Examinând conflictul de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 514 din data de 03.11.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa invocată de procurorul de şedinţă, şi în consecinţă:
A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de condamnatul A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa contestatorul condamnat A. a contestat mandatul de executare nr. 5804/01.11.2016 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi Decizia penală nr. 1633/01.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012, invocând în esenţă nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, precum şi motivele de micşorare a cuantumului pedepsei aplicate, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2018, în vederea aplicării în mod legal a pedepselor pentru faptele pentru care condamnatul a fost judecat şi pentru aplicarea în mod legal a sporului, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen.
La primul termen de judecată procurorul de şedinţă a invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Dâmboviţa în soluţionarea contestaţiei, excepţie apreciată ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
Analizând actele dosarului s-a constatat că deţinutul execută în Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani şi 4 luni închisoare rezultată în urma contopirii mai multor pedepse aplicate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 1633/1.11.2016, în urma desfiinţării în parte a s.p. nr. 1873/4.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, prin aceeaşi decizie stabilindu-se concurenţa acestor fapte cu cele pentru care contestatorul a fost condamnat prin s.p. nr. 3/2.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti definitivă prin d.p. nr. 385/26.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, realizându-se contopirea conform C. pen. anterior.
În acest sens a fost emis mandatul de executare nr. 5804/1.11.2016 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În esenţă, contestatorul este nemulţumit de cuantumul pedepselor aplicate, apreciindu-l ca nelegal şi de asemenea de mecanismul de aplicare al legii penale mai favorabile în ipoteza concursului de infracţiuni, operaţiuni juridice realizate prin d.p. nr. 1633/1.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală,în calea de atac a apelului promovat împotriva Sentinţei penale nr. 1873/2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în accepţiunea sa fiind necesară reducerea cuantumului lor, pedeapsa rezultantă fiind şi ea nelegal stabilită, sporul de 11 ani adăugat de instanţă contravenind disp. legale în materie, respectiv disp. art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, instanţa creând lex tertia, în condiţiile în care a calculat sporul conform art. 39 din C. pen., ceea ce contravine Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.
Titularul contestaţiei a invocat şi împrejurarea că a mai suferit alte condamnări pentru fapte concurente, ce se impuneau a fi contopite, pentru care trebuia să i se aplice art. 6 din C. pen., fiind vorba de hotărâri definitive intrate în puterea lucrului judecat, făcând trimitere în acest sens la Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
De asemenea, se susţine necesitatea aplicării Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, pentru faptele comise împotriva mai multor subiecţi pasivi trebuind reţinut caracterul continuat al unei singure infracţiuni.
Titularul contestaţiei a făcut referire şi la Decizia nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale, însă în motivele de fapt ale contestaţiei nu a dezvoltat sub acest aspect.
Un alt capăt al contestaţiei la executare promovată de contestator vizează calcularea zilelor câştig de care acesta nu a beneficiat, pentru perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, date fiind condiţiile de detenţie ale Penitenciarului Mărgineni.
Având în vedere aspectele reclamate, instanţa a apreciat că ele se circumscriu, atât cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 lit. c) din C. proc. pen., chiar contestatorul, prin avocat ales, folosind expresis verbis noţiunea de "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", cât şi cazului de contestaţie la executare prev. de lit. d) al aceluiaşi text de lege, ce referă la existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei ivită în cursul executării.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., trebuie depusă la instanţa care a pronunţat respectiva hotărâre.
În cazul prevăzut de disp. art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce priveşte situaţia în care se invocă între altele o cauză de micşorare a pedepsei, contestaţia se face la instanţa prev. de art. 597 alin. (1) sau alin. (6), respectiv la instanţa de executare sau la cea în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare.
Aşadar, instanţa a constatat că instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei nelămurire se invocă, care este în acelaşi timp şi instanţa de executare, întrucât a emis mandatul în executarea căreia se află titularul contestaţiei este Tribunalul Bucureşti, şi nu Tribunalul Dâmboviţa, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare formulată de condamnatul A., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
II. Cauza a fost înregistrată, spre competentă soluţionare, la data de 23.12.2020 la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2020.
S-a stabilit termen la data de 07.01.2021 când contestatorul A. prin apărător a reiterat faptul că nelămuririle invocate sunt în legătură cu hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a modificat soluţia dată în primă instanţă de tribunal. La acelaşi termen, tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 11 din 07.01.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus, în temeiul art. 50 raportat la art. 598 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., cu referire la art. 598 alin. (1) lit. c) prima teză din C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
***
III. Cauza a fost înregistrată, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 25.01.2021, sub nr. x/2020.
Cauza a fost repartizată, conform art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., completului de judecată care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, respectiv Decizia penală nr. 1633/A/01.11.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen.
Persoana condamnată A. a fost legal citată, fiind asistată de apărător ales şi prin videoconferinţă.
