudecând, respingerea solicitării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, la data de 06 noiembrie 2020.
A arătat că mandatul european de arestare din data de 06 noiembrie 2020 a fost emis în baza unui alt mandat european de arestare emis la data de 09 martie 2020 de către un procuror, precizând că urmărirea penală poate fi efectuată de procuror, însă măsura preventivă trebuie luată de un organ independent, respectiv de către un judecător.
Totodată, a arătat că deşi dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, permit, în situaţia în care termenele maxime de reţinere sunt depăşite fără ca persoana în cauză să fie predată, emiterea unui nou mandat european de arestare pentru aceleaşi fapte, în opinia sa, fiind vorba despre o măsură preventivă şi nu despre o hotărâre de condamnare definitivă, un judecător ar fi trebuit să analizeze dacă se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive.
Înalta Curte examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Se constată că faţă de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare franceze, la data de 09 martie 2020, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în grup organizat, participare la un grup criminal organizat prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15, 450-1, 450-3, 450-5 din C. pen. francez, ce au corespondent în legislaţia penală română, potrivit art. 229 şi art. 367 C. pen., mandat ce a fost recunoscut prin sentinţa penală nr. 53/F din 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, dispunându-se predarea acestuia către autorităţile judiciare franceze la data de 10 martie 2020.
Ulterior, s-a respins cererea parchetului de menţinere a măsurii arestării în vederea predării, măsura arestării fiind constatată încetată de drept la data de 08 aprilie 2020.
În conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situaţia în care instanţa a dispus prin sentinţă executarea unui mandat european de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea acesteia, iar termenele maxime pentru care putea fi dispusă măsura privativă de libertate au fost depăşite, fără ca persoana solicitată să fie predată către statul emitent, atunci când se constată de către parchet că autorităţile judiciare din statul emitent insistă în executarea mandatului european de arestare poate sesiza din nou instanţa, iar aceasta să dispună printr-o nouă sentinţă executarea mandatului, predarea şi arestarea persoanei solicitate, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) şi art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În conţinutul art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăzându-se, în mod expres, că depăşirea termenelor maxime de predare fără ca persoana solicitată să fie primită de statul emitent şi care are drept consecinţă punerea în libertate a acesteia nu reprezintă un motiv de refuz al executării unui nou mandat european bazat pe aceleaşi fapte.
În ceea ce priveşte apărările persoanei solicitate în legătură cu împrejurarea că noul mandat de arestare nu a fost emis de un organ judiciar competent se constată că, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că pe numele persoanei solicitate s-a emis un mandat naţional de arestare preventivă de către Cour D`appel de Paris - Tribunal Judiciare de Paris, mandat ce poartă titulatura autorităţii judiciare franceze, chiar dacă la rubrica emitent este menţionat procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, prevederile C. proc. pen. francez, potrivit cărora procurorul beneficiază de independenţă dar şi faptul că mandatul european de arestare a fost emis în urma deciziei pronunţate de un judecător din cadrul Curţii de Apel din Paris.
Prin urmare, faţă de împrejurările că persoana solicitată A. a fost pusă în libertate, în raport de prevederile art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, la expirarea termenelor limită pentru care se putea dispune corelativ măsurii predării şi menţinerea măsurii preventive a acestuia, precum şi împrejurarea că autorităţile judiciare franceze au emis un nou mandat european de arestare bazat pe aceleaşi fapte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 78 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 78 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.