Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 34 din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A..
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că A. a formulat contestaţie privind durata procesului penal după pronunţarea Încheierii nr. 322 din 10 noiembrie 2020 dată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava. Ca urmare, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unui proces penal în curs, aşa cum cer dispoziţiile art. 4881 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 15 martie 2021, contestatorul A. a formulat "plângere ... împotriva tuturor soluţiilor pronunţate în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2021", solicitând, în esenţă, să se constatate, cu celeritate, netemeinicia acuzaţiilor ce îi sunt aduse în mod abuziv şi, totodată, vinovăţia persoanelor care, prin acte de corupţie, au indus în eroare instanţele de judecată, cu consecinţa pronunţării unor hotărâri judecătoreşti nelegale.
Cererea vizând dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 martie 2021 sub acelaşi număr, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, pentru termenul de judecată din 15 aprilie 2021, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată.
Examinând calea de atac formulată de contestatorul A., prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia de a sesiza instanţele de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, în cauză, prin încheierea penală atacată, în baza art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A., astfel încât Înalta Curte observă că, potrivit prevederilor mai sus menţionate, aceasta nu poate fi supusă niciunei căi de atac (oricare ar fi felul acesteia).
Împrejurarea că în cuprinsul cererii contestatorul a precizat că formulează "plângere" împotriva "tuturor soluţiilor pronunţate în cauză", ceea ce înseamnă că inclusiv a dispoziţiei de obligare la cheltuieli judiciare către stat, nu este de natură a modifica această concluzie, în condiţiile în care textul de lege mai sus menţionat prevede expres că împotriva încheierii pronunţată în procedura contestaţiei privind durata procesului penal nu poate fi promovată nicio cale de atac. Or, atâta timp cât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie sub acest aspect, respectiv în funcţie de dispoziţiile cuprinse în minuta/dispozitivul hotărârii, nici instanţa nu poate să o facă. De altfel, aşa cum rezultă din prevederile art. 272 şi urm. C. proc. pen., dispoziţia privind cheltuielile judiciare ocazionate de rezolvarea unei cereri adresate organelor judiciare în procesul penal este subsecventă soluţiei pronunţate asupra cererii formulate şi dependentă de aceasta, neavând o existenţă de sine stătătoare care să reclame reglementarea distinctă a unei căi de atac.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., se constată că numitul A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 34 din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 34 din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2021.
GGC - CL