Curtea, la termenul din 01.03.2021 a luat act de faptul că cererea formulată are două capete, respectiv o contestaţie care vizează lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., precum şi o contestaţie întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce priveşte o cauză de micşorare a pedepsei.
Apărătorul persoanei condamnate, la acelaşi termen de judecată a învederat că înţelege să susţină şi capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
La acelaşi termen de judecată, Curtea a dispus disjungerea contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., aceasta fiind înregistrată sub nr. dosar x/2021.
***
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 1873/04.11.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., următoarele:
"În temeiul disp. art. 386 din C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public privitor la infracţiunea de folosire de acte falsificate la Autoritatea Vamală în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B., în calitate de autor şi a inculpaţilor C., A. şi D., în calitate de complici şi a dispus schimbarea încadrării juridice dată acestei fapte prin actul de sesizare, în sensul reţinerii variantei agravate prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.
I. În conformitate cu disp. art. 5 din C. pen., în interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265/06.05.2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 370/20.05.2014, a constatat ca lege penală mai favorabilă în cazul inculpatului A. legea veche, respectiv C. pen. din anul 1969.
1. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969, lit. c) referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat.
2. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 26 din C. pen. din anul 1969 rap. la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată.
3. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 13 ani şi 4 luni închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
4. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 29 (fost art. 23) alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.
5. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 26 C. pen. din anul 1969 rap. la art. 273-274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 din C. pen. a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală de două sau mai multe persoane.
6. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 26 din C. pen. din anul 1969 rap. la art. 20 din C. pen. din anul 1969 şi art. 215 alin. (1) şi (5) din vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, în formă continuată, în calitate de complice.
A constatat că faptele deduse judecăţii şi pentru care s-a dispus condamnarea prin prezenta hotărâre sunt concurente cu cele pentru care inculpatului A. i s-a aplicat, prin Sentinţa penală nr. 3/02.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 385/26.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 4 luni închisoare în pedepsele componente, astfel cum au fost acestea stabilite prin sentinţa penală definitivă mai sus menţionată, respectiv:
13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 din C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) din C. pen. (din anul 1969);
3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969);
2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002;
12 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012;
5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.
5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.
În temeiul disp. art. 33 alin. (1) lit. a) - 34 alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din anul 1969 şi art. 36 alin. (1) din acelaşi C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condiţiile art. 34 alin. (1)lit. b) din C. pen. din anul 1969 cu 10 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 23 de ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului următoarelor drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii(cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012].
În conformitate cu disp. art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 71 din vechiul C. pen. persoana condamnată este lipsită de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).
În conformitate cu disp. art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul A. (MAP nr. x/02.08.2013 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012).
În conformitate cu disp. art. 404 alin. (4) lit. (a) din C. proc. pen., art. 36 alin. (3) din vechiul C. pen. şi art. 88 din acelaşi C. pen. a dedus din pedeapsa de 23 de ani şi 4(patru) luni închisoare perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la 06.04.2005 la data de 27.04.2006, precum şi perioada executată de la data de 19.07.2013 la zi.
Conform art. 399 alin. (4) din C. proc. pen. hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, cu privire la măsurile preventive, este executorie".
(...).
II. Prin Decizia penală nr. 1633/A din data de 01.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele: "În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală şi de inculpaţii A., D., C. şi B., împotriva Sentinţei penale nr. 1873/04.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, conform art. 5 din C. pen.:
I. În baza art. 386 din C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare al instanţei privitor la infracţiunea de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. în calitate de complice, din dispoziţiile art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 13 şi art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în disp. art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 23 de ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, şi înlătură sporul de 10 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal fata de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Menţine pedepsele principale de 10 ani închisoare, 12 ani închisoare, 13 ani şi 4 luni închisoare, 6 ani închisoare, 6 ani închisoare, stabilite de instanţa de fond pentru celelalte infracţiuni deduse judecăţii - prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 din C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 din C. pen., art. 29 (fost art. 23) alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 din C. pen., şi art. 26 din C. pen. din anul 1969 rap. la art. 20 din C. pen. din anul 1969 şi art. 215 alin. (1) şi (5) din vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 din C. pen. - precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru aceleaşi infracţiuni.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 3/02.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 385/26.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente, respectiv:
- 13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 din C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) din C. pen. (din anul 1969);
- 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. (1969);
- 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969);
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002;
- 12 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012;
- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.
- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.
- sporul de 10 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 33 alin. (1) lit. a) - 34 alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969 şi art. 36 alin. (1) din acelaşi C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 cu 11 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 24 de ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului următoarelor drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).
În baza art. 88 din C. pen. din 1969 deduce din pedeapsa de 24 de ani şi 4 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la 06.04.2005 la data de 27.04.2006, precum şi perioada executată de la data de 19.07.2013 la zi."
