Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020
Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 septembrie 2020, reclamantul A. a solicitat anularea tuturor documentelor semnate de către domnul procuror B. până în data de 28.09.2020, membru în Biroul Electoral de Circumscripţie Comunala nr. 59, Petresti, Dâmboviţa, pentru Alegerea autorităţilor administrative publice locale din anul 2020.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că detaşarea judecătorilor/procurorilor în cadrul Birourilor electorale aferente Alegerilor autorităţilor administrative publice locale din anul 2020 nu este permisă din moment ce activitatea acestora nu se află în legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiţiei, or, conform evidenţelor publice postate pe site-ul CSM, domnul B. (membru în Biroul Electoral de Circumscripţie Comunala nr. 59, Petresti, judeţul Dâmboviţa) este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
Totodată, a arătat că cererea sa face parte din categoria "oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege", aşa încât sunt incidente prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, cererea urmând să fie soluţionată în regim de ordonanţă preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului.
De asemenea, a afirmat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât biroul electoral chemat în judecată nu este definit prin Legea nr. 115/2015 ca fiind autoritate a administraţiei publice locale sau judeţene ori autoritate publică locală ori judeţeană şi în niciun caz autoritate, sau autoritate a administraţiei publice locale, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Potrivit reclamantului, nu se poate declina competenţa de soluţionare a pricinii pe motiv că Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii tir. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali nu prevăd competenta înaltei Curţi pentru pentru soluţionarea cererilor de anulare a hotărârilor emise de Birourile electorale.
În concluzie, reclamantul a apreciat că procurorul în cauză, membru al Biroului electoral încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, cu trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/30.01.2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Înalta Curte examinând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, invocată de reprezentantul Ministerului Public, raportat la dispoziţiile legale incidente, apreciază că este întemeiată.
1. Aspectele de drept şi de fapt relevante
Se constată că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul solicită anularea actelor emise de Biroului Biroul Electoral de Circumscripţie Comunala nr. 59, Petresti, judeţul Dâmboviţa, în considerarea faptului că domnul procuror B. a semnat aceste acte, în calitate de membru al respectivului birou electoral, însă detaşarea judecătorilor/procurorilor în cadrul Birourilor electorale aferente Alegerilor autorităţilor administrative publice locale din anul 2020 nu este permisă din moment ce activitatea acestora nu se află în legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiţiei.
În raport cu obiectul cauzei, sunt relevante prevederile art. 97 din C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
Aşadar, în raport cu art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa.
În ceea ce priveşte teza de la pct. 4 al art. 97 menţionat, invocat de parte, în care se prevede "orice alte cereri date prin lege în competenţa sa", se constată că aceasta nu este incidentă în cauză.
Potrivit art. 122 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, de asemenea, invocate de parte, "Judecarea de către instanţă a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului."
Înalta Curte reţine, în raport cu obiectul cauzei, că nici în Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, şi nici în H.G. nr. 576/2020 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 nu se stabileşte o competenţă cu caracter special în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci doar în ceea ce privşte contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei Biroului Electoral Central (art. 41 alin. (2) din lege).
Prin urmare, cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conţinutul celor două acte normative sus-menţionate nu există un text care să prevadă expres competenţa instanţei supreme în soluţionarea unei cereri de natura celei cu care a fost învestită în prezenta cauză.
De asemenea, se reţine că în considerentele Deciziei nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii s-a reţinut că birourile electorale sunt organisme administrativ-electorale cu prerogative temporare de putere publică, iar actele lor sunt acte administrative sau administrativ-jurisdicţionale, care aparţin materiei contenciosului electoral (paragraful 58), remarcându-se existenţa a trei categorii de acte determinate de competenţele legale.
Astfel, birourile electorale: soluţionează conflictele apărute în perioada electorală (atribuţii de contencios electoral - acte administrativ-jurisdicţionale); hotărăsc în legătură cu unele operaţiuni electorale (acte administrative); emit acte de legiferare şi interpretare unitară a dispoziţiilor electorale cu obligativitate pentru toate celelalte structuri electorale (atribuţii care intră doar în competenţa Biroului Electoral Central) (paragraful 57).
În aceleaşi considerente se arată că, atunci când legea organică stabileşte o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudenţă s-a recunoscut dreptul de acces la justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ, ca jurisdicţie cu caracter general în materia actelor administrative.
Astfel, având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi în raport cu obiectul cauzei, de temeiul de drept invocat şi de calitatea pârâtului, de autoritate publică locală, Înalta Curte constată că cererea dedusă judecăţii este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar sub aspectul competenţei de soluţionare cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, (...)."
Totodată, la art. 126 alin. (1) din Constituţie se prevede că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.".
Înalta Curte are în vedere principiul consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Art. 126 alin. (3) din Constituţie consacră rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, însă acest rol se exercită "potrivit competenţei sale".
În conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad".
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale.
Declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamaantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 59,
Petreşti judeţul Dâmboviţa, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.