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012 a emis la data de 01.11.2016, pe numele inculpatului A., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5804.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:
După cum s-a arătat în cuprinsul încheierii din data de 01.03.2021, cererea cu care petentul-condamnat A. a sesizat Tribunalul Dâmboviţa a vizat două cazuri de contestaţie la executare diferite, şi anume: art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 1633/A din 01.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012 - ce face obiectul dosarului penal nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti), respectiv dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în acest ultim caz invocându-se existenţa unei cauze de reducere a pedepsei determinată de aplicarea dispoziţiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracţiunea continuată.
Deşi Tribunalul Dâmboviţa a observat la rândul său existenţa celor două cazuri de contestaţie la executare, cu toate acestea a considerat, în mod eronat, că Tribunalul Bucureşti este competent să procedeze la soluţionarea ambelor, dispunând prin hotărâre declinarea de competenţă către această instanţă.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti a considerat la rândul său că nu este competent să soluţioneze cererea cu care a fost investit, dispunând declinarea de competenţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că într-adevăr, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în legătură cu care s-au invocat nelămuriri sau vreo împiedicare la executare (în speţă Curtea de Apel Bucureşti), însă după cum s-a arătat deja, cererea petentului viza şi cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. care face obiectul prezentului dosar, pentru care competenţa de soluţionare aparţine, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., instanţei corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al petentului-condamnat.
Or, din moment ce condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni la data formulării contestaţiei, s-a constatat că instanţa competentă în cauza pendinte, corespunzătoare în grad instanţei de executare (în speţă Tribunalul Bucureşti), este Tribunalul Dâmboviţa.
De asemenea, instanţa a avut în vedere că Tribunalul Dâmboviţa şi-a declinat deja competenţa de soluţionare a prezentei contestaţii, ce-i drept în favoarea Tribunalului Bucureşti dar care la rândul său şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti (aceasta nefiind instanţa ierarhic superioară comună celor două menţionate), toate cele trei instanţe fiind implicate într-un circuit închis al declinărilor de competenţă, Curtea a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, în cauză fiind necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - ca instanţă superioară comună instanţelor aflate în conflict - pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei.
Prin Decizia penală nr. 288/A din data de 09.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 47 - 48 din C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., formulată de condamnatul A., în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
În baza art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte, analizând cauza cu privire la competenţa materială de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul A., întemeiată pe cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. constată următoarele:
Obiectul cererii contestatorului A. îl formează existenţa unei cauze de reducere a pedepsei determinată de aplicarea dispoziţiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracţiunea continuată.
În cuprinsul cererii, contestatorul menţionează că, unul dintre capetele din cererea de contestaţie la executare este întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în acest sens invocându-se existenţa unei cauze de reducere a pedepsei determinată de aplicarea dispoziţiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracţiunea continuată.
Prin urmare, solicitarea contestatorului de a-i fi redusă pedeapsa ca urmare a aplicării dispoziţiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracţiunea continuată,reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei, ce se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., aşa cum, de altfel, se precizează expres şi în cererea acestuia.
Astfel, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).".
În speţă, dat fiind faptul că, contestatorul A. se află în executarea pedepsei, competenţa aparţine instanţei corespunzătoare instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, aşa cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885/22.10.2018.
Se constată că, la data formulării cererii, contestatorul A. se afla în Penitenciarul Mărgineni, din raza de competenţă a Tribunalului Dâmboviţa, împrejurare ce atrage competenţa teritorială a acestei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu a existat un veritabil conflict de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti.
Potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., pentru a exista conflict de competenţă trebuie să existe identitate de obiect şi persoane, or, cauza numai e aceeaşi după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus disjungerea contestaţiei la executare cu privire la cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care îi atrăgea competenţa şi, în mod corect a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., fiind vorba de o cauză diferită.
Aşadar, în speţa de faţă nu există o veritabilă divergenţă între instanţe cu privire la competenţa de soluţionare, întrucât ambele tribunale au considerat că în ceea ce priveşte contestaţia la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea, dispoziţie acceptată de Curtea de Apel Bucureşti. Ca atare, pentru noul obiect al cauzei care este constituit numai de o contestaţie întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., niciunul din tribunale nu a considerat că ar fi competent să o soluţioneze.
În consecinţă, faţă de împrejurarea că obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia la executare formulată de contestatorul A. întemeiată doar pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., fiind înregistrată prin disjungere pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care de altfel a pronunţat hotărârea ce se execută şi în legătură cu care s-au invocat nelămuriri sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte va trimite cauza având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A. întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Tribunalul Dâmboviţa, spre competentă soluţionare.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A. întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Tribunalul Dâmboviţa, spre competentă soluţionare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 mai 2021.
GGC - GV